Arhiva ortodoxa

Leon al III-lea (717-741) inaugurează dinastia isauriană sau siriană, care a durat până în anul 780 pe linie bărbătească şi chiar până în 802, dacă adăugăm în această dinastie şi pe Irina, văduva lui Leon al IV-lea, şi pe fiul lor Constantin al VI-lea, deci ea se întinde pe o perioadă de aproape 85 de ani. Dinastia s-a numit isauriană, dar şi siriană, pentru faptul că se consideră că Leon al III-lea, părintele acestei dinastii era fie din Isauria, fie din Siria. Izvoarele privind originea lui sunt contradictorii. De pildă, Theophanes spune că „Leon Isaurianul era originar din Germaniceea (Siria), dar în realitate provenea din Isauria”. În aceeaşi cronică a lui Theophanes, dar în traducerea lui Anastasius, bibliotecar la Vatican, citim că Leon era „genere Syrus” din Germaniceea. Astăzi cei mai mulţi istorici înclină să creadă că Leon era originar din Siria de Nord, din oraşul Germaniceea, dar în literatura de specialitate se vorbeşte de el cel mai adesea ca fiind isaurian.

          Când Leon a urcat pe tron a găsit Imperiul într-o situaţie foarte critică: exista o anarhie internă provocată de luptele dintre suveran şi reprezentanţii aristocraţiei, intensificarea atacurilor arabe în mai toate părţile Imperiului, degradarea moravurilor, inclusiv la Palatul imperial şi, în sfârşit, puternice conflicte religioase, provocate de atitudinea faţă de cinstirea icoanelor.

          Familia modestă a lui Leon fusese transplantată în Tracia de Iustinian al II-lea în timpul primei sale domnii. Cu prilejul reocupării tronului de către Iustinian al II-lea, Leon s-a pus în serviciul său, ceea ce a avut ca urmare numirea sa ca protospatharios. O expediţie lungă şi plină de pericole în Caucaz l-a distins ca bun general. Numit de Anastasie al II-lea strategul themei Anatolicilor, una dintre cele mai mari, a dobândit o putere militară însemnată. La moartea lui Anastasie al II-lea, Leon s-a aliat cu Artavasde, strategul themei Armeniacilor, pentru a lupta împotriva lui Theodosie, susţinut doar de thema Opsikion. La 25 martie 717 el a intrat triumfător în Constantinopol şi a fost încoronat împărat la Sfânta Sofia. S-a pus, astfel, capăt anarhiei şi a început o nouă dinastie, solidă şi durabilă.

          Leon a fost un militar cu o cultură modestă, dar cu o energie remarcabilă şi cu o iscusinţă militară, care a salvat Imperiul de la o iminentă prăbuşire. El era un diplomat iscusit posedând un pronunţat spirit realist. Prima lui grijă a fost pregătirea ofensivei împotriva arabilor, ofensivă de care se ocupase Anastasie al II-lea. Arabii erau conduşi de un general vestit, Maslama, care a început atacul împotriva capitalei la 15 august 717, atât pe mare cât şi pe uscat şi care a durat un an de zile; flota arabă era imensă, având 1.800 de corăbii. Bizantinii au folosit „focul grecesc”, ca şi în timpul lui Constantin al IV-lea, cu 40 de ani mai înainte. Iarna dintre anii 717-718 a fost deosebit de grea şi arabii au murit în număr mare de frig. Vara a adus o epidemie de ciumă, care a decimat şi ai mult armata arabă. Leon a recurs la bulgarii lui Tervel, care au atacat pe uscat pe arabi şi au reuşit să spagă blocada impusă de aceştia. La 15 august 718 blocada a fost înlăturată, iar flota arabă distrusă, pe drumul de întoarcere de către o furtună.

          Victoria asupra arabilor a fost de cea mai mare însemnătate, întrucât s-a împiedicat pătrunderea arabilor în Europa centrală. Totuşi, ei au pătruns în Spania. Cele două mari victorii creştine împotriva islamului au fost: a lui Leon al III-lea în anul 718 şi a lui Carol Martel la Poitiers (Franţa) în anul 732; ele au reprezentat şi cele două porţi, care s-au închis definitiv arabilor pentru a intra în Europa. Atacurile ulterioare ale arabilor, care n-au lipsit, n-au mai pus în cumpănă existenţa Bizanţului, datorită victoriei din anul 718. Nu a mai existat după aceea un asediu arab asupra capitalei Imperiului. Istoricul grec Spiridon Lampros compară victoria obţinută de Leon al III-lea împotriva arabilor, cu cea pe care grecii au obţinut-o împotriva perşilor la Maraton (490), iar pe Leon îl aseamănă cu strategul Miltiade, organizatorul acestei victorii.

          Începând cu anul 726 arabii au mai atacat unele localităţi din Asia Mică. A fost ocupată Cezareea Capadociei, iar Niceea asediată. Leon a fost ajutat de chazari şi a repurtat la Akroinon, în anul 740, o victorie împotriva arabilor. Alianţa cu chazarii s-a întărit după căsătoria, în anul 733, a lui Constantin, fiul lui Leon, cu fiica hanului chazar.

          Conflictele cu arabii vor cunoaşte o pauză şi din cauza schimbării de dinastie care a avut loc pe la anul 750 când Omeyazii au fost înlocuiţi de Abbasizi. Aceştia şi-au ales capitala la Bagdad, deci mai departe de hotarele Imperiului bizantin.

          Tăria ulterioară a Imperiului bizantin s-a datorat şi unor reforme interne, efectuate de Leon al III-lea. El a mărit numărul themelor, divizând pe cele mai mari, ori creând altele mai mici. Prin divizare vroia să excludă posibilitatea revoltelor. Din thema Anatolicilor a fost creată aceea a Thracesienilor, cuprinzând partea de vest a primei, unde se aflau unităţi aduse din Tracia. Thema Opsikion a fost împărţită între Artavasde, ginerele său, şi fiul său, Constantin.

Partea de răsărit a luat numele de Bucelarion, după numele Buccelarilor, cantonaţi în această parte. Thema maritimă a Karabisienilor care nu se ştie când a fost înfiinţată, fiind încă atestată în anul 687, în timpul domniei lui Iustinian al II-lea, şi care cuprindea două drongariate independente, supuse unui singur strateg, a suferit o modificare: partea meridională a Asiei Mici cu insulele adiacente a fost ataşată themei Kibyrraioţilor, iar restul, adică insulele din Marea Egee, au format drongariatul Aegeon Pelagos, înaintat apoi la rangul de themă.