| In memoriam: Intru pomenirea lui din neam in neam
Cu intreaga sa faptura plina de inalta demnitate
arhiereasca si jertfelnicie monahala, Cu mersu-i apostolic printre mii
si mii de credinciosi ce asteptau cuvantul lui, smerit si cuvios, de
inteleapta povatuire, Cu fata-i iradiind lumina precum fetele sfintilor
din stravechile noastre altare, Cu vocea-i blanda si molcoma, invaluita
in smirna dragostei de aproapele, dupa cum ne invata Sfanta Scriptura,
Cu sufletu-i generos, larg deschis catre durerile si necazurile
milioanelor de romani imprastiati de soarta prin intreaga lume, Cu
zambetu-i incarcat de bunavointa ce-i inflorea in coltul gurii uneori
cand ne aflam in preajma sa, Pastorul sufletelor noastre ratacite pe
drumurile intortocheate ale vietii, Prea Fericitul Parinte Patriarh
Teoctist, Intaistatatorul Bisericii noastre Ortodoxe Romanesti, a fost
si va ramane in inimile noastre, ale tuturor celor care l-am cunoscut si
l-am iubit, ca un adevarat parinte, gratie inaltelor calitati
duhovnicesti si Harului cu care a fost investit de la nastere de catre
Mantuitorul nostru Iisus Hristos pe care l-a slujit cu vrednicie
apostolica multe decenii la rand.
In aceste clipe ale vietii noastre pamantesti
indoliate de plecarea sa, ma gandesc ca slujitorii bisericilor din
satele noastre ar trebui sa dispuna sa fie trase clopotele in ziua cand
Prea Fericitul nostru parinte patriarh va fi petrecut pe ultimul drum si
sa faca serviciile divine cuvenite intru pomenirea sa la trecerea celor
patruzeci de zile cat sufletul lui va mai fi printre noi, pe pamantul
pacatelor noastre. Ar trebui sa indrazneasca macar acum, la despartirea
de El, daca unii n-au indraznit sa-i pomeneasca intru dreapta ierarhica
cinstire numele la slujbele din fiecare duminica, rugandu-se cu
deosebita ravna doar pentru Alexei, Patriarhul Rusiei, cu care, l-a
drept vorbind, nu prea avem nimic comun. Daca n-o vor face nici acum,
macar noi, zecile si sutele de mii de credinciosi ortodocsi romani din
nordul Bucovinei si din nordul Basarabiei, din fostul tinut Hotin, sa
aprindem in sufletele si-n casele noastre cate o lumanare sau cate o
candela intru vesnica lui Teoctist pomenire, cel care s-a nascut cu
aproape 93 de ani in urma intr-un sat din imediata noastra apropiere de
suflet, din zona Botosanilor.
Ca sa-i luminam cu dragoste si recunostinta calea
spre tariile ceresti. Pentru ca s-a rugat la Domnul pentru mantuirea
poporului nostru precum nu stiu daca au mai fost altii in stare.
Personal o voi face, asa cum mai bine de zece ani am publicat cu
regularitate in "Arcasul", Pastoralele Prea Fericitului parinte, rostite
cu prilejul Nasterii si Invierii dupa rastignire pentru pacatele
noastre a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
In aceasta perioada de circa 15 ani nu odata am
simtit palmele lui usoare ca niste aripi de inger, cuprinzandu-ma sau
asezandu-mi-se pe crestet in semn de alesa binecuvantare, dandu-mi
putere si har intru Domnul.
In timpul acelor de neuitat intalniri de suflet si
credinta pe care le-am avut, Prea Fericirea Sa nu mi-a zis altfel decat
imi zice mama si cei mai buni prieteni: Vasilica. Poate de aceasta in
preajma sa nu ma simteam altfel decat ca un copil cuprins de smerenie si
evlavie in fata unei icoane sau ca in fata multinduratoarei mele maici.
Amintindu-mi de acele clipe inaltatoare si purificatoare petrecute in
preajma Prea Fericitului cu diferite ocazii, ma simt acum, odata cu
plecarea lui spre corturile celor drepti, ca un orfan.
O lacrima de durere se rostogoleste intr-un gol ce
ma-nspaimanta dinlauntrul fiintei, ranind-o pana-n tainuitele ei
adancuri. O las sa curga in linistea-i sfasietoare, precum curge Prutul
printre doua hotare.
Cine va umple golul lasat in inimile noastre de
plecarea lui, cine ne va mai imbratisa cu atata caldura parinteasca,
raspandind cu prezenta-i lumina binefacatoare a Credintei, a Iubirii de
Neam si Tara? Cu aceeasi dragoste de apostol al crestinismului sa
reverse netarmurita lumina peste noi, pacatosii. Dumnezeu sa-L
odihneasca in pace, in loc de lumina, in loc de verdeata, in loc de
odihna, de unde a fugit toata durerea, toata intristarea si supararea pe
care le-a cunoscut din plin in aceasta viata pamanteasca traita intr-o
continua daruire suprema.
Din neam in neam sa-i fie pomenirea!
VASILE TARATEANU, Cernauti
| 
