|
Rugăciunea,
cântarea religioasă, lecturile religioase, predica şi mărturisirea credinţei
constituie fomrularul verbal sau textul sfintelor slujbe, iar actele (mişcările
liturgice) sunt partea externă, adică ritualul liturgic.
Cultul
divin public se săvârşeşte după un anumit tipic, adică după rânduieli, forme şi
formule verbale, fixe şi stabile, statornicite de către Biserică şi înscrise în
cărţile ei de cult, fiind respectate de către toţi slujitorii bisericeşti şi de
către toţi credincioşii. Aceste normative se referă numai la cultul divin
public. Rugăciunea particulară se poate face oricum şi oricând fără a se
încadra într-un tipic.
Rugăciunea
particulară şi cea publică nu se exclud, ci se completează. În Ortodoxie,
accentul se pune pe cultul divin public, pe rugăciunea liturgică sau colectivă,
care dezvoltă între membrii comunităţii eclesiale sentimentul universalităţii
sau al sobornicităţii Bisericii.
Învăţătura
ortodoxă şi-a găsit formele de exprimare în cadrul cultului său, atât în
imnografia bizantină (canoane, condace, tropare), cât mai ales prin textele
liturgice răsăritene, mărturii vechi ale doctrinei creştine adevărate ortodoxe.
Rugăciunile se îndreaptă nu numai către persoanele Sfintei Treimi ci şi către Născătoarea
de Dumnezeu, către Sfinţii îngeri şi către toţi Sfinţii, ca mijlocitori ai
rugăciunilor credincioşilor către Dumnezeu, acestea învrednicinudu-se de haruri
deosebite, bucurându-se de cinstire înaintea lui Dumnezeu.
Rugăciunea Sfintei Jertfe (Anaforaua)
Anaforaua este rugăciunea în timpul
căreia se săvârşeşte jertfa liturgică( sfinţirea şi prefacerea Darurilor). Ea
este centrul Sfintei Liturghii (anajoraua, de
la avacpspco - a
ridica, a înălţa). Aceasta a însemnat iniţial ridicare, înălţare, ca apoi să ia
sensul de jertfă, ofrandă (oblatio,
illatio) pentru că oferirea jertfei se face prin înălţarea şi legănarea
darului de jertfă. Anaforaua se numeşte în Liturghia Ortodoxă tot şirul de
rituri şi rugăciuni citite de preot, cuprinse în Liturghia Sfântului Ioan Gură
de Aur şi în cea a Sfântului Vasile cel Mare de la : „Cu vrednicie şi cu
dreptate...” până la „şi ne dă nouă cu o gură şi cu o inimă a cânta” .
Rugăciunea cuprinsă în Anafora
formează 4 grupe distincte de rugăciuni:
a. Rugăciunea de laudă şi mulţumire de la început sau
marea rugăciune euharistică;
b.
A doua parte a Anaforalei este Anamneza sau rugăciunea aducerii aminte,
împlinind porunca Mântuitorului: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea”,
rememorând momentele principale din istoria Răscumpărării, care sunt de altfel
şi temeiul aducerii Darurilor, a pâinii şi a vinului;
c.
Epicleza (smKÂ,nai)
care înseamnă invocare, chemare), a treia parte a Anaforalei,
este rugăciunea cea mai importantă, pentru că în timpul ei se săvârşeşte şi
prefacerea Darurilor;
d.
Anaforaua se încheie în ritul
bizantin cu rugăciunile de mijlocire generală pentru întreagă Biserică, această
rugăciune fiind numită şi Diptice.
La început Anaforaua era o singură rugăciune, de mare
întindere, care se rostea în întregime de preot sau episcop, ca astfel să fie
auzită de toţi credincioşii care încheiau cu răspunsul Amin.
2. Formele rugăciunii
liturgice. Caracterul biblic
al textelor rugăciunilor
ortodoxe. Felurile rugăciunii.
Rugăciunea poate fi împărţită după conţinut sau după subiect.
1. După
subiectul ei:
a.
particulară, recomandată
de Mântuitorul, „Tu când te rogi, intră în cămara ta...” (Mt. 6, 6)
b.
publică, bisericească
sau liturgică: rugăciunea colectivă sau comunitară.
2. După conţinut:
a. Rugăciunea
de laudă sau de slăvire (doxologie)
b. Rugăciunea de mulţumire (euharistică)
exprimă recunoştinţa pentru bunătatea şi binefacerile lui Dumnezeu
c. Rugăciunea de mărturisire (de
pocăinţă), de umilinţă şi credinţă în bunătatea şi iertarea lui Dumnezeu
d. Rugăciunea de cerere, este
sâmburele originar al cultului. Nu lipseşte din nici o slujbă, străbate şi
cântarea şi predica, stă şi la baza formelor ceremoniale.
Rugăciunile liturgice se împart în:
-comune tuturor rânduielilor
- proprii numai anumitor
slujbe
Ectenia,
este formată din rugăciuni rostite în numele poporului, rugăciune colectivă,
comunitară, formulând dorinţele, nevoile şi cererile duhovniceşti şi materiale
ale întregii adunări. Felurile ecteniei: ectenie mică, întreită, a cererilor,
ectenii speciale.
Formule variate de salutare şi
binecuvântare sau îndemn:
a. Salutare
şi binecuvântare: „Pace tuturor", „Binecuvântarea
Domnului peste voi toţi”;
b. îndemn: „Să
luăm aminte”. Formule de îndemn la rugăciune: „Domnului să ne rugăm”.
c. Formule de rugăciuni
bisericeşti încheietoare, finale, comune:
Doxologia mică,
Amin (formulă din cultul iudaic), Aliluia („lăudaţi pe Domnul”), formulă
întâlnită mai ales în psalmii Hallel.
d. Formule
de salutare şi îndemn la rugăciune, menite să asigure rânduiala
şi
liniştea la slujbă: „Pace tuturor”, rugăciuni bisericeşti introductive.
Simbolul credinţei. La
început existau reguli de credinţă (regula
veritas, regula fidei, simbol). Fiecare biserică îşi avea
propriile ei formule, deosebite între ele numai ca formă, (ex: Simbolul
apostolic, formula lui Irineu, Origen, etc). Simbolul ortodox
niceo-constantinopolitan, cuprinde învăţătură ortodoxă, formulată pe scurt.
Acest simbol a stat la baza învăţământului catehetic.
Apolisul (grec),
otpustul (slav), înseamnă concediere, slobozire.
Rugăciunea liturgică este deopotrivă
expresie a cultului de adorare a lui Dumnezeu şi de venerare a persoanelor şi
lucrurilor sfinte, dar şi expresia funcţiei harismatice, sfinţitoare a
cultului, prin jertfa liturgică. Aceasta exprimă totodată prinosul de mulţumire
şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El, de
aceea se şi numeşte Euharistică, adică de mulţumire.
După originea
sau provenienţa lor, cântările bisericeşti întrebuinţate
se împart în două mari categorii:
A. Cântări de origine biblică al
căror text îl găsim în cărţile Sf. Scripturi, atât a Vechiului, cât şi a Noului
Testament;
B. Cântări de origine nescripturistică sau
imnele liturgice, care reprezintă forme ale poeziei imnografice, scrise de
diferiţi poeţi bisericeşti (imnografi şi
melozi)
A. Cântările de origine biblică. Acestea
se împart în două subdiviziuni:
1. Psalmii
biblici cuprinşi în cartea de cult numită Psaltire;
2. Alte Cântări
biblice
| 
