Pr. Florin Botezan
Sfânta Liturghie – Taina Tainelor
Crestinismul este viata
Crestinismul nu este o ideologie, un sistem de idei la care putem sau
nu sa aderam, ci viata, viata cea adevarata în comuniune cu izvorul vietii, Dumnezeu, pe
care omul a pierdut-o datorita pacatului originar. Prin întruparea, moartea, învierea si
înaltarea Sa la cer Mântuitorul Iisus Hristos a restaurat firea umana si ne-a eliberat
de sub stapânirea pacatului si a mortii daruindu-ne viata vesnica a Împaratiei
cerurilor. Fiecare dintre noi am primit acest dar al vietii vesnice în botezul nostru
când "ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a
înviat din morti prin slava Tatalui asa sa umblam si noi întru înnoirea
vietii"(Rom. 6, 4).
Slujbele Bisericii reprezinta împartasirea concreta de viata cea noua
în Hristos
Biserica este Împaratia lui Dumnezeu pe pamânt iar slujbele
reprezinta intrarea noastra în aceasta Împaratie, trairea si împartasirea concreta
de viata cea noua în Hristos, de dreptatea, pacea si bucuria în Duhul Sfânt
ce caracterizeaza Împaratia lui Dumnezeu (Rom. 14, 17).Cultul Bisericii ne poarta
în lumea prezentei directe a lui Dumnezeu facându-ne partasi bucuriei învierii.
Crestinismul este, pentru aceasta, o religie liturgica, o religie în care pe
primul plan este cultul, trairea liturgica a vietii celei noi în comuniune cu
Dumnezeu. Biserica este, în primul rând, o comunitate rugatoare, slavitoare.
Întelegem astfel de ce Biserica noastra se numeste ortodoxa: este Biserica ce
aduce dreapta slavire (orthos – doxa) lui Dumnezeu si, ca urmare, are credinta
dreapta fiind Biserica cea adevarata.
Sfânta Liturghie - unirea tuturor în Biserica si intrarea Bisericii
în Împaratia lui Dumnezeu
Centrul cultului ortodox este Sfânta Liturghie, slujba în care
se realizeaza, prin excelenta, intrarea noastra în Împaratie, mai precis unirea
tuturor în Biserica si intrarea Bisericii în Împaratia lui Dumnezeu. Toate celelalte
slujbe sunt o pregatire pentru Liturghie si îsi gasesc împlinirea în ea. Sfântul
Dionisie Areopagitul numeste Sfânta Liturghie Taina Tainelor deoarece ea încununeaza
tot ceea ce s-a dat prin celelalte slujbe si uneste cel mai deplin pe fiecare
credincios si pe toti în Dumnezeul cel Unul si infinit în iubire desavârsind
comuniunea cu Dumnezeu.
Taina mântuirii si Tainele Bisericii
Astazi vorbind despre Taina avem tendinta de a ne gândi numai
la cele sapte Taine sau sacramente ale Bisericii (Botezul, Mirungerea, Euharistia,
Spovedania, Cununia, Hirotonia, Maslul). Dar pâna în secolul al XIII-lea Biserica
Ortodoxa nu a fixat precis numarul Tainelor, Parintii preferând sa se refere
la Taina mântuirii în sens general si la aspectele acesteia, la Taina unica
a Bisericii în care Dumnezeu Îsi împartaseste viata Sa dumnezeiasca omenirii,
rascumparând omul din pacat si din moarte si revarsând asupra omului slava nemuririi.
Aceasta Taina se concretizeaza în lucrarile specifice ale Bisericii în care
Hristos însusi se ofera si se împartaseste printr-un ritual de sfintire savârsit
de slujitorii bisericesti în si prin puterea Duhului Sfânt.
Sfânta Liturghie este Taina Tainelor
Punctul culminant al acestor lucrari este Sfânta Liturghie,
Taina Tainelor, Taina actualizarii lucrarii mântuitoare a lui Hristos si a unirii
depline cu El, Taina împlinirii Bisericii ca Trup al lui Hristos si a intrarii
ei în Împaratia lui Dumnezeu. La Sfânta Liturghie Duhul Sfânt introduce realitatea
eshatologica a Împaratiei în istorie schimbând istoricitatea liniara în prezenta.
Trecutul si viitorul sunt astfel unite într-o realitate unica si indivizibila
realizându-se o sinteza a istoricului si eshatologicului.
Sfânta Liturghie - Taina lui Hristos
Sfânta Liturghie este o anamneza, o pomenire a faptelor mântuitoare
ale lui Dumnezeu începând de la creatie si, în primul rând, a lucrarii mântuitoare
a lui Hristos. Dar aceasta pomenire nu este o simpla comemorare ci o actualizare
a evenimentelor. În Liturghie are loc o epifanie si dezvaluire crescânda a prezentei
lui Hristos Cel Întrupat, Rastignit, Înviat si Înaltat dar si ca Cel va sa vina.
Liturghia este "Evanghelia mereu actualizata".
Sfânta Liturghie - Taina Bisericii
În Liturghie Hristos e prezent în mijlocul Bisericii Sale, a adunarii
credinciosilor. Nu îl întâlnim ca insi singuratici ci ca madulare ale trupului Sau
adunate laolalta sporind neîncetat comuniunea cu El si între noi printr-un urcus
spiritual continuu al nostru spre trepte tot mai înalte de comuniune duhovniceasca cu
Hristos si, în Hristos, cu Sfânta Treime. În Liturghie Biserica primeste darul unitatii
"de sus", în Hristos, împlinindu-se ca Trup al lui Hristos. Fiecare comunitate
locala realizeaza astfel si reveleaza Biserica întreaga, evenimentul noului mod de viata
care constituie mântuirea, participarea omului la viata vesnica. În acelasi timp
Liturghia este slujita în comuniune cu întreaga Biserica universala si în numele
întregii Biserici pomenindu-se atât cei aflati departe cât si cei adormiti ca madulare
ale aceluiasi Trup al lui Hristos, realizându-se astfel o unitate în timp si spatiu.
Fiecare credincios trebuie sa înteleaga Sfânta Liturghie
Viata crestina autentica nu poate fi conceputa în afara Sfintei Liturghii care
ocupa locul central în Biserica si în viata oricarui crestin care îsi ia în
serios demnitatea de madular al Trupului lui Hristos. Dar pentru a putea participa
deplin la Liturghie si nu numai a asista este foarte important ca fiecare credincios
sa înteleaga semnificatia ei. Ca urmare, în cadrul acestei rubrici va vom oferi
o explicare sistematica a acestei slujbe esentiale a Bisericii care este Sfânta
Liturghie.