Sunday, 2024-05-12, 10:08 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Icoane facatoare de minuni

Icoana Maicii Domnului Grabnic Ascultatoare de la Manastirea Dochiariu
Gorgoepicousa

Icoana Maicii Domnului numita "Gorgoepicusa", adica "Grabnic Ascultatoarea", este o icoana facatoare de minuni pastrata in Manastirea Dochiariu, in Sfantul Munte Athos, Grecia. Aceasta icoana este una dintre cele mai iubite si renumite icoane ale Maicii Domnului, din intreg Sfantul Munte. Icoana este zugravita in fresca, pe exteriorul peretelui estic al trapezei, iar trapeza se afla in partea stanga a intrarii in curtea manastirii Dochiariu.

In anul 1664, calugarul Nil, care se ocupa cu trapeza si care trecea adesea prin fata sfintei icoane, tinand in mana o lumanare mare, de folos in treburile sale din trapeza, a auzit o voce spunandu-i: "Nu mai trece pe aici cu lumanarea aprinsa, care atata fum imi lasa pe icoana." Neilos nu a acordat prea multa atentie vocii, insa aceasta s-a auzit din nou, de asta data pedepsindu-l cu orbirea. Toti fratii din manastire au inceput sa aibe mare evlavie la aceasta sfanta icoana, punand sub ea un vas pentru ca trapezarul sa arda mereu putina tamaie, in cinstea Maicii Domnului.

Icoana Maicii Domnului "Grabnic Ascultatoare" de la Manastirea Dochiariu

In legatura cu aceasta icoana a Maicii Domnul, din vechime, ni s-a pastrat marturisita urmatoarea minune. In anul 1664, calugarul Nil, avand ascultarea la trapeza manastirii, obisnuia sa vina de la bucatarie tinand in mana o faclie aprinsa. Faclia, precum era in vreme, fiind unsa cu smoala, scotea un fum negru si innecacios.

Dochiariu

Zilnic, in drum spre sala de mese, calugarul Nil trecea pe langa o icoana a Maicii Domnului, zugravita in fresca, pe unul dintre peretii exteriori ai trapezei. Intr-o zi, calugarul a auzit o voce zicand: "Calugare, nu mai trece pe aici, cu lumanarea aprinsa, care atata fum imi lasa pe icoana.” Nepricepand cuvantul, ori crezand ca este vreo gluma facauta de vreun frate, calugarul si-a vazut mai departe de treaba lui.

La scurt timp insa, el auzi iarasi vocea aceea, in acelasi loc, zicand: "Monahule nesimtitor, cat ai sa mai necinstesti icoana mea?" Pe loc, calugarul a ramas orb. Abia atunci a inteles calugarul acela ca Maica Domnului ii vorbise, ca una ce rabda zilnic fumul cel negru si innecacios ce iesea din faclia lui. Dupa aceasta intamplare, parintii au asezat sub icoana un vas pentru ars tamaia, astfel incat trapezarul sa cinsteasca tot timpul pe Maica Domnului.

Calugarul orb, Nil, isi petrecea tot timpul sau intr-o strana, in fata icoanei, rugandu-se acesteia spre a-l ierta si vindeca. Maica Domnului s-a aratat drept mijlocitoare a rugaciunilor calugarilor, care au dus la vindecarea orbului. Maica Domnului a spus calugarilor ca ea este cea care le inalta rugaciunile la Dumnezeu, de aceea si numele ei este "Gorgoepikousa", adica "Grabnic Ajutatoare".

Dochiariu

Dupa multa pocainta, inaintea icoanei Maicii Domnului, calugarul Nil a auzit din nou vocea cea minunate, zicand: "Monahule, rugaciunile tale au fost primite. Esti iertat si vei vedea din nou. Spune-le parintilor si fratilor care se nevoiesc aici ca Eu sunt Maica lui Dumnezeu Cuvantul, a doua dupa Dumnezeu, ocrotitoarea Sfintei Manastirii acesteia, a Arhanghelilor si a Sfantului Ierarh Nicolae. Sa vina catre mine in orice nevoie si-i voi asculta pe ei, si pe orice crestin ortodox ce va veni catre mine cu evlavie, caci eu sunt Grabnic Ascultatoare - Gorgoepikousa."

Dupa aceasta intamplare, parintii manastirii Dochiariu au blocat culoarul acela, asa incat nimeni sa nu mai treaca pe acolo, ci fiecare sa poata sta sa se roage in fata sfintei icoane. Mai tarziu, parintii au construit un paraclis in cinstea icoanei Maicii Domnului "Grabnic Ascultatoarea", in care au asezat o copie a frescei, ferecata in aur si argint.

In fata acestei icoane se canta zilnic Paraclisul Maicii Domnului. Maicii Domnului "Grabnic Ascultatoarea" este un izvor neincetat de mangaieri si tamaduiri, ea fiind cinstita in intreaga lume, mai ales ca ocrotitoare a familiilor crestine si, in mod special, ca ajutatoare pentru femeile care nu pot naste prunci.

Dochiariu

Rugaciune la icoana Maicii Domnului "Grabnic Ajutatoarea"

Stapana Preabinecuvantata, pururea Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, Ceea ce ai nascut mai presus de cuvant pe Dumnezeu Cuvantul spre mantuirea noastra si darul Lui mai presus decat toti din belsug l-ai primit, Ceea ce esti o mare de daruri dumnezeiesti si rau de minuni pururea curgator, revarsand bunatatea ta tuturor celor ce cu credinta alearga la tine!

Cazand la Icoana ta cea de minuni facatoare, ne rugam tie, intru tot induratei Maici a Stapanului Celui iubitor de oameni: revarsa asupra noastra, Stapana, prea bogate milele tale si cererile noastre cele aduse tie, celei Grabnic Ascultatoare, grabeste a le implini, intocmindu-le fiecaruia spre folos, spre mangaiere si mantuire.

Cerceteaza-ne, Preabuna, pe noi, robii tai, cu darul tau si da celor neputinciosi tamaduire si sanatate desavarsita, liniste celor inviforati, celor robiti slobozire, si mangaie pe toti cei ce patimesc in felurite chipuri. Izbaveste, Atotmilostiva Stapana, toate orasele si satele, tara aceasta (si Manastirea aceasta) de cutremur, de vatamare, de potop, de foc, de sabie si de alte pedepse vremelnice si vesnice si de toti vrajmasii vazuti si nevazuti, intorcand mania lui Dumnezeu prin mijlocirea ta cea de Maica.

si slobozeste pe robii tai (N) si ma slobozeste pe mine robul tau (N) de toata boala sufleteasca, de navalirea patimilor si de caderea in pacat, ca fara impiedicare intru dreapta credinta traind veacul acesta, sa ne invrednicim si in cel viitor de bunatatile cele vesnice, cu harul si cu iubirea de oameni a Fiului si Dumnezeului tau, Caruia se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, dimpreuna cu Cel fara de inceput al Sau Parinte si cu Prea Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Category: Icoane facatoare de minuni | Added by: teologiearad (2010-12-29)
Views: 831 | Tags: minuni, icoana, icoane, facatoare | Rating: 5.0/3
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2024