Decăderea persană - Istoria Bizantului - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Sunday, 2016-12-04, 6:55 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Istoria Bizantului

Decăderea persană

Cele două mari puteri mondiale de până la sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea erau Imperiul roman şi cel persan: primul va reuşi să obţină în detrimentul celui de-al doilea o victorie decisivă, după care va fi şi el învins de arabi. În primii ani ai domniei lui Heraclios I, perşii erau mai ameninţători ca niciodată, cuceririle lor efemere anunţând parcă pe cele de mai târziu ale arabilor: în anul  612 ei se aflau la Antiohia; în anul 614 la Ierusalim, de unde au luat Sfânta Cruce a Mântuitorului; în anul 618 sau 619 ei ajung la Alexandria. Heraclios I a reluat ofensiva în anul 622 cu rezultate pozitive, în Armenia în anul 625, iar oraşul Ninive l-a cucerit în anul 627. Heraclios I a impus condiţiile noii păci, în urma căreia persanii au fost constrânşi să restituie toate posesiunile lor anterioare. Împăratul s-a întors din această campanie victorios, a fost primit în triumf la Constantinopol în anul 629, aducând cu el şi Sfânta Cruce a Mântuitorului care a fost furată şi pe care a reaşezat-o la Ierusalim. Tot acum Heraclios I şi-a luat şi titlul oficial de basileus,[1] care până atunci desemna pe regele perşilor (în limba greacă). Noul titlu era de fapt: rege care are credinţa în Hristos, ca un fel de complement adus vechiului titlu tradiţional roman, imperator sau autocrator. Schimbarea este semnificativă cu atât mai mult cu cât în terminologia politică curentă, putea fi interpretat ca o diminuare a demnităţii imperiale. Titlul de împărat aparţinea unicului şi universalului împărat în timp ce el avea mai mulţi regi ai naţiunilor, care revendicau o jurisdicţie regională sau tribală.[2] Schimbarea titlului imperial este interpretată ca un semn al noii conştiinţe elenice a bizantinilor sau ca o imitare a titlului persan de rege al regilor. În realitate, factorul decisiv era faptul că basileus era un termen biblic şi mesianic: în Noul Testament, Hristos este adevăratul şi singurul basileus sau rege, chiar dacă suveranul Imperiului bizantin, prin credinţa sa în Hristos se asocia pe viitorul slujirii împărăteşti a lui Hristos. Astfel, schimbarea reflecta mai întâi integrarea unei ideologii creştine teocratice, filozofiei politice romane oficiale. Pe viitor, titlul de basileus devenea privilegiul exclusiv al singurului şi universalului suveran al Noii Rome, fiind refuzat acest titlu pretendenţilor franci sau slavi.[3]

Astfel, Heraclios I şi-a asumat în teorie şi în practică viziunea universală moştenită de la Constantin, Teodosie I şi Iustinian I, conferindu-i totodată o dimensiune explicit religioasă. Această moştenire universală a fost păstrată şi de succesorii săi precum Constantin al II-lea, care atunci când arabii ameninţau Constantinopolul se gândea chiar la transferul capitalei in Italia. În anul 610, situaţia Imperiului era atât de tragică încât Heraclios I se gândea la o eventuală retragere la Cartagina, care părea mai sigură decât Constantinopolul. Triburile de slavi şi de avari deţineau practic întreaga Peninsulă Balcanică, iar ofensiva persană continua. Antiohia si Damascul au fost cucerite în anul 613, iar cucerirea Ierusalimului, simbol al dominaţiei creştine în Orient s-a produs în anul 614. Toate evenimentele dramatice care au avut loc pe perioada domniei sale, culminând cu apărarea capitalei în faţa atacului persan din anul 626, salvată prin protecţia icoanei Maicii Domnului, au constituit fondul politicii religioase a împăratului Heraclios I. Armatele bizantine au luptat cu succes, pentru apărarea şi prezervarea Imperiului roman universal.

Atât împăratul cât şi patriarhul nu puteau însă neglija păstrarea unităţii religioase, ameninţată de schisma dintre calcedonieni şi monofiziţi. Problema devenise crucială în zona situată între Armenia, Siria şi Egipt, unde aveau loc bătălii decisive, nu numai pentru controlul teritorial şi politic, dar şi pentru viitorul populaţiilor creştine orientale.



[1] Basileus desemna la început pe marele rege al Persiei. În titulatura bizantină a fost introdus în timpul lui HERACLIUS I, mai precis în urma victoriilor repurtate de acesta asupra sassanizilor, devenind din acest moment echivalentul latinului imperator.

[2] Georges OSTROGORSKY, Avtocrator I Samodrzac, în „GLASNIK SRPSKE AKADEMIJE”, CLXIV, Beograd, 1935, pp. 97-187. Titlul de basileus a fost folosit de HERACLIOS I într-o novelă din anul 629, cf. J. şi P. ZEPOS, Jus graeco-romanum, vol. I, Atena, 1931, p. 36.

[3] Astfel, împăratul combina două titluri, cel religios şi cel secular, intitulându-se drept „basileus care are credinţa în Hristos Dumnezeu şi împărat al Romanilor”.

Category: Istoria Bizantului | Added by: PortalOrtodox (2011-09-19)
Views: 140 | Tags: Bizant, dreapta credinta, inceputul crestinismului, Ortodoxie, cursuri, istoria bizantului, teologie istorie, Istoria Bizantului online, referat | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016