Wednesday, 2024-04-24, 11:32 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Vietile sfintilor

Cuviosul Daniil Sihastru; Sfantul Mucenic Sebastian si Zoe; Cuviosul Modest

Sfantul Daniil Sihastrul este cunoscut si sub numele de "Daniil Schimonahul" sau "Daniil cel Nou", nume care nu mai fac posibila confuzia cu prorocul din Vechiul Testament. S-a nascut la inceputul secolului al XV-lea, intr-un sat din apropierea orasului Radauti. Ajunge la Schitul Sfantul Lavrentie, la 6 km de Putna, locul intrarii sale in monahism. Mai tarziu alege sa se retraga pe o stanca de pe malul paraului Viteul, unde va daltui un paraclis, la care se mai vede si azi pridvorul, naosul si altarul, iar dedesubt o incapere, sapata tot in piatra, care ii va sluji drept chilie. Potrivit traditiei, Cuviosul Daniil i-ar fi prezis Sfantului Stefan cel Mare ca va urca pe tronul de domnie al Moldovei. Dupa spusele cronicarului Ion Neculce cuviosul Daniil este cel care l-a indemnat pe Stefan Voda sa continue lupta impotriva turcilor si tot de la el a venit si indemnul de a zidi Manastirea Putna.

Nu se cunoaste data trecerii sale la cele vesnice. A fost inmormantat in partea sudica a pronaosului bisericii Manastirii Voronet. Un deget, ferecat in argint si impodobit cu unsprezece margaritare si un granat, se pastreaza si astazi la manastirea Putna. El poarta inscriptia: "Aceste relicve le-am ferecat eu Ghedeon, igumen ot Voronet, cu toata cheltuiala mea in anul 7257 (1749), in 4 decemvrie". Parintele profesor Petru Rezus marturiseste ca acest deget, ferecat in argint, arata ca sfintele moaste ale lui Daniil Sihastrul au fost, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, expuse in manastire. Despre acest deget, care este pastrat la manastirea Putna, traditiile spun ca este degetul aratator de la mana dreapta a Sfantului Daniil, cu care el a aratat voievodului valea Putnei, unde l-a indemnat sa ridice manastirea.

Hotararea sinodala de "canonizare" s-a luat la 20 iulie 1992, randuindu-se ca el sa fie praznuit in fiecare an, pe 18 decembrie.
Category: Vietile sfintilor | Added by: PortalOrtodox (2010-08-31)
Views: 433 | Tags: arhiepiscopul Ierusalimului, diaconul, Mucenici Foca si Ermil, Mucenici Zaheu, si Alfie, citetul | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2024