| Quae sunt Caesaris, Caesar!
Ultima zi a lunii lui cuptor. S-a stins o candela?
Poate ca nu. Ea va arde mocnit in inimile romanilor si va palpai inca
multa vreme de aici inainte.
Vaiet de clopot tras in dunga vesteste romanilor
trecerea intr-o lume mai dreapta a celui care a fost, vreme de peste
doua decenii, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane.
3 august 2007 - Zi de doliu national. La Episcopia
Ramnicului, ca in fiecare an, valcenii comemorau personalitatea unui alt
"patriarh" - "Patriarhul de Dragasani" cum ii spuneau valcenii
eruditului preot- istoric si patriot, Dumitru Balasa. Coincidenta? Se
spune ca nimic nu-i intamplator pe aceasta lume si Cineva, acolo Sus, le
potriveste pe toate. Cu ani in urma, pe atunci sufletul conationalilor
nostri nu apucase sa se altereze in masura in care se afla astazi,
regretatul profesor Serban C. Andronescu, intr-unul din eseurile sale,
facea o comparatie intre spiritul americanului si cel al romanului: "In
tara in care traiesc astazi, SUA, circula un adagiu: "niciodata nu-ti
lovi adversarul... decat cand este la pamant!"". Adagiul mentionat
reflecta mentalitatea machiaveliana a americanului, in comparatie cu
obiceiul pamantului de la noi, aflat sub obladuirea doctrinei isihaste,
de generozitate si iertare, obicei sacru cu cateva generatii in urma.
Citand pe unul dintre poetii contemporani, dintre trasaturile
comportamentale care au metamorfozat sufletul romanului, cea din
versurile care urmeaza este subliniata fara echivoc: "...Si din vreme-n
vreme, practica barbara /Capul tarii noastre cade pentru tara..."
Dupa 1990, romanii s-au bulucit sa importe, sa aduca,
bun sau rau, orice provenea din Occident. Am stat in genunchi si din
pacate inca nu ne-am ridicat in picioare - pupand incaltarile Inaltelor
Porti ale contemporaneitatii; imitam de-a valma sau copiem ad litteram.
Am importat sarbatori pagane, apucaturi proaste, doar pentru ca veneau
"de-afara". Ne-am pus cercei sau alte "podoabe" in cele mai intime si
sensibile parti ale trupului, asemenea vechilor popoare necivilizate,
schimonosindu-ne aspectul dupa "cerintele modei" sau poluandu-ne vazul
cu "opere de arta avantgardiste" si auzul cu facaturi pseudomuzicale de
tip hip-hop-rap-carpato-danubiano-pontice sau de import... Revenind la
adagiul citat, structural, romanul mileniului trei s-a transformat in
mod radical - in bine dar si in rau. Accesul la informatie i-a largit
orizontul, insa spiritul isihast a fost inlocuit cu unul de import,
strain firii sale, cu cultul salbatic al urii, al nebuniei colective si
al distrugerii, modelat dupa legea talionului si supus perceptelor lui
Niccolo Machiavelli.
Obisnuit sa se adapteze vicisitudinilor
conjuncturale, dupa 1990, mult mai mult decat in trecut, doua reguli
s-au dovedit a fi predominante si de mare actualitate in viata
romanilor: "Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose"
si rezultanta sa "Divide et impera".
Conformandu-se unor comenzi directionate, jurnalistii
de conjunctura, "elitele" intelectualicesti sau politicianistii de trei
parale nu s-au sfiit, nici cand patriarhul Teoctist traia, sa faca
risipa de vopsea neagra, insa absenta unor argumente sustinatoare si
convingatoare i-a obligat sa se multumeasca doar cu barfa. Din pacate
insa, nici nu apucase bine sa inchida ochii P. F. Teoctist, ca haite
intregi de sacali s-au napustit, muscand din trupu-i pamantean, inca
neracit. Hardaie cu laturi au fost aruncate asupra celui plecat dintre
noi si in neputinta de a riposta, adeverind "adaptarea" hulitorilor la
adagiul american mentionat de Serban C. Andronescu. Ceilalti continua sa
raga, solitari sau in cor, aria calomniei.
Intoxicati si otraviti din belsug cu virusul
dezinformarii, alimentati continuu cu "dezvaluiri senzationale"
fabricate in laboratoare specializate, "Divide et impera" isi dovedeste
valabilitatea si de aceasta data; romanii nu stiu ce sa mai creada,
divizandu-se in doua tabere adverse. Inevitabil, lupta pentru succesorat
i-a luat pe nepregatite pe multi dintre "pretendentii" la scaunul
patriarhal, prin comparatie cu disparitia papei Ioan Paul al II-lea, in
cazul caruia situatia a fost mult diferita, luand in considerare
evolutia starii de sanatate a acestuia din urma. (Din pacate, se pare ca
succesorul sau are alte planuri decat sa aduca pacea in lume)...
Revenind la P.F.Teoctist, dar si la P.F. Justinian
Marina, ambii huliti ca "Patriarhi rosii", as dori sa-i vad, ipotetic,
pe toti delatorii - unii prea tineri pentru a-si aminti conditiile
anilor postbelici, iar altii netrecuti chiar de varsta majoratului - in
postura delicata a celui ce este nevoit sa ia decizii, uneori cu urmari
imprevizibile, intr-un mediu extrem de ostil si imprejurari pe masura.
Nu voi intreba: "Cine arunca primul piatra?" Au
aruncat deja prea multi; insa voi intreba: "Sunt ei indreptatiti sa faca
judecati de valoare?" Pentru ca nu ma consider un foarte bun crestin -
mea culpa - nu voi spune: "Iarta-i, Doamne ca un stiu ce fac!", ci
"Rasplateste-i, Doamne dupa gandul si faptele lor!"
6 august 2007
ION MALDARESCU
| 
