Treptele clerului inferior in Biserica veche şi functiile lor in cult. - Teologia Liturgică - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Monday, 2016-12-05, 9:36 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Teologia Liturgică

Treptele clerului inferior in Biserica veche şi functiile lor in cult.

 

a. Ipodiaconul sau subdiaconul

Ipodiaconii sunt amintiţi prima dată în unele scrieri creştine din sec III.

Rolul lor era acela de a păzi uşile bisericii în timpul sfintelor slujbe, ca să nu intre nimeni dintre necredincioşi sau dintre cei nebotezaţi sau dintre cei care nu erau vrednici ca să intre în sfântul locaş. De asemenea, ei supravegheau ordinea şi liniştea în biserici la slujbe, pregăteau şi ţineau în bună rânduială sfintele vase, ajutau arhiereul să îmbrace sfintele veşminte, să se spele pe mâini şi în general ajutau pe diacon la slujba altarului. Unii ipodiaconi puteau primi, împreună cu diaconii, darurile aduse de către credincioşi la altar, aveau grijă de mormintele martirilor, de iluminarea bisericilor şi de toate cele necesare pentru slujirea liturgică.

 

b. Anagnostul, lectorul sau citeţul.

Anagnoştii, lectorii sau citeţii sunt pomeniţi, ca membrii ai clerului inferior în documente, începând cu cele de la sfârşitul secolului al II-lea. Sarcina lor principală era să citească părţi din Sfânta Scriptură, rânduite să se citească la serviciul divin, cu excepţia pericopelor evanghelice, sau a unor lecturi întâmplătoare din cadrul adunărilor liturgice, precum: acte martirice sau vieţi de sfinţi, epistole pastorale, etc. Ei citeau de pe amvon.

În timpul persecuţiilor, ipodiaconilor li s-a încredinţat şi păstrarea cărţilor sfinte folosite la cult, o funcţie destul de periculoasă şi plină de riscuri. Mai făceau şi alte servicii precum: aprinderea lumânărilor, purtarea sfeşnicelor la procesiunile solemne, însoţirea episcopilor şi purtarea cărţilor de cult necesare, etc. Unele biserici ajutau şi la învăţământul catehetic. Numărul lectorilor era foarte mare, mai ales în secolele IV şi V; avem astfel menţiuni despre anagnoşti sau citeţi, precum: Teodor Lectorul (Citeţul) de la Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, care a făcut un rezumat la Istoria Bisericii de Eusebiu, Sozomen si Teodoret, continuând-o pâna la 518.

c. Psaltul, cantorul sau cântăreţul

Psaltul, cantorul sau cântăreţul este posterior lectorului şi un fel de dublare a lui. Abia mai târziu apare distincţia între lectori, pe de o parte, şi psalt, pe de alta, ca două trepte şi funcţii deosebite, în cadrul clerului inferior. În Orient, prin secolele IV-V, au fost folosite şi femeile pentru slujba de citeţi şi pentru cea de cântăreţi.

În Biserica veche, până prin secolele VII-VIII, toţi credincioşii care participau la sfintele slujbe, dând răspunsurile la ectenii şi cântând imnele liturgice. Funcţia de cantăreţ nu a fost creată pentru a-i inlocui pe credincioşi în cântarea liturgică, ci pentru a-i instrui pe aceştia şi pentru a-i conduce la îndeplinirea acestei datorii creştine, pentru a-i reprezenta, la nevoie, în cadrul cultului. Cântăreţul avea rolul principal de solist şi de conducător al cântarii; el dădea tonul, începea şi executa de fapt cântarea psalmilor. În faza cântării antifonice sau alternative, psalţii conduceau cântarea, cântau laolaltă cu poprul sau corul credincioşilor, împărţiţi în două grupe sau coruri, care executau alternativ versetele psalmilor. Rolul şi importanţa lor a sporit în faza psaltichiei bizantine, când cântarea bisericească a devenit mai complicată.

 

d. Exorcistii

 Exorciştii sunt amintiţi în documente încă din secolul III, fiind cei în grija cărora stătea îngrijirea energumenilor şi izgonirea duhurilor necurate. La început, exorcismul era un dar extraordinar şi deci nu putea fi exercitat de orcine, fără o consacrare sau delegaţie expresă din partea autorităţii bisericeşti. Odată cu dispariţia harismaticilor, atribuţia exorcizarii a început sa se acorde numai anumitor persoane, prin hirotesie, exorciştii fiind astfel introduşi oficial printre membrii clerului inferior. Funcţia lor de căpetenie era îngrijirea energumenilor, adica a celor bântuiti de duhuri necurate, care în disciplina şi organizarea Bisericii vechi, alcătuiau o clasă sau o grupă distinctă a comunităţilor creştine; pentru aceştia existau chiar rugăciuni şi ectenii speciale în rânduiala serviciilor bisericeşti. În secolele IV-V, chiar exorcismele din rânduiala de astăzi a Botezului şi mare parte din pregătirea candidaţilor la Botez erau de competenţa exorciştilor, trecând abia târziu în atribuţiile preoţilor.

 

e. Acolutul sau acolytul.

Acolutul este întâlnit numai în Apus. El îndeplinea în Biserica Romană funcţiile ipodiaconului din bisericile greceşti. Astfel, el ajuta pe clericii din altar la săvârşirea Sfintei Euharistii, purtând vasele sfinte. Tot el ducea uneori Sfânta Euharistie bolnavilor, păstra veşmintele bisericeşti, îngrijea candelele şi aprindea lumânările, etc. Aveau un rol important mai ales în slujbele solemne săvârşite de papi. Treapta lor a luat o mare dezvoltare şi importanţă îndeosebi la Roma, unde, începând cu secolul VI, acoliţii au preluat funcţiile cântăreţilor şi ale exorciştilor de odinioară.

 

f.                                                              Ostiarii sau portarii.

Ostiarii sau portarii pomeniţi în unele documente din secolul IV, erau supraveghetorii uşilor bisericeşti în timpul săvârşirii serviciilor divine. Tot ei despărţeau pe catehumeni şi pe penitenţi de credincioşi, îndepărtau pe păgâni şi pe profani din sfântul locaş şi închideau uşile bisericilor nu numai la sfârşitul slujbei, ci şi după Liturghia catehumenilor.

 

g. Groparii sau înmormântătorii.

Groparii sau înmormântătorii aveau în grijă săparea galeriilor din catacombe, întreţinerea şi decorarea lor, repartizarea locurilor de înmormântare, şi purtau grijă de morminte, îndeosebi de cele ale martirilor.

O organizaţie analoagă au fost aşa numiţii dricari sau lecticari adică dricarii sau purtătorii de năsălie, care aveau însărcinarea de a organiza funerariile, mai ales ale săracilor, pe care trebuiau să îi îngroape gratuit. Ei nu faceau parte din cler.

 

II.                                                                                   Numărul membrilor clerului inferior

 

Numărul membrilor clerului inferior a variat dupa trebuinţele şi posibilităţile materiale ale fiecărei biserici. Acest număr a fost întotdeauna unul foarte mare în centrele mitropolitane şi patriarhale, dar mai ales în Marea Biserică din Constantinopol.

 

III.                                                                                 Durata existenţei treptelor clerului inferior

 

Treptele clerului inferior nu s-au ivit toate deodată şi pretutindeni în Biserica veche, şi tot aşa au şi dispărut, nu peste tot în acelaşi timp. Legate de situaţii şi împrejurări istorice şi de condiţiile de viaţă şi de nevoile specifice Bisericii vechi, aceste funcţii şi trepte ale clerului inferior au dispărut odată cu încetarea situaţiilor şi a nevoilor religioase care le-au inpus şi le-au creat. Aşa au dispărut diaconiţele, în urma generalizarii pedobaptismului (botezul copiilor).

 

IV.                                                                                 Clerul inferior în Biserica de astăzi

 

Toate slujirile bisericeşti inferioare de odinioară, în legătură cu îngrijirea sfântului locaş şi buna desfăşurare a cultului, de prin sec al XIV, au fost transferate la catedrale şi mănăstiri, eclesiarhului, care era ales de obicei dintre monahii clerici şi care avea ca ajutor pe paraclisiarh. Acesta avea şi grija respectării întocmai a tipicului şi a rânduielilor bisericeşti tradiţionale.

Unele slujiri bisericeşti inferioare au dispărut din Biserica de Răsărit, dar s-au păstrat în Apus, precum: ostiarii, exorciştii şi acoluţii. Numai ipodiaconatul şi lectoratul se menţin până astăzi, atât în Răsărit, cât şi în Apus.

În Biserica Ortodoxă se păstrează până astăzi numai două din vechile trepte ale clerului inferior, care primesc hirotesie, şi anume: anagnostul (citeţul) şi ipodiaconul. Atât ipodiaconatul cât şi funcţia de citeţ au rămas însă obligatorii, mai mult ca trepte premergătoare pentru hirotonia întru diacon.

Toate celelalte slujiri în legătură cu necesităţile cultului sunt îndeplinite astăzi fie de cântăreţi, fie de paraclisier.

Category: Teologia Liturgică | Added by: PortalOrtodox (2012-02-25)
Views: 902 | Tags: liturgica speciala, relige, manual online liturgica, liturgica referat, liturgica online, curs liturgica, referat | Rating: 5.0/3
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016