Constans al II-lea (641-668). Cuceririle arabe. Erezia monotelită şi reacţia ortodoxă - Istoria Bizantului - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Saturday, 2016-12-10, 9:33 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Istoria Bizantului

Constans al II-lea (641-668). Cuceririle arabe. Erezia monotelită şi reacţia ortodoxă

După moartea lui Heraclios I la 11 februarie 641 a urmat o perioadă tulbure pentru conducerea Imperiului care a durat până în septembrie acelaşi an.

La tronul imperial s-au succedat Constantin al III-lea, fiul lui Heraclios I din prima căsătorie (cu Fabia-Evdochia), asociat cu Heracleonas, fiul din căsătoria cu Martina, tutelat de împărăteasa Martina, apoi după trei luni, când a murit Constantin al III-lea, a rămas Heracleonas singur, împreună cu mama sa Martina. Ambii au fost detronaţi de furia poporului şi puterea a primit-o Constans al II-lea, fiul lui Constantin al III-lea, un minor în vârstă de 11 ani. El a domnit aproape 27 de ani. O bună parte din timp Constans a fost tutelat în timpul domniei sale de Senat, care a dobândit în cadrul dinastiei heraclide o importanţă deosebită în administrarea treburilor Statului.

Situaţia externă a Imperiului în timpul primei părţi a domniei lui Constans al II-lea s-a caracterizat prin progresul cuceririlor arabe. În septembrie 642 bizantinii au pierdut Alexandria şi insula Rhodos în faţa arabilor conduşi de generalul Amr. Apoi dominaţia arabă s-a extins în anul 643 în nord, unde a fost cucerit oraşul Tripolis (în Libia). Bizantinii au încercat o revenire în Egipt, trimiţând o flotă condusă de generalul bizantin Manuel, şi care reuşeşte să recucerească Alexandria, profitând de absenţa generalului Amr, rechemat de califul Othman după moartea în 644 a lui Omar. Dar succesul a fost de scurtă durată, căci generalul Amr a revenit şi înfrânt flota bizantină la Nikiu (646 vara), reintrând pentru a doua oară în Alexandria. După această a doua ocupare a Alexandriei, Egiptul a rămas definitiv sub ocupaţia musulmană. Împăratul bizantin pierdea pentru totdeauna cea mai bogată dintre provincii şi cea mai importantă pentru economia bizantină.

Moawiya guvernatorul arab al Siriei şi general mai capabil decât generalul Amr, a cucerit între anii 642-647 părţi importante din Armenia şi Asia Mică, ocupând în anul 647 Cezareea Capadociei, apoi devastează regiuni bogate din Frigia, nereuşind însă să cucerească cetatea Amorium, capitala provinciei. Moawiya a înţeles însă că a-i înfrânge pe bizantini nu este posibil fără o flotă maritimă şi el a fost primul arab care a purces la crearea acestei flote. În anul 646 el a făcut deja prima expediţie cu această flotă arabă împotriva Ciprului, punctul strategic maritim bizantin cel mai important din Marea Mediteraneană şi a cucerit oraşul Constantia, capitala insulei. După un armistiţiu încheiat cu Bizanţul, timp în care Moawiya şi-a întărit flota, el a reluat operaţiunile maritime şi în anul 654 a devastat Rhodosul, unde a găsit statuia colosală din bronz a lui Helios (zeul Soare), una din cele 7 minuni ale lumii antice, pe care a vândut-o unui negustor evreu. Acestuia i-au trebuit 900 de cămile ca s-o poată transporta.

După Rhodos, a căzut insula Dos şi împăratul Constans a preluat personal comanda flotei bizantine, încercând să oprească înaintarea arabilor. Flota imperială a fost însă înfrânta pe coasta Lyciei (655) şi împăratul abia a reuşit să scape cu viaţă. Hegemonia maritimă bizantină a fost astfel zdruncinată. Dar moartea în anul 656 a lui Othman (asasinat) a dus la lupta pentru putere între Moawiya, califul Siriei şi Ali, ginerele lui Mahomed, proclamat calif de Medina. Aceste lupte interne i-au împiedicat pe arabi să fructifice victoriile obţinute împotriva Bizanţului. Moawiya a căutat o înţelegere cu Bizanţul, iar în anul 659 a încheiat chiar o pace,  angajându-se să plătească un tribut Imperiului. Ali a fost însă asasinat în anul 661, iar Moawiya a rămas singur stăpân peste arabi.

Aceste întâmplări au permis împăratului Constans al II-lea să-şi îndrepte privirile către teritoriile europene ale Imperiului. Astfel, el a întreprins în anul 658 o campanie împotriva Sclaviniilor din Balcani, pe multe suprimându-le şi luând numeroşi prizonieri. Istoricul Theophanes, care ne relatează acest eveniment, ne spune că prin aceasta împăratul n-a încercat să-i alunge din Imperiu pe aceşti barbari, lucru de altfel imposibil, având în vedere numărul lor mare şi poate şi faptul că ei se familiarizaseră cu modul de viaţă bizantin, integrându-se chiar în viaţa productivă. Se presupune că după această victorie împăratul Constans al II-lea a transplantat în Asia Mică un număr însemnat dinte aceştia, iar pe alţii i-a înrolat în armată. Din vremea lui Mauriciu această campanie a fost prima mare contra-ofensivă, pe care Bizanţul a dus-o împotriva slavilor. În amintirea acestei victorii a fost ridicată o statuie a împăratului de către locuitorii oraşului Corint: Astăzi se păstrează doar baza cu o inscripţie, datată în jurul anului 660. După campania victorioasă în Balcani, împăratul Constans al II-lea şi-a  îndreptat atenţia spre Occident, în special spre Africa mai ameninţată de pericolul arab, şi bastionul ortodox împotriva monoteismului. Aici trăia şi-şi desfăşura activitatea Sfântul Maxim Mărturisitorul, cel mai important teolog al timpului şi unul dintre cei mai mari ai creştinismului. Sub înrâurirea sfântului s-au ţinut mai multe sinoade, care au condamnat erezia monotelită. Populaţia nord-africană a fost câştigată pentru Ortodoxie şi, sub conducerea exarhului Grigorie, s-a şi ridicat împotriva împăratului. Răscoala a fost însă înăbuşită în anul 647 cu ajutorul arabilor.

Tulburările din Africa, care  aveau în primul rând substrat religios, au dat   de gândit împăratului Constans al II-lea şi, de aceea, el a căutat un mijloc de conciliere. În anul 648, el a promulgat vestitul Typos prin care a fost anulat şi înlăturat din nartexul Sfintei Sofia Ecthesis-ul. Typos-ul interzicea „tuturor supuşilor din Imperiu care păstrau credinţa creştină neîntinată şi aparţineau bisericii catholice (adică ortodoxe) şi apostolice de a se lupta sau certa unul cu altul asupra unei singure voinţe sau unei singure lucrări (energii) şi două voinţe”. Typos-ul interzicea nu numai orice discuţie cu privire la unicitatea ori dualitatea voinţei, dar şi orice lucrare scrisă asupra acestei chestiuni. Înlăturarea Ecthesis-ului din Sfânta Sofia nu era, astfel, decât urmarea acestei hotărâri.

Dar aceasta nu a adus rezolvarea problemei, fiindcă a nemulţumit atât pe partizanii monotelismului, cât şi pe ortodocşi.

Papa Martin, urcat pe tronul pontifical la 5 iulie 649, a convocat un sinod în luna octombrie acelaşi an, la Lateran, la care au participat 150 episcopi, majoritatea aflaţi sub jurisdicţia sa, dar şi unii din Africa. Sinodul a condamnat atât Ecthesis-ul (numindu-l impiissima Ecthesis) cât şi Typos-ul (caracterizat ca scelerosus Typus), dar făcea vinovaţi pentru acestea nu pe împăraţi şi guvernul de la Constantinopol, ci pe cei care au inspirat erorile dogmatice, anume pe patriarhii Sergiu, Pyrrhus şi Paul, urmaşul lui Pyrrhus, pe care-i anatematiza. Papa a adresat o enciclică către toţi episcopii şi toţi clericii, iar o traducere grecească a actelor sinodului şi o scrisoare foarte respectuoasă a fost adresată împăratului. Constans a poruncit exarhului de la Ravenna, Olympius, să meargă la Roma să-l aresteze pe papă, pe care nu-l recunoştea ca ales legal, şi să impună tuturor episcopilor semnarea Typos-ului. Olympius, care a sosit la Roma înainte de închiderea lucrărilor sinodului, văzând care era starea de spirit acolo atât în rândul populaţiei, cât şi al clerului, a trecut de partea papei şi a hotărât să detaşeze, Italia de Imperiu, trecând-o în întregime sub autoritatea sa. Cu toate că Bizanţul, absorbit complet de situaţia din Orient, unde era nevoit să facă faţă primei expediţii navale a lui Moawiya, a reacţionat, revolta lui Olympius a luat sfârşit odată cu moartea acestuia în anul 652.

Papa Martin fost însă arestat în anul 653 de câtre succesorul lui Olympius şi dus la Constantinopol, unde a fost judecat în faţa Senatului pentru înaltă trădare, adică pentru faptul că s-a asociat cu Olympius. Problemele religioase nu au fost aduse în discuţie cu toate încercările papei. Papa a fost maltratat, deşi era bătrân, şi bolnav, fiind condamnat mai întâi la moarte, apoi exilat în Chersones (Crimeea), unde a murit în anul 656, în mizerie şi foame.

Puţin după aceea, Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost arestat în Italia, dus la Constantinopol şi judecat ca şi papa Martin de Senat. El a fost acuzat atât de a fi fost aliat cu Grigorie, cât şi pentru faptul că n-a recunoscut Typos-ul. Senatul a arătat faţă de Sfântul Maxim mai multă răbdare, în sensul că a încercat să-l determine să admită ideile expuse în Typos. Tratamentul deosebit, în comparaţie cu acela al papei Martin, a fost determinat de faptul că Sfântul Maxim Mărturisitorul era considerat şeful spiritual al Ortodoxiei greceşti. El apăra şi principiul, potrivit  căruia împăratul este un laic şi nu are dreptul să se amestece în problemele religioase, care sunt de competenţa exclusivă a Bisericii. Ideea aceasta nu era nouă, dar nimeni n-a apărat-o cu atâta forţă ca Sfântul Maxim.

          După numeroase încercări nereuşite, Sfântului Maxim i s-a tăiat, în faţa mulţimii, limba şi mâna dreaptă ca să nu mai poată propovădui adevărul nici prin cuvânt, nici prin scris. El a fost apoi exilat în fortăreaţa Schermarion din Lazica, pe coasta răsăriteană a Marii Negre. Acesta era, de fapt, al  treilea exil al său (celelalte au fost la Byzie în Tracia şi Perberis). Aici, în urma chinurilor suferite, a murit la 13 august 662, în vârstă de 82 de ani.

După 20 de ani de domnie Constans al II-lea a luat hotărârea să părăsească Bizanţul şi să mute capitala în Occident, mai întâi la Syracusa, apoi la Roma, Această hotărâre n-a luat-o din cauza pierderii unor provincii orientale ori pentru că vedea fără viitor Constantinopolul, ci pentru că voia să refacă vechiul Imperiu  roman şi considera că graniţele lui naturale nu se pot limita numai la Orient. Pe de altă parte, prin politica sa religioasă şi, mai ales, prin cruzimea arătată faţă de papa Martin şi Sfântul Maxim Mărturisitorul, el i-a îndepărtat pe ortodocşii atât de numeroşi în Bizanţ. În plus, el devenise urât de populaţie şi pentru că a hotărât, în anul 660, ca fratele său Theodosie să fie hirotonit forţat preot, iar apoi a pus să fie ucis, chipurile pentru înaltă trădare. Realitatea era că acesta pretinsese să fie co-regent. Conflictul cu fratele său, Theodosie a apărut în anul 654 când Constans l-a încoronat (la Paşti) co-imperator pe fiul său mai mare Constantin, iar în anul 659 a acordat demnitatea imperială şi celorlalţi doi Heraclios şi Tiberius. Omorârea fratelui său, Theodosie a trezit o mare indignare în popor, care-l  numea „noul Cain”.

Pornind spre Italia, cu opriri la Tesalonic şi Atena, el a fost obligat să poarte unele lupte cu lombarzii, pe care i-a înfrânt, ajungând la Roma, iar de aici s-a stabilit la Syracusa, în Sicilia, unde el credea că este locul cel mai potrivit pentru reşedinţa sa în comparaţie cu Italia, ameninţată de lombarzi, şi Africa expusă incursiunilor arabe. Aici el a încercat să-şi aducă familia, dar populaţia Constantinopolului n-a fost de acord cu acest lucru. Exploatarea populaţiei pentru întreţinerea Curţii şi despotismul de care a dat dovadă tot timpul împăratul şi atitudinea sa religioasă au nemulţumit largi pături sociale şi chiar  propriul său anturaj. În urma unui complot el a fost ucis la 15 septembrie 668 în baie, de unul din îngrijitorii săi.

Category: Istoria Bizantului | Added by: PortalOrtodox (2011-09-19)
Views: 162 | Tags: Bizant, dreapta credinta, inceputul crestinismului, Ortodoxie, cursuri, teologie istorie, istoria bizantului, referat, Istoria Bizantului online | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016