Pentru mine, era o prezenta vesnica
De undeva de sus, ochii Preafericitului Teoctist ne
privesc. El stie ca ne-a lasat sufletele pline de tristete, el stie ca-l
vom plange si jeli si iata, inimile noastre ale romanilor unite in
durere. Daca alte lucruri ne dezbina, ne indeparteaza de credinta,
durerea ne uneste, durerea ne apropie. Ce poti sa spui in aceste
momente? Ca inima ti-e plin de tristete? Ca ti-e greu sa iti gasesti
cuvintele? Inca nu pot sa cred ca am ramas fara cel care ne indruma
pasii in credinta. Pentru mine era o prezenta vesnica si traiam cu
senzatia ca asa va fi mereu. Eternitate?
Da, in sufletele noastre. Acesta este cel mai inalt
mod de a pretui un Om, sa il ai in inima mereu. Sa ne rugam pentru
sufletul Parintelui Teoctist asa cum si El s-a rugat pentru ale noastre
de cele mai multe ori nestiut si neauzit de noi. Inima mea este
indoliata, ochii mei sunt inlacrimati. Sa ne rugam pentru vesnica
aducere aminte.
LOREDANA A. STIRBU
| 
