Arhiva ortodoxa

In ziua de 30 iulie 2007, intr-o zi torida de vara, pe neasteptate, asupra tuturor romanilor, s-a napustit vestea ca Prea Fericitul Patriarh Teoctist, parintele si duhovnicul nostru, a trecut la cele vesnice. Pentru moment, o tacere totala, care spunea mai mult decat oricate cuvinte, s-a asternut in sufletele noastre. Parca un stalp al intregului neam romanesc se mutase de langa noi, printre stele, tocmai cand aveam mai multa nevoie de El si de rugaciunile Lui pentru a iesi din focul ce atinsese tara, padurile, campul si risca sa ne ia si painea de la gura. Parca-l vedeam si auzeam cum se ruga pentru ploaie, pentru maibinele si maibuna intelegere intre oameni, pentru iubirea aproapelui si intrajutorarea lui.

Predicile lui erau nu numai ale unei fiinte nascute pentru a sluji semenii, pentru a-i orienta spre o viata traita in duh, cinste si iubire, ca un trimis al lui Dumnezeu, mai ales, daca avem in vedere ca de la 14 ani a intrat in viata monahala ca sa fie slujitor al Domnului, pe acest pamant, mult prea zbuciumat si lovit de secole de rele si dureri, dar si ale unui om cultivat, ale unui carturar, traitor intre carti si iubitor, practicant al invataturilor lor, care ii devenisera principii de viata, pe care le transmitea cu intreg patosul sufletesc credinciosilor sai.

Credem ca nu gresim daca vorbim de o adevarata pedagogie religioasa pe care o profesa cu un talent si un har care nu se intalneste intotdeauna si la toti slujitorii bisericii noastre. In vorba lui inteleapta, in timbrul ei cald si melodios, se concentra intreaga intelepciune a poporului, intreaga iubire divina, pe care o dorea instituita si in viata mirenilor, in gandirea si comportamentul lor. Inaltarea sa la ceruri intr-un sfarsit de iulie de foc a fost urmata de zile in sir de ploaie, pe care o invocase in biserica impreuna cu toti credinciosii, parca, sa ne dovedeasca, fara echivoc, ca Dumnezeu l-a ascultat, i-a implinit ruga cea grea de temeri ca norodul lui va suferi dupa un an atat de secetos. Urcat la dreapta Tatalui, caruia i-a slujit cu intrega sa fiinta fizica, sufleteasca intelectuala si, mai ales clericala, cert, Parintele Teoctist ne vegheaza de-acolo de sus, dintre ingeri si stele, dintre cei buni si drepti, pe care Dumnezeu si i-a luat alaturi ca modele de viata pentru cei ramasi pe pamant.

Patriarhul Teoctist a fost un mare iubitor de oameni, un exceptional vorbitor, si spun acest lucru pentru ca, de fiecare data cand il auzeam vorbind, era atat de distins, distinctie izvorata din vasta cultura teologica si umanista, din limbajul specific celor special trimisi pentru a se face intelesi de toti mirenii, incat traiam un sentiment de inaltare spirituala, culturala, morala, care venea dinspre Sfintia sa catre noi, oamenii de rand.

A fost un mare patriot si un mare militant pentru pastrarea fiintei nationale a poporului roman. Sub patriarhatul sau s-au construit nu numai biserici, manastiri, lacasuri de cult, muzee bisericesti, dar s-a zidit si constiinta nationala, constiinta de neam care intareste si coaguleaza energiile acestuia, ii da pu tere sa lupte cu fortele ostile, dinauntru si din afara, nu putine, care conlucreaza si urzesc de zor destramarea teritoriala, economica si nu mai putin morala a acestui stravechi neam european. A manifestat o grija deosebita fata de situatia romanilor aflati in minoritate numerica din Covasna si Harghita, la care venea spre ai ajuta si incuraja sa-si pastreze identitatea nationala si traditiile. Prezenta Sfintiei Sale la o Universitatea de Vara din anii 2000-2001 a constituit un real eveniment stiintific in care s-a antrenat la dezbateri cu un entuziasm stiintific si tineresc incredibil. Intalnirea a constituit momentul de varf al discutiilor si al satisfactiei de a-l avea in mijlocul nostru si de a analiza problemele arzatoare ale timpului nostru.

A fost si o mare personalitate de atitudine, de reactie, care nu a ramas indiferenta la fenomenele negative, prezente in subteranul societatii noastre, dar si imprumutate si mult exacerbate si practicate de lumea "civilizata" occidentala, care nu corespundeau traditiei noastre strabune sau moralei noastre religioase si laice, ca homosexualitatea, prostitutia, drogurile. Si-a spus cu curaj si fermitate atitudinea fata de devierile comportamentale ale homosexualilor, s-a impotrivit, pe buna dreptate, sustinut de enoriasi si de populatie, manifestarilor stradale ale homosexualilor, acceptate de autoritatile noastre politice si publice, fara pic de cunoastere si intelegere a specificului nostru national, ca popor de bun simt, avand ca valori de pret rusinea, respectul fata de familie si de copii, demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, creati dupa chipul si asemanarea lui.

O alta trasatura ce il aseaza in palmaresul personalitatilor de seama ce constituie panteonul culturii si spiritualitatii romanesti a fost talentul de diplomat si negociator, capacitatea de a impaca, de a inmladia ceea ce nu se putuse inmladia aproape o mie de ani, dupa marea schisma de la 1054, anume biserica catolica si biserica ortodoxa, prin invitatia facuta Suveranului pontif, Papa Ioan Paul al II-lea, de a vizita tara noastra in mai 1999. Prin aceasta vizita, Patriarhul Teoctist a realizat o punte, poate chiar un pod puternic, intre ortodocsi si catolici, intre poporul nostru, pastrator al credintei strabune, si popoarele de credinta catolica, unite sub semnul credintei in acelasi Dumnezeu, ca fii de aceeasi credinta ai lui. Primirea calduroasa si numeroasa pe care poporul roman i-a facut-o Suveranului pontif, imbratisarile calduroase si sincere dintre cei doi ierarhi, frati de aceeasi religie crestina, a fost o demonstratie plauzibila ca toate tensiunile si conflictele umane se pot stinge daca se pun in joc spiritele curate, cinstite, nobile, cu idealuri comune spre binele tuturor celor care ii urmeaza pe drumul credintei.

Vizita Patriahului Teoctist la Vatican in octombrie 2002, a parafat legatura puternica intre cele doua biserici si a deschis si poarta spre drumul ecumenismului, al impacarii tuturor religiilor, in virtutea principiului ca toate sunt reflectare a existentei aceluiasi Dumnezeu, care primeste diferite nume in diferite tari si culturi. Intr-o cercetare sociologica pe tema contactului dintre culturi, realizata in judetul Constanta, intr-o comunitate etnica de tatari, un tatar mi-a exprimat cat se poate de simplu de ce intre romani si tatari sau alte etnii nu ar trebui sa fie tensiuni sau neintelegeri: "pentru ca toti suntem fiii aceluiasi Dumnezeu si iubirea de semeni trebuie sa ne uneasca pe toti".

Parintele Patriarh Teoctist s-a nascut la 7 februarie 1915, in Tocileni, judetul Botosani. A urcat treptele ierarhiei clericale de la baza ei, de la 14 ani, ca frate la Schitul Sihastria, apoi la Manastirea Verona, dupa care a urmat perioada de calugarie unde a primit si numele de Teoctist. In 1945, a fost hirotonit ca ieromonah la Catedrala metropolitana din Iasi si a absolvit si Facultatea de Teologie din Bucuresti cu calificativul de Magna cum laude. Dupa trecerea la cele vesnice a Patriarhului Iustin Moisescu, a devenit loctiitor al Patriarhului la 31 iulie 1986.

Apoi, a fost numit Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Ungrovlahiei si Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane. Cei 21 de ani de Patriarh nu au fost usori, Sfintia Sa trebuind sa faca fata tuturor loviturilor date bisericii ortodoxe prin demolarea sau translatarea, in cel mai bun caz, de catre cuplul dictatorial, a bisericilor ortodoxe in locuri cat mai dosnice, ascunse de ochii oamenilor.

Dar structura sa de personalitate puternica, de fiu de la tara, obisnuit cu munca si cu greutatile vietii oamenilor simpli, talpa acestei tari, fara de care poporul roman n-ar fi mai existat pe harta Europei, a rezistat tuturor incercarilor, reusind sa pastreze treaza, vie credinta ortodoxa in sufletele oamenilor. A traversat o perioada istorica dintre cele mai dificile, viata sa de Patriarh semnificand un arc peste doua regimuri social-politice, fiecare cu traumele si cu neimplinirle sale.

Dar dintre toate aceste neimpliniri, cea mai mare cu care s-a stins a fost neputinta de a construi Catedrala Mantuirii Neamului, in care si-ar fi dorit sa fie ingropat, ca ctitorie de varf a Sa, care ar fi incoronat cu succes intreaga-i activitate si viata de ieromonah-calugar.

N-a fost sa fie asa. Dihonia politica ce s-a instaurat dupa 1990 intre politicieni a facut ca acestia sa nu cada de acord cu repartizarea unui loc pe care l-ar fi meritat o asemenea cladire-simbol al credintei neamului romanesc, nascut nu facut credincios.

Decorarea de catre Presedintele Romaniei Traian Basescu a Patriarhului Teoctist cu Ordinul Steaua Romaniei in grad de Colan, conferita dupa trecerea sa in randul celor drepti si sfinti, asezata langa sicriu, alaturi de tabloul Patriarhului, a venit prea tarziu. Aceasta distinctie, prima ce se confera unui cetatean roman, ar fi avut o alta rezonanta  daca ea ar fi fost primita in mainile sale ce tineau Biblia si Sceptrul de Parinte Patriarh cand era in viata, macar, daca nu atunci cand sfintea inaltarea Marii Catedrale a Mantuirii Neamului Romanesc.

Cu toate acestea, poporul roman i-a cinstit osardia cu care a servit inalta misiune de a pastra credinta ortodoxa in sufletul lui cu o participare care a depasit inclusiv capacitatea fortelor de ordine de a o opri sa-l vada si sa-i multumeasca. L-au cinstit si onorat cu prezenta la funeralii, de asemenea, multe fete bisericesti de diferite culte din tara, multi oaspeti din strainatate reprezentanti ai tuturor religiilor si cultelor - semn ca a fost o mare personalitate si a plecat in vesnicie cu aceasta inalta investitura a vietii sale.

Pentru tot acest palmares de calitati, pentru daruirea si profunzimea cu care a slujit Biserica Ortodoxa Romana, pentru dragostea netarmurita fata de oamenii simpli din care s-a nascut si s-a inaltat la cea mai inalta demnitate clericala, pentru tinuta demna, frumoasa, alba, impecabila in care se imbraca la marile evenimente si sarbatori, pentru cultura umanista si teologica temeinica pe care si-a insusit-o si a manifestat-o intr-un limbaj de o frumusete rara in toate predicile si discursurile Sale, pentru diplomatia si spiritul concesiv necesar in momentele de criza sau neintelegeri pe care l-a dovedit in relatiile bisericesti cu alte state si biserici, pentru modul exemplar in care a reprezentat Biserica Ortodoxa si ROMANIA in strainatate, pentru vigoarea cu care a sustinut ca poporul roman sa-si pastrze credinta si traditiile si in cadrul Uniunii Europene, uniune multi culturala si multiconfesionala, noi consideram urmatoarele:

I.P.S Patriarhul Romaniei TEOCTIST trebuie considerat o avere nationala, un patrimoniu national, o personalitate ce se poate inscrie in bunurile umane nationale, ce apartine natiei, poporului roman. I.P.S. a stiut cu maiestrie sa conduca poporul roman, vitregit si de cei dinauntru si de vecinii neprieteni, pe drumul credintei, al increderii in Dumnezeu si in puterea sa atotstapanitoare si binefacatoare.

Dumnezeu sa-i dea linistea necesara si sa-l tina in randul celor drepti si buni! In plus, speram, ca de-acolo, din albastrul infinit, Sfintia Sa canta si se roaga:

Doamne, ocroteste-i pe romani!

Dr. MARIA COBIANU-BACANU