Sistematizarea
şi fixarea în scris a rânduielilor de cult precum şi a textului rugăciunilor,
fac să apară încă din sec IV cele mai vechi cărţi de slujbă, începând cu
Tipicul. Originile Tipicului le găsim la Sfântul Hariton Mărturisitorul, în
sec. V. Ulterior, Sfântul Sava cel Sfinţit de la Mănăstirea sa din pustia
Palestinei, elaborează Tipiconul care-i
poartă numele (Tipiconul Sfântului Sava). Alte
cărţi de slujbă timpurii sunt: Liturghierul-Molitfelnic de
felul Evhloghiului lui Serapion din
sec. IV; Rânduieli bisericeşti (tot
din sec. IV).
Antologhionul şi Mineiele codificate în forma actuală,
sunt alcătuite aproximativ între secolele X şi XII. Un rol hotărâtor în fixarea
tipicului cărţilor de slujbă bisericească l-au avut mănăstirile şi în primul
rând mănăstirile de la Athos.
Cărţile de cult le împărţim în 2
categorii mari:
-
Cărţi compuse din texte luate din Sfânta Scriptură
(Evanghelia, Apostolul, Psaltirea)
-
Cărţi compuse de Sfinţii Părinţi ai Bisericii
Evanghelia
sau Evangheliarul (euangello= binevestesc). În primele
secole ale Bisericii nu erau încă fixate pericopele evanghelice, iar citirea
acestor texte din Sfânta Scriptură rămânea la alegerea conducătorilor fiecărei
biserici locale. În secolul al IV-lea se face împărţirea Evangheliilor în
capitole şi versete fiind fixate şi pericopele evanghelice pentru duminici şi
sărbători. Stabilirea definitivă a pericopelor evanghelice s-a făcut abia prin
sec. IX. Îmbogăţirea cultului cu imne, cântări şi rugăciuni închinate
sfinţilor, impune prescurtarea pericopelor prea dezvoltate (aşa cum fuseseră
stabilite de Eutaliu şi Evagrie), spre a face loc noilor elemente de
imnografie. În afară de Evangheliile rânduite pentru cele trei perioade mari
ale anului bisericesc mai găsim la sfârşitul Sfintei Evanghelii, cele 11
Evanghelii (ale Învierii). La sfârşitul cărţii numită Evanghelie s-a adăugat Evanghelistarul, adică cele 35 de tabele
calendaristice arătând şirul Evangheliilor din fiecare an, după data
schimbătoare a Sfintelor Paşti.
Apostolul (-Praxapostol - trimis, lat. epistolarium), este cartea de cult care, ca şi Evangheliarul
cuprinde texte scripturistice care se citesc la slujbele bisericeşti. Este de
asemenea împărţit în pericope care cuprind: Faptele Apostolilor, Epistolele
pauline şi Epistolele soborniceşti. La început, citirea Apostolului era
încadrată între texte din psalmi, dar cu timpul, versetele din psalmi s-au
redus din aceste versete nemairămânând decât prochimenul şi „Aliluia”, rostit
la sfârşitul citirii Apostolului.
Psaltirea (cântare, odă-, lat. Psalterium - instrument muzical de acompaniat). Psaltirea este una
din Cărţile Vechiului Testament care a intrat în cultul creştin datorită
frumuseţii conţinutului ei, alcătuit din 150 de psalmi, atribuiţi lui David şi
altor autori. Psalmii au constituit prima formă de cântare religioasă în cultul
creştin. Lecturile biblice erau alternate cu cântarea psalmilor, considerent
care explică şi gruparea lor în cult pe capitole numite catisme.
Catismele sunt în număr de 20.
Psalmii
se cântă cu precădere la slujbele Vecerniei şi Utreniei. Psaltirea este una din
cărţile de cult în care sunt cuprinse cele mai frumoase imne de slăvire a lui
Dumnezeu. Actualele ediţii ale Psaltirii cuprind la sfârşit Paraclisul Maicii
Domnului (al II-lea, facere a lui Teodor Lasscaris) şi învăţătura despre
rânduiala citirii Psaltirii.
Liturghierul (leitourgiarov). În această carte de cult
sunt cuprinse variantele cunoscute astăzi ale celei mai sfnte dintre slujbele
Bisericii: Sfânta Liturghie, în centrul căreia stă slujba Sfintei Euharistii.
Liturghierul cuprinde în prima parte
rânduiala slujbelor premergătoare Sfintei Liturghii: rânduiala
Vecerniei,Utreniei şi a Vecerniei cu Litie.
Slujba Sfintei Liturghii este redată
cu rânduiala părţilor ei componente: Rânduiala Proscomidiei, Rânduiala
pregătirii pentru săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii, Liturghia Sfântului Ioan
Gură de Aur, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi Liturghia Darurilor mai
înainte sfinţite.
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare
se săvârşeşte numai de zece ori pe an: în primele cinci duminici din Sfântul şi
Marele Post, în Sfânta şi Marea Joi, în Sâmbăta Mare, în ziua pomenirii
Sfântului Vasile cel Mare (1 ianuarie), în ajunul Naşterii Domnului şi în
ajunul Botezului Domnului (dacă ajunul cade sâmbăta, atunci această Liturghie
se săvârşeşte Duminica, iar sâmbăta se săvârşeşte Liturghia Sf. Ioan Gură de
Aur).
Liturghia
Darurilor mai înainte sfinţite, după cum este hotărât prin canonul 52 al
sinodului Trulan, se slujeşte în toate zilele Postului Mare, afară de sâmbătă,
duminică şi în ziua Bunei Vestiri.
Liturgheirul
mai conţine Rânduiala Sfintei Împărtăşanii, Otpusturile Praznicelor Împărăteşti
şi ale sfinţilor zilelor de peste săptpmână. Un capitol special al Liturgheirului
cuprinde rânduielile la: binecuvântarea colivei, scoaterea Cinstitei Cruci în
14 septembrie, a binecuvântării salciei în Duminica Floriilor, a pâinii care se
numeşte în popor Paşti, a binecuvântării diferitelor prinoase, precum şi
învăţătura pentru scoaterea Sfântul Aer, în Vinerea cea mare din Săptămâna
Sfintelor Patimi. În Liturghier sunt cuprinse de asemenea: rugăciuni pentru
diferite cereri de trebuinţă din viaţa omului, pentru cei bolnavi, cei ce
călătoresc, cei din închisori, pentru cei asupriţi de vrăjmaşi, pentru diferite
calamităţi naturale, pentru orice primejdie, precum şi rugăciuni de mulţumire
pentru binefacerile primite de la Dumnezeu.
Un
capitol special cuprinde Povăţuirile pentru
sfinţiţii slujitori în legătură cu: pregătirea pentru slujbă a preotului, cât
şi pregătirea celor necesare săvârşirii Sfintei Euharistii, precum şi a celor
ce se pot întâmpla în timpul slujirii Sfintei Liturghii cu materia Sfântului
Trup şi a Sfântului Sânge al Domnului. La sfârşitul Liturghierului se include Tipicul
Slujbei Sfintei Liturghii cu arhiereu şi Sinaxarul
Molitfelnicul, cartea de slujbă numită
şi Evhologhiu,
(euχologiov,
combinarea a două cuvinte greceşti euχo-logoV =
rugăciune + cuvânt). Molitfelnicul cuprinde toate slujbele cerute de nevoile vieţii
duhovniceşti a creştinului, începând de la naşterea lui şi până la moarte. El
cuprinde slujbele Sfintelor Taine, a ierurgiilor precum şi rugăciuni speciale
legate de tot felul de necesităţi sufleteşti, cerute de nevoile duhovniceşti
ale credincioşilor, mai ales atunci când se află în suferinţe şi boli.
Aghiasmatarul, este
o carte de slujbă care cuprinde o parte dintre cele mai importante slujbe
bisericeşti (în special rânduiala Sfintelor Taine şi a ierurgiilor mai
importante), precum şi Rânduiala primirii la Ortodoxie a
celor de alte credinţe. Ca şi conţinut, el este un rezumat la
Molitfelnicului
Panihida, este cartea
de cult care cuprinde rânduielile pentru cei adormiţi (precum: înmormântarea,
Parastasul şi Panihida)
Tedeum-ul,
reprezintă o creaţie proprie Bisericii noastre din a doua jumătate a secolului
trecut. Cartea de cult numită Tedeum cuprinde slujbele săvârşite la momente
solemne din viaţa Bisericii sau a credincioşilor ei, precuma: Anul nou, Ziua
ierarhului locului, începutul şi sfârşitul anului şcolar, etc.
Acatistierul- cuprinde
slujbele Acatistelor sfinţilor prăznuiţi în cursul anului bisericesc.
Ceaslovul (Orologiul
- copoXoyiov- orariul), este cartea liturgică care cuprinde
rugăciuni şi cântări pentru ore fixe: ale serii (vecernie, pavecerniţă), ale
miezonopticii, ale dimineţii (ceasul I, al treilea, al şaselea, al nouălea).
Penticostarul este
cartea de slujbă care cuprinde slujbele pentru zilele săptămânilor şi pentrui
duminicile cuprinse între perioada de la Înviere la Cincizecime. Slujbele din
perioada Penticostarului se deosebesc de cele din Octoih sau Triod, deoarece
imnele sau cântările din Penticostar sunt pline de bucuria Învierii. Compunerea
lor se atribuie sfinţilor melozi: Iosif Studitul, Cosma de Maiuma şi Ioan
Damaschinul.
Triodul
este cartea care cuprinde rânduiala slujbelor liturgice din
perioada anului bisericesc numită a Triodului. Perioada Triodului începe cu
Duminica Vameşului şi a Fariseului şi se termină cu Sâmbăta Mare. Cuprinde 10
săptămâni dintre care primele trei, sunt cele pregătitoare pentru Postul Mare,
iar restul de şase sunt ale postului propriu-zis. În duminicile Triodului se
cântă slujba din Octoih, combinată cu slujba din Triod. Sunt cuprinse în
conţinutul său indicaţii asupra slujbelor sfinţilor care cad în zilele de peste
săptămână, slujbelor pentru cei adormiţi, slujba Liturghiei Darurilor mai
înainte sfinţite, Utreniilor (Deniilor) din săptămâna a cincia din Postul Mare,
a Deniilor din săptpmâna Sfintelor Patimi, a Vinerii celei Mari, când se scoate
Sfântul Epitaf, despre Liturghia Sf. Vasile cel Mare, despre citirea Canonului
Sf. Andrei Criteanul, în joia săptpmânii a cincea din postul cel mare.
Sunt
oferite de asemenea îndrumări tipiconale asupra veşmintelor pe care trebuie să
le îmbrace preoţii în perioada Triodului (culoarea purpurie pentru zilele de
rând). Sâmbăta şi duminica sunt recomandate veşminte luminoase. În Duminica
seara a lăsatului de sec de brânză se schimbă dvera, acoperămintele Sfintei
Mese, ale proscomidiarului, tetrapodului, analogului, fiind înlocuite cu cele
de culoare închisă, vişinie sau stacojie. La sfârşitul Triodului este redată
viaţa Sf. Măria Egipteanca, scrisă de Sofronie, patriarhul Constantinopolului.
Ultimul capitol din Triod este Tipicul Sfântului Marcu sau Capetele Sfântuli Marcu, cuprinzând indicaţii despre modul în care
se combină slujba Triodului cuaceea a Mineiului, în cazul sărbătorilor cu
ţinere generalizată, precum Bunavestire sau sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic
Gherorghe, în funcţie de data Paştilor.
Octoihul cuprinde
rânduiala slujbelor bisericeşti de seara şi dimineaţa, pe cele opt glasuri
pentru toate duminicile şi zilele de rând din perioada anului bisericesc.
Perioada aceasta începe de la Duminica întâi după Rusalii şi ţine până la
Duminica Vameşului şi a Fariseului, când începe Triodul.
Octoihul (oktoiχoV= opt
glasuri - optglăsarul) se numeşte astfel, deoarece imnele din slujbele sale se
cântă pe opt glasuri care se succed săptămânal. Cântările Octoihului se axează
în fiecare zi pe o rugăciune de invocare şi pomenire: luni pentru sfinţii
îngeri, marţi pentru sfinţii prooroci, miercuri şi vineri pentru Crucea
Răstignirii lui Hristos, joi pentru Sfinţii Apostoli şi a Sfântului Ierarh
Nicolae, iar sâmbăta se pomenesc toţi sfinţii şi cei adormiţi din neamul
nostru, iar Duminica este ziua de bunavestire a Învierii Domnului şi de
mântuire a neamului omenesc. Sfântului Efrem Şirul i se atribuie imnele
închinate Sfintei Fecioare; stihirile şi troparele învierii din Octoih de
sâmbătă sunt atribuite lui Anatolie, patriarhul Constantinopolului, dar
cântările şi imnele esenţiale, adică cântările învierii şi aşezarea lor pe
melosul celor opt glasuri aparţin Sfântului Ioan Damaschinul.
Octoihul mic sau Catavasierul este
un extras din Octoihul Mare. Cuprinde numai imnele din rânduiala slujbelor de
duminică: rânduiala Vecerniei, a Utreniei şi a Sfintei Liturghii cu cântările
învierii, pe cele opt glasuri, podobiile celor opt glasuri, Polieleul şi
Pripelele (Mărimurile), Catavasiile Praznicelor Împărăteşti, svetilnele şi
stihirile Evanghelice (Voscresnele) din slujba Utreniei duminicilor.
Mineiele
(minea).
Începând cu a doua jumătate a secolului IV, se dezvoltă cultul sfinţilor şi al
sfintelor moaşte. Pelerinajele la locurile sfinte din Palestina se înmulţesc şi
se fac slujbe la mormintele sfinţilor martiri cunoscuţi ca fiind făcători de
minuni, aceştia fiind cinstiţi printr-un cult deosebit. La şirul sfinţilor
martiri din epoca prigoanelor se adaugă treptat alte categorii de sfinţi
(mărturisitori, pustnici şi cuvioşi ierarhi) care se înscriu în sinaxarul
creştin.
Mineiele
au luat fiinţă prin sec VIII, imnografia lor datorându-se mai multor autori de
cântări, precum: Efrem Sirul, Sofronie al Ierusalimului, Teodor şi Iosif
Studitul, Sfântul Ioan Damaschinul şi fratele său Cosma.
Mineiul
(Minologhiul – provenind de la
termenul grecesc min,
care înseamnă lună) cuprinde slujba
Vecerniei şi Utreniei pentru fiecare zi a anului bisericesc. În Minei, se află
pe lângă tipicul slujbei şi viaţa sfântului sau istoricul sărbătorii sub
denumirea de Sinaxar, care însemnează adunare.
Arhieraticonul cuprinde
rânduiala sfinţirii tuturor slujitorilor Bisericii: Hirotesia citeţului
ipodiaconului, Hirotonia diaconului, a preotului şi a arhiereului, Rânduiala
Sfintei Liturghii cu arhiereu, precum şi rânduiala sfinţirii Antimiselor.
Tipicul. Compunerea
tipicului este atribuită Sfântului Sava cel Sfinţit, în sec. al V-lea. Acesta a
preluat învăţăturile de la cuvioşii Eftimie şi Teoctist. Ieromonahul Marco,
egumenul mănăstirii Sf. Sava, finalizează Tipiconul
în forma lui, cunoscută astăzi. Tipicul cuprinde două părţi. Partea I a Tipiconului prezintă rânduiala
serviciului divin al celor şapte Laude şi al Sfintei Liturghii pentru cele trei
perioade ale anului bisericesc. Partea a doua cuprinde indicaţii sumare asupra
unor practici mai mărunte în domeniul cultului, precum: aprinderea luminilor în
biserică, tragerea clopotelor şi toaca, închiderea şi deschiderea uşilor
împărăteşti şi a dverei, rânduiala cădirilor,etc.