Rugăciunea în cult - Teologia Liturgică - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Monday, 2016-12-05, 9:38 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Teologia Liturgică

Rugăciunea în cult

Rugăciunea, cântarea religioasă, lecturile religioase, predica şi mărturisirea credinţei constituie fomrularul verbal sau textul sfintelor slujbe, iar actele (mişcările liturgice) sunt partea externă, adică ritualul liturgic.

Cultul divin public se săvârşeşte după un anumit tipic, adică după rânduieli, forme şi formule verbale, fixe şi stabile, statornicite de către Biserică şi înscrise în cărţile ei de cult, fiind respectate de către toţi slujitorii bisericeşti şi de către toţi credincioşii. Aceste normative se referă numai la cultul divin public. Rugăciunea particulară se poate face oricum şi oricând fără a se încadra într-un tipic.

Rugăciunea particulară şi cea publică nu se exclud, ci se completează. În Ortodoxie, accentul se pune pe cultul divin public, pe rugăciunea liturgică sau colectivă, care dezvoltă între membrii comunităţii eclesiale sentimentul universalităţii sau al sobornicităţii Bisericii.

Învăţătura ortodoxă şi-a găsit formele de exprimare în cadrul cultului său, atât în imnografia bizantină (canoane, condace, tropare), cât mai ales prin textele liturgice răsăritene, mărturii vechi ale doctrinei creştine adevărate ortodoxe. Rugăciunile se îndreaptă nu numai către persoanele Sfintei Treimi ci şi către Născătoarea de Dumnezeu, către Sfinţii îngeri şi către toţi Sfinţii, ca mijlocitori ai rugăciunilor credincioşilor către Dumnezeu, acestea învrednicinudu-se de haruri deosebite, bucurându-se de cinstire înaintea lui Dumnezeu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rugăciunea Sfintei Jertfe (Anaforaua)

Anaforaua este rugăciunea în timpul căreia se săvârşeşte jertfa liturgică( sfinţirea şi prefacerea Darurilor). Ea este centrul Sfintei Liturghii (anajoraua, de la avacpspco - a ridica, a înălţa). Aceasta a însemnat iniţial ridicare, înălţare, ca apoi să ia sensul de jertfă, ofrandă (oblatio, illatio) pentru că oferirea jertfei se face prin înălţarea şi legănarea darului de jertfă. Anaforaua se numeşte în Liturghia Ortodoxă tot şirul de rituri şi rugăciuni citite de preot, cuprinse în Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi în cea a Sfântului Vasile cel Mare de la : „Cu vrednicie şi cu dreptate...” până la „şi ne dă nouă cu o gură şi cu o inimă a cânta” .

Rugăciunea cuprinsă în Anafora formează 4 grupe distincte de rugăciuni:

                a. Rugăciunea de laudă şi mulţumire de la început sau marea rugăciune euharistică;

b.       A doua parte a Anaforalei este Anamneza sau rugăciunea aducerii aminte, împlinind porunca Mântuitorului: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea”, rememorând momentele principale din istoria Răscumpărării, care sunt de altfel şi temeiul aducerii Darurilor, a pâinii şi a vinului;

c.        Epicleza (smKÂ,nai) care înseamnă invocare, chemare), a treia parte a Anaforalei, este rugăciunea cea mai importantă, pentru că în timpul ei se săvârşeşte şi prefacerea Darurilor;

d.        Anaforaua se încheie în ritul bizantin cu rugăciunile de mijlocire generală pentru întreagă Biserică, această rugăciune fiind numită şi Diptice.

La început Anaforaua era o singură rugăciune, de mare întindere, care se rostea în întregime de preot sau episcop, ca astfel să fie auzită de toţi credincioşii care încheiau cu răspunsul Amin.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.   Formele  rugăciunii  liturgice.  Caracterul  biblic  al  textelor rugăciunilor ortodoxe. Felurile rugăciunii.

Rugăciunea poate fi împărţită după conţinut sau după subiect.

 

1. După subiectul ei:

 

a.   particulară, recomandată de Mântuitorul, „Tu când te rogi, intră în cămara ta...” (Mt. 6, 6)

b.   publică, bisericească sau liturgică: rugăciunea colectivă sau comunitară.

 

                2. După conţinut:

 

a.  Rugăciunea de laudă sau de slăvire (doxologie)

b. Rugăciunea de mulţumire (euharistică) exprimă recunoştinţa pentru bunătatea şi binefacerile lui Dumnezeu

                c. Rugăciunea de mărturisire (de pocăinţă), de umilinţă şi credinţă în bunătatea şi iertarea lui Dumnezeu

d. Rugăciunea de cerere, este sâmburele originar al cultului. Nu lipseşte din nici o slujbă, străbate şi cântarea şi predica, stă şi la baza formelor ceremoniale.

 

Rugăciunile liturgice se împart în:

 

 -comune tuturor rânduielilor           

- proprii numai anumitor slujbe

 

 

 

 

 

 

Ectenia, este formată din rugăciuni rostite în numele poporului, rugăciune colectivă, comunitară, formulând dorinţele, nevoile şi cererile duhovniceşti şi materiale ale întregii adunări. Felurile ecteniei: ectenie mică, întreită, a cererilor, ectenii speciale.

Formule variate de salutare şi binecuvântare sau îndemn:

 

a.  Salutare şi binecuvântare: „Pace tuturor", „Binecuvântarea Domnului peste voi toţi”;

b.     îndemn: „Să luăm aminte”. Formule de îndemn la rugăciune: „Domnului să ne rugăm”.

c.  Formule de rugăciuni bisericeşti încheietoare, finale, comune: Doxologia mică,
Amin (formulă din cultul iudaic), Aliluia („lăudaţi pe Domnul”), formulă întâlnită mai ales în psalmii Hallel.

d.  Formule de salutare şi îndemn la rugăciune, menite să asigure rânduiala şi
liniştea la slujbă: „Pace tuturor”, rugăciuni bisericeşti introductive.

 

Simbolul credinţei. La început existau reguli de credinţă (regula veritas, regula fidei, simbol). Fiecare biserică îşi avea propriile ei formule, deosebite între ele numai ca formă, (ex: Simbolul apostolic, formula lui Irineu, Origen, etc). Simbolul ortodox niceo-constantinopolitan, cuprinde învăţătură ortodoxă, formulată pe scurt. Acest simbol a stat la baza învăţământului catehetic.

Apolisul (grec), otpustul (slav), înseamnă concediere, slobozire.

Rugăciunea liturgică este deopotrivă expresie a cultului de adorare a lui Dumnezeu şi de venerare a persoanelor şi lucrurilor sfinte, dar şi expresia funcţiei harismatice, sfinţitoare a cultului, prin jertfa liturgică. Aceasta exprimă totodată prinosul de mulţumire şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El, de aceea se şi numeşte Euharistică, adică de mulţumire.

 

 

 

 

 

 

După originea sau provenienţa lor, cântările bisericeşti întrebuinţate se împart în două mari categorii:

 

A. Cântări de origine biblică al căror text îl găsim în cărţile Sf. Scripturi, atât a Vechiului, cât şi a Noului Testament;

B.            Cântări de origine nescripturistică sau imnele liturgice, care reprezintă forme ale poeziei imnografice, scrise de diferiţi poeţi bisericeşti (imnografi şi
melozi)

A. Cântările de origine biblică. Acestea se împart în două subdiviziuni:

1. Psalmii biblici cuprinşi în cartea de cult numită Psaltire;

2. Alte Cântări biblice

Category: Teologia Liturgică | Added by: PortalOrtodox (2012-02-25)
Views: 586 | Tags: liturgica referat, liturgica online, liturgica speciala, relige, curs liturgica, manual online liturgica, referat | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016