(Parintele Porfirie)
S-a spus ca astazi, cand fiinte sfinte, contemporane noua, precum
parintii nostri duhovnicesti Porfirie, Paisie, Iacob, Sofronie,
Epifanie au adormit in Domnul, parasind aceasta viata, suntem mai
saraci.
Cred ca dimpotriva, suntem mai bogati si mai fericiti, fiindca
acesti sfinti, eliberati de limitele trupesti si de dependenta
biologica, continua a se afla printre noi, insotindu-ne pasii in viata.
Insa, asa cum e si firesc, noi suntem aceia care nu le putem simti si nu
le putem trai prezenta duhovniceasca, tocmai din pricina neputintei
simturilor si a perceptiilor noastre.
Odata cand m-am dus la Parintele Porfirie i-am spus: "Parinte, sa
va ganditi mereu la noi si sa va rugati pentru noi, caci avem mare
nevoie. Indeosebi sa va ganditi la noi in ceasurile noptii, cand se
stinge zgomotul vietii si cand incercam sa comunicam cu noi insine si cu
Dumnezeu". Auzind acestea, parintele mi-a raspuns: Intre noi nu e nici o
distanta. Cand voi pleca din aceasta viata va fi mai bine, fiindca voi
fi mereu alaturi de voi cand ma veti chema". Intr-adevar, in fiece clipa
simt langa mine prezenta cuviosului parinte. Simt cum Parintele
Porfirie se afla langa mine. El continua a fi viu, usurandu-ne de
greutatile de zi cu zi. Ne vorbeste prin cuvintele si faptele semenilor
nostri, in toate clipele de bucurie ca si in ceasurile grele. Ne
vorbeste prin tacerea sa.
"Intre noi nu e nici o distanta"! Acesta este cuvantul mangaietor
pe care ni-l spun cetele sfintilor contemporani noua, celor "osteniti
si impovarati", oamenilor singuri, oamenilor ce sufera si plang, care nu
au a le darui decat lacrimile.
Sfintii traiesc! Ei sunt langa noi, sunt prietenii nostri ce ne intind mana. Vom sti oare sa le raspundem?
Intr-o seara, in aprilie 1996, dupa ce am vorbit la postul de
radio al Bisericii din Piure despre viata si lucrarea Parintelui
Porfirie, am primit un telefon. Era o tanara din Nea Smirni, care de ani
buni se afla imobilizata intr-un scaun cu rotile, fiind bolnava de
scleroza in placi. Se numea Soula si tinea foarte mult la Parintele
Porfirie. Ascultase emisiunea si fusese miscata de faptul ca spusesem:
"Sfintii traiesc! Sunt printre noi, fiindu-ne mereu aproape". Din seara
aceea Soula tine mereu langa pat un scaun gol pentru sfintii de care
vorbeam si o cearta pe mama sa ori de cate ori isi pune acolo hainele.
Soula asteapta spunand: "Cu siguranta Parintele Porfirie va veni intr-o seara sa se aseze pe acest scaun"!
"Aceasta este puterea sfintilor, a celor ce traiesc si a celor ce s-au savarsit!"
"Cu adevarat foarte mari sunt mangaierea si alinarea ce le
dobandesc toti oamenii ce alearga la mormintele acestor sfinti!".
(Sfantul Ioan Gura de Aur).
| 
