Gandirea patristica rasariteana a fost obligata sa regandeasca raportul dintre universal si particular in lumina Revelatiei divine, pentru a depasi opozitia dintre lumea sensibila si cea inteligibila, care facea imposibila intruparea reala a lui Dumnezeu, ca Spirit absolut, in hotarele lumii sensibile sau naturale. Cel care a reusit pentru prima data sa depaseasca opozitia dintre cele doua lumi pe baza Revelatiei divine si sa reconcilieze universalul cu particularul in lumina Logosului divin, Care S-a intrupat pentru mantuirea noastra, a fost Sfantul Atanasie cel Mare din Alexandria Egiptului. El a intreprins o adevarata reconstructie cosmologica, care depaseste opozitia dintre universal si particular, dintre natural si spiritual, in lumina unei ordini armonioase si a intregii creatii vazute si nevazute, cu centrul ei de gravitate in persoana Logosului divin, Cuvantul Tatalui, prin Care "toate au fost facute". Iata ce ne spune el din acest punct de vedere: "Caci Cuvantul Tatalui, salasluindu-Se si intinzand puterile Lui in toate si pretutindeni si luminand toate cele vazute si nevazute, le tine si le strange, nelasand nimic gol de puterea Lui, ci pazindu-le pe toate impreuna si pe fiecare in parte, alcatuieste o singura lume si o unica randuiala frumoasa si armonioasa a ei, El insusi ramanand nemiscat, dar miscandu-le pe toate, dupa bunavoirea Tatalui".
Aceasta ordine universala si armonioasa a intregii creatii, la care se refera Sfantul Atanasie cel Mare, este rezultatul unei gandiri treimice care asaza identitatea specifica a fiecarei persoane sau a fiecarui lucru la baza comuniunii. Acolo unde nu se pastreaza identitatea persoanelor, comunitatea se transforma intr-o colectivitate impersonala, care ignora diversitatea persoanelor. Ca reflex al comuniunii trinitare, ordinea armonioasa si rationala a creatiei are doua calitati majore. Mai intai, aceasta ordine, care incepe aici pe pamant si va fi deplin dincolo, la Parusia Domnului, scoate in evidenta sensul existentei omului si a creatiei. Caci cerul si pamantul de care ne vorbeste cartea Facerii la inceputul Scripturii sunt menite sa devina in Hristos, ca Logos Creator si Mantuitor, cerul nou si pamantul nou, transfigurate si indumnezeite si constituind sensul omului si al creatiei voit de Dumnezeu. Intr-o lume dezorientata din punct de vedere spiritual, care nu mai stie de unde vine si incotro merge, apostolatul crestin are misiunea profetica de a fi lumina lumii pe calea care duce catre imparatia vesnica si netrecatoare a lui Dumnezeu, care va fi instaurata la sfarsitul veacurilor.
Interesant este faptul ca aceasta structura sau ordine rationala a creatiei data in Logosul etern al Tatalui, specifica gandirii rasaritene, in care universalul se impleteste cu particularul, a fost adoptata de oamenii de stiinta contemporani ca postulat de baza al cercetarilor pe care le intreprind in domeniul fizicii subatomice. "O ordine implicita foarte profunda si invizibila lucreaza dedesubtul dezordinii explicite, declara Jean Guitton, membru al Academiei Franceze. Natura modeleaza in haos formele complicate si superior organizate ale viului. La originea creatiei nu exista evenimente intamplatoare, nu exista hazard, ci o ordine cu mult superioara tuturor celor pe care le putem imagina, ordinea suprema care regleaza constantele fizice, conditiile initiale, comportamentul atomilor si viata stelelor. Puternica, libera, existenta in infinit, tainica, implicita, invizibila, sensibila, ordinea se afla acolo, eterna si necesara, in spatele fenomenelor, foarte sus deasupra universului, dar prezenta in fiecare particula". Pornind de la fizica contemporana care postuleaza existenta "logos"-ului in cercetarea lumii subatomice, Jean Guitton spune ca "la extremitatile invizibile ale lumii noastre, dedesubtul si deasupra realitatii noastre, sta spiritul sau "logosul" despre care vorbeau grecii. Si tocmai acolo, in adancuri, in inima enigmei cuantice, spiritele noastre, cel uman si cel al Fiintei transcendente, pe Care o numim Dumnezeu, sunt purtate spre intalnire". Ordinea universala a creatiei depaseste opozitia dintre lumea naturala si cea supranaturala in Logosul etern al Tatalui, constituie mijlocul intalnirii si al dialogului spiritual dintre Dumnezeu si om, dar si temeiul care permite Ortodoxiei sa tina impreuna culturile particulare cu cea universala.
Le tine pe toate impreuna si pe fiecare in parte, se regaseste in porunca pe care Domnul Iisus Hristos, ca Logos Mantuitor, a dat-o Sfintilor Apostoli ca sa propovaduiasca Evanghelia la neamuri si sa le boteze in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Mantuitorul pune accentul pe diversitatea si identitatea neamurilor, ca realitati create de Dumnezeu, cu darurile lor specifice, menite sa traiasca in legatura lor reciproca, dupa chipul comuniunii trinitare. Tinand seama de aceasta porunca data Sfintilor Apostoli, Biserica rasariteana s-a organizat intr-o constelatie de Bisericii autocefale sau autonome care le permite sa se inradacineze in viata popoarelor lor si sa le apere identitatea spirituala. Intr-o Declaratie a cultelor din tara noastra, pentru integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, semnata de Prea Fericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, dar si de sefii celorlalte culte din tara, se spune ca "procesul de unificare europeana, care vizeaza in mare masura o unificare economica, poate fi deplin in conditiile in care se realizeaza si o imbogatire spirituala europeana. Pastrandu-si identitatea spirituala proprie, modelata in decursul istoriei, alaturi de celelalte tari europene, contributia Romaniei va spori valoarea tezaurului spiritual si cultural european". Cultura globala nu mai este data pe deasupra culturilor particulare ca sa le anuleze ca atare, ci este data prin culturile particulare, pentru a afirma fiecare cultura in parte, dar si pe toate impreuna, spre imbogatirea reciproca a tuturor.
In al doilea rand, aceasta ordine universala a creatiei, prin care Logosul divin lumineaza toate cele vazute si nevazute, constituie fundamentul spiritual care permite Ortodoxiei sa depaseasca atat procesul cultural de sacralizare a lumii, adica de dominare teocratica a lumii in numele lui Dumnezeu, cat si pe cel de secularizare a lumii, in numele omului. Rostul apostolatului crestin nu este cel de a sacraliza lumea sau de a o seculariza, ci de a da nastere unei culturi care sa transfigureze omul si creatia din interior prin puterea lui Hristos ca Dumnezeu si Om, nedespartit. Aceasta cultura a transfigurarii are temeiul in evenimentul capital de pe Muntele Tabor, atunci cand fata lui Hristos stralucea ca soarele iar hainele erau mai albe ca lumina. Expresia estetica a acestui eveniment o descoperim in icoana ortodoxa care ne infatiseaza omul si lumea transfigurate in puterea Duhului, fiindca rostul icoanelor nu este cel de a ne prezenta lumea asa cum este ea, supusa pacatului, ci asa cum trebuie sa devina in Hristos, plina de marire dumnezeiasca. Acest proces duhovnicesc al transfigurarii, care Cultura globala sau globalizarea reprezinta un proces ireversibil. Datoria noastra nu este aceea de a respinge procesul ca atare, fiindca globalul ramane inscris in constitutia interioara a creatiei, si nici de a-l accepta ca o fatalitate, in detrimentul culturilor particulare, ci de a pleda pentru o cultura globala care depaseste opozitia dintre globalizare si identitate nationala si urmareste transfigurarea omului si a creatiei in Hristos ca Logos Creator si Mantuitor, sau Pantocrator. Aceasta cultura a transfigurarii are doua componente principale. Pe de o parte, se trateaza despre componenta spirituala, viata in Hristos, care tinde la renasterea spirituala si morala a omului intreg, prin sinergia dintre lucrarea lui Dumnezeu si lucrarea omului. Fara aceasta cultura a transfigurarii, care se sprijina pe puterea pe care Hristos o comunica Bisericii Sale de la Cincizecime, omul nu va putea sa biruiasca fortele irationale care il confrunta din interiorul fiintei lui si care se transforma in izvor neincetat de agresivitate, violenta si terorism. "Stiinta a dobandit victorii dincolo de asteptarile secolului al XVIII-lea, spune un teolog englez, dar lumea care a rezultat de aici nu pare sa fie mai rationala decat cea pe care au cunoscut-o secolele precedente. Din ce in ce mai multa lume apartinand natiunilor celor mai dezvoltate si celor mai puternice de pe Pamant se simte prinsa in ghearele fortelor irationale care cauta sa transforme viata in infern". Prin lucrarea Duhului si prin propria lor lucrare duhovniceasca, credinciosii pot converti fortele irationale din fiinta lor in forte rationale, care inalta omul spre asemanarea cu Dumnezeu, in Hristos. Sfantul Grigorie Palama spune ca scopul spiritualitatii crestine nu este cel de a omori partea pasionala din fiinta omului, ci de a o muta de la rau la bine. Aceasta este forta extraordinara a apostolatului ortodox de care trebuie sa fim constienti astazi mai mult ca oricand.
Pe de alta parte, este vorba de componenta etica a culturii ortodoxe, care are in vedere urmarea lui Hristos. De obicei se considera ca in timp ce viata in Hristos ar fi un atribut specific al spiritualitatii ortodoxe, urmarea lui Hristos ar constitui o trasatura specifica a spiritualitatii romano-cato-lice. In realitate este vorba de doua componente complementare ale culturii ortodoxe puse in slujba transfigurarii omului si creatiei in Hristos, care se regasesc in chemarea pe care Mantuitorul a adresat-o ucenicilor Sai: " Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie " (Marcu 8, 34). Crestinii sunt chemati sa lupte nu numai impotriva fortelor intunericului care confrunta omul din adancul fiintei lui, ci si cu fortele intunericului care confrunta societatea omeneasca si sunt indreptate impotriva dreptatii, adevarului, libertatii sau iubirii de aproapele. Chiar in decursul activitatii pamantesti a Mantuitorului descoperim mai intai o perioada in care Domnul Se retrage in pustiu si duce viata de rugaciune si asceza aspra timp de 40 de zile, pentru ca apoi sa asistam la o alta perioada, in care Mantuitorul lupta impotriva celor care promovau fatarnicia, egoismul, filetismul, nedreptatea sau indiferenta fata de semen, sau interesul lor pentru comorile pamantesti, in dispretul comorii ceresti. Cultura ortodoxa nu s-a opus niciodata progresului stiintific, tehnic, economic sau social, dar a preluat din cuprinsul acestui progres material numai acele aspecte care corespundeau voii lui Dumnezeu si progresului spiritual, caci scopul misiunii ortodoxe nu este cel de a seculariza lumea, ci de a transfigura omul si creatia in Iisus Hristos. Daca ne-am multumi numai cu viata spirituala in Hristos, ar insemna sa uitam de lume si problemele ei, iar daca ne-am ocupa numai de etica si actiune, ar insemna sa ramanem fara raspuns in fata lumii secularizate care se intereseaza de valorile materiale in detrimentul celor spirituale. In lumina ordinii universale a creatiei si a dimensiunii cosmice a mantuirii in Hristos ca Logos Creator si Mantuitor, cultura transfigurarii ramane expresia crestinismului integral care impleteste duhovnicia cu filantropia sau viata interioara a omului cu viata sociala.
Astazi se recunoaste ca "Orientul crestin a imbracat forme interioare diferite, care s-au aratat capabile sa adopte trasaturile specifice ale fiecarei culturi si sa manifeste respect deosebit pentru fiecare comunitate particulara. Nu putem decat sa multumim lui Dumnezeu cu profunda emotie pentru minunata varietate cu care a alcatuit, cu modele diferite, un mozaic atat de bogat si compozit. Vestirea Evangheliei trebuie sa fie in acelasi timp inradacinata in specificitatea culturilor si deschisa convergentei intr-o universalitate care este un schimb spre imbogatirea reciproca a tuturor". Acest text pare destul de magulitor la adresa Ortodoxiei, dar ni se pare ca insista prea mult pe caracterul particular al culturilor ortodoxe, ca si cum Ortodoxia ar duce lipsa de caracterul universal sau global al culturii. Este adevarat ca fiecare Biserica ortodoxa a aprofundat culturile particulare intr-un mod specific, dar este vorba de aceeasi cultura ortodoxa universala sau globala a transfigurarii pe care o impartasesc toate Bisericile ortodoxe, indiferent de apartenenta lor etnica, in lumina Logosului etern al Tatalui care le tine pe toate impreuna si pe fiecare in parte, asa cum am vazut mai sus. De aceea, cu ajutorul Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant, Ortodoxia are misiunea de a sustine, in lumina lui Hristos ca Logos Creator si Mantuitor, o cultura globala capabila sa militeze pentru transfigurarea omului si a creatiei in Hristos, sa respecte identitatea neamurilor si sa promoveze un dialog spiritual, social sau ecologic la nivel local si international, cultural si religios, spre slava lui Dumnezeu si bunavoirea intre oameni. Trebuie sa cunoastem si sa marturisim valorile netrecatoare ale Ortodoxiei.
Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu Membru de onoare al Academiei Romane
