Arhiva ortodoxa

Oricine a citit relatãrile evanghelice ale Învierii, sau numai a auzit si a meditat putin asupra acestui eveniment central pentru viata crestinului, si-a pus, mãcar o datã, ceea ce am numi, generic, «întrebãrile Învierii». Dintre toate aceste întrebãri cele mai pregnante si mai misterioase sunt douã:

Trebuie sã recunoastem cã relatãrile evanghelice ale Învierii Domnului ne lasã într-un complet agnosticism fatã de aceste douã momente, altfel atât de spectaculoase. Slujbele însã, imnografia Bisericii vin sã umple acest gol, atât cât se poate si în limitele cuvântului care zice: "Taina nu suferã ispitire [cercetare]; numai cu credintã toti sã o slãvim [...]: Netâlcuitule Doamne, slavã Tie!" (25 decembrie, stihira a 3-a de la Laude). Pentru cã nu cercetarea gândirii rationale ne descoperã întelesul acestor taine, ci "gândul cuvios si credincios" care, împreunã cu practicarea credintei noastre, ne conduce la o întelegere în chip tainic, finalmente la un alt mod de gândire si de viatã în care vedem Învierea ori de câte ori încetãm sã ne tânguim pentru neîntelegerea rationalã a acestei taine si primim cu credintã cuvintele binevestitoare, precum femeile mironosite: "Auzind femeile graiurile îngerului, au încetat tânguirea, vesele fãcându-se, si, cutremurându-se, au vãzut Învierea. [...]" (Icosul utreniei Învierii, gals5).

Iatã acum stihira-cheie ce deschide calea unei anume întelegeri a tainei Învierii:

"Doamne, pecetluitã fiind groapa de cei fãrã de lege, ai iesit din mormânt precum Te-ai nãscut din Nãscãtoarea de Dumnezeu.

"N-au cunoscut cum te-ai întrupat îngerii Tãi cei fãrã de trup. N-au simtit când ai înviat ostasii cei ce Te-au strãjuit.

"Cã amândouã s-au pecetluit de cãtre cei ce ispiteau si s-au arãtat minunile celor ce se închinã cu credintã tainei, pe care celor ce o lãudãm, dã-ne nouã bucurie si mare milã."

(stihira întâi de la Laude, utrenia Învierii, glas5)

Sunt absolut evidente aici douã paralelisme, alãturãri, asemãnãri: 1. Învierea (re-animare) din moarte – Întruparea de la Bunavestire; si 2. Iesirea din mormântul pecetluit fãrã stricarea pecetilor – Nasterea din Fecioara Maria fãrã stricare fecioriei ei.

Înainte sã trecem la analiza acestor paralelisme particulare sã spunem cã imnografia Bisericii prezintã un continuu paralelism între ciclul Întrupare(Zãmislire)-Nastere si ciclul Moarte-Înviere, nu doar prin profetia dreptului Simeon ("Iar prin sufletul tãu va trece sabie" – Lc. 2, 35) sau prin smirna adusã de magi (Mt. 2, 11) "ca unui mort de trei zile", ci mai mult, printr-o întreagã tematicã comunã celor douã cicluri: cum ar fi tema arãtãrii luminii, cea a izbãvirii, a biruintei, sau cea a participãrii stihiilor lumii la evenimente s.a.m.d.

Pentru o si mai desãvârsitã edificare a noastrã în aceastã chestiune, sã privim urmãtoarea compozitie imnograficã: "Sã prãznuim ... si, ridicându-ne mintea spre ..., sã ne suim cu gândul si sã vedem cu ochii cei sufletesti pe Hristos cel ...; la mãretia minunilor Cãruia privind X, i s-a pãrut cã vede om ..., dar din fapte a înteles cã este Dumnezeu adevãrat, Cel ce dãruieste sufletelor noastre mare milã". Aceasta este o stihirã de la Înainteprãznuirea Nasterii Domnului. În mod intentionat am înlocuit prin "..." acela câteva cuvinte care fãceau referire la Nasterea Domnului. De ce? – Pentru cã se poate acum vedea clar cum continutul de idei al stihirii este perfect aplicabil ciclului Moarte-Înviere: în loc de "X" punem "Maria Magdalena", în loc de "prãznuim nasterea lui Hristos" punem "prãznuim învierea lui Hristos" etc., si totul este perfect normal!

Acum, dincolo de acest paralelism general, sã revenim la stihira-cheie despre care ziceam cã deschide calea unei anume înaintãri în taina Învierii Domnului.

Prima partea a stihirii ("Doamne, pecetluitã fiind groapa de cei fãrã de lege, ai iesit din mormânt, precum Te-ai nãscut din Nãscãtoarea de Dumnezeu") comparã iesirea din mormântul pecetluit cu nasterea din pururea-fecioara Maria.

Desi pãrintele arhimandrit Benedict Ghius – care a analizat textele liturgice în teologia românescã – considerã aceastã apropiere "îndrãzneatã" (Taina Rãscumpãrãrii în imnografia ortodoxã, EIBM a BOR, Bucuresti, 1998, pp. 179-180, în notã), punând în evidentã "conditia total diferitã a trupului lui Hristos la Nastere si respectiv la Înviere", totusi, în contextul paralelismului generalizat de teme si idei între cele douã cicluri (Întrupare-Nastere si respectiv Moarte-Înviere), aceastã îndrãznealã devine una perfect justificatã teologic, mai ales cã existã si elemente patristice care împing spre un atare paralelism.

Sfântul Atanasie cel Mare, bunãoarã, într-o micã scriere cu caracter dogmatic, Întrebãri si rãspunsuri despre cele dumnezeiesti, rãspunde la întrebarea "Cum a fost cu putintã ca Fecioara sã nascã si sã rãmânã tot fecioarã?" printr-o comparatie foarte sugestivã pentru discutia noastrã: "Precum o casã închisã din toate pãrtile, care sã aibã o ferestruicã de sticlã curatã si prea-subtire înspre rãsãrit, când soarele rãsare si razele lui strãbat sticla si intrã înãuntru, toatã casa aceea se lumineazã, si iarãsi dupã ce trece soarele si razele lui ies afarã, sticlã nu se sfãrâmã, ci nevãtãmatã de izbiturile razelor soarelui care intra si iesea rãmâne, întru acest chip sã întelegeti si despre pururea Fecioara Maria. Pentru cã aceasta, cu totul curatã, fiind ca o casã închisã, Fiul si Cuvântul lui Dumnezeu ca o razã dumnezeiasca din Soarele dreptãtii Tatãl pogorându-Se si ca printr-o ferestruicã de sticlã întrând în ea, prea sfânta casa ei cu totul o au luminat si iarãsi precum stie El însusi au iesit afarã nicidecum stricând fecioria ei, ci precum mai înainte de nastere, asa si în vremea nasterii si dupã nastere fecioarã curatã o au pãzit" (Sfântul Atanasie cel Mare, Despre Dumnezeu, traducere din greceste de monahii Gherontie si Grigorie de la Neamt, retipãritã cu slove latinesti la Mãnãstirea Neamtului, 1940, pp.55-56).

Acum, dacã am vãzut oportunitatea apropierii între Iesirea Domnului din mormântul pecetluit fãrã sã strice pecetile si Nasterea din Fecioara Maria fãrã sã-i strice fecioria, sã vedem si cum caracterizeazã imnografia Bisericii aceste evenimente.

"Minune care cuprinde tot gândul" (slujba Înainteprãznuirii Nasterii Domnului), aceasta este "mai presus de gând si de cuvânt" (12 iulie, canonul întâi, cântarea întâi, a Nãscãtoarei), "nespusã" (vecernia Înainteprãznuirii Nasterii Domnului), "negrãitã si strãinã" (26 martie, cântarea a 8-a, a Nãscãtoarei si slujba Înainteprãznuirii Nasterii Domnului); ea s-a petrecut "în chip minunat" (slujba Înainteprãznuirii Nasterii Domnului") si "în chip de negrãit" (ibidem).

Sã mai spunem, privitor la Iesirea Domnului din mormântul pecetluit fãrã sã strice pecetile si fãrã sã miste piatra mormântului cã imnografii ne mai oferã o asemãnare, o comparare, anume cu Intrarea Domnului la ucenici prin usile încuiate (In. 20, 19 si 26). Iatã douã exemple în acest sens:

"Doamne, precum ai iesit din mormântul pecetluit, asa ai intrat si la ucenicii Tãi, prin usile încuiate, arãtându-le lor patimile trupului, pe care le-ai primit, Mântuitorule, îndelung-rãbdând. [...]" (stihira a patra de la laudele utreniei Învierii, glas 5)

"Pecetluit fiind mormântul , Viatã din groapã ai rãsãrit, Hristoase Dumnezeule; si usile fiind încuiate, înaintea ucenicilor ai stat, Învierea tuturor. [...]" (sedealna de dupã catisma a 2-a – slujba Învierii, glas 7).

A doua parte a stihirii-cheie ("N-au cunoscut cum te-ai întrupat îngerii Tãi cei fãrã de trup. N-au simtit când ai înviat ostasii cei ce Te-au strãjuit.") dã rãspuns la cealaltã întrebare despre Înviere, anume "Cum a înviat Domnul din moarte?" printr-un paralelism între Înviere (re-animare) si Întrupare (zãmislire).

Desi Întruparea Domnului (sau Zãmislirea) este o tainã chiar si pentru pururea-fecioara Maria ("Pentru ce te minunezi, Marie? Pentru ce te înspãimântezi de ceea ce este întru tine? Iar Fecioara zice: Pentru cã pe Fiul cel din vesnicie sub ani l-am nãscut si nu stiu cum s-a fãcut zãmislirea Celui ce S-a nãscut. [...] În adevãr, unde voieste Dumnezeu se biruieste rânduiala firii, precum scrie." – sedealna dupã catisma a doua, 25 decembrie), imnografii spun în câteva rânduri «cum» s-a fãcut "netâlcuita zãmislire" (24 decembrie, la vecernie): "mai presus de pricepere" (24 decembrie), "mai presus de minte si de negrãit" (Înainteprãznuirea Nasterii Domnului). "Felul zãmislirii este negrãit" (25 martie, a Nãscãtoarei la stihoavna vecerniei praznicului Buneivestiri) si s-a petrecut în chip "de netâlcuit" si "mai presus de întelegere" (Înainteprãznuirea Nasterii Domnului).

Sigur, toate aceste texte nu ne dau «explicatii rationale» – pentru simplul fapt cã asa ceva nu existã în domeniul unor astfel de taine. Aceste mari taine s-au petrecut "cu puterea Dumnezeirii", "precum El însusi a stiut, a voit si bine a socotit", într-o sferã inaccesibilã mintii omenesti în aceastã viatã pãmânteascã. Ele "amândouã s-au pecetluit de cãtre cei ce ispiteau si s-au arãtat minunile celor ce se închinã cu credintã tainei" – cum zice ultima parte a stihirii-cheie de la care am pornit analiza –, care lãudãtori ai acestor taine si primesc de la Hristos cel mort si înviat bucurie si mare milã.