| Fericirile Patriarhului Teoctist
Bunul Dumnezeu a randuit sa fiu martor direct sau
indirect la cateva momente de gratie din viata Patriarhului Teoctist.
Momente in care mi s-a parut ca si-a atins deplinatatea numelui sau
ierarhic - acela de Prea Fericit.
Primul moment l-am urmarit in direct pe micul ecran,
intr-o transmisie de la Roma.A fost momentul rostirii Crezului in limba
romana, dupa tipiconul originar, impreuna cu Papa Ioan Paul al doilea.
Atunci slavonul Papa s-a facut a se poticni la pasajul delicat al
purcederii Duhului Sfant iar orientalul nostru Patriarh l-a calauzit, ca
pe un copil, in vazul intregii lumi, pe Calea cea Dreapta. A fost ca si
cum, pentru cateva clipe, Infailibilul Papa si-ar fi depus la
picioarele Ortodoxiei Romane "toate cele trei coroane puse una peste
alta". A fost ca si cum, atunci, Papa s-ar fi usurat de o povara prea
grea!
La terminarea slujbei, l-am vazut pe Patriarhul
Teoctist plutind pe treptele podiumului, cuprins de-o indescriptibila
fericire divina. Atunci mi-am spus intru sine: "Parinte, ti-ai castigat
cununa de sfant! Ai croit o punte, ai plantat un stindard".
La celelalte momente am participat personal. A fost,
mai intai, hramul Manastirii Vorona - Botosani, la 8 septembrie 2005,
Nasterea Maicii Domnului si proclamarea canonizarii Sfantului Cuvios
Onufrie de la Sihastria Voronei. Cuviosul Onufrie, sfantul din mar, care
face minuni tainice, (inclusiv in familia subsemnatului) este Sfantul
care a vegheat inmugurirea monahala a Prea Fericitului Parinte Patriarh
Teoctist, acolo, in locul retras al Sihastriei Voronei.
A fost o zi de basm, in care albastrul divin al
Cerului, atat de indragit de Parintele Patriarh, s-a revarsat in
vesmintele Prea Fericirii Sale si asupra intregii crestinatati adunate
in curtea Manastirii Vorona. In fata lui lui Dumnezeu, a raclei de
argint a Cuviosului Onufrie, a multimii de arhierei si a miilor de
credinciosi Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a ridicat Sfintele
Daruri cuprins de o tulburatoare fericire divinoumana. Le-a ridicat
avand mainile impletite cu cele ale Inalt Prea Sfintitului Parinte
Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei, intr-o profunda si vizionara
comuniune arhiereasca. A fost un moment din care m-am infruptat si eu
cu nevrednicie. Atunci cand privirea vultureasca si gestul bine precizat
al Prea Fericitului Parinte m-a capturat din multime si m-a adus catre
dansul, pe cand eu nici nu intelegeam ce se intampla cu mine. Am putut
astfel sa-i sarut mana, ca un lujer de floare si sa ma asez alaturi,
pret de cateva clipe, in fulgerari de blitzuri si priviri de multimi.
Si a mai fost revarsarea unor alte momente pe care as
indrazni sa le numesc clipe de fericire umana. Au fost Zilele Sfintilor
Botosaneni, Onufrie de la Sihastria Voronei si Ioan Iacob Romanul ce-si
odihneste trupul neputrezit la Hozeva. Manifestari initiate cu
stralucita clarviziune de I.P.S. Parinte Mitropolit Daniel.
Pelerinajul la Sihastria Voronei. Intalnirile cu
rudeniile de la Tocileni, neam de pastori, oameni aspri si iuti, dar
iubitori de Hristos. Care spun, glumind, ca Prea Fericitul a fugit la
manastire de teama tatalui sau, fiindca a pierdut o oaie. Si ca, pana la
urma, a gasit o turma intreaga.
Pelerinajul la mormintele parintilor din cimitirul
din sat, ca un fiu iubitor si neuitator. Inaugurarea scolii din
Tocileni, care ii poarta numele. Acordari de distinctii. Discursuri ale
oficialitatilor. Un cuvant al Prea Fericirii Sale catre consateni,
presarat cu glume si cu amintiri, care el insusi ar putea sa constituie o
carte. Agapa arhiereasca, in care Parintele Patriarh s-a aratat un
desavarsi t comesean... Momente de relaxare cu cantece populare si
jocuri pe roluri. Flori, copii, multi copii, mangaiati pe crestet si
binecuvantati.
Si deasupra tuturora: bisericile! Stravechea ctitorie
stefaniana de la Popauti cu picturi unice, ascunse sub straturi de fum
si navala. Biserica din Victoria Tocileni, ctitorie a Prea Fericirii
Sale, ridicata cu stradanii, precautii si riscuri nenumarate, inainte de
1989. Biserica in care si-a tainuit cripta de rezerva, pentru orice
eventualitate... Sau bisericuta veche din Tocileni, in care Prea
Fericirea Sa a fost botezat! Intrand ca om in aceste biserici, nu ca
preot slujitor, cu atat mai putin ca Arhiereu, am observat ca Parintele
Patriarh se lasa patruns, cu ochii larg deschisi, pana in adancul
sufletului, de Puterea divina, in toata maretia Sa, cutremurat de o
fericire supusa, ca orice muritor. Aceeasi fericire supusa cred ca l-a
insotit pe Patriarhul Teoctist pana in ultimele clipe ale vietii. Asa
cum Mielul merge la jertfire plin de fericire pentru pacatele noastre
cele neostoite.
Un sfarsit demn si hotarat. Un sfarsit care cred ca a
fost oranduit de Sus, spre comparatie cu agonia nesfarsita si indelulng
mediatizata a colegului de Eden al Prea Fericirii Sale, Papa Ioan Paul
al doilea. Intr-un cuvant emotionant, la slujba de pomenire de la
Botosani, Parintele Protopop Lucian Leonte a spus, in lacrimile intregii
asistente, ca cerul si-a dezlegat baierile ploilor, de indata de
sufletul neprihanit al Patriarhului Teoctist s-a ridicat la Ceruri.
Eu cred ca acesta e numai inceputul fericirii noastre!
RADU CAJVANEANU
| 
