Cum ar putea oare să funcţioneze voluntariatul ca soluţie salvatoare
într-o societate dominată de cinism? Voluntariatul este o activitate
care izvorăşte dintr-o sensibilitate a sufletului şlefuit de emoţiile
vieţii. Din această cauză, s-a considerat că este o activitate potrivită
mai degrabă femeilor decât bărbaţilor. De altfel, amploarea pe care au
luat-o de mai multă vreme mişcările feministe nu face altceva decât să
confirme nevoia de mai multă sensibilitate în societatea contemporană.
Se pare că, prin simplul fapt al naşterii de copii, femeile sunt mai
aproape de realităţile vieţii decât bărbaţii. Şi dacă ne raportăm la
naştere ca la o recompensă primită de oameni de la Dumnezeu pentru că au
pierdut nemurirea în urma comiterii păcatului strămoşesc, rezultă că
femeia - aşa cum se observă foarte clar în cazul femeilor mironosiţe -
este mult mai pregătită decât bărbatul să se confrunte cu taina
Învierii, al cărei izvor este iubirea lui Dumnezeu pentru oameni. De
altfel, credem noi, aceasta este şi una din explicaţiile prezenţei mai
numeroase în general a femeilor decât a bărbaţilor la biserică şi a
implicării lor în actele de binefacere.
Voluntariatul presupune milostenie, adică voinţa de a acţiona din
iubire, conferind libertate sufletului şi, astfel, pace lumii. Ştiind că
voinţa este izvorul tuturor acţiunilor umane, că milostenia aduce pace
pentru că împărtăşeşte iubire, iar iubirea înseamnă înţelegere, Sfântul
Apostol Iacov afirmă: "De unde vin războaiele şi de unde certurile
dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în
mădularele voastre? Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu
puteţi dobândi ce doriţi; vă sfătuiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi,
pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi
să risipiţi în plăceri. Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Staţi împotriva
diavolului şi el va fugi de la voi " (Iacov, 4, 1-5). Poate că omul
nu reuşeşte să îşi controleze aşa cum şi-ar dori emoţiile şi
impulsurile, dar prin intermediul voinţei îşi poate controla propriile
acţiuni. Astfel, adevărata libertate a sufletului se vede din
practicarea virtuţii milosteniei şi actelor care decurg din aceasta, aşa
cum este şi voluntariatul.
În mod surprinzător, sociologii, politicienii şi oamenii de afaceri par a
duce lipsă de soluţii practice pentru ieşirea dintr-o criză mondială
fără de sfârşit, tendinţa socială generală fiind aceea de a se pune un
mai mare accent pe activităţile de voluntariat, aşa cum reiese şi din
dezbaterea care are loc în Anglia în jurul conceptului de "big society".
Atât timp cât cineva nu va încerca să profite de pe urma acestei crize,
soluţia voluntariatului este una firească, fiind vorba de o situaţie
excepţională care necesită măsuri excepţionale. Numai că, pe fondul de
neîncredere în soluţiile politice şi economice ineficiente oferite până
acum, această iniţiativă pare să întâmpine o mare problemă: lipsa de
coeziune. Din punctul nostru de vedere, marea problemă constă în modul
în care o măsură excepţională, aşa cum este voluntariatul, va putea fi
transformată într-o soluţie permanentă, fără să fie transformată într-un
instrument perfid de exploatare a omului de către om.
În societatea modernă, pentru a-l domina şi a-i anula valoarea unui om
sau a unei instituţii a fost suficient să i se pună o simplă etichetă.
Din păcate, pasivitatea şi sentimentul de frică au încurajat prea mult
cinismul în societate, ofilind ultimii muguri sensibili care anunţau în
perioada postcomunistă împrimăvărarea umanităţii. Din această cauză, cea
mai teribilă şi mai eficientă armă a fost discreditarea, lucru uşor de
speculat de cei fără scrupule. Dominând societatea prin brutalitate, iar
nu prin comprehensiune, cei mai cinici dintre oameni nu au făcut
altceva decât să ruineze instituţii şi să-i înrobească pe semenii lor,
zdrobind orice urmă de delicateţe şi rafinament specifice unor suflete
sensibile.
| 
