Cultul mortilor, cu toate diversele lui forme, are un loc important in toate religiile. Toate obiceiurile de a jertfi animale, sclavi sau de a depune alimente pe mormintele celor morti, la cei vechi, faceau parte din cultul mortilor. Zidirea piramidelor sau a altor monumente pentru cei morti erau izvorate tot din cinstirea mortilor. Amintirea celor plecati dintre noi, cinstirea lor are la baza ideea de supravietuire a sufletelor dupa moarte.
Rugaciunile pentru cei morti sunt in stransa legatura cu judecata particulara si cu starea sufletului de dupa ea, pana la judecata obsteasca. In acest interval de timp si pentru acest timp, intervin cei vii pentru decedati pentru ameliorarea situatiei lor sau pentru proslavirea celor alesi. Judecata particulara este atestata de Sfanta Scriptura. Astfel, Sfantul Pavel spune : "Este randuit oamenilor sa moara, iar dupa aceea, sa fie judecati" (Evrei IX, 27). Intrucat in cuvintele acestea Sfantul Pavel nu pune nici un interval de timp intre moarte si judecata, urmeaza ca el exprima prin ele ideea ca sufletul, indata dupa despartirea lui de trup este supus judecatii particulare.
De asemenea, parabola bogatului nemilostiv si a saracului Lazar (Luca XVI, 19-34) unde fiecare dintre cei doi isi primeste, dupa moarte rasplata vietii pamintesti, inseamna ca ei trebuie sa fie judecati pentru a-si primi rasplata. Deci, parabola este o marturie a judecatii particulare. Judecata particulara se efectueaza imediat dupa moartea omului. Insa, la judecata particulara se vor avea in vedere faptele sale prezente pana la moarte, starea sa din momentul mortii. La judecata definitiva, obsteasca se vor avea in vedere intregul ansamblu al vorbelor, faptelor si cugetul decedatului cu toate urmarile sale.
Felul fericirii si nefericirii de dupa judecata particulara este deosebit de cel de dupa judecata universala, dar nu se poate bine preciza decat caracterizand pe cea dintai ca neperfecta, iar pe a doua ca perfecta. Ceea ce reiese clar din revelatia divina este ca viata de dincolo de mormant este o viata constienta si activa intr-un oarecare sens. Cei buni continua viata lor buna de pe pamant marindu-si fericirea (I Corint. XIII, 12) cugetand, simtind si dorind (exemplul bogatului nemilostiv si saracului Lazar (Luca XVI, 19-31). Sufletele pacatosilor ducand o viata plina de pacate pe pamant in ura si invidie, continua aceasta stare si dincolo.
Deci, viata celor ce trec dincolo, dupa judecata particulara nu poate fi o stare de somnolenta, pana la Parusia Domnului, cum invata gresit unii crestini de astazi. Ei invoca unele citate scripturistice in sprijinul afirmatiilor lor. "Caci nu este intru moarte cel ce te pomeneste pe tine. Si in iad cine te va lauda pe tine" (Psalm VI, 5) sau : "Iesi-va duhul lor si se vor intoarce in pamant. In ziua aceea vor pieri toate gandurile lor" (Psalm CXLV, 4). Un alt verset invocat de ei este din Iov : "La fel si omul se culca si nu se mai scoala si cat vor sta cerurile, el nu se mai desteapta si nu se mai trezeste din somnul lui" (Iov XIV, 12). Sau : "Tot ce mana ta prinde sa savarseasca, fa cu hotarare, caci in iadul in care te vei duce nu se afla nici fapta, nici punere la cale, nici stiinta, nici intelepciune" (Eclesiast IX, 19).
Insa, in toate aceste versete nu este vorba de sufletele oamenilor, ci de trupurile lor. In Psalmul VI, 5 nu este vorba despre starea de inconstienta a sufletelor mortilor, ci aici psalmistul cere ceva de la Dumnezeu spre a i se da cat este in viata, caci dupa moarte nu se mai poate ruga, nu mai poate cere nimic. Iar in celelalte citate se arata ca trupurile pogorandu-se in morminte nu mai iau parte nici la stiinta, nici la iubire, nici la intelepciune, ele nu se mai scoala din mormant, din somnul lor. Ca sufletele sunt constiente dupa moarte, nu-si pierd simtirea se observa din pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar (Luca XVI, 19-31), din aparitia lui Moise si Ilie care vorbeau cu Mantuitorul la Schimbarea la Fata (Matei XVII, 3).
Viata constienta si activa de dincolo de mormant se dezvolta avand ca fundament viata de pe pamant. Situatia celor morti, ajunsi in chinurilor iadului, nu se mai poate intru nimic modifica prin propria lor vointa, caci: "in iad cine Te va lauda pe Tine?" (Psalm VI, 5). Sau : "Nu mortii Te vor lauda pe Tine, Doamne, nici cei ce se pogoara in iad" (Ps. CXIII, 25).
Si adauga, in continuare, Marturisirea Ortodoxa (intrebarea 64) citind pe Teofilact : "pe pamant se iarta pacatele ; cand suntem pe pamant, putem sa stergem pacatele noastre, insa dupa ce ne stramutam de pre pamant, nu mai putem noi insine, prin marturisire sa stergem pacatele noastre fiindca s-a inchis usa." Si mai departe : "Caci nu este timp de pocainta si de lucrare dupa trecerea din viata de aici" (Explicare la Matei, cap. XXV si Luca, cap. XII, vers. 5).
Prin urmare, o reabilitare, o ameliorare a situatiei celor din iad, a pacatosilor este posibila dar nu prin puterile lor proprii, ci prin rugaciunile celor vii, ale Bisericii. Iata necesitatea rugaciunilor pentru cei morti.
Biserica ii cuprinde atat pe cei vii cat si pe cei morti. "Caci, daca traim, pentru Domnul traim si daca murim pentru Domnul murim. Deci si daca traim si daca murim ai Domnului suntem. Caci pentru aceasta a murit si a inviat Hristos, ca sa stapaneasca si peste morti si peste vii" (Rom. XIV, 8-9) .
Toti crestini formeaza un tot, o entitate, un organism viu, sunt asemenea unui corp cu multe madulare. "Asa si noi, cei multi, un trup suntem in Hristos si fiecare suntem madulare unii altora" (Rom.. XII, 5). Intre cei vii si cei morti nu este zid despartitor, ci rugaciunile unora pentru altii ii apropie pe toti membrii ei, pe toate madularele trupului lui Hristos. "Caci daca un madular sufera, toate madularele sufera impreuna si daca un madular este cinstit, toate madularele se bucura impreuna" (I Corinteni XII, 26). Deci, unitatea de credinta si viata a membrilor Bisericii, trairea in acelasi trup tainic al lui Hristos, apropie pe credinciosii Bisericii, ii solidarizeaza, dezvolta in ei si adanceste dragostea crestina. Crestinul stie ca dragostea de Dumnezeu si de aproapele este cea mai mare porunca a crestinismului (Matei XXII, 37-39).
Domnul Hristos a afirmat in mod expres ca iubirea de aproapele constituie esenta legii morale crestine. "Porunca noua dau voua : Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi unul pe altul sa va iubiti. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii" (Ioan XIII, 34-35; XV, 12-13. Sf. Ioan evanghelistul arata, la randul sau, ca dragostea fata de Dumnezeu se concretizeaza si se vadeste in iubirea aproapelui (I Ioan IV, 20). Dar aceasta iubire trebuie sa fie faptica : "Fiii mei sa nu iubim cu vorba numai din gura, ci cu fapta si cu adevarul" (I Ioan III, 18 ; Iacov II, 15-16).
Ajutorarea semenului pentru dobandirea sufletului, dobandirea imparatiei ceresti este un imperativ al iubirii si milosteniei crestine. Caci spune Sfantul Iacov : "Daca vreunul va rataci de la adevar si-l va intoarce cineva, sa stie ca cel ce a intors pe pacatos de la ratacirea caii lui isi va mantui sufletul din moarte si va acoperi multime de pacate" (Iacov V, 19-20). Dar nu numai intoarcerea semenului de pe calea pacatului, iertarea greselilor savarsite fata de noi (Matei XVIII, 22) ci si rugaciunile pentru aproapele nostru constituie acte de caritate, de iubire pentru semenii nostri. Caci, spune Sf. Iacov : "Rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati, caci mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului" (Iacov V, 16). Iar Sf. Pavel adauga : "Pentru ca stiu ca aceasta imi va fi mie spre mantuire, prin rugaciunile voastre si cu ajutorul Duhului Iui Iisus Hristos" (Filip. I, 19; Col. IV, 3). Rugaciunea deci este de un real folos intru sprijinul si ajutorul trupesc si mai ales sufletesc al aproapelui.
Rugaciunile facute cu credinta pentru noi si pentru semeni sunt eficace au rezultat, caci Domnul Hristos a spus : "Cereti si vi se va da ; cautati si veti afla ; bateti si vi se va deschide" (Matei VII, 7) sau : "Si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi" (Matei XXI, 22). Sau : "Si orice veti cere in numele Meu, aceea voi face, ca sa fie slavit Tatal intru Fiul" (Ioan XIV, 13). Mai mult Domnul Hristos si Apostolii Sai raspund faptic la rugaciunile ce li se fac si ajuta pe cei pentru care sunt rugati. Astfel, Fiul lui Dumnezeu vindeca pe sluga sutasului (Matei VIII, 5-13); pe fiica canaanencei (Matei XV, 22-26) ; pe : tanarul lunatic (Matei XVII, 14-18); inviaza pe fiica lua Iair (Matei IX, 23-25). Toate aceste minuni Domnul Hristos le indeplineste la rugaciunile celor apropiati. Sf. Petru inviaza pe Tavita in urma rugaciunii credinciosilor apropiati de ea. (Fapte IX, 40-41).
Invatatura crestina revelata ne arata ca sunt opererante nu numai rugaciunile pentru cei vii ci si rugaciunile pentru morti. Caci acestia sunt vii sufleteste (Rom. XIV 7-9), fac parte din aceeasi Biserica, care este ca un organism cu multe madulare (l Cor. XII, 27).
Se mai invoca, contra rugaciunilor pentru morti si alte versete scripturistice : "Dumnezeu va da fiecaruia dupa faptele lui" (Rom. II, 6). Sau : "Pentru ca noi toti trebuie sa ne infatisam inaintea judecatii lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce a facut prin trup, ori bine, ori rau" (II Cor. V, 10). Si in sfarsit : "Cel ce seamana in trupul sau insusi, din trup va secera stricaciune ; iar cel ce seamana in Duhul, din Duh va secera viata vesnica" (Gal. VI, 8).
Se pierde din vedere ca versetele amintite se refera la judecata ultima, judecata de apoi, cand nici un ajutor nu poate veni din afara.
Liturghia Sf. Iacov care este cea mai veche liturghie contine o rugaciune pentru morti. Astfel, aici se spune : "Doamne Dumnezeul duhurilor si al trupurilor, adu-ti aminte de toti dreptii pana in ziua de azi. Da-le lor repaos in locasurile ceresti ale imparatiei Tale, in desfatarile raiului, in sanul lui Avraam, a lui Isaac si a lui Iacov, sfintii nostri parinti, acolo unde nu este durere, nici intristare, nici suspinare, unde straluceste totdeauna lumina fetei Tale".
In concluzie, trebuie sa amintim ca toate liturghiile incepand de la Sf. Iacov, Vasile, Gura de Aur, Grigore papa al Romei, precum si in liturghiile occidentale, spaniole, galicana ; ale iacobitilor, coptilor, etiopienilor, sirienilor, toate cuprind rugaciuni pentru morti.
