LACOMIA S FURTUL. (OSANDA LOR) - 6 Grigorie de Nyssa
Iar celalalt fel al Idolatriei (caci astfel numeste dumnezeiescul
Apostol lacomia) nu stiu cum de Parintii nostri au trecut cu vederea in
ce fel este a se vindeca; macar ca acest rau se pare a fi patima starii a
treia din suflet. Fiindca si ratiunea gresind in aprecierea binelui, i
se pare ca binele este in materie, neuitandu-se la frumusetea cea
imateriala; si pofta este aplicata spre cele inferioare, abatandu-se de
la ceea ce este cu adevarat de dorit; si dispozitia sufletului cea
violenta si patimasa multe prilejuri ia din acest fel de pacat si in
general vorbind, aceasta boala corespunde definitiei apostolice despre
lacomie. Ca dumnezeiescul Apostol s-a pronuntat ca aceasta este nu numai
idolatrie, ci si radacina tuturor relelor (I Tim. 6, 10); si cu toate
acestea, acest fel de boala s-a trecut cu vederea necercetat si nebagat
in seama; din cauza aceasta se inmulteste acest fel de boala in
Biserica; si nimeni nu se intereseaza daca cei ce se aduc in cler nu
cumva s-au spurcat cu felul acesta al idolatriei. Dar in privinta
acestora, din cauza ca s-au trecut cu vederea de Parintii nostri,
socotind ca este suficient sa-i vindecam, pe cat s-ar putea, prin
cuvantul public al invataturii, curatind prin cuvant bolile lacomiei,
intocmai ca pe niste patimi care deriva din nesat. Si numai furtisagul
si jefuirea de morminte si sacrilegiul le socotim patimi, din cauza ca
asa ni s-a transmis noua in privinta acestora prin predania mostenita de
la Parinti. Cu toate ca atat darea unor lucruri pe dobanda, cat si
camata, precum si a lua cele straine in proprietatea sa prin puterea
cuiva fac parte dintre cele ce sunt oprite de Sfanta Scriptura, macar
desi poate una ca aceasta s-ar face sub pretext de comert. Deci fiindca
parerea noastra nu este vrednica sa atinga puterea canoanelor, vom
adauga la cele spuse deja dispozitia canonica in privinta celor oprite
in chip unanim. Deci furtul s-a impartit in talharie si spargere; si
scopul ambelor unul este, luarea celor straine. Dar, dupa sensul lor,
deosebirea intre ele este multa. Caci talharul ia intru ajutor si
varsarea de sange spre ceea ce se sileste, pregatindu-se la aceasta si
cu arme si cu multe ajutoare si cu locurile priincioase, drept aceea
unul ca acesta sa se supuna osandei ucigasilor de oameni, daca prin
cainta s-ar intoarce la Biserica lui Dumnezeu. Iarcel ce-si insuseste
cele straine prin rapire in ascuns, apoi prin marturisirea pacatului se
arata pe sine preotului, cu sarguinta sa impotriva patimei va vindeca
boala; intelegand adica prin a da pe ale sale saracilor, pentru ca dand
ceea ce are, sa se invedereze ca se vindeca de lacomie; iar de nu ar
avea nimic, si ar avea numai trupul, Apostolul porunceste ca prin
osteneala trupeasca sa se vindece acest fel de patima; iar expresia este
aceasta Cel ce fura sa nu mai fure, ci mai vartos sa se osteneasca
lucrand binele ca sa aiba a da celui care are trebuinta (Ef. 4, 28).
