Constantin, unic conducător al Imperiului - Istoria Bizantului - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Monday, 2016-12-05, 9:33 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Istoria Bizantului

Constantin, unic conducător al Imperiului

Din momentul în care a rămas singurul împărat, Constantin cel Mare a transformat Imperiul roman păgân într-unul creştin, iar Roma a fost deposedată de primatul ei în favoarea Constantinopolului. Acest fapt a marcat începutul istoriei bizantine. Trebuie menţionat că nu vom asista acum la o ruptură netă între istoria romană şi cea bizantină, ci timp de trei secole de acum înainte până la eşecul lui Iustinian în încercarea sa de a reface unitatea Imperiului, el va apărea mai degrabă ca o continuare a romanităţii. În tot acest timp, moştenirea greco-romană, ameninţată de invaziile popoarelor barbare, a fost treptat transferată în Bizanţ, iar Imperiul a dobândit caracterele esenţiale bizantine. Atunci când valul invaziilor va cuprinde partea occidentală a acestuia, iar vechea Romă va cădea în anul 476, Imperiul roman va continua în Orient până la cucerirea Constantinopolului de către turci la 29 mai 1453. Deşi Constantinopolul a fost întemeiat pe locul anticului Byzantion, locuitorii „Noii Rome” ca şi cei ai Imperiului nu şi-au luat numele de bizantini, ci au rămas în continuare romani sau romei, imperiul lor a rămas Imperiul roman, iar împăratul a fost în continuare împăratul romanilor.

Atât la Roma cât şi în marile reşedinţe imperiale s-au construit ultimele edificii monumentale, care impresionează mai mult prin masivitate şi ornamentaţie bogată, decât prin eleganţa şi armonia proporţiilor. Dintre acestea amintim: thermele lui Diocleţian, arcul de triumf al lui Constantin, bazilica lui Maxenţiu (Roma), thermele, palatul lui Constantin (Trier), palatul lui Diocleţian (Spalato), palatul şi mausoleul lui Galeriu (Tesalonic). Pictura şi sculptura clasică romană a fost treptat înlocuită cu scenele biblice, iar în locul realismului s-a impus tot mai evident schematismul începuturilor iconografiei creştine.

Rămas singur împărat, Constantin s-a preocupat în primul rând de menţinerea integrităţii şi unităţii Imperiului. Convins că pentru păstrarea acestei unităţi era necesară o religie unică, a anulat toate dispoziţiile lui Licinius împotriva creştinilor, extinzând şi în Orient legislaţia favorabilă creştinismului din partea occidentală a Imperiului. Funcţiile înalte din provinciile orientale şi chiar pe cele din capitală le-a încredinţat creştinilor. În timp ce funcţionarilor păgâni le interzicea aducerea de jertfe, comunităţilor creştine le acorda ajutor pentru înălţarea şi refacerea locaşurilor de cult. Episcopii consideraţi personalităţi de frunte, deveneau un fel de consilieri imperiali, cum era de exemplu Osius de Cordoba. În schimb, împăratul însuşi a preluat conducerea supremă a treburilor bisericeşti, urmărind să realizeze şi în domeniul religios aceeaşi conducere unică pe care o realizase pe tărâm politic.

          Activitatea politică a împăratului era nedespărţită de cea religioasă. Constantin cel Mare se considera reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, rezervându-şi pentru sine justiţia supremă. În această calitate el le-a putut transmite puterea unor delegaţi ai săi, aşa cum s-a întâmplat în septembrie 325 cu Flavius Constantius, prefectul pretoriului din Antiohia şi, puţin mai târziu, cu Valerius Maximus, prefectul pretoriului din fosta capitală Augusta Treverorum, cărora le-a acordat puteri de vice-regi. El a interzis spectacolele de gladiatori, iar la începutul anului 326 a emis o serie de legi care arătau o intensă preocupare morală. La 1 martie 326 când s-au sărbătorit zece ani de activitate (decennalia) ai caesar-ilor şi, în acelaşi timp, fiilor săi, Constantin se afla la Constantinopol, apoi în cursul lunii aprilie, la Aquileea a poruncit uciderea fiului său Crispus, acuzat de adulter. Acesta şi-a găsit sfârşitul prin otrăvire la Pola. La 18 iulie 326, Constantin a revenit la Roma unde a fost primit de prefectul oraşului, Acilius Severus, fost prefect al Pretoriului, iar apoi s-a întâlnit cu papa Silvestru şi cu mama sa Elena. Aceasta locuia acum în apropiere de palatul Lateran, în palatul numit Sessorianum şi primise, cu un an în urmă, titlul de augusta. Se pare că Constantin a intrat în conflict cu Senatul pentru că a refuzat să participe la procesiunea anuală a cavalerilor pe Capitoliu. La 25 iulie 326 a sărbătorit la Roma douăzeci de ani de domnie (decennalia) dar odată cu aceasta, atenţionat de mama sa, a ordonat uciderea soţiei sale Fausta, acuzată, de asemenea, de adulter. Ea a fost ucisă prin înecare într-o baie fierbinte. Înainte de sfârşitul lunii septembrie, Constantin a părăsit Roma în care nu s-a mai întors niciodată şi cu siguranţă s-a gândit să ridice o nouă capitală. Cu puţin timp înainte de a pleca din oraş, a făcut o ultimă concesie aristocraţiei păgâne romane, numind în funcţia de praefectus Urbi pe Anicius Iulianus, reprezentantul uneia din cele mai nobile familii din Cetatea Eternă.

După moartea lui Constantinus Chlorus, Elena, mama lui Constantin s-a retras la Locurile Sfinte. Cu acest prilej, se pare că ea a găsit Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, îngropată cu celelalte două ale tâlharilor. Locul exact unde se aflau Sfintele Relicve i-a fost arătat de un evreu pios. Pentru a afla care este Crucea Mântuitorului, Elena a pus să se atingă de trei ori de ele un tânăr bolnav. Aceea care l-a vindecat a fost socotită Crucea lui Iisus. Se spune că o parte din cuiele crucii au fost topite, iar din metalul rezultat s-a realizat un coif de fier al împăratului şi a fost împodobit frâul calului său. Împărăteasa Elena a murit, în anul 327, la vârsta de 80 de ani, probabil la Nicomidia, unde se afla alături de fiul său. Acesta i-a ridicat mamei sale o statuie la Constantinopol, iar oraşul Drepanum din Bithinia a primit numele de Hellenopolis. Dus la Constantinopol, trupul neînsufleţit al Elenei a fost transportat apoi la Roma şi înmormântat în mausoleul pregătit dinainte, situat în afara zidurilor cetăţii, la Tor Pignattara, unde se crede că se află şi rămăşiţele pământeşti al fostului ei soţ, Constantius Chlorus.

După o serie de conflicte cu alamanii şi francii, câţiva ani mai târziu, un nou pericol major a apărut la frontiera orientală a Imperiului. Ajuns la vârsta maturităţii, tânărul rege persan Sapor al II-lea (310-379) urmărea să recucerească teritoriile luate de romani la sfârşitul secolului al III-lea, în urma campaniilor victorioase ale lui Galeriu. La înrăutăţirea situaţiei a contribuit persecutarea de către regele persan a creştinilor, pe care-i considera drept agenţi ai Romei. La rândul lor, romanii îi considerau pe ereticii manihei ca agenţi ai perşilor. Când tensiunea între cele două părţi a crescut, perşii au ocupat Armenia, fapt care a însemnat violarea tratatului de pace din anul 297. În aceste condiţii Constantin a hotărât să ia apărarea creştinilor armeni şi l-a instalat pe Hanibalianus, nepotul său, fiul fratelui său vitreg, Dalmatius, ca rege al Armeniei. Acesta a primit în căsătorie pe fiica cea mare a lui Constantin, Constantia, care a devenit în curând augustă.

Simţindu-se slăbit, în anul 335, împăratul Constantin cel Mare a hotărât ca după moartea sa, Imperiul să fie din nou împărţit între cei trei fii ai săi, Constantin al II-lea, Constanţiu şi Constans, cărora le-a adăugat pe cei doi nepoţi ai săi Dalmatius junior şi Hannibalianus, fiii fratelui său vitreg, Dalmatius (fiul lui Constantius Chlorus şi al Theodorei). Constantin al II-lea a primit Gallia, Spania şi Britannia, Constanţiu, Egiptul şi Asia, iar Constans, Italia, Africa şi Pannonia. Lui Dalmatius îi erau rezervate Tracia şi Macedonia, iar Hannibalianus a primit titlul de „Rege al regilor şi al neamurilor din Pont” (Rex regnum et Ponticarum gentium), împrumutat probabil din protocolul persan, şi pe cel de „nobilissimus”, având ca oraş de reşedinţă Cezareea Capadociei.

Category: Istoria Bizantului | Added by: PortalOrtodox (2012-01-05)
Views: 233 | Tags: Bizant, dreapta credinta, inceputul crestinismului, Ortodoxie, cursuri, istoria bizantului, teologie istorie, Istoria Bizantului online, referat | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016