Patriarhul Teoctist vazut din America
Moartea Patriarhului a lasat in durere pentru o seama
de credinciosi iar pe altii i-a lasat indiferenti, ca sa nu ne miram
prea mult, ca pe unii i-a bucurat. Este aproape firesc (si nefiresc
pentru crestini) asemenea sentimente contrare. Dar daca te gandesti la
societatea (nefiresc) de "p estrita" in care suntem nevoiti ca sa traim,
nu ne mai poate mira nimic. Ceea ce creeaza mirare totusi este faptul
ca se uita repede un des citat din Sf. Scriptura care ne aminteste
tuturor ca suntem trecatori pe acest taram si ne vom prezenta, si noi
intr-o zi, in fata Dreptului Judecator pentru a ne "incasa" plata pe
care o meritam, buna sau rea, dupa cum ne-am pregatit-o de acum. Iar cel
ce este nevinovat in fata lui Dumnezeu, "poate arunca primul piatra" ne
spune Sf. Scriptura. Si cum nevinovat a fost gasit atunci de demult si
acuma intotdeuna singur Domnul nostru Iisus Hristos, oare cu ce drept ne
substituim Celui Drept sa aruncam cu pietre atunci cand nu este cazul
si cu atat mai mult in cineva care nu mai este ca sa poata raspunde?
Este usor sa Va imaginati cele ce vreau sa marturisesc.
Cu acest trist si neasteptat eveniment al mortii
Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane au aparut o sumedenie de articole
in presa din Romania si de aiurea in care, in general, oameni cu bun
simt, isi exprimau regretul, cum era si firesc pentru aceasta, la urma
urmei, grea pierdere. Altii insa, fara nici un fel de menajamente sau
poate cumva o vaga idee, ivita printre randuri, ca se poate, din
intamplare, sa nu cunoasca intregul adevar asupra unui om plecat prea
repede sau prea tarziu din aceasta viata. Este doar apanajul lui Hristos
sa cunoasca intregul adevar despre toti. Si daca va avea nevoie de
ajutorul lui AB, I-o va cere negresit. Dar dati-mi voie sa ma indoiesc.
Si atunci de ce atata inversunare la unii, sa-l catalogheze in vreo
unitate securistica sau legionara numai de ei stiuta. A fost Dl. AB
coleg de celula comunista sau cuib legionar cu raposatul Patriarh? A
cercetat el toate informatiile care exista, toate arhivele imprastiate
prin lume, toate marturiile razlete despre personalitatea celui in
cauza? NU. Si atunci de unde tonul atat de categoric - de parca nimic nu
s-ar mai putea adauga la cele ce a binevoit sa puna el pe hartie? Iar
ziarul, ca si oricare ziar, ii lanseaza aberatiile improscand cu noroi
pe Patriarh - fiindca acuma este vorba de moartea lui - si pe oricine se
iveste la orizont si asupra caruia vrea sa-si verse, cu sete proletara,
naduful si noroiul gandurilor sale. Draga Domnule AB si dragi
frati romani de pretutindeni. Nu am competenta necesara si nici
Patriarhul Teoctist nu are nevoie de serviciile mele, nici ca avocat
nici ca aparator al memoriei sale. Istoria este mai dreapta decat ne
imaginam si va spune adevarul si despre el si despre noi toti. Ca
Patriahul o fi gresit cumva cu ceva, candva, nu este nici o indoiala. A
avut el vreodata pretentia ca tot ceea ce a facut, a fost perfect? A
sustinut el undeva, candva, ca a fost fara de greseala?
Insa a aparat, prin bunatatea lui, pe oricine era sau
se considera nedreptatit si a incercat, intr-un fel sau altul, sa
ajute. Dar oameni buni, trebuie sa existe un minim bun simt si un minim
echilibru in tot ceea ce afirmam. Mai ales in scris. Se vede extrem de
urat de aici, din America, si de ori unde din lume ne-am afla,
atotstiinta afisata ostentativ, fara o minima unda de indoiala ca poate
totusi nu stim chiar totul in lumea asta si altcineva poate adauga
ceva,...candva. Astfel, ne facem usor de rasul lumii!
As mai vrea sa va marturisesc o scurta istorioara
povestita mie de regretatul Parinte Gh. Calciu Dumitreasa. A fost
deseori in Romania dupa '89 si dragostea sa netarmurita pentru Neamul
Romanesc nu se pune la indoiala nici o clipa. Si nu cunosc pe cineva sa
fi dorit cu mai multa ardoare impacarea Exilului cu Tara prin Biserica
mai mult decat el. Atunci cand a fost acuzat de organele "patriotice"
nimeni nu i-a luat apararea. L-au inchis; si unii oameni ai Bisericii au
pactizat cu inchizitorii si l-au condamnat. Cert este ca el a fost in
Tara de atatea ori si pentru ca sa-i ierte. Si i-a iertat din tot
sufletul si cu adanca sa dragoste pentru aproapele. Asa a procedat si cu
Patriarhul Teoctist.
Si a acceptat sa slujeasca cu el si cu ceilalti.
Desigur, s-au gasit unii, reci la inima si mai ales nestiutori in cele
canonice dar autoconsiderati atotstiutori, ca sa-l loveasca sentimental,
sa-l condamne zicand, in soapta sau prin gazete:" ca nu ar fi trebuit
sa slujeasca in sobor cu Patriarhul, sa-i ierte si asa mai departe. Si
stiti ce a raspuns Parintele Calciu. "Acuma sunt fericit ca am fost in
stare sa-i iert din toata inima pe cei care m-au condamnat atunci. Nu
este mai mare bucurie duhovniceasca decat iertarea." Iata, exemple avem
destule daca cumva suntem nedumeriti in vre-o actiune. Iar invataturile
primite le avem de la adevarati marturisitori, adevarati martiri pentru
Hristos si Neam. Le urmam? Cine poate arunca primul piatra?
Pr. GH. NAGHI, SUA
|