Din ascultare [se naste] smerenia;
Din smerenie, discernamantul;
Din discernamant, stravederea;
Iar din aceasta, inaintevederea.
(Ioan Sinaitul - "Scara", Cuvantul IV, "Despre ascultare").
Asa cum vom arata mai pe larg in continuare, Batranul Porfirie
era un parinte duhovnicesc care slujea ca invatator experimentat si ca
sfatuitor al familiei si, in general, al tinerilor. As indrazni sa spun
fara rezerve ca, in esenta, a fost unul dintre ultimii parinti
filocalici, un vlastar al miscarii de renastere a Bisericii Ortodoxe.
Avea o personalitate desavarsita, impodobita de varietate insusiri
morale si duhovnicesti, de nenumarate calitati si virtuti.
Dar cum a ajuns Batranul la o atat de inalta treapta
duhovniceasca? La aceasta intrebare raspundea, zicand adesea: "Eu n-am
stiut carte. Stand in pustie 13 ani, am invatat Psaltirea si Evanghelia.
I-am ascultat intru totul pe Batranii mei si nu imi pasa de lume. Il
iubeam mult pe Hristos".
a. Dragoste netarmurita
Principala harisma a Parintelui Porfirie era nesfarsita sa
dragoste pentru Hristos, dar si pentru oameni. Conceptia si invatatura
sa erau hristocentrice si theantropocentrice. Principalul tel catre care
tindea Batranul Porfirie, era Dumnezeu. Nimic nu se interpunea intre ei
si nimic nu intrerupea aceasta relatie. Il slavea pe Dumnezeu
necontenit. Pastra in el o negraita si nesfarsita dragoste pentru
Hristos. Traia doar pentru El. Nutrea o dragoste dumnezeiasca ce era
rodul unor nevointe indelungate, al adancii sale smerenii, al ascultarii
necontenite - "al ascultarii cu bucurie" - dupa cum sublinia el insusi.
Batranul Porfirie Il descoperise si Il intalnise pe Hristos,
traind astfel doar pentru El, Care era singurul sau prieten. Asa cum
spunea el insusi, "cand Il gasim pe Hristos, chiar daca ne-am afla
intr-o pestera, ramanem acolo si ne temem a o parasi, ca sa nu Il
pierdem pe Hristos". Pe de alta parte si Domnul, Care este izvorul
vietii si al bucuriei, "Se salasluise in sufletul" Batranului, il
ajutase cu Lumina cea adevarata sa-L poata recunoaste si sa-L poata
simti in el, sa-I traiasca prezenta in suflet, sa-L socoteasca Prietenul
sau, Unicul sau Prieten.
Cuviosul Parinte avea darul unei iubiri unice in lume, pe care
l-au avut toti marii Parinti ai traditiei isihaste si filocalice
ortodoxe. Acesti Parinti se deosebeau prin dragostea lor nesfarsita
pentru dumnezeu si pentru semenii lor, o dragoste netarmurita si
neconditionata, ce era mereu insotita de o deplina smerenie. Dragostea
parintelui Duhovnicesc se manifesta de obicei ca rabdare, ca Bunavointa,
ca bunatate si ca severitate binefacatoare. Aceasta este dragostea lui
Dumnezeu. "Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are" (Ioan 15, 13).
Intr-unul dintre cuvintele de invatatura ale Parintelui Porfirie
se distinge limpede aceasta dragoste dumnezeiasca, profunda sa
dispozitie iubitoare fata de persoana lui Iisus Hristos, dar si fata de
semenii sai. In acel cuvant de invatatura ce s-a pastrat inregistrat pe
caseta, printre altele parintele spune: "Astfel trebuie sa-L vedem pe
Hristos. Ca pe un prieten si un frate al nostru, fiindca El este tot ce e
mai bun si mai frumos. El este totul. Ne este prieten si o proclama:
"Voi sunteti prietenii Mei. Nu intelegeti? Suntem frati. Eu nu tin iadul
in mana si nu va inspaimant, ci va iubesc. Si voiesc sa va bucurati de
viata impreuna cu Mine". Acesta este Hristos. Nu este nici mahnire, nici
tristete, nici introvertire. Hristos este viata... este totul. El este
bucuria, este Lumina cea adevarata care il face pe om sa se bucure, sa
zboare, sa priceapa toate lucrurile, sa ii inteleaga pe toti oamenii, sa
sufere pentru toti, sa vrea sa fie toti cu el si alaturi de el.
Iubiti-l pe Hristos si sa nu vreti nimic in locul iubirii Sale"
b. Desavarsita smerenie, ascultare si asceza necontenita
Smerenia desavarsita era principala virtute a batranului
Porfirie. Asceza necontenita, smerenia si ascultarea iau deschis drumul
spre negresita cunoastere de sine, spre aprecierea si spre perceperea
corecta a propriei sale persoane. Cuviosul Batran utiliza criterii
foarte severe atunci cand isi aprecia propria evolutie duhovniceasca.
Reusea astfel, asa cum reusesc indeobste toti sfintii, sa-si indeparteze
"eul" de orice cugetare mandra, intrebuintand metoda pedagogica a
defaimarii de sine, urmarind totodata indepartarea slavei desarte. Desi
era dumnezeieste inteleptit, cuviosul Parinte Porfirie obisnuia sa
spuna: "Voi stiti multe, ca doar aveti diplome, pe cand eu nu sunt
stiutor de carte". Redam in continuare un pasaj graitor din "testamentul
sau duhovnicesc", cuprins intr-o scrisoare adresata fiilor sai
duhovnicesti: "De mic copil am facut multe pacate care pana astazi s-au
inmultit foarte mult. Lumea insa m-a socotit bun, iar acum toti spun ca
sunt sfant. Eu insa, simt ca sunt cel mai pacatos om din lume. Acum ca
ma indrept spre cer, cred ca Dumnezeu ma va intreba: "Ce cauti tu
aici?". Iar eu ii voi spune: "Nu sunt vrednic, Doamne, de acest loc, ci,
ceea ce iubirea Ta va voi, sa mi se faca mie".
Asadar, virtutea smereniei constituie temelia moralei pedagogice a
parintelui duhovnicesc. Este vorba de un dar ce impodobeste
personalitatea tuturor invatatorilor Bisericii noastre, a celor mari,
dar si a celor mai simpli. Un exemplu de smerenie este marele invatator
al discernamantului, Sfantul Nectarie din Pentapolis.
Aceluiasi spatiu al marilor invatatori ai Bisericii ii apartine
si Batranului Porfirie, care a fost un adevarat pedagog, inzestrat cu
smerita cugetare si cu discernamant.
c. Priveghere si rugaciune neincetata
In afara darului iubirii si al smereniei mai trebuie sa pomenim
si alte daruri, deopotriva de insemnate, ce il impodobeau pe Parintele
Porfirie. Virtutea ingaduintei si, mai ales, darul privegherii si al
rugaciunii neincetate, erau elementele definitorii ale personalitatii
sale, dar si mijloacele cele mai importante pe care le folosea in
lucrarea sa pastorala.
Intotdeauna se ruga pentru toti, pentru personalitatile cunoscute
din lumea duhovniceasca, dar si din lumea politica, pentru oamenii
simpli si neinsemnati, pentru greci si pentru straini, si chiar si
pentru cei de alta credinta. Astfel, trecea in alta lume. Cu puterea
iubirii si indeosebi prin lucrarea dumnezeiescului Har, calatorea in
toata lumea, in univers, in spatiu, pe oceane, in pustie, in tari
rasculate, pe corabii in primejdie de a fi distruse de furia furtunilor.
Traia moartea, focul, razboaiele, rascoalele, salbatacia oamenilor,
compatimindu-i, suferind impreuna cu ei. Asa cum povestea chiar el,
toate acestea i se perindau inaintea ochilor ca pe un ecran
cinematografic. Vedea totul si traia totul foarte intens si, din aceasta
cauza, adesea i se subrezea sanatatea.
Impins asadar de o arzatoare dragoste pentru Hristos si pentru
semenii sai, "rugandu-se neincetat" (I Tesaloniceni 5, 17), era luminat
de Harul dumnezeiesc si "calatorea" pana la capatul lumii, prin univers.
Astfel sfantul Batran se afla intotdeauna impreuna cu Hristos. Asa cum
obisnuia sa spuna: "Cu Hristos (fiind) peste tot, nicaieri nu ma tem de
nimic". Prin urmare, prezenta lui Hristos era aceea care il ajuta sa
traiasca stari supralumesti, sa treaca adesea dincolo de lumea
sensibila, sa depaseasca limitele simplei cunoasteri empirice. Si
aceasta se intampla tocmai fiindca Dumnezeu lucreaza prin prezenta Sa in
asa fel, incat nu sunt valabile legile firii, anulandu-se limita dintre
zidit si nezidit. Asadar, prin Harul dumnezeiesc si prin credinta
(Matei 17, 20), si sfintii se pot duce in lumea "suprafirescului" si a
"suprarationalului", unde timpul si distantele se anuleaza. Acest lucru
minunat i se intampla si Parintelui Porfirie, care traia mereu langa
Hristos, despre Care Sfantul Meletie Marturisitorul spunea urmatoarele:
Iisus umple zidirea,
precum sufletul [umple] trupul,
si hraneste si mangaie,
precum sufletul, trupul.
Din cele de mai sus reiese limpede ca Hristos, Cel ce este viata
noua, Care este Lumina cea adevarata, il ajuta pe cuviosul parinte "sa
se bucure, sa zboare, sa vada toate lucrurile, sa ii inteleaga pe toti
oamenii, sa sufere pentru toti, sa vrea sa fie toti cu el, sa fie toti
langa Hristos". "Hristos este cu totul altceva", spunea Batranul. "Cand
vine Hristos la noi si ni se salasluieste in suflet, acesta se schimba.
Vietuieste liber peste tot, in stele, dar si in lumea duhovniceasca si
in tot universul. Poate vorbi la telefon cu cineva din Africa de Sud sau
din Oceanul Indian, Spunandu-i cate se intampla in casa aceluia, ce ii
fac rudele si familia, desi se afla aici". Acest lucru minunat i se
intampla si Parintelui Porfirie; desi era cu trupul aici, in acelasi
timp se afla duhovniceste la sute si mii de kilometri departare, unde
vedea persoane si situatii pe care mai apoi le descria. Ne-am putea
intreba cum e cu putinta sa se intample un asemenea lucru si anume sa se
afle simultan in doua locuri aflate la mare departare. Raspunsul il da
cuviosul parinte: "Atunci cand vine Hristos si se salasluieste in noi,
ne aflam pretutindeni, impreuna cu Hristos".
Sfantul Batran a trait astfel de stari supralumesti si in fiecare
zi avea noi experiente de acest fel. Astfel, prin cele de mai sus
incerca sa ne indrume si pe noi, fiii sai duhovnicesti, pentru a putea
fi si noi partasi - desigur pe cat ne ingaduia nivelul nostru
duhovnicesc - ai acestor minunate stari, care sunt o chemare si o lumina
in lupta noastra duhovniceasca, dar si un sprijin sufletesc, impotriva
ispitelor, pricinuite de putina credinta.
Povestirea unor intamplari in care este vadita lucrarea acestui
dar al parintelui, de a fi in mai multe locuri, ne va ajuta sa intelegem
mai bine aceste minunate imprejurari, dar si sa ne formam o imagine cat
mai deplina a personalitatii sale.
In primavara anului 1995 Eleni Konstandoulaki, din Hania (insula
Creta), absolventa a Facultatii de Teologie a Universitatii din Belgrad,
mi-a povestit urmatoarea intamplare pe care mi-a confirmat-o si a
completat-o in anul urmator Dragana Simic din Serbia, studenta la
Facultatea de Filozofie a Universitatii din Atena. Aproape de Novi Sad
se afla vestita manastire de maici de la Jazak (episcopia Srem). In
iarna anului 1983 aceasta sfanta manastire a trecut printr-o mare
primejdie. Regimul ateu, la putere in acea vreme, a incercat sa
desfiinteze manastirea, aruncand otrava in reteaua de alimentare cu apa a
manastirii. Atunci Parintele Porfirie i-a dat telefon imediat maicii
starete a acelei manastiri. I-a spus toate amanuntele despre planul
ucigas ce incepuse a fi aplicat si a sfatuit-o sa caute in alta regiune
apa pentru nevoile manastirii. Ba chiar i-a spus unde se afla un izvor,
intr-o padure din apropiere. De atunci manastirea ia apa doar din acel
loc.
Trebuie spus ca Parintele Porfirie nu a fost niciodata in Serbia.
Totusi, in acele momente, cu dumnezeiescul Har, s-a aflat chiar in acel
loc. Desi se afla la Oporos, de unde telefona, a calatorit cu duhul
sute de kilometri, pana in regiunea Srem, chiar in inima Serbiei. Acolo a
vazut totul atat de limpede, incat cunostea si descria amanuntit
regiunea respectiva. Si aceasta tocmai fiindca Batranul Porfirie, ca
parinte duhovnicesc, iubea mult si respecta manastirile si, in special,
pe cele de maici. Se ruga necontenit, zi si noapte, pentru obstile
monahale si patimea impreuna cu ele, cand se aflau in primejdie sau la
necaz.
Dupa aceasta minunata intamplare, cuviosul parinte a continua sa
vorbeasca la telefon cu Manastirea Jazak. Maicile si stareta il
indrageau si aveau pentru sfintia sa o evlavie netarmurita. In ce il
privea, deja le cunostea bine pe maici, le stia sufletul si vorbea cu
stareta despre fiecare in parte. Fusese foarte impresionat de
personalitatea unei maici care era arheolog si care avea o memorie
foarte buna. Batranul care, asa cum vom vedea mai departe, avea darul
stravederii, ii indicase acelei maici un loc langa podul cel mare aflat
la intrarea in Belgrad unde, in adancul pamantului, se aflau obiecte de
mare valoare, ce datau din epoca preistorica.
Scrisoarea urmatoare cuprinde o alta descriere amanuntita a
acestui minunat mod de comunicare al Parintelui Porfirie cu fiii sai
duhovnicesti si cu oamenii pe care ii iubea, ii ajuta si ii apara cu
rugaciunile sale. Este o scrisoare datata 18.02.1993, pe care ne-a
trimis-o maica Theodosia, stareta Sfintei Manastiri a Sfintilor Theodori
din Kalavryta. Stareta Theodosia povesteste:
"In primavara anului 1985, aflandu-ma in Manastirea Sfintilor
Theodori din Kalavryta, intr-o noapte cam pe la ora doua si jumatate, am
auzit pe cineva sapand putin mai departe de geamul chiliei mele, in
curtea manastirii. Ca sa vad mai bine ce se intampla, am stins lumina in
chilie, m-am uitat pe fereastra in curte, unde am vazut o lanterna ce
se stingea si se aprindea intruna. Atunci m-am rugat Sfintilor nostri
facatori de minuni sa ne apere. Am verificat ferestrele si portile
subrede ce dadeau in curtea manastirii naruite, ca nu cumva sa intre
cineva inauntru si, dupa ce m-am incredintat ca domnea linistea, m-am
intors in chilie.
Dimineata aveam Sfanta Liturghie. Chiar cand ma pregateam sa ma
duc la biserica, pe la ora sase dimineata, suna telefonul. M-am gandit
ca era vreun suflet necajit care avea vreo problema - lucru care de
altminteri se intampla destul de des - si am ridicat receptorul. Spre
marea mea uimire am auzit aceste cuvinte:
- Asculta, fiica mea, sunt Parintele Porfirie. Sa nu iesi afara
daca auzi pe cineva sapand, caci ai putea fi atacata. Baga de seama ca
niste oameni indraciti dau tarcoale manastirii.
- De ce sapa? Au gasit ceva, parinte? Am intrebat eu.
- Nu, copila mea, fiindca le-au luat altii mai inainte, zise parintele.
- Parinte, ati fost vreodata aici la noi, la manastire? l-am intrebat.
- Nu, fiica mea, dar acum sunt acolo. Intreaba-ma ce vrei.
Asadar, folosindu-ma de aceasta ocazie, l-am intrebat despre o
pestera de mare insemnatate istorica, aflata langa manastirea noastra.
Chiar langa manastire se afla o pestera, unde vietuisera primii
calugari, inainte de a se ridica manastirea, in secolul al XI-lea.
Istoria mentioneaza chiar minuni ce s-au savarsit in acest loc. Asadar,
i-am rugat pe ciobanii din satul invecinat sa nu-si mai adaposteasca
animalele acolo, asa cum obisnuiau sa faca inainte sa mergem noi in acel
loc, in vremea cand manastirea era pustie. Chiar le-am propus sa le dam
materiale ca sa-si ridice un sopron putin mai incolo, unde sa-si
adaposteasca animalele. Taranii insa nu au vrut, spunand ca animalele
lor s-au obisnuit acolo si de aceea nu voiau sa schimbe locul.
Asadar, fiindca exista aceasta pestera l-am intrebat pe Parintele Porfirie:
- Parinte, ne sfatuiti sa facem din pestera o bisericuta?
- De care pestera zici, ca aveti doua? De cea in care au vietuit primii calugari? M-a intrebat parintele.
- Da, parinte.
- E bine sa o faci bisericuta, fiica mea, caci pestera este sfintita. Dar te-or lasa satenii? Nu se vor impotrivi?
Am ramas incremenita de uimire cu telefonul in mana, auzind ce-mi spunea.
Trebuie sa mai spun ca, intr-adevar, exista doua pesteri, dar noi
nu o vazusem pe cea de-a doua, desi ne instalasem in manastire de mai
bine de un an. Ciobanii din regiune au fost aceia care ne-au spus ca mai
exista inca o pestera.
In timp ce eu ramasesem incremenita de uimire, il aud pe Parintele Porfirie zicandu-mi:
- Pesti, maica stareta, pesti!
- Ce pesti, parinte? il intreb eu.
- Fiica mea, nu cumva apa de izvor e buna pentru pesti? Da asadar oamenilor sa manance peste. Vor veni vremuri grele!
Si, intr-adevar, cand ne instalasem la manastire, dusesem apa
pentru analize la laboratorul de chimie din Patra. Aceasta apa curge din
belsug din cele doua izvoare din curtea manastirii si voiam sa aflu
daca e buna de baut si indeajuns pentru nevoile manastirii si ale
vizitatorilor ce ar fi venit aici sa se inchine. Intr-adevar, apa s-a
dovedit curata si potrivita si pentru pescarie. Totusi, n-am putut sa
facem pastravaria dorita inainte de a le adaposti pe maici, din pricina
cheltuielilor mari de renovare a manastirii surpate si arse, care timp
de unsprezece ani fusese transformata in stana de oi, cheltuieli pe care
a trebuit sa le facem cand, in anul 1984, Episcopul locului, ne-a
chemat sa deschidem manastirea. De altminteri ne aveam nici cel mai mic
ajutor material si nici sprijin moral. Insa sfintii facatori de minuni
si rugaciunile sfantului Parinte Porfirie, ne-au ajutat sa facem in cele
din urma doua bazine pentru pastravi si somon. Astfel au fost hraniti
si multi dintre suferinzii gazduiti la manastire.
Simteam intens prezenta Parintelui Porfirie, fiindca de cate ori
aveam o nedumerire, vorbeam cu sfintia sa, care ne dadea cea mai buna
solutie. Odata, cand am vorbit cu sfintia sa la telefon, mi-a spus:
- Fiica mea, ai de dat o lupta, dar nu te teme. In fiecare seara ma rog impreuna cu tine.
Trebuie sa mai spun ca nu ma intalnisem niciodata cu Parintele
Porfirie si nici nu-l vazusem vreodata, ci doar ce auzisem de la altii
ca avea darul stravederii. Niciodata nu mai vorbisem cu sfintia sa la
telefon pana atunci, asa ca m-am mirat cum de ne stia asa de bine pe noi
si problemele noastre. De unde gasise numarul nostru de telefon?
De aceea am sunat-o pe stareta altei manastiri, care il cunostea pe Parintele Porfirie si am intrebat-o:
- Nu cumva, maica stareta, i-ati dat Parintelui Porfirie numarul nostru de telefon?
- E oare nevoie sa i-l dau? Doar mintea Parintelui Porfirie este ca un televizor, mi-a spus maica stareta.
Odata ma aflam impreuna cu cateva maici in vizita la o alta
manastire. Fiindca avea sa-mi spuna ceva important si urgent, Parintele a
sunat acolo, a cerut sa-mi vorbeasca si mi-a spus:
- Sa-i lasi sa vina la tribunal pe cei cinci oameni care vor sa
depuna marturie in legatura cu hotarele manastirii voastre. Adevarul
trebuie spus, iar tu trebuie sa aperi cele ce apartin manastirii,
fiindca vin vremuri grele, iar lumea va trebui sa capete ajutor de la
manastiri.
Intr-adevar erau cinci oameni batrani care, recunoscatori
manastirii, imi cereau staruitor sa ii chem sa spuna adevarul in
privinta unei nedreptati ce se facuse manastirii. Asa am si facut, iar
manastirii i s-a facut dreptate.
La putin timp dupa aceea, internata fiind intr-un spital din
Atena unde medicii hotarasera sa ma opereze, am cerut sa ies putin si
m-am dus la Parintele Porfirie, pe care atunci l-am cunoscut prima oara
personal. Statea cu ochii inchisi, fiindca era foarte bolnav. Cand am
intrat toti vizitatorii in camera lui, mi-a facut semn cu mana, desi
avea ochii inchisi. Nu putea nici sa vorbeasca. Am ingenuncheat langa
patul sau, iar sfintia sa mi-a facut de trei ori semnul crucii deasupra
capului, apasandu-ma cu putere. Apoi mi-a dat doua cruciulite de la
Muntele Athos. Dupa ce m-a binecuvantat, am plecat, dar parintele nici
atunci nu si-a deschis ochii. Cand m-am intors la spital, s-a constatat
ca nu mai trebuia sa ma operez.
Cateva zile mai tarziu mi-a spus la telefon:
- Inainte sa mor, as vrea sa vin la manastirea ta, dar nu stiu daca poate trece o masina mica.
- Stiti pe unde trebuie sa veniti, parinte? l-am intrebat.
- Ma intrebi daca stiu, sarmana de tine. Ci fiindca drumul e plin
de gropi, iar masina mica, de aceea te intreb daca poate trece masina,
imi raspunse parintele.
Cred ca si la Manastirea Maici Domnului din Varnakova (Dorida),
unde ne aflam acum, tot parintele ne-a indrumat, la rugamintile mele,
fiindca nimeni nu auzise pe atunci de aceasta manastire. Parintele
Porfirie insa o cunostea bine si chiar o vizitase.
Nutrim asadar mare recunostinta pentru Parintele Porfirie. Fie
asadar ca rugaciunile si apararea sa sa ne insoteasca mereu pe noi toti,
asa cum ne-a promis cu doua zile inainte de a se muta la ceruri, din
Kafsokalivia. Sa ne invredniceasca Harul si Mila Preabunului nostru
dumnezeu ca, atunci cand va veni si pentru noi sfarsitul acestei vieti
pamantesti, sa ne intalnim, fie si de departe, in Patria noastra
cereasca."
|
