Friday, 2024-03-29, 1:06 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Talcuirea dumnezeiestii Liturghii

Despre cele ce se savarsesc in painea de la proscomidie
CAPITOLUL VIII

Despre cele ce se savarsesc in painea de la proscomidie

Asadar, in felul acesta trebuie sa facem "pomenirea Domnului". De aceea, dupa ce zice: "Intru pomenirea Domnului...", preotul adauga cele ce inchipuiesc crucea si moartea. Taind prescura, el rosteste proorocia de demult despre patima Mantuitorului: "Ca o oaie spre junghiere S-a adus..." si celelalte, istorisind patima Domnului atat prin acte amintitoare, pe cat  cu putinta. Caci taierea prescurii e facuta in vederea unei anumite trebuinte, adica pentru a se scoate Agnetul; dar totodata ea este si o preinchipuire si pregatire a Jertfei, inchipuind plecarea Domnului din lume, calea Sa catre Tatal, prin moarte, pe care a robit-o, dupa cum a zis chiar El: "Las lumea si la Tatal Ma duc".

De aceea, infigand de mai multe ori copia, preotul taie astfel painea si imparte cuvintele profetice in tot atatea parti, potrivind fiecare parte a lor in  fiecare taietura, ca sa arate ca actul simbolic nu este decat traducerea in fapta a acelor cuvinte. Vrea sa spuna ca, dupa cum acest Agnet, pentru a fi afierosit lui Dumnezeu si sfintit, a fost mai intai despartit de restul prescurii, tot asa si Domnul S-a osebit de oameni, la a caror fire S-a facut partas prin iubirea Sa de oameni si "ca o oaie spre junghiere S-a adus" si ca "asa s-a luat de pe pamant viata Lui". Adaugind apoi si restul proorociei si asezand Agnetul pe sfantul disc, preotul savarseste si rosteste cele prin care se vestesc insasi jertfa si moartea Domnului: "Junghie-se Mielul Cel ce ridica pacatul lumii...". Rostind si savarsind acestea, preotul arata felul mortii Mantuitorului: el intipareste in painecrucea, aratand astfel ca Jertfa s-a savarsit prin cruce. Dupa aceea impunge Agnetul in partea dreapta, amintind in chipul acesta impungerea sfintei coaste; de aceea, cutitul cu care se face impungerea, se numeste sulita (copie) si e facut chiar in forma de sulita, aducandu-ne aminte de sulita de la rastignire. Infatisand impungerea prin acte amintitoare preotul citeste si cuvintele istorisirii: "Iar unul din ostasi cu sulita a impuns coasta Lui". De asemenea, istoriseste prin grai despre sangele si apa care au curs din rana, aratandu-le si prin acte simbolice: toarna adica vin si apa in sfantul potir, zicand: "Si indata a iesit sange si apa...". Caci si acestea sunt tot o "pomenire a Domnului".

Category: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii | Added by: PortalOrtodox (2011-09-07)
Views: 379 | Tags: Sfantul Nicolae Cabasila, mistica, referat relige, semnificatie, Talcuirea dumnezeiestii Liturghii, rit bizantin, simbolistica | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2024