Sufletul este luat fie de ingeri, fie de diavoli, adica de cei de cu care s-a inrudit prin viata sa.
Exista insa texte patristice care ne infatiseaza in chip amanuntit calatoria sufletului spre cer printre multimile de duhuri, cearta si lupta ce se da pentru el intre demoni si ingeri. Pentru ca nu sunt numai sfinti pe lume si nici doar oameni cu totul inrobiti de rau, ci in cei mai multi binele si raul sunt amestecate, si acestea sunt acum cantarite, iar ingeri si duhurile rele se razboiesc, ca sa-si ia fiecare partea sa.
Astfel, citim in Pateric ca "ava Teofil zicea: Ce fel de frica si cutremur si nevoie avem sa vedem cand sufletul se desparte de trup! Ca vine la noi oaste si putere de la stapanirile cele potrivnice, stapanii intunericului, stapanitorii viclesugului si incepatoriile si stapaniile, duhurile rautatii, si ca la judecata il tin pe suflet, aducand asupra-i toate pacatele lui cele intru stiinta si cele intru nestiinta, de la tinerete pana al varsta la care a raposat, Deci stau parandu-1 de toate cele facute de dansul. Ce fel, dar, de cutremur socotesti ca are sufletul in ceasul acela, pana ce va iesi hotararea si i se va face slobozenia lui? Acesta este ceasul nevoii lui, pana ce va vedea ce sfarsit va lua el. Si iarasi dumnezeiestile puteri stau in preajma fetei celor potrivnici si ele aducand cele bune ale lui. Ia seama, dar, ca sufletul stand la mijloc cu multa frica si cutremur sta pana ce judecata lui va lua hotarare de la Dreptul Judecator".
Ava Antonie, inca in trup fiind, a vazut in duh ce se intampla cu sufletul in asemenea clipe: "Voind odata sa manance si ridicandu-se sa se roage pe la ceasul al noualea, s-a simtit pe sine rapit cu mintea. Si lucru minunat, aflandu-se asa, s-a vazut pe sine ca iesit in afara de sine si calauzit de multe fiinte prin vazduh. Apoi simti niste vrajmasi amarnici si cumpliti stand in vazduh si voind sa-l impiedice sa treaca. Dar fiintele care-l calauzeau, luptand impotriva acelora, aceia le cereau sa li se dea voie sa afle daca Antonie nu le e supus lor prin ceva. Deci cerandu-i aceia socoteala de pacatele lui, incepand de la nasterea lui, cei ce conduceau pe Antonie ii impiedicara, spunand: Pacatele lui incepand de la nasterea lui le-a sters Domnul, iar de cand s-a facut monah si s-a fagaduit lui Dumnezeu, poate sa dea socoteala [...]. Atunci invinovatindu-l ei, dar neputandu-l dovedi ca vinovat, i s-a facut calea sloboda si neimpiedicata. Apoi indata s-a vazut pe sine intorcandu-se in sine [...]. Dar uitand sa manance, a ramas restul zilei si toata noaptea suspinand si rugandu-se. Caci ramasese coplesit afland cu cati vrajmasi avem de luptat si cata spaima are sa indure omul cand va avea sa treaca prin vazduh. Si-si amintea ca aceasta e ceea ce a spus Apostolul despre "stapanitorul puterilor vazduhului" (Efes. 2, 2). Caci in aceasta sta puterea vrajmasului: in a se razboi si a incerca sa impiedice pe cei ce trec".
Multe alte texte vorbesc despre intalnirea sufletului cu demonii in timpul inaltarii sale la cer. Astfel, Avva Isaia ii indeamna pe ucenicii sai: "in fiecare zi sa aveti inaintea ochilor moartea si sa va ganditi cum veti iesi din trup si cum veti trece de puterile intunericului care va vor intampina in vazduh". In Scara Sfantului loan Scararul ne sunt infatisati unii care, in ceasul mortii, se intrebau cu durere: "Oare va putea strabate sufletul nostru puhoiul de nesuferit al duhurilor vazduhului?"
Intalnim de asemenea texte in care ni se spune limpede ca toata stradania diavolilor este sa scoata la iveala orice fapta rea si patima a omului, pentru a-1 putea opri din calea catre cer. Sfantul Macarie Egipteanul, indemnand la trezvie duhovniceasca, spune: "Tu, auzind ca sunt [...] puteri intunecate sub cer [...], nu tii seama de toate acestea, pentru ca n-ai inteles ca, daca nu primesti arvuna Duhului Sfant, atunci cand sufletul tau va iesi din trup, acestea vor tine sufletul tau si nu te vor lasa sa te ridici la ceruri". Isihie Sinaitul zice si el: "Va veni peste noi ceasul infricosat al mortii; va veni si a-l ocoli nu este cu putinta. Fie ca Stapanitorul acestei lumi si al vazduhului, venind atunci, sa gaseasca faradelegile noastre putine si neinsemnate si invinuirea sa nu-i fie adeverita". Sfantul Grigorie cel Mare scrie si el: "Se cuvine sa cugetam temeinic la inspaimantatorul ceas al mortii, la groaza ce cuprinde sufletul care-si aminteste de raul facut si, uitand de fericirea vietii, se inspaimanta si se teme de Dreptul Judecator. Atunci, duhurile rele cerceteaza faptele sufletului care s-a despartit de trup si-i infatiseaza pacatele spre care s-a plecat, ca sa-l tarasca la chin pe cel ce li s-a facut lor partas. Si nu doar la sufletul pacatos, ci si la cei drepti vin, ca sa vada daca nu afla ceva rau in ei si daca nu i-au biruit cumva".
In istorisirea sa, prea fericita Teodora arata cum ingerii apara sufletul de invinuirile diavolilor punand de fata faptele sale bune: "Cand sufletul meu a iesit din trup, atunci ingeri purtatori de lumina l-au luat in mainile lor. Si pe cand ingerii, acesti iubitori de Dumnezeu si de mantuirea sufletelor omenesti, ma tineau in mainile lor, multime de draci intunecati si nemilostivi m-au inconjurat, strigand: "Sufletul acesta are multime de pacate, deci trebuie sa ne raspundeti noua la acestea". Asa strigand, aratau pacatele mele. ingerii atunci cautau in cartile lor faptele mele cele bune, si aflau cu darul lui Dumnezeu cate cu ajutorul Lui facusem si eu in viata. De pilda: de am dat candva milostenie la saraci, de am hranit pe flamanzi, de am adapat pe insetati, de am imbracat pe cei goi, de am gazduit pe cei fara de adapost si pe straini odihnindu-i, de am slujit sfintilor, de am cercetat pe bolnavi si pe cei intemnitati, de am mers cu ravna si evlavie la sfanta biserica, de m-am rugat lui Dumnezeu cu umilinta si cu lacrimi pentru iertarea pacatelor, de am ascultat slujbele Sfintei Biserici cu luare-aminte, de am adus lumanari, untdelemn, tamaie, vin si prescuri curate, liturghii pentru vii si pentru cei raposati, de am cinstit Sfanta Cruce, icoanele si toate cele sfinte cu evlavie, de am postit dupa randuiala Bisericii, de am lucrat binele si m-am ferit de rautati, de mi-am pazit gura a nu vorbi desertaciuni, de a nu pari, a nu grai ponegriri, clevetiri, hule, minciuni, de "am rabdat napastuiri si osandiri, facand in schimb cele bune, spre slava lui Dumnezeu si zidirea aproapelui, de mi-am intors ochii de la desertaciunile lumesti [...] Si orice alte fapte bune aflau scrise in cartile lor, le aduceau in cumpana impotriva pacatelor mele".
Uneori, vedem ca omul insusi este chemat sa raspunda I invinuirile ce i se aduc de catre duhurile rele, si care nu rareori sunt cu totul mincinoase. Astfel, Sfantul Ioan Scararul scrie despre un oarecare Stefan, ca mai inainte de a se savarsi din viata i s-a descoperit in chip minunat ceea ce avea sa se petreaca cu el dupa moarte: "Cu o zi inainte de a se savarsi, fu rapit cu mintea si cu ochii larg deschisi privea spre dreapta si spre stanga patului. Si ca tras la socoteala, zicea in auzul celor de fata, cand: Da, asa e, e adevarat, dar am postit pentru aceasta atatia ani; cand: Nu, mintiti, aceasta n-am facut-o. Apoi iarasi: Da, aceasta e adevarat, dar am plans si mi-am implinit slujirea. Si iarasi: Cu dreptate ma invinuiti. Si mai zicea inca: Da, e adevarat, pentru acestea n-am ce sa spun. Dar la Dumnezeu este si mila. Era o priveliste infricosatoare si inspaimantatoare aceasta tragere la socoteala nevazuta si neindurata. Si ceea ce era si mai infricosator era ca-l osandeau si pentru cele ce n-a facut. Vai, ce lucru groaznic! Sihastrul si pustnicul acela spunea la unele din gresalele sale: La acestea n-am ce zice!, el care era de patruzeci de ani calugar".
Pentru infruntarea unor asemenea parasi vicleni si plini de rautate, care fac si mai anevoioasa si primejduita trecerea sufletului, e mare nevoie de ajutor ingeresc si ceresc. Sfantul Ioan Carpatiul, vorbind si el despre aceasta incercare, arata ca sufletul celui drept, intarit prin credinta in Dumnezeu si imbarbatat de ingerii care-l insotesc, ii biruieste in cele din urma pe cei ce-l invinuiesc fara temei: "Cand sufletul iese din trup, vrajmasul da navala asupra lui razboindu-l si ocarandu-l cu indrazneala si facandu-se paras amarnic si infricosat al lui pentru cele ce a gresit. Dar atunci se poate vedea cum sufletul iubitor de Dumnezeu si preacredincios, chiar daca a fost mai inainte ranit adeseori de pacate, nu se sperie de navalirile si amenintarile aceluia, ci se intareste si mai mult intru Domnul si zboara plin de bucurie, incurajat de sfintele Puteri care il conduc, si imprejmuit ca de un zid de luminile credintei, strigand si el cu multa indrazneala diavolului viclean: Ce este tie si noua, instrainatule de Dumnezeu? Ce este tie si noua, fugarule din ceruri si sluga vicleana? Nu ai stapanire peste noi, caci Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are stapanirea peste noi si peste toti. Lui I-am pacatuit, Lui ii vom raspunde, avand zalog al milostivirii Lui fata de noi si al mantuirii noastre cinstita Lui cruce. Iar tu fugi departe de noi, pierzatorule! Caci nimic nu este tie si slugilor lui Hristos. [...] Iar sufletul aflandu-se deasupra, zboara asupra vrajmasului, lovindu-l, ca vulturul repede zburator pe corb. Dupa aceasta e dus cu veselie de dumnezeiestii ingeri la locurile hotarate lui, potrivit cu starea sa".
O traditie ortodoxa, veche de prin secolul al IV-lea, pastrata pana in zilele noastre, pomeneste de "vamile ceresti" sau "vamile vazduhului", aratand amanuntit care sunt acestea si cum e cercetat sufletul la fiecare dintre ele. Trecerea sufletului prin aceste vami se face, potrivit multor texte, in rastimpul dintre a treia si a noua zi dupa moarte. Vamile corespund, fiecare, unei anume patimi, unui anumit fel de fapte rele sau pacate, pe care le insufla un anume diavol, care este insasi intruchiparea ei. Aceasta credinta e legata de identificarea patimilor cu duhurile rele care le insufla. In icoane vamile sunt reprezentate sub chipul unei scari cu multe trepte, pe care urca oamenii cu ingeri si diavoli ce se atin pe langa ei incercand sa-i traga in sus omn jos.
Fiecare diavol "vames" - sau "judecator" - opreste sufletul si-i cere socoteala de pacatele care tin de "jurisdictia" lui. Si asemenea unor vamesi corupti, care cer mai mult decat se cuvine, diavolii il invinuiesc adesea pe om pentru fapte pe care el nu le-a savarsit. Cat priveste felul in care plateste sufletul trecerea prin aceste vami, exista mai multe talcuiri. Unii Parinti arata ca sufletul plateste rupand din sine partea in care s-au instapanit duhurile rele. De aceea spune Sfantul Maxim Marturisitorul ca sufletul este tras si sfasiat "pe masura relei familiaritati pe care a castigat-o cu (diavolii), prin mijlocirea vreunei patimi", iar alti Parinti arata ca sufletul cu totul rau ajunge in cele din urma prada diavolilor. Din cele mai multe texte vedem insa spun ca sufletul plateste "vama" cu faptele bune savarsite in vremea cat a vietuit pe pamant, iar daca acestea intrec relele de care e invinuit, daca are adica virtuti cu asupra de masura, este lasat sa treaca. Aparare si sprijin primeste sufletul acum de la sfintii ingeri care-l insotesc si din rugaciunile si slujbele ce se fac pentru el, pe care cu intelepciune le-a randuit Biserica in acest rastimp.
Textul anonim din secolul XI, citat mai sus, pomeneste numai de "vamesii cei din vazduh" care intampina sufle. tul la vremea suirii sale la cer, in primele noua zile de la moartea sa . Origen insa arata mai precis cum stau lucrurile: "Dupa moartea noastra, cand se face schimbarea vietii de aici, la hotarele lumii ceresti sunt unii pusi ca niste vamesi, ca sa cerceteze cu cea mai mare grija daca nu cumva este in noi ceva de-al lor. Stapanitorul acestei lumi mi se pare ca este un asemenea vames. [...] Cuvintele Apostolului: "Dati deci tuturor cele ce sunteti datori: celui cu darea, dare; celui cu vama, vama" (Rom. 13, 7), au si un inteles duhovnicesc. De aceea, sa stim ca ne aflam in mare primejdie de nu vom avea cu ce plati vama. Caci vom fi inchisi din pricina datoriei, dupa cum se intampla si cu datornicii din aceasta lume, intemnitati si osanditi sa robeasca pentru stapanire, in schimbul celor datorate. Si nu putini sunt aceia ce vor fi tinuti de vamesi".
Alte texte spun ca la trecerea prin vami sufletul este impiedicat de stavile de natura spirituala, adica de patimile si faptele sale rele, prin care diavolii il prind ca si cu un lat; dimpotriva, virtutile si faptele bune sunt chezasia liberei sale treceri si pavaza impotriva navalirii lor. Sfantul Vasile cel Mare, talcuind acest verset din psalmul 7: "Doamne, Dumnezeul meu [...], mantuieste-ma de toti cei ce ma prigonesc si ma izbaveste. Ca nu cumva sa rapeasca sufletul meu ca un leu", scrie: "Asadar, cel in primejdie de moarte, stiind ca unul este Cel ce mantuie, unul este Cel ce izbaveste, zice: "in Tine am nadajduit, mantuieste-ma de slabiciune si izbaveste-ma de robie!" Socot insa ca atletii viteji ai lui Dumnezeu au luptat din destul in toata viata lor cu dusmanii cei nevazuti; dar dupa ce au scapat de toate prigonirile lor, cand ajung la sfarsitul vietii, sunt cercetati de stapanitorul veacului, ca sa-i ia in stapanire de ar gasi ca au rani de pe urma luptelor sau unele pete si urme de pacat; daca insa vor fi gasiti fara rani si fara pete, ii lasa sa se odihneasca liberi in Hristos, pentru ca au fost nebiruiti. Psalmistul se roaga deci atat pentru viata de aici, cat si pentru viata ce va sa fie; si zice: Mantuieste-ma, aici, de cei ce ma prigonesc, dar izbaveste-ma acolo in vremea cercetarii, ca nu cumva sa rapeasca ca un leu sufletul meu. Si acestea le poti afla de la insusi Domnul, cand a grait mai inainte de patima Sa: "Acum vine stapanitorul lumii acesteia, si in Mine nu va avea nimic". Domnul, nefacand pacat, spunea ca in El nu are nimic; omului insa ii este de ajuns daca va indrazni sa spuna: Vine stapanitorul lumii acesteia si in mine va avea putine si mici".
Sfantul Diadoh al Foticeii spune ca "cel ce se va afla (la vremea iesirii din viata) in frica, nu va trece slobod peste capeteniile iadului. Fiindca are, ca si aceia, in frica sufletului o marturie a pacatului sau. Dar sufletul care se veseleste in dragostea lui Dumnezeu in ceasul dezlegarii de trup, se inalta atunci cu ingerii pacii deasupra ostilor mtunecate". Avva Isaia, la randul sau, suspina, zicand: Vai mie, vai mie ca inca n-am fost eliberat de focul gheenei! Cei ce ma atrag spre ea rodesc inca in mine si misca in inima toate lucrurile ei. Cei ce ma scufunda in foc se misca in trupul meu, voind sa rodeasca. inca n-am cunoscut de acum unde voi merge in alta parte, inca nu mi s-a gatit calea dreapta, inca n-am fost eliberat de lucrarile celor aflati in vazduh, ale celor ce ma vor impiedica, pentru lucrurile lor rele care sunt in mine". Insa tot el zice: "credinta in El si pazirea poruncilor Lui si iubirea fata de toti, aceasta este pecetea ceruta sufletului cand iese din trup; precum a poruncit ucenicilor Sai, zicand: "in aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei. Daca va veti iubi unii pe altii" (In. 13, 35). Dar cine sunt cei despre care zice ca vor cunoaste, daca nu Puterile ce vor sta la dreapta si la stanga, adica ingerii si diavolii? Caci de vor vedea vrajmasii semnul iubirii unit cu sufletul, se vor departa de el cu frica. Si atunci se vor bucura de el toate Puterile sfinte". Si iarasi, vorbind despre cel desavarsit, spune ca "cei din cer vor marturisi despre el ca a trecut peste stapanitorii de-a stanga. Atunci pomenirea lui este cu cei din cer", si-si indeamna ucenicii "sa se cerceteze in toata clipa de a trecut peste cei ce-l tin in vazduh, de s-a eliberat de ei avandu-i inca in jur".
Despre vami si vamesii din vazduh vorbeste si Sfantul Macarie cel Mare, spunand: "Dupa cum vamesii, stand la stramtorile drumurilor, opresc pe calatori si-i scutura de bani, tot asa si demonii pandesc sufletele si le opresc atunci cand ies din trup. Daca ele nu sunt curate cu desavarsire, le ingaduie sa se ridice la salasele ceresti si sa ajunga preajma Stapanului lor, ci sunt trase in jos de diavolii din vazduh".
Alti Parinti vorbesc inca si mai limpede. Astfel, de la Sfantul Efrem Sirul aflam urmatoarele: "Acestea vorbindu-le spre noi cel ce se sfarseste, deodata i se leaga limba lui, i se schimba ochii, ii tace gura, i se opreste alasul si ostile cele infricosatoare se pogoara, slujitorii dumnezeiesti cheama sufletul sa iasa din trup, demonul cere sa ne traga pe noi la judecata. [...] Atunci ingerii, luand sufletul, se duc prin vazduh, unde stau incepatoriile, stapaniile si capeteniile puterilor celor potrivnice, parasii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti, cei ce tin socoteala faptelor, care intampinandu-1 in vazduh, cer seama si il iscodesc si aduc inainte pacatele omului si inscrisele lui, cele din tinerete, cele din batranete, cele de voie si cele fara de voie, cele prin fapte si cele din ganduri, cele prin aduceri aminte. Multa frica este acolo, mult cutremur pentru sarmanul suflet, nepovestita este nevoia pe care o patimeste atunci de la multimea milioanelor de vrajmasi, fiind tinut de dansii, fiind frant, clevetit, impins si oprit sa nu se salasluiasca in lumina si sa nu intre in latura celor vii. insa pe suflet il duc sfintii ingeri".
Si mai limpede vorbeste Sfantul Chirii al Alexandriei, intr-una din omiliile sale, preluata de Sfantul Atanasie Sinaitul si citata de Sfantul Ioan Damaschin: "Cata frica Si cutremur si cata nevoie si scarba sufera sufletul cand se desparte de trup si dupa despartire! Ca vin catre el ingeri buni si multime de oaste cereasca si toate puterile cele potrivnice si stapanitorii intunericului, tiitorii cei nelegiuiti ai lumii, parasii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti ce salasluiesc in vazduh; si insusi ucigatorul sufletelor si incepatorul rautatii, cel ce presara curse pe cale, balaurul cel mare, cel lepadat din credinta, diavolul, isi casca gura sa racnind ca un leu si cautand sa-l inghita. Caci a lui e stapania si puterea si judecata iadului si a mortii. Si cei ce tin socoteala faptelor, intampinand sufletul in vazduh, cer seama si iscodesc si aduc inainte pacatele omului si inscrisele lui, cele din tinerete, cele din batranete, cele de voie si cele fara de voie, cele prin fapte si cele din ganduri, cele prin aduceri aminte. Multa frica este acolo, mult cutremur pentru ticalosul suflet, nepovestita este nevoia pe care o patimeste atunci de la multimea de vrajmasi, fiind tinut de dansii, clevetit, impins si oprit sa nu se salasluiasca in lumina si sa nu intre in latura celor vii. Vazand ingrozirea acestora, se tulbura si se zbuciuma si cu durere se intoarce catre ingeri, iar acestia, luand sufletul, il poarta prin vazduh, insa pe cale e oprit si cercetat in multe vami, si intrebat pentru pacatele sale. Mai intai de minciuni si de clevetiri, de vorbirile desarte, de grairile cele de rusine, de rasul peste masura. [...] Si iarasi mai sus dracii intampina sufletul si-l intreaba de desfranare si trufie. Vin dupa acestea dracii maniei si ai iutimii, ai mandriei, ai nesupunerii, ai iubirii de arginti, ai betiei, ai vrajbei, ai descantecelor, ai lacomiei, ai urii de frati, ai uciderii, ai furtisagului si nemi-lostivirii. Scurt vorbind, pentru toata patima de care a bolit, este cercetat si tras la socoteala. Ce groaza si ce spaima nu va simti sufletul in toata vremea pana ce se va judeca desavarsit. Puterile dumnezeiesti stau de fata, infatisand toate cugetele bune, vorbele bune si faptele bune ale sufletului. jar sufletul sta cu frica in mijlocul ingerilor luminati, care-l ajuta, si-al demonilor care-l parasc, asteptand indreptatirea si scaparea sa, ori osanda si pierzarea. Deci, pe cel drept si neintinat, cu sarguinta il primesc ingerii si neimpiedicat urca sa se inchine inaintea lui Dumnezeu".
Vamile din vazduh sunt foarte limpede infatisate de Awa Isaia Pustnicul: "De cata bucurie trebuie sa cugeti ca va avea sufletul care a inceput sa slujeasca lui Dumnezeu si si-a desavarsit lucrarea lui? Caci la iesirea lui din lumea aceasta, va face sa mearga inaintea lui lucrarea lui si se vor bucura cu el ingerii cand il vor vedea scapat de stapanirile lumii. Deoarece cand va iesi sufletul, vor merge cu el ingerii si vor iesi in intampinarea lui toate puterile intunericului, voind sa-l ia in stapanire de vor avea ceva de al lor in el. Dar atunci nu ingerii vor lupta pentru el, ci faptele pe care le-a facut. Ele il vor inconjura si-l vor pazi de acele puteri, ca sa nu se atinga de el. Iar de vor invinge faptele lui, vor canta inaintea lui ingerii, pana ce vor ajunge la Dumnezeu intru veselie. in ceasul acela se va uita tot lucrul lumii acesteia si toata osteneala ei. Sa punem deci toata puterea noastra, lucrand bine in scurta vreme de acum, pentru a scapa lucrul nostru de tot raul, ca sa ne putem mantui de mainile stapanitorilor ce cauta sa ne duca cu ei. Caci sunt vicleni si fara mila. Fericit este deci cel in care nu se va afla ceva din ale celor potrivnici, caci bucuria si veselia, odihna si cununa lui vor fi peste masura. [...] Frati iubiti, sa punem toata puterea noastra in lacrimile inaintea lui Dumnezeu, poate se va milui de noi bunatatea Lui si ne va trimite puterea pana ce vom birui prin faptele ce le-am savarsit pe stapanitorii rautatii, care vin inaintea noastra. Sa ne ingrijim din inima, sa ne dobandim dorirea lui Dumnezeu, care ne va mantui pe noi de mainile Vicleanului, cand va iesi acolo in intampinare noastra. Sa iubim pe saraci, ca sa ne scape de iubirea de arginti, cand va iesi in intampinarea noastra. Sa iubim pe toti fratii nostri, neavand nici o ura in inima noastra fata de cineva, nici rasplatind cuiva cu rau (Rom. 12, 17), ca sa ne pazeasca pe noi de pizma, cand va iesi in intampinarea noastra. Sa iubim smerita cugetare in toate, suportand cuvantul aproapelui si cand ne va lovi si cand ne va osandi. Caci aceasta ne va pazi de mandrie, cand va iesi intru intampinarea noastra. Sa castigam cinstirea aproapelui, cautand sa nu-l osandim cu nimic. Aceasta ne va pazi de vorbirea de rau, cand va iesi in intampinarea noastra. Sa dispretuim bunatatile lumii si cinstirea ei, ca sa ne mantuim de pofta, cand va iesi in intampinarea noastra. Sa invatam limba noastra la cugetarea la Dumnezeu, sa graiasca dreptatea si rugaciunea, ca sa ne pazeasca de minciuna, cand va iesi in intampinarea noastra. Sa ne curatim inima si trupul de pofte, ca sa ne mantuim de necu-ratie, cand va iesi in intampinarea noastra. Caci toate acestea vor cauta sa ne stapaneasca sufletul cand va iesi din trup. Dar virtutile ii vor ajuta, daca le-a dobandit".
Vamile si vamesii ce cerceteaza fiecare patima, pe rand, le infatiseaza cu amanuntime Viata Sfantului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei: "Fericitul acesta intotdeauna cugeta la iesirea sa dintru aceasta viata, zicand: Socot ca spre mantuire ii e de ajuns omului sa cugete neincetat ja moarte si sa se ingrijeasca de sfarsitul sau, ca nu se va intalni atunci cu mila, ci numai faptele lui vor merge cu el Si care nu va fi necazul si nevoia sufletului care nu s-a aatit de drum, cand vor veni ingerii sa-l ia? Cum nu va suspina si nu va cere el sa i se mai dea macar scurt timp sa mai traiasca, dar i se va spune atunci: Oare bine ti-ai folosit timpul vietii? Si, graind catre sine, inca zicea: Cum vei trece, ticaloase Ioane, nemuscat de fiarele din trestii, despre care spune prorocul zicand: Cearta fiarele din trestii (Ps. 67, 31), in acel ceas amar, cand ne vor intampina pe noi acei cruzi si nemilosi vamesi, catre care nu pricepem ce vom zice? Ca-i era lui descoperit de la Sfantul Simeon Stalpnicul ca, iesind sufletul din trup si vrand sa se suie la ceruri, il intampina pe el cetele dracilor si-l intreaba, mai intai de minciuni si de clevetiri; ca daca de acelea nu s-a pocait, apoi este oprit de catre draci. Si iarasi, mai sus dracii intampina sufletul si-l intreaba despre desfranare si trufie, si daca de acestea s-a pocait, se izbaveste de dansii. Si multe sunt impiedicarile si intrebarile sufletului de catre draci, vrand acesta sa mearga la ceruri. Vin dupa aceea dracii maniei si invidiei si vorbirii de rau, ai iutimii, ai mandriei, ai grairii de rusine, ai nesupunerii, ai camatariei, ai iubirii de arginti, ai betiei, ai vrajbei, ai descantecelor, ai lacomiei, ai urii de frati, ai uciderii, ai furtisagului, ai nemilostivirii. Si cand ticalosul acela de suflet se duce de la pamant al cer, nu stau aproape de dansul sfintii ingeri si nici ii ajuta lui, ci singur sufletul nostru da pentru sine raspuns prin pocainta si prin fapte bune".
Despre vami ne vorbeste inca si aceasta istorisire despre un ostas, pe nume Taxiot, care a inviat din morti, pe care o aflam in Vietile sfintilor, luna martie, ziua 28: ,In Cartagina, cetatea Africii, in vremea patriciului Nichita, a fost un oarecare barbat, cu numele Taxiot, cu randuiala de ostas, si acela isi petrecerea viata sa in mari pacate. Si fiindca multi mureau in Cartagina din pricina ciumei, a venit si Taxiot in frica si in simtire si s-a pocait de pacatele sale si, iesind din cetate cu femeia lui, s-au asezat intr-un sat, la liniste. Iar nu dupa multe zile, din lucrarea zavistiei diavolului, a cazut in desfranare cu femeia unui gospodar din acel sat. Si nu la multa vreme dupa aceea, l-a lovit ciuma si a murit. Si era o manastire, ca la o stadie departe de satul acela. Si alergand acolo, femeia lui Taxiot a rugat pe monahi ca, venind, sa ia trupul mortului si sa-l ingroape in biserica. Deci l-au ingropat pe el intru al treilea ceas din zi. Iar cand a fost ceasul al noulea, s-a auzit din mormant strigare, zicand: "Miluiti-ma, miluiti-ma!" Si apropiindu-se de mormant si auzind glasul celui ingropat, degraba l-au dezgropat pe el si, aflandu-l viu, au inmarmurit de spaima. Si l-au intrebat pe el, voind sa stie ce i s-a intamplat lui si cum a inviat. Iar acela, neputand vorbi de multa plangere si tanguire, ii ruga pe dansii sa-l duca pe el la robul lui Dumnezeu Tarasie, episcopul, si-l dusera la acela. Iar episcopul trei zile l-a tot silit pe el sa-i spuna ce a vazut acolo, si acela, a patra zi, a putut grai.
Deci, cu multe lacrimi, a spus acestea: "Cand eram pe moarte, am vazut inaintea mea niste arapi a caror vedere era foarte infricosatoare. Si vazandu-i pe ei, sufletul meu se tulbura. Apoi am vazut doi tineri foarte frumosi, si sufletul meu a sarit in mainile lor. Si indata, ca zburand, ne suiam de la pamant in vazduh, spre inaltime, si am intalnit vamile cele ce strajuiesc suirile si opresc toate sufletele omenesti. Si la fiecare vama, pentru cate un alt pacat, osebit esti intrebat: la una, pentru minciuna, la alta, pentru cearta, iar la alta, pentru mandrie. Si fiecare pacat isi are intrebatorii sai in vazduh. Si am vazut eu intr-un mic cufaras, tinut de ingeri, toate lucrurile mele cele bune, si ingerii luau din acelea si cumpaneau lucrurile mele rele, si asa am trecut vamile. Iar cand ne-am apropiat de portile ceresti, am sosit la vama desfranatilor, m-au oprit acolo pe mine strajerii si-mi scoteau toate faptele mele trupesti de desfrau, precum le-am facut din tinerete si pana acum. Si au zis ingerii cei ce ma duceau pe mine: Toate pacatele trupesti, pe care le-a facut in cetate, i le-a iertat lui Dumnezeu, de vreme ce s-a pocait de acelea. Dar potrivnicii mei au raspuns si au zis: Dupa iesirea din cetate, in satul acela unde s-a dus, s-a desfranat cu femeia gospodarului. Si auzind aceasta, ingerii n-au aflat nici un lucru bun ca sa ma rascumpere de pacatul acela si, lasandu-ma, s-au dus.
Deci, apucandu-ma pe mine viclenele duhuri, m-au batut si, desfacandu-se pamantul, m-au pogorat, fiind purtat prin niste intrari inguste si prin oarecare crapaturi stramte si rau-mirositoare, pana la cele mai de jos temnite ale iadului, unde sufletele pacatosilor sunt incuiate in intunericul cel vesnic [...] Si am fost inchis cu dansii si eu in locurile acelea intunecoase si intru stramtorare m-au pus si plangeam si ma tanguiam cu amar, tinut fiind de la al treilea ceas pana la al noulea.
Dupa aceea, am vazut putina stralucire si pe cei doi ingeri, ce venisera acolo, si am inceput a-i ruga pe dansii sa ma scoata pe mine din primejdia aceea, ca sa ma pocaiesc inaintea lui Dumnezeu. Si mi-au zis mie ingerii: In desert te rogi, pentru ca nu iese nimeni de aici inainte de invierea tuturor. Iar eu mult cerand si rugandu-ma si fagaduind ca ma voi pocai, a grait un inger catre celalalt: Te pui chezas pentru dansul, ca se va pocai, precum fagaduieste, din toata inima? Si a zis celalalt: Ma pun chezas. Si am vazut cum i-a dat lui chezasul mana. Atunci, apucandu-ma pe mine, m-au scos de acolo, pe pamant, si m-au pus in mormant, langa trupul meu. Si mi-au zis mie: Intra de unde te-ai despartit. Si am vazut eu sufleteasca mea fire stralucind ca un margaritar, iar trupul cel mort era ca niste tina rau-mirositoare si neagra si ma ingretosam sa intru in el. Si mi-au zis mie ingerii: Nu se cade altfel sa te pocaiesti, fara numai cu trupul cu care ai gresit. Iar eu ma rugam, ca n-as mai fi intrat in trup. Deci ingerii mi-au grait: Intra, ca de nu iarasi te vom duce pe tine acolo de unde te-am luat. Atunci am intrat si am inviat si am inceput a striga: Miluiti-ma!" Acestea ni le-au povestit parintii cei vrednici de crezare, spre invatatura si mantuire".
Vamile vazduhului sunt foarte limpede infatisate in istorisirea Sfintei Teodora, pe care o aflam in Viata Sfantului Vasile cel Nou, duhovnicul sau, scrisa de un ucenic al acestuia, Grigorie Tracul.
"Cu mare iuteala mergand noi de pe pamant spre inaltimea cerurilor, la inceput ne-au intampinat duhurile rele ale vazduhului de la prima vama, la care se intreaba de pacatele sufletului prin cuvant: vorbe desarte, glume, vorbire fara rost, vorbe murdare, batjocoriri si altele de felul acesta. Acolo era o mare adunare de arapi, mari si negri ca taciunele, in fruntea carora era unul foarte inrautatit, care statea in fata mea. Fiind opriti noi acolo, aceia au adus inaintea mea o multime de catastife. Acolo am vazut scrise toate cuvintele desarte vorbite din tineretile mele, vorbele fara socoteala si nerusinate, toate cuvintele nebunesti si necurate, toate cantecele lumesti, rasetele, prin care am smintit multe suflete, facand pe unii sa rada nebuneste prin glume pacatoase, prostesti si vorbe desarte, cum e obiceiul multora. Vamesii aceia fiorosi imi aratau una cate una toate relele sau pacatele acelea si, aratandu-mi-le pe toate, unele dupa altele, ma invinovateau pentru ele. Ei imi aratau vremea, locurile, persoanele, cand, unde si cu cine m-am dedat la acele vorbe desarte, rasete si celelalte de acest fel prin care am maniat pe Dumnezeu. Nestiind eu ca si acelea sunt pacate, nici nu le-am marturisit parintelui meu duhovnicesc si nici nu m-am cait de ele, nici n-am facut roade vrednice de pocainta pentru ele. Vazandu-ma mustrata asa de groaznic de acei vamesi infernali, am ramas uimita, tacand ca o muta, neavand ce mai raspunde acelor duhuri viclene, pentru ca cele spuse de dansii erau adevarate. Tremurand de frica, taceam si ma rusinam si asteptam ingrozita sa vad ce vor face si ce va fi cu mine. Atunci sfintii ingeri care ma insoteau au pus impotriva acelor pacate o parte din faptele mele cele bune pe care le facusem mai pe urma, dar neajungand acelea, au implinit din darurile Cuviosului Parintelui meu Vasile, si asa rascumparandu-ma, am plecat de acolo mai departe, in sus.
(Vama a doua) Iarasi urcand noi mai sus, am ajuns la vama minciunii. La aceasta vama se intreaba de tot cuvantul mincinos, de calcarea juramintelor, de luarea in desert a numelui lui Dumnezeu, de marturiile mincinoase, de spovedaniile neadevarate sau mincinoase. Domnii vamii aceleia, negri, iuti si salbatici, cu fetele hade si murdare, ma intrebau si ma invinuiau cu mare asprime pentru pacatele mele. Cercetandu-ma cu deamanuntul, am fost vadita de doua pacate: intai, lucruri mici, in care mi s-a intamplat si mie a minti si pe care, nesocotindu-le pacate, nu le-am marturisit inaintea duhovnicului la spovedanie, si doi, ca m-am rusinat si am ascuns inaintea duhovnicului unele fapte de ale mele. Insa calcari de juraminte, marturii mincinoase si altele de felul acesta, n-au aflat in mine cu darul lui Hristos. Sfintii ingeri punand si acolo o parte din faptele mele cele bune si mai mult din darurile Parintelui meu Vasile, m-au rascumparat.
(Vama a treia) De la acea vama mergand noi in sus, am ajuns la vama clevetirii, ponegririi, vorbirii de rau, a judecarii si osandirii aproapelui. Acolo am fost opriti si am vazut cat de greu pacat este a cleveti si a osandi pe cineva, a-l defaima, huli, batjocori si a rade de pacatele altuia. Pe unii ca acestia ii cerceteaza cu deamanuntul acei cumpliti intrebatori, ca pe niste antihristi, care, rapind cinstea si dreptul de judecata al Domnului nostru Iisus Hristos, s-au facut ei insisi judecatori si pierzatori celor de aproape ai lor. in mine insa, cu darul lui Dumnezeu, n-au aflat pacate de acestea, pentru ca in toate zilele mele m-am pazit cu dinadinsul ca sa nu clevetesc pe nimenea, nici sa osandesc, nici sa rad de cineva. Uneori, e drept, din intamplare, auzind pe altii osandind sau clevetind sau razand de cineva, ma plecam spre dansii putin cu mintea, sau din nepaza adaugam si eu la acelea cate o vorba sau ii aprobam in vreun fel. Dar indata revenindu-mi, m-am cait in sinea mea. Totusi mi s-au pus si socotit si acelea in pacatul osandirii si clevetirii de catre vamesii aceia intrebatori. Dar sfintii ingeri rascumparandu-ma si de la aceasta vama cu darurile Cuviosului Vasile, am mers mai departe in sus.
(Vama a patra) Alergand noi tot mai sus, am ajuns la vama aceea ce se numeste a lacomiei sau imbuibarii pantecelui. Ajungand acolo, indata au alergat asupra mea acele duhuri necurate si marsave, grasi, soiosi si foarte salbatici, bucurandu-se de sosirea mea la ei, ca de o dobanda grasa. Chipurile acelor duhuri dracesti inchipuiau pe iubitorii de desfatari, pe nesatiosi si pe uraciosii betivi. Aceia impresurandu-ne pe noi ca niste caini, ne-au oprit si indata au adus inaintea mea toate pacatele mele, adica: de am mancat vreodata pe ascuns si fara masura, fara trebuinta, sau dis-de-dimineata, sau de am mancat fara rugaciune si fara sa-mi fac semnul sfintei cruci. Apoi imi puneau inainte de cate ori am mancat in sfintele posturi mai inainte de terminarea sfintei slujbe. De asemenea si betiile toate mi le aratau rand pe rand, punandu-mi in fata toate paharele baute si numarul paharelor ce-am baut, probozindu-ma si zicandu-mi: Iata, atatea pahare ai baut in cutare vreme, atatea in cutare si cu cutare barbat si femeie, atatea in cutare loc, atatea la cutare petrecere, praznic ori pomana. Toate pacatele si placerile acestea ale pantecelui, pe care le facusem, mi le puneau inainte vamesii aceia, bucurandu-se de mine ca si cum as fi fost trecuta in stapanirea lor, in fundul iadului, unde voiau sa ma arunce. Fiind mustrata pentru acele pacate ale mele, tremuram de frica, neavand ce raspunde impotriva lor. Sfintii ingeri insa scotand din darurile Cuviosului Vasile, m-au rascumparat si de la acea vama. Diavolii, vazand rascumpararea mea, s-au tulburat grozav si strigau: O, amar noua! Ne-am pierdut toata osteneala noastra! Acestea zicand, aruncau in vazduh catastifele in care erau scrise pacatele mele. Eu vazand asa, m-am bucurat mult si am plecat de acolo in sus, fara primejdie. Sfintii ingeri, mergand, vorbeau intre ei, zicand: Cu adevarat mare ajutor a castigat sufletul acesta de la placutul lui Dumnezeu Vasile. Daca nu l-ar fi ajutat el cu ostenelile si rugaciunile lui, multe primejdii ar fi intampinat si ar fi rabdat trecand prin aceste ispitiri, cercetari si judecati ale vazduhului. Atunci eu, luand putina indrazneala, am zis catre dansii: Stapanii mei, mi se pare mie ca nimeni dintre cei care traiesc pe pamant nu stiu ce se face aici si ce asteapta pe sufletul pacatos dupa iesirea din trup. Sfintii ingeri mi-au raspuns: Oare nu marturisesc pentru acestea dumnezeiestile Scripturi, care se citesc intotdeauna in sfintele biserici si se propovaduiesc de sfintitii slujitori ai lui Dumnezeu? Dar cei ce s-au impatimit in desertaciunile pamantesti nu baga seama de acestea. Ei socotesc ca imbuibarea si betia din toate zilele este o desfatare. Si asa, mancand intotdeauna fara sat si imbuibandu-se fara frica de Dumnezeu, avandu-si pantecele in loc de Dumnezeu, nici nu se gandesc la viata viitoare, ba nici nu-si mai aduc aminte de dumnezeiestile Scripturi, care zic: "Vai voua, celor ce sunteti satui acum, ca veti flamanzi" (Le. 6, 25). Numai bogatii aceia cu inima buna, asemenea lui Avraam, care sunt milostivi si fac dreptate si fapte bune, care miluiesc pe saraci si scapatati, care ajuta pe cei ce sunt in nevoi si in primejdii, aceia castiga cu inlesnire de la Dumnezeu iertarea pacatelor si trec vamile vazduhului fara suparare, pentru milosteniile lor. Aceasta o adeveresc dumnezeiestile Scripturi, zicand: "Milostenia izbaveste din moarte si acopera multime de pacate" (Tob. 12, 9). Cei ce nu se sarguiesc a-si curati pacatele prin milostenie, acelora nu le e cu putinta a scapa de aceste intrebari, caci ii rapesc acei stapani ai vamilor intunecati la chip si, muncindu-i cumplit, ii pogoara in subteranele iadului. Acolo ii tin in legaturi pana la infricosata Judecata a Domnului Hristos. Vezi ca nici tie nu ti-ar fi fost cu putinta a trece aceste vami daca nu ai fi castigat rascumpararea prin darurile Cuviosului Vasile.
(Vama a cincea) Vorbind noi astfel, am ajuns la vama lenevirii si a trandavirii, unde se cerceteaza toata zilele si ceasurile petrecute zadarnic, fara lucrarea faptei bune. Acolo se opresc toti lenesii sau trandavii aceia care, asemenea trantorilor, poftesc si mananca din osteneli straine, in loc de a lucra si a-si castiga existenta prin lucrul si sudoarea fetei lor. De asemenea si cei care sunt platiti nu lucreaza dupa invoiala. Acolo se cerceteaza si cei care nu se ingrijesc a lauda pe Dumnezeu si cei care se lenevesc in zilele de praznice, in duminici si sarbatori a merge la vecernie, la utrenie, la dumnezeiasca Liturghie si celelalte slujbe de lauda a lui Dumnezeu. La acea vama se cerceteaza lenevi-rea, trandavia si neglijenta fiecarui crestin, mirean ori cleric, care n-a purtat grija de sufletul sau sau de sufletele incredintate lor. Acolo se cerceteaza cu deamanuntul toate pacatele izvorate din lenevire si multi sunt opriti si se prabusesc in prapastiile iadului. Acolo si eu mult fiind intrebata, nu rm'-ar fi fost cu putinta a scapa de datoriile acestui pacat, de n-ar fi implinit neajunsul meu daruirea Cuviosului Vasile, prin care rascumparandu-ma, m-au scos din primejduirea ce ma ameninta a ma pogori jos, in iad.
(Vama a sasea) De acolo am ajuns la vama furtisagului. Vamesii draci ai acelei vami incearca acolo cu deamanuntul sufletele despre feluritele pacate ale furturilor, rapirilor si inselatoriilor, pe ascuns sau pe fata. La aceasta vama, desi ne impiedicaram putin, pentru ca nu s-au gasit in mine furtisaguri, afara de cele facute in copilarie, putine, si acelea din putinatatea mintii, am trecut fara sa dam mult.
(Vama a saptea) Am ajuns apoi la vama avaritiei si a iubirii de arginti. Milostivul Dumnezeu insa acoperindu-ma in viata mea, nu m-am ingrijit de multa avere, nici n-am fost iubitoare de arginti si de agonisit averi. Eu in viata ma indestulam cu cele ce mi le dadea Domnul, multumindu-ma cu putin. Nu eram lacoma sau avara. Ba inca din cele ce aveam imparteam cu osardie si cu bucurie saracilor si celor lipsiti de cele de trebuinta. Pentru aceasta am trecut usor si repede prin vama aceasta.
(Vama a opta) Lasand in urma pe vamesii draci de la vama zgarceniei, am calatorit tot mai sus in vazduh, pe acea cale necunoscuta, intunecata si infricosata, pana ce am ajuns la vama ce se cheama a cametei. Acolo se cerceteaza toti aceia care-si dau argintii cu camata, agonisin-du-si dobanda necurata, lacomii si cei care tin in casele jor lucruri straine. Neavand insa cu ce sa ma invinuiasca, scrasneau din dinti asupra mea, infricosandu-ma. Noi insa am plecat de acolo mai sus, multumind lui Dumnezeu.
(Vama a noua) inaintea noastra s-a aratat chinul nedreptatii. Acolo se cerceteaza cu deamanuntul judecatorii nedrepti, care partinesc pe cei vinovati si osandesc pe cei nevinovati. Se mai cerceteaza oprirea platii lucratorilor, cei care negutatoresc cu cantare si masuri masluite si toti cei care, intr-un fel sau altul, au fost nedrepti si au facut nedreptate. Noi insa am plecat mai departe si de acolo, nedand nimic la acea vama.
(Vama a zecea) Am ajuns apoi la acea vama care se numeste a zavistiei si a dusmaniei. Acolo se cerceteaza cu deamanuntul toti aceia care s-au zavistuit unul pe altul, vrajmasiile, uraciunea, neiubirea de frati si de aproapele, cu feluritele rautati ce izvorasc din aceste pacate ucigatoare de suflet. Aceasta vama am trecut-o fara sa dam ceva, pentru ca n-am zavistuit pe nimeni in viata mea. Acolo ma intrebau vamesii aceia uraciosi despre ura de frate si neiubirea aproapelui, dar cu indurarile Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu, la toate acele intrebari nu m-au aflat vinovata. Am vazut insa mania diavolilor vamii aceleia, care, cu fetele lor de arapi, scrasneau din dinti, repezindu-se asupra mea cu manie, ca sa ma inghita de vie. Dar, neavand a ne teme de dansii, ne-am suit tot mai sus, bucurandu-ne.
(Vama a unsprezecea) Calatorind noi asa, in mari departari, tot mai sus in vazduh, am ajuns la vama mandriei cu fiicele ei: slava desarta, lauda, iubirea de sine, obraznicia, inaltarea cu mintea. Acolo, diavolii acelei vami foarte trufasi cerceteaza pe toti pacatosii pentru pacatele de mai sus, adica daca, trufindu-se, n-a dat ascultare parintilor trupesti ori duhovnicesti, de s-au increzut mai mult in ei decat in Dumnezeu, daca au dispretuit pe semeni ori s-au mandrit cu stiinta, cu dregatoria, cu vita, cu hainele, cu neamul bogat. Eu insa in viata fiind slujnica saraca si neavand a ma mandri cu unele ca acestea, am trecut printre acei draci trufasi, dand ceva foarte putin, deoarece am fost smerita si ani cinstit pe parintii mei trupesti si pe cei mai mari, ascultandu-i in toate cele de bune si de mantuire cate ma invatau.
(Vama a douasprezecea) Urcandu-ne de acolo mai sus la inaltime pe treptele vazduhului, am ajuns la vama maniei, a iutimii si a lipsei de mila. Arapii aceia ma cercetau aspru si amanuntit despre feluritele laturi ale pacatului maniei si iutimii. Era acolo multime multa de draci foarte salbatici si fiorosi, iar in fruntea lor era o capetenie draceasca, care statea pe un tron asemenea unui idol, grozav de infricosator si el, poruncind manios, cu aprinsa iutime si asprime celor din jurul sau. Graiul lui insa nu-l intelegeam. Aceia, plini de mania, iutimea si rautate lor, se muscau unii pe altii ca fiarele salbatice si neimblanzite, chinuindu-se si tipand groaznic, inspaimantand totul in jurul lor. Ajungand noi in mijlocul acelor rai, s-au repezit asupra noastra cu fetele lor sangeroase si cu mare rautate demonica ne cercetau, punand inainte toate pacatele mele facute in mania si iutimea mea cat am trait pe pamant. Ori de cate ori m-am maniat, iutit, tulburat si am tipat la cineva cu cuget rau si cu privire salbatica. Chiar si pentru cele ce din dragoste sfanta, vrand a trage pe cineva din pacate si a-1 pune in buna randuiala, de m-am tulburat cu manie si iutime asupra lui, ori de l-am amarat sau de l-am batut, ori de m-am pornit asupra cuiva cu manie de vrajba si tinand in mine rautatea, am plecat ocarand si ingrozind [...]. Toate acelea mi le aratau rand pe rand, asa cum, cand si unde le facusem. insa n-au dobandit ce doreau ei de la noi. Sfintii ingeri care ma insoteau le-au raspuns pentru acelea cu care ma invinuiau si asa am mers inainte, bucurandu-ne in Domnul, acoperit fiind sufletul meu pacatos cu rugaciunile Cuviosului meu Parinte Vasile.
