Aceasta zicala poate fi auzita uneori printre crestinii nostri si cineva chiar mi-a propus sa scriu despre ea. Poate s-a crezut ca aceasta tema imi este incomoda, intrucat si eu fac parte din tagma preoteasca; dar nu trebuie generalizat, si cu ce este adevarat de recunoscut nu voi scuza pe nimeni, ci voi explica ce se poate. Dar eu mai cred ca aceasta zicala e cu temei sa se auda uneori chiar ca o vorba batraneasca inteleapta.
Este adevarat ca ar fi de dorit ca popa - preotul - sa se comporte in viata, intre credinciosi si in familie, in asa fel incat sa se poata spune: „Sa faci si ce face popa, si ce zice/invata popa!". Si referindu-ma la zicala din titlu, ca ar putea fi socotita si inteleapta, parca aud un om cu buna judecata zicand: Apoi, tot ce zice/invata popa nu poate sa fie decat de bine, nu invata pe nimeni de rau; iar daca uneori si el greseste, deci nu face ce-i invata pe altii, sa nu uitam ca si el este tot om supus greselii si va da si el seama ca si noi inaintea lui Dumnezeu; si-apoi cine ne-a pus pe noi, gresiti ca si el, sa-i fim judecatori? Bun ori rau, vrednic sau nevrednic, el este sluga - unsul - lui Dumnezeu; si daca Dumnezeu il rabda asa cum e (tot asa cum ne suporta si pe noi, toti pacatosii), de ce nu-l suportam si noi, oamenii? Ca doar nu ne obliga nimeni sa facem greselile pe care le face el. Si apoi, sa nu credeti ca la judecata cea mare a lui Dumnezeu ne vom putea scuza spunand: „Doamne, am facut pacatul acesta pentru ca si popa il facea". Dumnezeu ne va raspunde: „Lasa-l pe popa, ca-l judec Eu ca si pe tine! Cine te-a pus pe tine judecator peste unsul Meu?! Eu va judec pe toti; nu v-am pus Eu sa va judecati unul pe altul. Eu am spus deja demult, prin gura proorocului Meu, ca cine se atinge de unsii Mei, se atinge de lumina ochilor Mei. Preotii sunt urmasii apostolilor Mei, sunt unsii Mei, si chiar intre apostoli am avut un prieten care M-a tradat si caruia i-as fi dat iertarea, daca Mi-o cerea si se caia. Daca acesta a facut exemplu rau, cine va obliga sa va puneti streangul de gat? Nu va ramane exemplul bun al celor 11 apostoli ramasi credinciosi Mie si invataturii Mele, si care si-au dat si viata pentru Mine si Evanghelie? Apostolii, cand i-am hirotonit dupa Inviere, sufland peste ei Duhul Sfant, au preluat dregatoria preotiei Mele arhieresti cu cele trei misiuni: invatatoare, sfintitoare si imparateasca-prooroceasca, de conducere a sufletelor. Pana atunci, misiunea invatarii Legii o aveau carturarii si fariseii, iar preotii misiunea sfintitoare; dar eu le-am dat toate apostolilor Mei si urmasilor lor, cand i-am trimis la propovaduire: Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi; mergeti si propovaduiti Evanghelia la toata lumea... Si le-am precizat: Cel ce va FACE si va invata asa pe oameni, mare se va chema in imparatia lui Dumnezeu... Deci sa faca ei mai intai ceea ce urmeaza sa invete apoi. Cand invatam pe pamant, le spuneam (intre altele) multimilor si ucenicilor Mei: Carturarii si fariseii au sezut in scaunul lui Moise; deci toate cate va vor zice voua, faceti-le si paziti-le; dar dupa faptele lor nu faceti, ca ei zic, dar nu fac (Matei 23, 1-3)".
Deci iata ca zicala/invatatura din titlul acestui articol a zis-o Domnul Hristos cu aproape doua mii de ani mai inainte de a o zice lumea de azi; caci este foarte adevarat ca este mult mai usor sa zici cu vorba decat sa faci cu fapta cele bune. M-as bucura sa se retina faptul ca Mantuitorul nu scuteste, nu pasuieste de la implinirea cu fapta pe cei ce primesc invatatura; ci precizeaza, poruncind: „Paziti-le si faceti-le!", chiar daca ei, invatatorii, nu le fac. Cea mai multa lume insa vede numai pe omul din popa, adica omenescul; nu vede si pe preotul din popa, preotia, care este dumnezeiasca si pe care n-o desfiinteaza si n-o umbreste nevrednicia - pacatele - preotului.
Aici, in misiunea sfintitoare, in slujirea Sfintelor Taine, chiar de-ar vrea cineva sa faca ce face popa, nu-i este cu putinta, pentru ca nu numai oamenilor, ci nici ingerilor nu le este cu putinta, ci stau cu frica si cu cutremur in preajma preotului slujitor. Dar slava Domnului ca avem inca multi preoti, mai mult sau mai putin la inaltimea chemarii lor, dupa talantii primiti; iar cei care, ce-i drept putini, nu corespund sacerdotiului preotesc, dintre acestia majoritatea au intrat in cler - in preotie - fara chemare, n-au avut in primul rand cei sapte ani de acasa, n-au avut o educatie crestina din familie; unii n-au reusit la alte scoli si parintii au zis: „Hai sa-l dam la seminar, ca si ca popa castiga bine!"; au crezut preotia ca o meserie pentru castigarea existentei, nu ceea ce este ea in realitate: o misiune sfanta - dumnezeiasca, un apostolat de mare raspundere inaintea lui Dumnezeu si pentru oameni.
Cu multi ani in urma, ma aflam intr-o autogara. Oamenii, iesiti din fabrica, asteptau grupuri-grupuri sa traga autobuzul-naveta la peron. Probabil, vazandu-ma pe mine, fata preoteasca, s-au asternut in discutii, unii laudand, altii criticand pe preotul lor din sat. Dupa un timp, un cetatean care se apropia de varsta a treia, care tacuse pana atunci, se ridica de pe banca si, intrand in mijlocul lor, zice: „Ia ascultati, mai baieti, v-ati apucat voi sa faceti pe grozavii, sa va criticati preotul? De ce-i cereti omului ceea ce n-are sau ceea ce n-a primit la timp? Ce, este picat din cer, ma? Este extraterestru? Nu este doar fiul satului? Ii cereti sa fie un sfant, cand el n-a primit nici cea mai elementara educatie in familie? Pe ta-su nu l-am vazut la biserica decat o singura data acu 10-12 ani, la inmormantarea lui soru-sa; cand sta la masa, nici cruce nu-si face, spun oamenii la care merge la lucru; fumeaza ca un sarpe, injura ca un birjar, se imbata si face numai scandaluri prin sat. Si vreti ca fi-su - popa - sa fie mai de treaba, cand si el fuma si se imbata inainte de a intra la seminar, si pe la biserica nu-l vedeai, ca si pe ta-su? Ma mir cum l-or fi primit popii aia de la seminar, cand a dat examen, sau cum de nu l-or fi exmatriculat! Dar cred ca si pe acolo e tot cu pile si cu plicul. Si acum este de vina Biserica - credinta, nu? Iata, ceea ce a dat societatea, aceia are; este doar produsul satului nostru. Asa ne trebuie...
Intre timp, soseste autobuzul lor si, miscandu-se calatorii ca sa urce, cetateanul care vorbise cu buna judecata ma zareste, isi pleaca putin capul, ridicandu-si caciula, si-mi zice: „Sarut mana, parinte!". Eu ii raspund si, apropiindu-ma, ii strang mana, il sarut pe frunte, ii binecuvantez si-i spun: „Ma bucur si te felicit, ca ai vorbit ca un om intelept. Dumnezeu sa-ti ajute".
In cele ce urmeaza, n-as vrea sa creada cineva ca am o parere prea buna despre mine, deci ca ma supraestimez, dar trecand totusi peste modestie, in ce ma priveste personal, cu darul lui Dumnezeu, m-as bucura sa faca si altii, cat mai multi, ceea ce am facut si fac eu, si ce zic/invat eu, de o jumatate de secol. Nu zic sa ia drumul manastirii, sa se calugareasca, caci nu numai calugarii se mantuiesc, ci sa traiasca o viata crestina autentica, sa se identifice sincer si faptic cu invatatura Evangheliei. Am facut aceasta cutezatoare afirmatie gandindu-ma la Sf. Apostol Pavel, care ajungand pana la asa sfintenie vietii ca a fost rapit pana la al treilea cer, se smerea pe sine, socotindu-se o starpitura, un nascut fara de vreme, si, recunoscand ca „numai cu darul lui Dumnezeu sunt ce sunt", spunea adeseori credinciosilor: „Fiti urmatori mie, precum si eu lui Hristos".
