Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Hristos ne aşteaptă în biserică

PortalOrtodox — Sat, 12 Nov 2016 13:18:31 GMT

Într-o sâmbătă, a doua după Paşti, Iisus mergea prin semănături şi ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile şi mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceţi ce nu se cade a face sâmbăta? Şi Iisus, răspunzând, a zis către ei: Oare n-aţi citit ce a făcut David, când a flămânzit el şi cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi a luat pâinile punerii înainte şi a mâncat şi a dat şi însoţitorilor săi, din ele, pe care nu se cuvine să le mănânce decât numai preoţii? Şi le zicea: Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei. Iar în altă sâmbătă, a intrat El în sinagogă şi învăţa. Şi era acolo un om a cărui mână dreaptă era uscată. Dar cărturarii şi fariseii Îl pândeau de-l va vindeca sâmbăta, ca să-I găsească vină. Însă El ştia gândurile lor şi a zis omului care avea mâna uscată: Scoală-te şi stai la mijloc. El s-a sculat şi a stat. Atunci Iisus a zis către ei: Vă întreb pe voi, ce se cade sâmbăta: a face bine sau a face rău? A scăpa un suflet sau a-l pierde? Şi privind împrejur pe toţi aceştia, i-a zis: Întinde mâna ta. Iar el a făcut aşa şi mâna lui s-a făcut sănătoasă, ca şi cealaltă. Luca 6, 1-10
Dilema fariseilor amintiţi în Evanghelia de astăzi dă motive de preocupare şi pentru mulţi dintre fraţii noştri. Dacă atunci se întrebau ce este bine să faci într-o zi de sâmbătă, adică în ziua rânduită de Dumnezeu ca zi de odihnă, acum ne întrebăm ce trebuie şi mai ales cum ar trebui să cinstim ziua de duminică? Prin ce fapte cinstim duminica, ziua când El a înviat? Pentru că acesta este cel mai puternic şi serios motiv pentru care noi, ca şi creştini, serbăm duminica. Cum ne petrecem şi cum ne găseşte ziua Învierii? Comoditatea şi indiferenţa zidesc în noi răceală, egoism şi mândrie. Duminica, Mântuitorul ne aşteaptă în biserică, la Sfânta Liturghie. Împreună cu Domnul Hristos urcăm pe Dealul Golgotei şi ne împărtăşim din Învierea Sa. Nu fugiţi de Domnul Hristos! Doar în El ne găsim tihna, pacea şi binecuvântarea

Sursa: Ziarul Lumina

Sfaturile Sfântului Teofil tinerilor pentru căsătorie

PortalOrtodox — Sat, 21 Feb 2015 12:26:15 GMT

Numele fericitului se bucura de atâta slavă în Kiev şi împrejurimi încât nici unul dintre oamenii evlavioşi şi credincioşi – iar pe atunci erau mulţi – nu începea o treabă însemnată fără binecuvântarea lui. Fiecare cuvânt sau sfat al fericitului, oricât de aspru ori greu de împlinit era primit fără şovăială de închinători, ca un glas proorocesc din cer şi era împlinit întocmai. În Kiev trăia misitul Ivan N. În tinereţea sa, pe când era vânzător într-un magazin, a vrut să se însoare. Îndelung a căutat el o fată după inima lui şi iată întâmplător, la o adunare negustorească, s-a întâlnit cu Liubocika Z. Privirea i s-a oprit asupra ei. Soarta misitului era hotărâtă: a cerut-o pe Liubocika. S-a pregătit, a mers la părinţii ei acasă şi le-a vorbit despre gândul său dar a primit de la mama fetei următorul răspuns: -„Liubocika noastră este deja peţită. Mirele ei este tânărul Heinrich N. Cu toate că este luteran, i-am dat cuvântul şi nu putem să-l luăm înapoi..." -„Ah, Dumnezeule! Dar o iubesc la nebunie pe fata dumneavoastră!" -„Ce să-i facă? Păcat că n-aţi spus mai devreme" Misitul era un om priceput şi mintos pe când neamţul, bogat dar uşuratic. Atunci părinţii fetei au făcut consiliu de familie şi au început să se sfătuiască dar cei mai ulţi erau pentru neamţ. Mai înainte de a face pregătirile pentru nuntă s-ai gândit însă că ar fi bine să meargă pe la fericit. Au cumpărat chifle, pâine, tămâie, lumânări şi s-au dus. Fericitul le-a deschis uşa, le-a dat bineţe tuturor şi le-a zis mai înainte de a apuca să scoată ei un cuvânt: -„După Ivan, după Ivan...Nu cutezaţi să o daţi după Heinrich cel prostovan..."Părinţii au ascultat, Liubocika s-a măritat cu misitul şi a fost toată viaţa fericită. Iată şi altă întmplare. O târgoveaţă văduvă, Tekla Tarasova, avea o fiică tânără şi frumoasă pe nume Anna. Aceasta era peţită de 2 tineri: unul frumos, semeţ, vesel, căruia îi plăcea să bea şi să se plimbe, iar celălalt cu faţa ciupită de vărsat şi mai posomorât, dar blând la fire şi de nădejde. Primul locuia într-o suburbie a Kievului – Dimievka, iar cel de al doilea – în târguşorul Mâşelovka. Pe cel dintâi Anna îl iubea la nebunie, faţă de celălalt era nepăsătoare şi l-a refuzat. Mama ei stăruia să se mărite în Mâşelovka. Au plecat la Kitaiev să ceară sfat fericitului. Părintele, fără să scoată un cuvânt i-a dat Annei o cobiliţă cu două găleţi şi i-a poruncit să aducă apă din Dimievska. Fata a împlinit porunca. Fericitul a vărsat apă adusă în hârdăul de sub burlanul de scurgere a apei, fericitul i-a dat iar cobiliţa şi i-a poruncit să aducă apă din Mâşelovka. După o jumătate de ceas a venit cu apa. -„De unde a fost mai greu de cărat?", a întrebat-o fericitul. -„Din Dimievka", a răspuns Anna. „Acolo e departe iar Mâşelovka e aproape". -„Atunci adu-ţi aminte...Cobiliţa de pe umeri este viaţa ta. Dacă asculţi de mama ta şi te măriţi în Mâşelovka, viaţa îţi va fi uşoară; dacă nu, o viaţă întreagă ai să blestemi de amar şi de nevoi." Înţelepţită de aceste cuvinte Anna a ascultat sfatul părintelui. Toată viaţa nu i-a părut rău. Dar s-a întâmplat o dată pe dos. La spovedanie, părintele a dat sfat unui tânăr să se cunune cu o văduvă iar tânărul nu l-a ascultat şi s-a însurat cu cea pe care o voia. -„Ce să ascult eu de moşneag! Oricum, monahul n-o să afle.", le-a zis el prietenilor. Atunci când după o săptămână prietenii au mers la Kitaiev şi au trecut pe le fericit pentru binecuvântare, părintele i-a întâmpinat şi le-a dat proapăţilor căsătoriţi un coş vechi, prăpădit, pe fundul căruia era o grămăjoară de gunoi, iar pe gunoi erau două mere...Neputând înţelege pilda, tinerii au mers să se lămurească la duhovnicul Kitaievului. Acesta, după ce i-a ascultat, a spus: -„Cele 2 mere proaspete sunteţi voi. Grămăjoara de gunoi de sub ele e viaţa nefericită care vă aşteaptă". Şi într-adevăr, nu a trecut nici un an, că tinerii au început să se certe şi până la urmă s-au despărţit.

www.ortodox.md

Despre folosirea dispozitivelor digitale

PortalOrtodox — Sat, 21 Feb 2015 12:21:23 GMT

Mai mulţi părinţi şi profesori vin cu o alternativă la manualele digitale ce urmează a fi introduse în şcoli despre care susţin că vor dezvolta atât probleme de atenţie şi de învăţare, vor atrofia simţul compătimirii şi a funcţiilor empatice.
Folosirea dispozitivelor digitale în actul educaţional desfăşurat în unităţile de învăţământ este privit cu teamă de unii părinţi şi profesori dat fiind faptul că utilizarea telefoanelor şi tabletelor aduc cu sine o serie de efecte negative asupra copiilor. Alternativa la utilizarea tabletelor în şcoli, respectiv a lecţiilor digitale este prezentată de Asociaţia Părinţilor pentru o Educaţie Sănătoasă, Asociaţia Dascălilor Români şi Asociaţia Părinţilor şi Profesorilor "Grigorie Palama": manual cu jocuri interactive şi ilustraţii făcute chiar de copii. Acestea au fost prezentate miercuri în cadrul conferinţei cu titlul "Copilul între Galaxia Gutenberg şi tehnologia moderne" ca parte a proiectului naţional "Un manual românesc pentru copilul tău".
Prima carte de acest fel, "Arte vizuale şi abilităţi practice pentru clasa pregătitoare şi clasa I", este un instrument de predare integrată a artelor plastice şi a lucrului manual, a spus unul dintre autori, Maria Cosmina Dragomir, doctor în arte plastice şi decorative al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti. Autorii manualului, un grup de 23 de profesori, artişti plastici, fizicieni, teologi, muzicologi, au selectat desene realizate de 1.000 de copii, pentru a ilustra cartea. Aceste materiale, distribuite deja gratuit în mai multe şcoli, sunt concepute conform curriculei naţionale propusă de Ministerul Educaţiei Naţionale, susţin iniţiatorii proiectului citat de Mediafax. Domnul Virgiliu Gheorghe, doctor în bioetică şi biofizician a susţinut opinia membrilor celor trei asociaţii: "Copiii care de mici se joacă pe telefon sau primesc tablete dezvoltă probleme de atenţie. Veţi vedea copii mici plictisiţi, retraşi, izolaţi. Generaţii care se plictisesc, depresivi cu tendinţe spre suicid". Biofizicianul a mai spus, potrivit Mediafax, că folosirea excesivă a telefonului sau tabletei afectează calitatea somnului şi a digestiei, iar violenţa indusă a jocurilor pe calculator atrofiază simţul compătimirii şI a funcţiilor empatice. Totodată, mediul electronic blochează răspunsul reflexiv, bazându-se pe răspunsul emoţional sau agresiv moderat. "Vom avea copii total nereflexivi care reacţionează pavlovian, stimul-răspuns. Are o durere, fuge de ea, nu are simţul responsabilităţii. Este o restructurare a creierului uman, a funcţiei umane. Domeniul lui de experienţă nu mai este unul natural, de experienţă umană, pentru că mediul lui de experienţă nu mai este unul uman. Este o experienţă virtuală".
Astfel, potrivit domnului Virgiliu Gheorghe, în câţiva ani se va dovedi că dezvoltarea mediului digital reprezintă unul dintre cele mai mari eşecuri din istoria şcolii moderne româneşti. "De fapt, în aceste condiţii, vom fi martorii apariţiei nu numai a unei generaţii practic analfabete, ci şi a unei generaţii în care problemele de învăţare şi dizabilităţile mentale vor constitui principala chestiune cu care se vor confrunta părinţii, instituţiile din domeniul educaţiei şi sănătăţii din ţara noastră. Cine va răspunde în faţa legii şi a poporului român pentru această măsură abuzivă şi iraţională prin care se încearcă înlocuirea manualelor cu tabletele în România?", a mai spus Virgiliu Gheorghe.

Oana Nistor

Învăţătură despre ziua de sâmbăta

PortalOrtodox — Sat, 21 Feb 2015 12:15:51 GMT

Sâmbăta este ziua rânduită de Biserică pentru pomenirea morţilor, căci Sâmbăta înseamnă în ebraică odihnă (Şabat). Aşadar, în ziua de odihnă facem rugăciuni pentru cei ce au murit, deoarece ei s-au odihnit de toate lucrurile pământeşti şi de toate celelalte. Iar pomenirea lor s-a rânduit să se facă în fiecare sâmbătă, dar nu în cea Mare. Cunoscând că parastasele, pomenile şi liturghiile făcute pentru răposaţi pricinuiesc acestora mare uşurare şi folos, dumnezeieştii părinţi au poruncit ca Biserica să le facă şi deseori şi de obşte. Ei au primit această poruncă de la Sfinţii Apostoli, precum zice şi Dionisie Areopagitul. Că slujbele făcute pentru suflete le sânt de folos, se vede între multe altele şi din istoria Sf. Macarie. Acesta a găsit pe când mergea pe drum o căpăţână uscată a unui elin păgân şi s-a întrebat:
"Au, oare, păgânii vreodată oarecare mângâiere în iad?" Căpăţâna i-a răspuns: "Au, părinte, mare uşurare când te rogi tu pentru ei." Marele Macarie, rugându-se lui Dumnezeu, a făcut aceasta, pentru că dorea să ştie dacă slujbele pentru cei mai dinainte adormiţi sânt de vreun folos acestora. Dar şi Sf. Grigorie Decalogul a mântuit prin rugăciunile sale pe împăratul Traian. Însă Dumnezeu i-a spus să nu se mai roage niciodată pentru păgâni. Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul), în cuvântul rostit la moartea fratelui său Chesarie, arată că sânt bune pomenile făcute pentru cei răposaţi. Iar marele Gură-de-Aur, în tâlcuirea la Epistola către Filipeni, spune astfel:
"Să purtăm grijă de folosul celor ce au răposat. Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii şi prinoase, căci aceasta le aduce uşurare, mare câştig şi folos. Într-adevăr, nu s-au legiuit acestea în zadar şi la întâmplare, şi nici n-au fost predate Bisericii lui Dumnezeu fără rost de preaînţelepţii ucenici ai Domnului, ca preotul să facă pomenire la înfricoşatele taine a celor în credinţă adormiţi."Şi iarăşi:
"La împărţeala averii tale, testamentul tău să aibă împreună-moştenitor, cu copiii şi cu rudele tale, şi numele dreptului Judecător, iar pomenirea săracilor să nu fie dată la o parte. Eu sânt chezaş de folosul ce-l vei avea."
Sfântul Atanasie al Alexandriei spune:"Chiar dacă s-ar risipi în aer cei săvârşiţi în credinţă, nu înceta a aprinde la mormânt candelă şi lumânări, chemând în ajutor pe Hristos Dumnezeu. Candela şi lumânările sunt primite de Dumnezeu şi aduc multă răsplată: dacă mortul a fost un păcătos - ca să-i dezlege păcatele; dacă a fost un om drept - ca să i se facă adăugire de răsplată; iar dacă a fost poate cineva străin şi sărac şi nu are pe nimeni să-i poarte de grija întru aceasta, atunci Dumnezeu, care este drept şi iubitor de oameni, va da pe deasupra şi aceluia din pricina sărăciei, în chip potrivit, milă după cum Însuşi ştie. De altfel, şi cel care aduce prinoase pentru unii ca aceştia ia parte împreună cu ei la răsplată, ca unul ce a arătat dragoste pentru mântuirea aproapelui, ca şi acela care unge cu mir pe altul, el mai întâi miroase frumos. Şi, dimpotrivă, cei care nu îndeplinesc făgăduinţele şi legămintele făcute de cei morţi vor fi negreşit osândiţi."
După cum spun dumnezeieştii Părinţi, sânt de folos celor morţi toate cele ce se fac pentru ei până la a doua venire a lui Hristos şi mai cu seamă acelora care au săvârşit puţine fapte bune în timpul când erau printre cei vii.
Trebuie să se ştie că dincolo ne vom cunoaşte toţi unii pe ceilalţi, chiar şi pe aceia pe care nu i-am văzut niciodată, după cum spune dumnezeiescul Gură-de-Aur, care dovedeşte aceasta cu pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. Cu toate acestea, nu ne vom vedea sub un chip trupesc, toţi vom avea aceeaşi vârstă, ne vom cunoaşte cu ochiul pătrunzător al sufletului, după cum spune Sf. Grigorie Teologul în cuvântul rostit la moartea lui Chesarie:
"Atunci, preaiubite frate, te voi vedea luminos şi slăvit, aşa cum de multe ori mi te-ai arătat în vis!"Iar marele şi slăvitul Atanasie zice:
"Şi până la învierea obştească s-a dat sfinţilor să se cunoască unul pe altul şi să se bucure împreună. Dar păcătoşii sânt lipsiţi de acest har. Sfinţilor mucenici li s-a dat să privească şi să cerceteze cele ce se fac de noi. La învierea cea de obşte, insă, când se vor arăta faptele ascunse ale tuturor, toţi ne vom cunoaşte unii pe alţii."
Sufletele drepţilor petrec acum în locuri deosebite; iar dimpotrivă, sufletele păcătoşilor, la rândul lor, unele se întristează în nădejdea mântuirii, iar altele se întristează în aşteptarea cumplitelor chinuri.
Nu toţi cei care au căzut în prăpăstii, în foc şi în mare şi au murit, sau cei care au pierit de frig sau de foame, au pătimit acestea din porunca lui Dumnezeu. Hotărârile lui Dumnezeu sunt aşa: unele din ele se fac prin bunăvoinţa Sa, iar altele prin îngăduinţă. Dar şi unele şi altele se săvârşesc spre înştiinţare, ameninţare şi înţelepţire a celorlalţi. Prin raţiunea Sa mai dinainte cunoscătoare, Dumnezeu ştie şi cunoaşte totul şi se săvârşesc toate prin voinţa Lui, după cum spune Sfânta Evanghelie despre păsările cerului. Nu Dumnezeu este, însă, Cel ce hotărăşte ca omul să moară într-un chip sau altul. Dumnezeu a hotărât o dată pentru totdeauna lungimea vieţii omeneşti şi felurile în care poate muri omul. Iar dacă Sf. Vasile cel mare vorbeşte de predestinarea vieţii, atunci face aluzie la cuvintele: "Pământ eşti şi în pământ vei merge". Căci apostolul spune scriind corintenilor: "Pentru că vă împărtăşiţi cu nevrednicie, pentru aceea sânt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi mulţi mor." Iar psalmistul spune: "Nu mă smulge în mijlocul zilelor mele"; şi "cu palme măsurate ai pus zilele mele." Iar Solomon zice: "Fiule, cinsteşte pe tatăl tău ca să trăieşti mulţi ani!"; şi iarăşi "Ca să nu mori înainte de vreme." În cartea lui Iov, Dumnezeu zice lui Elifaz: "V-as fi pierdut pe voi, dar n-am făcut-o din pricina robului Meu Iov." Din aceste locuri din Scriptură se vede că viaţa nu are hotar. Iar dacă afirmă cineva aceasta, atunci înţelege prin hotar voinţa lui Dumnezeu. Într-adevăr, Dumnezeu adaugă zile cui vrea, iar altuia i le micşorează; pe toate însă le rânduieşte spre folos. Prin urmare, hotarul vieţii fiecărui om, după cum spune marele Atanasie, este voinţa şi sfatul lui Dumnezeu. Pruncii morţi botezaţi se bucură de desfătarea bunătăţilor cereşti.
După ce a ieşit sufletul din trup, nu se mai îngrijeşte de cele de aici, ci totdeauna se îngrijeşte de cele de acolo. Facem parastas de trei zile pentru că în a treia zi omul îşi schimbă înfăţişarea; parastas de nouă zile, pentru că atunci începe să se descompună trupul, afară de inimă; şi parastas de patruzeci de zile, pentru că atunci se pierde şi inima.

Prot. Victor Mihalachi