INTEMEIEREA MANASTIRILOR. NEINSTRAINAREA AVERILOR LOR. MANASTIRI PATRONALE. - 1 Const.
Zidirea manastirilor, lucru atat de venerabil si de cinstit, si din
vechime bine chibzuit de fericitii si cuviosii nostri Parinti, astazi se
vede rau facandu-se. Caci unii, punand nume de manastire averilor si
proprietatilor lor si fagaduind ca le afierosesc lui Dumnezeu, se
inscriu pe sine stapani ai celor afierosite si socotesc ca mestesugind
(inseland) amagesc pe Dumnezeu numai cu numirea. Caci nu se rusineaza
a-si insusi si dupa afierosire aceeasi stapanire, pe care mai inainte nu
erau opriti de a o detine. Si atata precupetie (negustorie) fac din
acest lucru, incat multe din cele afierosite se vad vanzandu-se de
insisi cei ce le-au afierosit, spaima si scarba pricinuind celor ce le
vad. Si nu numai ca nu se pocaiesc in privinta celor odata afierosite
lui Dumnezeu, permitandu-si lor insisi stapanirea asupra acelora, ci
inca fara sfiala si altora o transmit. Deci pentru aceasta Sfantul Sinod
a hotarat ca nimanui sa nu-i fie iertat a zidi manastiri fara de stirea
si invoirea episcopului. Si dupa ce acela a luat la cunostinta si si-a
dat invoirea si a savarsit rugaciunea trebuinciosa, precum cei din
vechime cu iubire de Dumnezeu s-a legiuit, sa se zideasca manastirea,
apoi toate cele ce se cuvin ei impreuna cu eu insasi sa se scrie in
condica si sa se aseze in arhivele episcopesti; dar cel ce le-a
afierosit nicidecum sa nu alba voie, Iara invoirea episcopului, a se
aseza egumen pe sine, sau pe altul in locul sau. Caci daca cineva nu
poate fi stapan peste cele ce le-a daruit unui om, cum se va admite a se
rapi stapanirea asupra celor ce cineva Ic consfinteste si le dedica lui
Dumnezeu?