Sunday, 2024-05-19, 2:32 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Carti Ortodoxe Online » Almanahul Grai Romanesc

Protopop Aurel Nistor - O pagina din istoria Bisericii si a Neamului
Protopop Aurel Nistor - O pagina din istoria Bisericii si a Neamului

Protopopul Aurel Nistor (1882-1974) face parte din acea categorie pentru care "preotia nu este profesiune, ci un apostolat", incadrandu-se perfect in sintagma poetului Andrei Muresanu:" Preoti cu crucea-n frunte! Caci oastea e crestina". Activitatea acestui slavit slujitor al sfantului altar a fost cercetata cu sarg de neobositul om de cultura Ioan Lacatusu. Roadele cercetarii se constituie in cartea "Aurel Nistor - o pagina din istoria Bisericii si a neamului", volum de studii si documente alcatuit si ingrijit de Ioan Lacatusu, lucrarea aparuta cu binecuvantarea P.S. Ioan Selejan, Episcop al Covasnei si Harghitei, la editura Muzeului Carpatilor Rasariteni", din Sf. Gheorghe, reprezentand volumul al doilea din colectia "Restituiri" (volumul intai al colectiei reda comedia inedita "moarte cu bocluc", farsa scolara, de Romulus Cioflec, editie ingrijita si prefatata si tabel cronologic de Luminita Cornea).

"Precuvantarea" Prea Sfintitului Ioan evidentiaza faptul ca "preotul carturar Nistor a inteles, ca nimeni altul, PORUNCA neamului sau si a onorat-o la cel mai inalt nivel", aratand ca studiile si articolele, impreuna cu faptele sale "se constituie intr-un adevarat Testament lasat spre implinire intru apararea unitatii romanesti si a credintei ortodoxe". Sfintia-sa isi exprima convingerea ca "cei care vor starui asupra acestor randuri, vor avea ce culege pentru inima si suflet".

Volumul, alcatuit metodic, are mai multe parti distincte. Dupa substantiala "Nota asupra editiei" (mai mult un "Cuvant inainte") urmeaza capitolul "Aurel Nistor - portretul moral al preotului si omului de cultura", in care ingrijitorul editiei include patru portrete ale parintelui Aurel Nistor din Araci - Covasna, realizate, in ordine, de prea cucernicul parinte protopop Gheorghe Ratulea, de regretatul profesor Ion Soiu din Cristian-Brasov, de Aurel A. Nistor, fiul preotului Aurel Nistor, trecut si el la cele vesnice, si, ultimul, de ingrijitorul editiei, Ioan Lacatusu, care reia acest portret din volumul domniei sale "Personalitati din Covasna si Harghita", Editura Crapatica, Cluj Napoca, 1998.

P.C. protopop Gheorghe Ratulea l-a cunoscut pe preotul Aurel Nistor, evocandu-l cu deosebita caldura: "parintele era un vorbitor cald, expresiv si militant in aceleasi timp. Pleda pentru tinerea cuvanttului dat, pentru respectarea oamenilor in varsta si staruia pentru sporirea in viata noastra a tot ce este bun si frumos in fiinta neamului. A ars ca o flacara pentru drepturile limbii romane. Cuvantul sau, dens si bogat, era plin de bun miez. Astfel este si cuprinsul predicii "Biblia si tineretul" (1943), in care reliefeaza importanta legaturii tineretului cu Sfanta Scriptura, prin intermediul cultului si a iconografiei, menite sa sugereze lucrarea mantuitaore a lui Dumnezeu in istorie pentru Biserica".

Profesorul Ion Soiu evidentiaza activitatea de peste saptre decenii a celui ce a fost Aurel Nistor, care "toata viata nu s-a considerat altceva decat un simplu preot, dar a ridicat aceasta calitate la rang de virtute, din constatarea devenita principiu ca "preotia nu este profesiune, ci un apostolat", dupa cum marturisea el insusi".

Aurel A. Nistor prezinta cu afectiune momentele importante din viata tatalui sau: studiile, pastorirea enoriasilor din Araci intre 1909-1926, activitatea de protopop de Sf. Gheorghe intre 1926-1940, cea de protopop de Avrig intre 1940-1942, apoi preot la biserica din Brasovul vechi pana in 1952, cand revine paroh in Araciul natal. Desi la o varsta inaintata (75 de ani) se incumeta si reuseste ca cladeasca o biserica noua la Araci, pentru ca cea ridicata de tatal sau fusese distrusa de cutremurul din 1940. Asupra acestor perioade insista fiecare autor al celor patru portrete, la care adauga preocuparile spirituale, culturale, civice, economice si sociale.

O parte substantiala a volumului o constituie studiile si articolele, din care mentionam: Raportul preotului Aurel Nistor despre prelegerile economice tinute in Tara Oltului", preluat din revista "Transilvania", nr. IV, 1909; "Se ivesc zorile la romanii din Secuime", aparut in "Neamul romanesc", nr. 227 din 1919; "Predica la instalarea ca protopop de Sf. Gheorghe", preluata din Fondul "Aurel Nistor", aflat la Muzeul Bisericii "Sf. Nicolae" din Scheii Brasovului; "Mijloacele pentru intarirea bisericii ortodoxe romane din Sacuime", aparut in "Revista Teologica", nr. 4, 1927; "Crampeie de munca romaneasca in Secuime", lucrare de sine statatoare tiparita probabil la Sf. Gheorghe, in 1930; "Problema romaneasca din tinuturile secuizate si Biserica Ortodoxa", articol reprodus de ingrijitorul editiei din "Telegraful roman", 1939; "Mitropolitul Nicolae si problema romaneasca din tinutul secuizat", material preluat din volumul "Omagiu I.P.S. Dr. Nicolae Balan, mitropolitul Ardealului, la 20 de ani de arhipastorire", Sibiu, 1940. Relevante sunt paginile ce intrunesc "File autobiografice", din pacate prea putine, deoarce autorul lor a inceput a le scrie la 91 de ani, doar cu un an inainte de sfarsit. Pentru semnificatia lor, redam doua fragmente scrise de preotul Aurel Nistor la sfarsitul vietii: "... in intreaga viata am fost in aceeasi masura si preot si plugar. Urmand exemplul satenilor, am purtat si eu plugul de coarne, vara descult si in camasa, am sapat si am cosit, indeplinind cu drag toate lucrarile agricole si gospodaresti. Acestea mi-au intarit atat fizicul, cat si psihicul... ". sa indraznesc a incepe orice lucrare, fie ea oricat de grea si care, dupa judecata oamenilor, poate parea imposibila de indeplinit. In acelasi timp sa nu uit, fie si o clipa, ca nu eu lucrez, ci Cel de sus, a carui unealta doresc sa fiu toata viata. Plin de intima fericire de aceasta chemare, am avut indrazneala de a incepe si a termina cu succes atatea lucruri mari, grele si variate".

O treime din volumul prezentat cuprinde "Documente privin activitatea preotului Aurel Nistor" (diferite scrisori, proces-verbal de reorganizare a despartamantului Trei Scaune al ASTREI, documente privind instalarea ca protopop de Sf. Gheorghe etc.) si "Documente referitoare la activitatea Comitetului Cultural Judetean Treiscaune pentru reromanizarea elementului etnic romanesc maghiarizat", (procese verbale, memorii, diverse adrese, scrisori si telegrame oficiale): Ultima parte a volumului contine cateva semnificative si reusite ilustratii ce intaresc valoarea documentara a cartii.

Domnul Ioan Lacatusu este nu numai ingrijitorul acestui volum necesar astazi, ci si sufletul lui, prin daruirea cu care a stiut sa gaseasca exact acele probleme specifice zonei noastre, de pe vremea preotului Aurel Nistor, perfect valabile si astazi. Am retinut ideea stransei legaturi sufletesti a preotului cu poporul ("N-a avut preotimea veche multa invatatura de carte, dar s-a stiut identifica totdeauna cu interese ale credinciosilor ei") si aceea a rolului preotului misionar si apostol. Pentru a-si indeplini acest rol, protopopul Aurel A. Nistor a luptat ca preotii din Treiscaune sa fie pusi "la adapostul zilei de maine", "sa-si aiba asigurata existenta de catre stat printr-un salar dublu, precum si prin locuinta si incalzire gratuita". Peste ani, stradaniile protopopului Aurel Nistor vor fi reluate si infaptuite intr-o forma actualizata de P.S. Ioan Selejan, episcopul Covasnei si Harghitei, ierarhul care, prin modul evanghelic de implicare in istoria Bisericii si neamului, a redat increderea si speranta enoriasilor sai in viitorul loc in aceasta parte mult incercata a tarii. Atunci, ca si acum.

Volumul trebuie citit nu numai pentru a ne cunoaste trecutul cu personalitatile lui deosebite, ci si pentru a ne inarma cu folositoare invataturi "pentru inima si suflet".

Prof. Luminita Cornea

Category: Almanahul Grai Romanesc | Added by: PortalOrtodox (2011-08-16)
Views: 321 | Tags: carti online, download carti ortodoxe, citeste online, carti ortodoxe online, cartiortodoxe, referat | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2024