Arhiva ortodoxa

Ma rog mereu ca fiii mei duhovnicesti
Sa Il iubeasca pe Dumnezeu, Care este
Totul, ca sa ne invredniceasca sa intram
In Biserica Sa pamanteasca. Fiindca
De aici trebuie sa incepem.

Ieromonahul Porfirie (din "Testamentul duhovnicesc").

Am iesit afara in zori sa privesc
Marea Egee si sa-i simt mireasma...

Batranul Porfirie

Vazandu-l prima data pe Parintele Porfirie, intins pe pat, in mica sa chilie, aveai senzatia ca pasesti in alta lume, simtindu-te transportat in lumea straveche a Profetilor din Vechiul Testament si in acelasi timp traind o stare de pace si tulburare. Apoi iti aduceai aminte intamplari si scene ca acelea descrise in viata Sfantului Antonie, vazand chiar in fata ta chipul unui Batran biblic, al unui "staret", al unui intelept prin experienta dobandita si al unui om binecuvantat cu darul "paternitatii duhovnicesti".

Parintele Porfirie era un adevarat parinte duhovnicesc ajuns la o inalta masura a duhovniciei. Tocmai de aceea lucra atat ca pedagog cat si ca sfatuitor al credinciosilor. Metoda pedagogica pe care o aplica se intemeia pe functia paternitatii duhovnicesti, fiind vorba, de fapt, de pedagogia Parintilor Bisericii, asa cum s-a pastrat pana in zilele noastre, in cadrul traditiei bisericesti isihaste si filocalice.

Asa cum am spus mai sus, Cuviosul Simeon Noul Teolog socotea ca parintele duhovnicesc este insasi prezenta vie a lui Hristos, fiind totodata un om desavarsit, renascut intru Hristos si o vatra a focului celui dumnezeiesc in lume. Parintele duhovnicesc este socotit a fi prototipul pedagogului. Parintele Porfirie a fost si continua a fi si astazi un sfatuitor exemplar al tinerilor, dar si al oamenilor de orice varsta si, mai ales, al parintilor.

Ca parinte duhovnicesc, Batranul Porfirie era una dintre persoanele cele mai insemnate din familia duhovniceasca a Bisericii crestine, fiind legat de fiii sai duhovnicesti printr-o dumnezeiasca legatura parinteasca. Parintele nutrea fata de toti o iubire deplina si desavarsita, avand deja in sine desavarsire duhovniceasca si sfintenie. Prin sfaturi duhovnicesti, adica in chip tainic si duhovnicesc, isi ajuta fii duhovnicesti "sa se nasca" si "sa renasca", prin citirea Evangheliei. In Parintele Porfirie se implinea cuvantul apostolic: "Caci de ati avea zeci de mii de invatatori in Hristos, totusi nu aveti multi parinti. Caci eu v-am nascut prin Evanghelie in Iisus Hristos." (I Corinteni 4, 15).

Invatatura duhovniceasca a Parintelui Porfirie este un dar primit de la Sfantul Duh, fiind strans legat de intreaga personalitate a unui parinte duhovnicesc. In primul rand depinde de maturitatea sa duhovniceasca si emotionala, de "intelepciunea sa duhovniceasca si pedagogica" si in mai mica masura de ceea ce lumea socoteste a fi experienta psihologica si pregatirea in domeniul pedagogiei.

Intr-adevar, Cuviosul Porfirie era un parinte duhovnicesc si un invatator exemplar. Lucrarea sa de invatator decurgea firesc din darul Sfantului Duh. De aceea era o lucrare tainica, ce nu provenea "din stiinta invataturii omenesti", fiind indrumata de puterea "intelepciunii invatatorului celui launtric".

Asa cum am spus mai sus Cuviosul Porfirie avea o personalitate desavarsita, impodobita de nenumarate calitati si virtuti morale si duhovnicesti. Cea mai mare dintre virtutile sale era discernamantul. In primul rand Cuviosul Porfirie era un invatator al discernamantului. Arta pedagogica a discernamantului era fundamentul de la care pornea in sfatuirea si indrumarea sufletelor, lucrand uneori pentru a preintampina, iar alteori pentru a le tamadui ranile. Invatatura sa este de o forta uriasa, putand, dupa cum remarca Sfantul Ioan Gura de Aur, sa imblanzeasca cele mai razvratite suflete.

Aplicand aceasta pedagogie tainica, parintele ii invata, indruma si sfatuia pe copii, adolescenti, tineri si, mai ales, pe parinti. Invata pe altii nu doar prin cuvantul, ci si prin tacerea sa, adesea fiind de ajuns doar prezenta parintelui langa oameni. Niciodata nu formula reguli morale abstracte, ci isi povatuia fiii duhovnicesti, avand cu ei profunde relatii interpersonale.

Asadar, l-am putea defini ca fiind un pedagog modern a carui teorie si practica pedagogica, pornesc de la Parintii capadocieni, pentru a ajunge la unul din cele mai moderne concepte antropologice si anume la "educatia personalizata". Teoria si practica sa erau moderne si eficiente. Si nici nu puteau fi astfel, de vreme ce erau scaldate de lumina unica a Sfantului Duh. Principiile pe care se baza lucrarea sa sunt principiile care trebuie sa conduca actiunile oricarui pedagog, sfatuitor, psiholog sau psihoterapeut modern si , in general, ale oricarui om ce desfasoara o activitate "clinica" si care incearca sa-si inteleaga semenii.

Asa cum am mai spus, cuviosul parinte se invrednicise de tanar, datorita dumnezeiescului Har, sa fie socotit de oameni drept parinte duhovnicesc plin de discernamant, putand astfel sa ii ajute in diferite moduri si prin felurite mijloace. Le asculta problemele cu atentie, rabdare si intelegere, intuindu-le nelinistea. Raspundea cu blandete si bunavointa intrebarilor ce i se puneau. Dojenea, incuraja si sustinea sufleteste pe toti cei descurajati. Nu era tulburat de prezenta impovaratoare sau lipsa de discernamant a unora dintre fiii sai duhovnicesti. Cuvantul lui nu era un simplu cuvant de comunicare superficiala, ci era un cuvant profund, capabil sa povatuiasca sufletele, un cuvant de comunicare cu sufletele fiilor sai duhovnicesti.

Cuviosul Parinte Porfirie era desavarsit curat si de aceea avea "duh vazator" (Evagrie), ce il indruma spre adevarata cunoastere de sine. Totodata ii ingaduia sa cunoasca si sa inteleaga gandurile fiilor sai duhovnicesti ce alergau al el spre a cere povata si indrumare. Astfel, "vazand si intelegand cele ale inimii" (Clement Alexandrinul, "Pedagogul"9,3), Parintele Porfirie citea sufletele celorlalti ca o carte deschisa. Isi privea interlocutorul si privirea sa parea ca patrunde in adancul sufletului si al fiintei aceluia si ca nu ii poate fi ascuns nimic. In clipa aceea interlocutorul parintelui simtea bucurie; pace launtrica si o nesfarsita bucurie.

Cei ce vorbeau cu Parintele Porfirie nu erau atrasi doar de profunzimea cuvintelor sale ce sfatuiau si mangaiau totdeauna. Fiii sai duhovnicesti erau atrasi de chipul dumnezeiesc in care vietuia parintele, precum si de blandetea pe care o emana prezenta sa: "Caci nu numai invatatura, povata si indrumarea sfintilor, ci si insasi vederea lor este foarte folositoare si placuta" (Ioan Gura de Aur, "Catre Acvila si Priscilla", om. II, 1, P.G.B. 27, 52).

Este greu de patruns si de inteles maretia unor asemenea trairi. In momentul intalnirii si ala comunicarii cu fiii sai duhovnicesti, parintele folosea iubirea evanghelica drept mijloc pedagogic de mare eficienta. Parintele traia o iubire unica, neconditionata si netarmurita ce se raspandea in jur prin Sfantul Duh, Care era prezent la intalnire, intarind relatia interpersonala dintre parintele duhovnicesc si fiul duhovnicesc. Fiind prin excelenta un om al iubirii, Parintele Porfirie era plin de dragoste dumnezeiasca pe care o revarsa asupra tuturor celor aflati in preajma sa. Asadar, orice om care vorbea cu parintele simtea iradierea acestei iubiri, devenind receptor al nesfarsitei iubiri dumnezeiesti. In acele clipe parea ca nu mai exista nici un om. In clipele acelea - clipe traite pentru prima data - parea ca timpul si viata s-au oprit in loc, ca a pierit chiar si amintirea necazurilor si a mortii. Atunci interlocutorul cuviosului parinte traia in prezent unicitatea intalnirii duhovnicesti, de parca ar fi pastrat doar pentru sine aceasta dragoste pe care i-o arata "Parintele" sau duhovnicesc.

Dupa ce pregatea aceasta atmosfera prielnica, cuviosul parinte isi incepea lucrarea prin care diagnostica, tamaduia si sprijinea duhovniceste. De obicei pornea de la problema concreta care il preocupa pe interlocutorul sau, adica de la punctul de plecare vizibil al chestiunii. Inainta apoi, ajungand la substratul cauzal si la mobilul comportamental al interlocutorului sau. Avand puterea sa stabileasca "diagnostice", dar si capacitatea "intelegerii psihologice", cum am spune noi astazi, Bunicutul incerca sa arunce lumina asupra cauzei unei purtari ciudate sau a uni pacat. Incerca in ca masura fiul sau duhovnicesc era pregatit si era dispus sa se pocaiasca si sa-si dezvaluie subconstientul. Totodata incerca sa aduca la lumina patologia istoricului sau sau al familiei sale.

Dupa aceasta abordare a problemei concrete, indrumat intotdeauna de dumnezeiasca lumina a Sfantului Duh "cel ce graieste intru el" (Matei 10, 20), parintele cerceta amanuntit toata viata celui cu care vorbea. De multe ori parintele duhovnicesc vorbea despre problemele strict personale ale "fiului sau", dezvaluindu-i amanunte ascunse si chiar necunoscute din viata aceluia. Din clipa aceea, fiul duhovnicesc se lasa cu totul si neconditionat in grija parintelui sau, cu sufletul larg deschis.

Parintele izbutea sa deschida astfel sufletele oamenilor, rugandu-se neincetat. Aceasta deschidere era rezultatul rugaciunii, care deschidea sufletele si mai mult. Astfel sufletele se transformau necontenit intr-un pamant insetat, intr-un pamant gata sa primeasca samanta si sa rodeasca. Atunci Parintele Porfirie alegea metoda cea mai potrivita persoanei pe care o sfatuia si o indruma. Vedem astfel cum parintele duhovnicesc, om cu discernamant, luminat de Harul dumnezeiesc, lucra atat ca pedagog cat si ca sfatuitor, urmand principiile de baza ale pastoralei pedagogice contemporane. Parintele Porfirie isi indruma fiii duhovnicesti, tinand seama de personalitatea fiecaruia in parte. Socotea ca fiecare om in parte este o valoare absoluta, o personalitate unica si irepetabila. Intelegea si respecta caracterul fiecaruia.

Dumnezeiescul invatator rezolva astfel fiecare problema separat, in functie de particularitatile sale. Niciodata nu sfatuia doi oameni in acelasi fel. Daca era consultat de zece oameni in aceeasi problema, dadea zece sfaturi diferite.

Parintele Porfirie isi accepta semenii asa cum erau, cu slabiciunile si cu particularitatile lor comportamentale, neincercand niciodata sa ii modeleze dupa tiparul sau. Nu era impresionat de infatisarea exterioara a oamenilor si indeosebi a tinerilor si nu reactiona criticandu-i si respingandu-i, din pricina excentricitatii lor exterioare si a felului lor provocator de a fi. Privea in adancul sufletului lor, le intelegea motivele care ii faceau sa se comporte astfel, fiindca stia ca in momentul in care este bine oranduit interiorul unui om, se oranduieste de al sine si exteriorul. Aceeasi cale o urmeaza de altfel toti Parintii Bisericii care ii iubesc pe oameni asa cum sunt, cu slabiciunile si defectele lor, actionand cu chibzuinta educativa si intelegere psihologica si folosind metode pedagogice flexibile.

Intotdeauna cand dadea sfaturi altora, cuviosul parinte se ferea de extreme si exagerari, socotind ca nu pot contribuie la evolutia duhovniceasca si la maturizarea emotionala a tinerilor. Dimpotriva, metodele si mijloacele folosite erau moderatia, iubirea netarmurita, ingaduinta chibzuita si tacerea, toate acestea atragand sufletul tinerilor spre "tamaduire si trezvie".

Vom prezenta in continuare cateva exemple privind felul in care Parintele Porfirie ii sfatuia pe fiii sai duhovnicesti. Cu ani in urma, pe cand insa mai slujea al Policlinica din Atena, intr-o zi, pe cand mergea prin piata Omonia impreuna cu doua dintre fiicele sale duhovnicesti, vazu venind din fata o tanara cu infatisare provocatoare, purtand o fusta mini, asa cum era moda. Indata ce au vazut-o, Parintele Porfirie intreba:

- Ei, ce ziceti? Ce credeti? E de condamnat oare aceasta fata?

- Nu, parinte, i-au raspuns fiicele sale duhovnicesti, cunoscandu-i convingerile.

- Bine faceti ca nu o judecati, zise parintele. Sa nu judecati oamenii dupa aspectul lor exterior. Aceasta fata pe care o vedeti are un suflet minunat! Are un suflet foarte energic, iar ceea ce face acum, adica felul acesta de a provoca, se datoreaza puterii sufletului sau. Ganditi-va ce s-ar intampla daca aceasta fata L-ar cunoaste pe Hristos, daca ar cunoaste tot ce stiti voi. Cu siguranta ar ajunge foarte departe!"

Astfel sfatuia si invata Parintele Porfirie, indrumandu-i pe toti fratii credinciosi, prin fapte si supraveghere.

Alta data doi parinti evlaviosi (tatal era inginer, mama educatoare) s-au dus la Parintele Porfirie ca sa-i ceara sfatul in privinta copilului lor, un adolescent foarte neastamparat.

- Parinte, i-au spus, copilul a crescut si avem mi probleme cu el! Intarzie serile, nu ne asculta, e obraznic si frecventeaza un anturaj prost.

Atunci parintele le-a raspuns:

- De-acum inainte sa taceti. Ascundeti-va cucernicia ca sa nu il provocati. In acest moment el se simte ca si cum voi ati fi bine imbracati, cu haine de sarbatoare, iar el ar fi "jegos" si zdrentaros". Se simte provocat tocmai de prezenta voastra "cucernica", ce il indeparteaza si il intarata.

Vom mai da inca un exemplu in ce priveste felul in care Cuviosul Parinte Porfirie isi sfatuia fiii duhovnicesti. Cu ani in urma s-a dus la Parintele Porfirie o tanara credincioasa, absolventa a Universitatii, ca sa ii ceara sfatul si sa o indrume in luarea unei decizii de mare insemnatate pentru viata sa. Tanara hotarase sa se duca la manastire, lucru ce i se parea foarte limpede in acel moment. Parintele Porfirie, desi nu fusese la ea acasa si nu ii cunostea familia, a sfatuit-o astfel:

- Fiica mea, deocamdata nu o mai provoca pe mama ta punand tot felul de icoane la tine in camera. Da jos cateva de pe perete, ca nu e nici un bai.

Alta data, in timpul campaniei electorale din anul 1989, Parintele Porfirie ii telefona la ora patru dimineata uneia dintre fiicele sale duhovnicesti, domnisoarei P.M. Cu ajutorul Harului dumnezeiesc Parintele aflase ca in acel moment tanara avea nevoie de sprijin sufletesc si duhovnicesc. Asadar, a inceput a-i spune:

- Stii, astazi a venit cineva la mine si mi-a cerut sa-i analizez Crezul.

Si parintele incepu sa analizeze Crezul la telefon. Vorbi cam o jumatate de ora. Glasul i se schimbase, de parca vorbea altcineva, asa cum se intampla mereu cand rostea texte sfinte.

Atunci tanara a inteles ca acel telefon era o ocazie unica de comunicare duhovniceasca si de impreuna rugaciune cu parintele sau duhovnicesc.

Cuviosul Parinte credea ca cel mai insemnat sprijin si ajutor pe care il poti da cuiva este urmatorul: sa stai sa il asculti, cand vrea sa iti vorbeasca despre nevoile si problemele sale, cand vrea sa-si spuna pasul, cand vrea sa-i fii alaturi ca sa nu simta singuratatea cumplita si respingerea sociala, care impovareaza sufletul omului. Imbratisarea parinteasca plina de dragoste a cuviosului parinte ii cuprindea pe toti cei indurerati, pe cei apasati sufleteste, care riscau sa se prabuseasca. Astfel, parintele duhovnicesc si fiul sau erau doua fiinte unite, doua inimi care bateau in acelasi ritm, care sufereau impreuna, care indurau si nadajduiau impreuna.

Parintele Porfirie nu era doar sfatuitorul si invatatorul tinerilor. Era totodata parintele duhovnicesc si indrumatorul unor grupuri populare mai largi. Calatorea si vizita sate mici si indepartate despre care stia, cu ajutorul dumnezeiescului Har, ca au nevoie sa li se dezvaluie si sa constientizeze prezenta lui Dumnezeu in viata lor. Astfel, in felul sau propriu, printr-o pedagogie practica trezea sufletele oamenilor simpli din regiuni sarace in experiente duhovnicesti. Prin cuvantul sau si indeosebi prin actiunea generoasa a darurilor sale, ii facea partasi tainelor dumnezeiescului Har. Ii ajuta sa Il descopere pe Dumnezeu chiar in viata lor smerita si saraca. Asa cum facea pe atunci si un alt parinte in Peleponez, strabatea satele trezind sufletele oamenilor aflati in letargie duhovniceasca.

Intr-o inregistrare din iunie 1986, Parintele Porfirie povesteste - descriind totul in culori vii, asa cum obisnuia - cateva dintre calatoriile sale misionare si evenimente tulburatoare ce s-au petrecut cu aproximativ patruzeci de ani in urma, adica in anul1946.

Discursul sau narativ-educativ trezeste sentimente ce indeparteaza actiunea pustiitoare a grijilor pentru traiul de zi cu zi, ne intaresc dorinta de a ne ruga, transformand astfel lenea zilnica in preocupare pentru slavirea lui Dumnezeu si in bucurie a chinuitului nostru suflet.

Cuviosul parinte povesteste urmatoarele: "Intr-o dimineata, foarte devreme, am luat-o in jos spre biserica. Biserica insa era inchisa, fiindca paracliserul nu o deschisese inca. Aproape de biserica se afla o laptarie, asa ca m-am dus acolo, asteptand sa vina paracliserul. La ora aceea laptaria era goala. M-am asezat la masa cu laptarul, pe nume Athanasios Bratsios. La un moment dat intra in laptarie un client si ceru lapte. In timp ce Thanasis il servea cu lapte, am bagat de seama ca era foarte suparat. Dupa ce i-a dus laptele, a venit si s-a asezat la masa mea. Atunci i-am zis:

- Thanasis, te vad foarte suparat.

- Intr-adevar, sunt foarte suparat, fiindca mi-e sotia bolnava, zise el.

- Sotia ta, i-am spus eu, are piatra la rinichiul drept si, din cauza asta, toata noaptea s-a dus la toaleta. Se ridica, venea inapoi in pat si apoi iar se ridica. Din cauza durerii nu mai putea sta nici culcata, nici n picioare.

- Intr-adevar, spuse el, asa a fost. Iarta-ma, dar eu nu credeam in lucruri de astea, fiind rationalist. Insa acum ca mi-ai spus ce mi-ai spus, ma tot minunez de Harul cel dumnezeiesc! Intr-o zi au venit trei arvaniti dintr-un sat si asteptau sa vii la biserica, fiindca voiau sa te ia cu ei sa le arati unde se gasea apa la ei in sat. Eu radeam vazandu-i cum au stat toata ziua, asteptand si intrebandu-l pe paracliser daca ai venit. Imi spuneam ca prostii de arvaniti asteapta de la un biet preot sa le gaseasca apa. Acum insa, Bunicutule, te rog si eu sa vii in satul meu, fiindca nu avem apa. Poti veni? Iti vom plati.

- Nu-mi trebuie bani, Thanasis, i-am zis. Dar va fi greu sa vin, fiindca trebuie sa slujesc in biserica si in fiecare zi ma cauta lumea, asa ca nu pot lipsi.

- Te ducem noi si apoi te aducem imediat inapoi.

- Nu pot, i-am spus.

Atunci a plecat. Dupa trei zile vine la mine primarul satului si imi spune:

- Parinte, uite ce am aflat de la Thanasis. Suntem la necaz, asa ca te rugam sa vii si vei face un mare bine satului, daca vei veni si ne vei arata unde se afla apa.

Dupa ce mi-a spus acestea, i-am raspuns:

- Da, in partea de jos a satului se afla o fantana.

- E adevarat, zise el, dar coboram foarte mult ca sa luam apa, iar femeile se ostenesc foarte, carand ulcioarele pana acolo jos.

M-au luat asadar si m-au dus in satul lor sa le gasesc apa. Am trecut prin toate satele Fokidei si am ajuns in Malandrino, in regiunea Lidoriki. Odata ajuns acolo, mi-au aratat intreg satul Atunci le-am spus:

- Vedeti casa aceea alba? Ei bine, mai sus de casa se afla un fir de apa.

- Thanasis, zise primarul, sti cum se numeste locul acela pe care ni-l arata parintele?

- Cum? intreba nedumerit Thanasis.

- Se numeste "apa vuitoare", zise primarul.

- De ce ii spuneti asa? am intrebat eu.

- Fiindca se zice ca intr-o primavara dormea un cioban acolo si, in timp ce dormea, a simtit ca pe dedesubt trece un fir de apa. A simtit atat de puternic cum trece apa, ca le spunea tuturor ca in acel loc, sub pamant se afla apa. De atunci acel loc s-a numit "la apa vuitoare". Iata, pe acolo trece apa. Iar satul acesta se numea Braila.

S-au bucurat cu totii si mai ales primarul. Atunci le-am zis iar:

- Oameni buni, ascultati-ma. Nu vreau sa spuneti nimanui ca ati adus un preot sa va spuna unde se afla apa. Nu vreau sa afle nimeni. Nu trebuie sa afle nimeni ca am venit sa va spun unde e apa. Pentru mine e foarte important sa nu afle nimeni acest lucru.

Cand am ajuns in sat ne-am dus la preot acasa. Thanasis Bratsios a iesit afara, unde s-a intalnit cu un domn al carui nume nu mi-l mai amintesc si care era de fel din Patra. Era pompier in orasul Patra, iar sotia sa era din Braila. Fiind vara, venise sa isi petreaca vacanta la Braila. Asadar l-au adus la mine pe domnul acela, spunandu-mi:

- El te va duce sus, in locul despre care v-am vorbit, sa ne spui de este apa.

Asadar m-am dus cu el acolo sus si am marcat cu pietre locul unde se afla apa.

La intoarcere el mergea inainte si eu in spate. Drumul era in panta. Cum mergea asa, imi spune:

- Bunicutule, Thanasis mi-a spus ca te pricepi si la boli.

- Nu, nu ma pricep si mai sunt si obosit, i-am raspuns.

Auzind acestea a tacut si a luat-o inainte. Pe cand mergea asa in fata mea, mi-am facut cruce si m-am uitat la el cu bagare de seama. Am vazut ca avusese tuberculoza in partea stanga a pieptului. Nu-mi mai amintesc cum il chema, Stavros, Thanasis, poate Iorgos. Nu-mi mai amintesc, dar cred ca era unul din numele acestea. L-am oprit asadar si, batandu-l pe umarul drept, i-am spus: "Vad ca ai fost bolnav in partea stanga". A fost multumit de ce i-am spus, iar chipul ii stralucea de bucurie.

- Si ce mai vezi? ma intreba.

- Ce sa-ti spun, fiule? Vad o minune, i-am spus.

- Ce minune? ma intreba el.

- Ai avut tuberculoza ani de-a randul, dar ai facut tratament si s-a vindecat cu totul. Iti pot spune ca plamanul drept este mai sanatos ca stangul.

- Cum asa? ma intreba iar.

- Ei bine, in locul bolnav s-a adunat deasupra un fel de azbest si a acoperit boala cu totul.

- Intr-adevar, s-a vindecat cu totul? ma intreaba bucuros.

- S-a vindecat, iar acum plamanul drept este mai sanatos decat celalalt.

- Sarut mana, Bunicutule, ca tare ma mai intrista gandul ca sunt tuberculos, zise el.

- Te-ai vindecat si nici nu ti-ai dat seama?

- Mi-am dat seama, dar am ramas tot cu gandul ca sunt bolnav.

Ne-am dus si apoi ne-am intors. Se inserase. Am mers toata ziua. Nici nu sti pe ce drum am mers. Nici asfalt, nici nimic. Doar stanci si gropi. Vai de mine, ma omorase mersul pe drumul acela. De la zdruncinaturile masinii toate ma dureau: rinichii, stomacul, intestinele. Va dati seama cum am mers cu masina aceea care nu avea cauciucuri cu aer, ci mergea cu carbuni. Iar incasatorul cobora intruna ca sa amestece carbunii. In spate avea un fel de butoi, iar masina se misca pe baza gazului rezultat din carbune si lemne.

Cand am ajuns pe seara, ne-am indreptat spre casa preotului din sat. Preotul nu era acasa, dar a venit in scurta vreme. Dupa ce m-a salutat mi-a spus:

- Parinte Porfirie, Domnul te-a adus in satul nostru. Nici unul dintre sateni nu mai calca in biserica! Acum slujesc singur si Vecernia si Utrenia si Sfanta Liturghie. Sunt singur cuc. Oamenii nu vin la biserica nici macar de sarbatori! Doar cand mai moare careva sau avem vreun parastas, atunci se aduna toti. Dar sti ce s-a intamplat? Invatatorul a vorbit la cafenea despre tine.

- Chiar asa? l-am intrebat.

- Da, imi raspunse.

- Si ce stia invatatorul? l-am mai intrebat.

- Ei, i-a zis Thanasis cine esti. Iar el le-a zis oamenilor: "Oameni buni, a venit aici un om la voi, care ziceti ca nu este Dumnezeu, un om care e asa si pe dincolo... Care i-a spus lui Thanasis ce probleme are sotia lui... si apoi, indata ce am ajuns la Malandrino, le-a spus si le-a aratat ca in locul numit "apa vuitoare" se gaseste apa, fara sa fi cunoscut dinainte tinutul".

Asadar, de indata lumea a dat navala in piata unde se afla casa preotului. S-a umplut locul de oameni care faceau zarva mare.

- Ce facem acum, Parinte? ma intreaba preotul.

- Spune-le ca sunt obosit si sa vina in alta zi. Sa plece, ca nu ma simt bine. Spune-le ca am obosit mergand cu masina care m-a adus pana aici.

De-abia i-a putut clinti de acolo. Seara am ramas la masa la preot acasa. Preotul avea vreo cinci-sase copii si m-a intrebat:

- Cum ti se par copiii?

M-am uitat la copii si l-am intrebat:

- Asta vorbeste?

- Stiu si eu? Tu ce zici? Ma intreba el.

- Nu vorbeste, i-am zis.

- Bine, nu-mi mai spune nimic.

In timp ce mancam, parintele m-a luat deoparte si m-a intrebat:

- Ce vezi, parinte, legat de acest copil?

- Copilul, i-am raspuns, este asa din pantecele mamei sale, unde a avut de sufeerit. Si i-am povestit tot istoricul bolii.

- Am fost la toti medicii si tot nu vorbeste. Iar medicii mi-au spus exact ce mi-a spus tu, ca este as din faza embrionara.

Apoi m-am dus la culcare.

Dimineata de tot, nici nu se luminase bine de ziua, din piata se auzea un murmur continuu, de la lumea cea multa ce se adunase. La un moment dat preotul veni la mine si imi spuse:

- Bunicutule, am aflat ce se intampla.

- Ce? intreb.

- A venit lumea si din Amygdalia.

- Ce e Amygdalia? am mai intrebat eu.

- Este un sat aflat peste dealul de acolo.

Am iesit la poarta. Oamenii erau foarte emotionati, iar privelistea era minunata! Indata ce m-au vazut, toti si-au ridicat mainile, si-au inceput sa strige. Atunci a venit si pompierul de care am spus mai sus. Kostas se numea, acum imi amintesc. Odata ajuns, mi-a spus:

- Parinte, vino cu noi sa vedem ce-om gasi.

Am pornit asadar si-am luat-o pe un drum ce cobora. Sotia sa era impreuna cu el. La un moment dat el imi spuse:

- Parinte, spune-i ceva.

- Sunt obosit, nu pot sa-i spun nimic, i-am raspuns eu.

Apoi nu mi-au mai vorbit. Eu insa m-am uitat la sotia lui si am cercetat-o fara ca ei sa stie. Tot mergand, am dat peste un loc unde oamenii culegeau struguri. Atunci Kyr-Kostas zice:

- Ma duc sa iau niste struguri.

- Du-te, i-am spus.

Dupa ce a plecat, i-am spus sotiei sale:

- Vino sa-ti vorbesc. Stiu ca esti foarte necajita, din pricina ca ai o fobie. Nu te gandesti decat la lucruri rele. Si, mai ales, esti obsedata de gandul ca iti va lua foc casa.

- Asa e, imi raspunse ea. Acesta e gandul ce ma tot chinuie. Uneori plec de acasa, iar la intoarcere ma uit de departe sa vad daca nu cumva iese fum.

Nu mai lungesc vorba. Am sfatuit-o ce sa faca si i-am explicat cum stau lucrurile. Cand a venit Kostas, sotia sa ii spuse:

- Kostas, parintele mi-a spus totul. Minunat lucru!

Intelegeti ce simtea. Apoi ne-am vazut de drum, continuand sa coboram. Indata ce am ajuns la Hania, am zarit doua-trei case. De departe am vazut ca era adunata multa lume, intocmai cum fusese la Braila. Asadar, l-am intrebat pe Kostas:

- Cine sunt oamenii acestia?

- Parinte, acesti oameni s-au adunat din mai multe sate in care, in timpul noptii, s-a aflat ca vei trece pe aici. Asa ca s-au adunat sa te vada.

- Vai de mine! am spus.

Indata ce am ajuns jos au sarit toti pe mine. Unul imi spuse ca vrea sa se spovedeasca. Atunci m-am gandit ca poate era nimerit sa mergem putin mai incolo la o moara ca sa ii spovedesc pe rand. Apoi m-am razgandit si le-am spus ca nu pot sa ii spovedesc atunci si ca voi veni alta data. In timp ce stateam acolo, asteptand sa vina autobuzul din Lidoriki, un satean ma apuca de rasa, vrand sa imi vorbeasca.

- Nu pot vorbi acum cu tine, fiindca astept sa vina autobuzul, i-am spus.

Atunci ii spuse altuia:

- Tine-l pe Bunicut si nu-l lasa sa plece.

Apoi, apucandu-ma de brat, imi spuse:

M-am dus cu el si i-am aratat unde se gasea apa:

- Iata, acolo!

- Nu pricep, zise el. Haide cu mine.

Odata ajunsi acolo i-am spus:

- Uite, aici e apa.

Intr-adevar, asa cum am aflat mai tarziu, au gasit apa in acel loc, pe care l-au si numit "izvorul preotului". Poate astazi acolo s-a ridicat vreun sat. Ar trebuie sa intrebam daca exista vreun izvor numit "izvorul preotului". Cine stie? Tot ce v-am povestit s-a intamplat acum patruzeci de ani. De nu patruzeci, atunci treizeci si noua. Ati inteles?

Intre timp, venise autobuzul din Lidoriki si ne-am suit cu totii. Deja toata lumea aflase ca puteam sa gasesc apa. La un moment dat, taxatorul autobuzului a inceput sa ma batjocoreasca. Nici nu va pot spune ce mi-a zis tot drumul... Ma zeflemisea intruna, zicandu-mi:

- Spune-ne, aici se gaseste apa? Hai, spune-ne!

Eu, tacut, ma rugam, asa ca nu m-am tulburat deloc. El insa nu contenea cu batjocura...

- Ei, parinte, ia spune-ne ce vezi aici?

Lumea radea si nu se mai oprea. De unde sa stie ce se petrecuse in sat... Radeau intruna. De unde sa fi stiut ca cei din sat plangeau dupa mine si ma cinsteau cu mare evlavie? Acestia din autobuz erau sateni din Lidoriki. Ei, si din pricina ca erau nestiutori, radeau. Taxatorul statea in spatele soferului si ma tot batjocorea, iar lumea radea. Ma intreba dispretuitor:

- Ei, parinte, ce vezi acum acolo? Acolo jos se gaseste apa sau nu? Ia zi, ce vezi?

Eu nu ziceam nimic. Am ajuns asadar la Sfanta Eufimia, iar autobuzul s-a oprit la o cafenea ca sa bea oamenii apa. Eu n-am intrat in cafenea, ci m-am dus intr-o parte. Am luat-o pe stanga, cum mergi spre Atena. Cu noi era si o tesatoare din Sfanta Eufimia, care zicea ca nici acolo nu aveau apa. Cum am spus, dupa ce am coborat din autobuz, eu am luat-o intr-o parte, incercand sa vad daca e apa sau nu. La un moment dat se apropie de mine incasatorul si imi spune:

- Plecam, parinte! Dupa ce te uiti? Dupa apa?

- Ia vino incoace, i-am zis. Vino sa-ti spun ceva. Esti atent?

- Da, raspunse el, sunt atent.

Aratand spre cele de jos ale trupului sau, i-am spus:

- Acum crezi ca te-ai vindecat de boala pe care o aveai acolo?

El s-a inrosit si mi-a raspuns:

- Cum ai aflat, Bunicutule? Iarta-ma pentru felul in are ti-am vorbit mai inainte. Intr-adevar, ai dreptate. M-am imbolnavit de sifilis, iar doctorul mi-a spus ca mi-a trecut. Tu ce crezi?

- Nu stiu daca a trecut, i-am raspuns.

- Oricum, nu mai simt nimic, zise el. Doar ca am prins frica de boala.

Pleca apoi in fuga si-l striga pe sofer caruia ii spuse:

- Omul acesta e sfant, iar eu l-am batjocorit tot drumul. Tare sunt necajit. Si mi-a spus si de ce boala sufar!

Veni apoi si soferul la mine si ma ruga sa ii spun si lui ceva. I-am zis ca nu pot, ca nu se face sa le spun. Apoi m-au intrebat unde locuiesc si, dupa o vreme, au venit si m-au vizitat. Asta e tot. Nu stiu ce-as mai putea spune.

In orice caz, trebuie sa va spun ca taxatorul incepuse sa tremure de frica, auzind ce ii spuneam. Cum sa va explic? Omul incepe sa se cutremure cand ii vorbesti despre bolile de care sufera, despre starea in care se afla si despre multe altele.

Am avut parte in viata mea de multe asemenea intamplari ca cele povestite mai inainte. Toata viata mi-a fost plina de astfel de intamplari. Atat de multe au fost, ca nici nu mi le amintesc pe toate...

Ei, toate astea vi le-am povestit ca sa Il slavim pe Dumnezeu...".

Parintele Porfirie indragea familia, socotind-o una dintre cele mai insemnate forme ale existentei umane. Era incredintat ca nucleul personalitatii umane se cladeste - bine sau rau - in sanul familiei. De aceea, toata viata a pastorit si a sfatuit nenumarate familii, cu multa dragoste.

Era interesat indeosebi de relatiile personale profunde stabilite in sanul familiei, intre cei doi soti. Credea in rolul deosebit pe care il avea "dialogul iubitor" intre cei doi parinti, in tandretea relatiilor si in exprimarea sensibilitatii dintre soti.

De asemenea acorda mare atentie cazurilor unor copii "rataciti", cum ii numea in chip graitor. Era vorba despre copii cu diverse probleme psihologice, care erau rezultatul unei atmosfere familiale tensionate din pricina relatiilor agresive dintre parinti. Vorbea despre "copii rataciti", dar si despre "parinti rataciti". Spunea ca problemele copiilor apar chiar din faza de sarcina, perioada in care mama copilului nu a avut grija sa traiasca linistit, cu sufletul impacat si in rugaciune. Parintele obisnuia sa spuna: "Mama incepe sa isi educe copilul chiar din clipa in care acesta se afla in pantecele ei, prin trairile sale sufletesti (pedagogie prenatala de imbunatatire).

In asemenea cazuri in care copiii aveau probleme de natura organica sau psihologica, Parintele Porfirie se straduia, cu nesfarsita dragoste ce il caracteriza, sa fie alaturi de familia respectiva. De obicei incepea cu diagnoza problemelor.

Cazul pe care il descriu in continuare cred ca ne ajuta sa intelegem interesul parintelui si eforturile sale pentru rezolvarea diferitelor probleme. In anul 1988 aveam un student la Facultatea de Teologie, un baiat dragut, demn de afectiune, pe nume Iorgos R., din Mesolonghi. La un moment dat tanarul a inceput sa-si piarda echilibrul cand mergea. Astfel a inceput sa se manifeste boala de care suferea, o boala grava, distrofia musculara. Este o boala evolutiva a sistemului muscular, de obicei de natura ereditara, ducand la distrugerea treptata a tesutului muscular. Boala a evoluat lent si incet-incet, Iorgos nu s-a mai putut deplasa decat intr-un scaun cu rotile. Mama tanarului, Irini, si tatal sau erau cei cel duceau la facultate. Deodata tatal lui Iorgos s-a imbolnavit de cancer la creier si, in scurt timp, a murit. Astfel, toate problemele familiei care, asa cum am aflat mai apoi, erau destul de numeroase, au cazut pe umerii doamnei Irini. Acasa mai avea un copil, pe nume Nectarie, care si el se afla intr-un scaun cu rotile, suferind de aceeasi boala. Cu toate acestea, cand ne-am dus sa ii vizitam, atmosfera ce domnea in casa era una de liniste si de impacare. Locul era tihnit, pe pereti erau agatate icoane, iar cei ai casei, cu surasul lor bland, faceau sa fie si mai simtita prezenta Sfantului Duh. Intr-adevar, acei oameni erau iubiti de Dumnezeu!

Parintele Porfirie cunostea toata familia si tinea foarte mult atat la doamna Irini, cat si la copii. Suferea impreuna cu ei si incerca in toate chipurile sa le aline durerea. Noaptea, de obicei pe la orele doua sau trei, adica in ceasurile de adanca singuratate, cand durerea apasa sufletele oamenilor si cand Irini simtea cum isi pierde rabdarea, Parintele Porfirie ii dadea telefon, pentru a o intari. Doamna Irini ne-a spus ca in clipele de deznadejde, simtea caldura Sfantului Duh revarsandu-se din cuvantul incurajator al parintelui. Bunicutul cunostea foarte bine situatia familiei. Si, chiar cand doamna Irini s-a dus prima oara la sfintia sa, parintele i-a vorbit despre boala copiilor, descriindu-i cauzele bolii. Dupa procedura de diagnosticare, pe care am descris-o mai sus, adica luandu-i pulsul doamnei Irini, i-a spus: "In perioada in care ai fost insarcinata, in casa domnea o atmosfera tensionata. Din pricina ca organismul tau era sensibil la cele tensiuni, embrionul era afectat".

Trebuie spus ca doamna Irini s-a dus si in Elvetia la doctori care erau de parere ca era vorba despre modificari ale fatului.

Corecta educare si crestere a copiilor in cadrul familiei detinea un loc insemnat in activitatea Parintelui Porfirie, mai ale cand isi povatuia fiii duhovnicesti. Cand unii parinti il intrebau parintele le spunea:

- Voi purtati intreaga raspundere pentru starea lui. Din pricina relatiilor proaste dintre voi doi, chiar din vremea cand se afla in pantecele maicii sale i-ati provocat toate aceste traume psihice si toate problemele psihologice pe care acum trebuie sa le indure.

De asemenea, Parintele Porfire spunea adesea:

"Sfintenia parintilor contribuie la mantuirea copiilor. Intr-un singur fel putem face sa nu avem probleme cu copiii nostri, si anume prin sfintenie! Deveniti toti sfinti si nu veti mai avea nici p problema cu copiii vostr... Acest lucru il veti izbandi lesne in momentul in care va veni Harul cel dumnezeiesc. Dar cum vine Harul cel dumnezeiesc? Vine cand ne smerim si ne rugam. Iar rugaciunea trebuie sa fie simpla si curata, caci daca ne rugam cu credinta si rabdare, nu se poate sa nu primim raspuns".

Referindu-se la metodele si mijloacele pe care parintii ar trebui sa le foloseasca in educarea propriilor copii, Parintele Porfirie, ca un pedagog intelept ce era, spunea: "Nu va purtati cu copiii in chip silnic. De obicei slabiciunile copiilor isi au izvorul in comportamentul parintilor, care isi silesc copiii, din dragoste desigur, care insa este doar o simpla dragoste omeneasca. Cand vreti sa le spuneti ceva copiilor vostri, spuneti-le prin rugaciunea pe care o faceti. Copiii nu asculta de cele pe care le aud, decat atunci cand ii lumineaza Harul dumnezeiesc. Abia atunci asculta ce vrem sa le spunem. Cand vreti sa-i spuneti ceva copilului vostru, mai bine spuneti-i intai Maicii Domnului, si ea va lucra. Iar rugaciunea voastra se va face suflare datatoare de viata, mangaiere duhovniceasca, ce il va cuprinde cu imbratisarea sa, atragandu-l".

Cuviosul Porfirie credea in valoarea pe care o are rugaciunea in viata duhovniceasca a oamenilor si ii povatuia pe fiii sai duhovnicesti in ce fel sa se roage:

- Sa te rogi simplu de tot, cu smerenie, cu suflet curat fara sa astepti raspunsul lui Dumnezeu, Sa nu-ti trebuiasca sa vezi mana Sa sau chipul Sau sau lumina Sa. Nimic din toate acestea. Doar sa crezi ca in timp ce I te adresezi lui Dumnezeu, chiar vorbesti cu Dumnezeu.

Toate aceste povete si indemnuri ale Parintelui Porfirie sunt in deplina concordanta cu teoriile moderne ale psihopedagogiei in ce priveste functia familiei ca sistem psihosocial. In cadrul acestui sistem, relatiile dintre parinti, dinamica si autoreglarea sistemului familial, rolul pozitiv sau negativ al parintilor, toate acestea afecteaza psihismul fiecarui membru al familiei. Indeosebi influenteaza universul afectiv al copiilor mici si al adolescentilor, a caror personalitate o marcheaza definitiv emotional, fie cu pecetea vietii daruite si a nadejdii, fie - lucru mai intalnit astazi - cu pecetea deznadejdii, a distrugerii sufletesti si a mortii. Astfel familia se transforma din celula a vietii intr-o vatra a mortii.

Astazi sustinatorii "terapiei familiale" considera ca pentru a vindeca o anumita persoana, trebuie sa modificam relatiile si atitudinile existente intre membrii familiei acelei persoane, intocmai cum sfatuia si Parintele Porfirie. Si inca, "pentru a schimba lumea, trebuie sa schimbam familia" (V. Satir).

Cuviosul Parinte Porfirie nu era doar un invatator al Evangheliei, pedagog al tinerilor si sfatuitor al familiilor luminat de Harul dumnezeiesc. Era, pe langa toate acestea, o fire sensibila, delicata si poetica. Il misca frumusetea naturii, iubind deopotriva pasarile si florile. Ii placea sa se trezeasca diminetile ca sa priveasca soarele rasarind din mare. Petrecea mult timp, fie iarna, fie vara, in regiunea Ahladeri, langa Paraclisul Sfantului Antonie, in Evvia. Statea acolo privind marea, in rugaciune si meditatie. Adesea spunea: "Ieseam in zori de zi, sa privesc Marea Egee si sa-i simt mireasma..."La fel se plimba in zori un alt sfant, Cuviosul Filotei Zervakos, in Thapsana, in insula Paros.

Referindu-se la fire sa poetica, Parintele Porfirie obisnuia sa spuna: "Hristos nu vrea langa El oameni grosolani, ci delicati... Sfintii sunt poeti... Intr-adevar, cata poezie este in infatisarea, in invatatura si in lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos, pe marea Tiberiadei". Si sfatuia: "Cititi Psaltirea, caci indulceste sufletul". Alteori isi povatuia fiii duhovnicesti, spunandu-le: "Iubiti natura si treziti-va de dimineata ca sa-l vedeti pe soarele-rege ivindu-se purpuriu din valuri". De asemenea ii indemna sa stea pe malul marii, cugetand, rugandu-se, ascultand glasurile tainice ale naturii, linistindu-se. Sa faca excursii, sa suie pe munte, sa priveasca cerul instelat, sa se bucure primavara de frumusetea tarinilor, a florilor, a copacilor, si iarna, de zapada. Parintele Porfirie era convins ca acest fel de sensibilitate contribuie la maturizarea duhovniceasca si sufleteasca a omului, fiind inceputul unei comuniuni mai profunde cu Dumnezeu si totodata inceputul unei doxologii inchinate nesfarsitei Sale maretii.

Acest rodnic proces educativ pe care l-am descris mai sus, constituie o minune de neinteles pentru ratiunea umana, fiind o lucrare ce a salvat si a insuflat viata mai ales oamenilor tineri de pretutindeni. Parintele Porfirie vietuia, asa cum am mai spus, in spatiul minunii. Toata lucrarea sa era o smerita afierosire lui Dumnezeu si semenilor sai. Toata viata, ca om s-a dat cu totul lui Dumnezeu, cu desavarsita smerenie, ascultare si nesfarsita dragoste. A fost un parinte al dragostei, care "a chemat" Harul dumnezeiesc prin sfanta sa vietuire, tocmai fiindca traia in chip euharistic durerea, dand slava lui Dumnezeu pentru neputintele pe care le indura. De aceea Domnul l-a si invrednicit sa traiasca in acest spatiu infinit al minunii si sa fie partas la "innoirea" sufletelor, prin suflarea datatoare de viata a Duhului Sfant, prin "puterea Sfantului Duh, prin care se arata celor vrednici Imparatia lui Dumnezeu" (Sfantul Grigore Palama, Patrologia Greaca, vol.151).

Incheind aici aceste scurte insemnari, am putea la randu-ne, urmand pilda antropologiei pedagogice a Sfantului Ioan Gura de Aur, sa ajungem la urmatoarea concluzie: "Acesta este sufletul Cuviosului Parinte Porfirie: iubitor, ocrotitor, aratand mare dragoste si parinteasca bunavointa, biruind iubirea firii si invingand necazurile toate, cu ajutorul Sfantului Duh si al dumnezeiescului Har" (cf. Ioan Gura de Aur, Omilia la II Timotei 3,1: "Si aceasta sa stii ca in zilele din urma, vor veni zile grele", 3, P.G.B. 27, 620).