Obiecte din stofă (pânză) - Teologia Liturgică - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Sunday, 2016-12-04, 6:50 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Teologia Liturgică

Obiecte din stofă (pânză)

a. Sfântul Antimis (provine De la cuvintele greceşti άντί (în loc de) şi μίσος (lat., mensa, masă), este un portabil al Sfintei Mese.

Originea îndepărtată a artimisului prebuie căutată în epoca prigoanelor păgâne împotriva creştinilor. Întrucât, în timpul prigoanelor, Sfânta Liturghie se săvârşea cel mai adesea pe mormintele martirilor, care serveau ca masă sau altar de jertfă, s-a luat obiceiul de a se pune în acele pânze părticele din sfintele moaşte de martiri, ele slujind astfel de altar mobil (portativ); fiind mai uşor de transportat, erau preferate în locul altarelor mobile din lemn, piatră sau metal, pe care, în ultimele veacuri, se oficia de regulă Liturghia, neexistând biserici propriu-zise cu altare.

Antimisele de astăzi înlocuiesc deci acele vechi altare mobile (portative), din lemn, piatră sau metal. Antimisul în forma sa de astăzi apare în sec. VII-VIII, folosirea şi răspândirea lui fiind favorizată mai ales în epoca iconoclasmului (secolele VIII-IX), când ortodocşii, izgoniţi din bisericile comune de către iconoclaşti, erau nevoiţi să oficieze  Liturghia în alte locaşuri sau sub cerul liber, slujindu-se pentru aceasta de antimise.

În forma sa de astăzi, antimisul este în acelaşi timp o dedublare a vechiului iliton (είλύω = a înveli), adică a acelei pânze sau bucăţi de stofă care se aşternea peste vechile altare creştine, iar la nevoie se acopereau cu ea Sfintele Daruri sau se înveleau, atunci când trebuiau transportate în alt loc.

După înfrângerea definitivă a iconoclasmului, antimisele erau folosite la numai în bisericile încă nesfinţite sau în paraclisele particulare, unde trebuia să se săvârşească Sfânta Liturghie. Ele erau folosite şi pentru sfinţirea bisericilor la care nu se putea deplasa episcopul însuşi. Cu timpul (probabil de prin secolul al XVII-lea), întrebuinţarea antimisului s-a extins şi la Bisericile cu altare sfinţite şi înzestrate cu sfinte moaşte. Slujba sfinţirii antimiselor, tipărită de obicei în cartea de slujbă numită Arhieraticon, se face prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, după aceeaşi rânduială ca şi sfinţirea Sfintei Mese, sau în legătură cu slujba sfinţirii Bisericii, sau independent de aceasta.

Antimisul este chipul mormântului Mântuitorului Hristos, precum şi al giulgiului în care a fost înfăşurat Trupul Domnului la punerea Lui în mormânt, iar ilitonul, în care el stă el învelit de obicei, închipuie fie tot giulgiul, fie numai mahrama pusă de Sfânta Veronica peste capul Domnului.

b. Acoperămintele. Numele de aer îl poartă bucata de pânză cu care se învelea Sf. Evanghelie când se ieşea la Vohodul de la sfârşitul slujbei din Vinerea Patimilor. Locul acestui aer l-a luat mai târziu Epitaful.

Originea acoperămintelor trebuie căutată în şervetele simple, de care se serveau creştinii, în primele veacuri la acoperirea Darurilor. În secolul al VIII-lea se generalizează acoperămintele în forma lor de astăzi.

c. Epitaful, numit şi Sfântul Aer sau Plasceniţa, este bucata de pânză care are zugrăvită pe ea scena punerii Mântuitorului în mormânt.

Epitaful închipuie trupul Domnului, amintind de înmormântarea Acestuia, iar ridicarea lui de pe Sf. Masă în Miercurea din ajunul Înălţării închipuie Înălţarea la cer a Mântuitorului.

Originea şi folosirea epitafului este strâns legată de evoluţia cântării Prohodului de la slujba Deniei de Vineri noaptea, din Sâmbăta Sfintelor Patimi, care, în forma sa actuală, datează aproximativ din secolul al XIV-lea. El s-a dezvoltat din aerul sau acoperământul cel mare, folosit pentru învelirea Sfintei Evanghelii, cu care la început (în sec. X-XIII) se făcea Vohodul de la sfârşitul acestei slujbe. Vohodul acesta s-a dezvoltat cu timpul şi a luat un caracter mai dramatic, fiind prelungit prin ieşirea afară din biserică şi ocolirea ei, care închipuia procesiunea funebră pentru purtarea trupului Domnului de la Golgota la locul mormântului, iar aerul de la început a luat, treptat, dimensiuni din ce în ce mai mari, până la mărimea actuală, înlocuind Sf. Evanghelie şi reprezentând trupul Domnului, prohodit de mironosiţe şi purtat spre mormânt.

Iconografia epitafului este identică cu cea de pe antimise (vezi în urmă), scena principală din această iconografie – punerea în mormânt a trupului Domnului – fiind brodată cu fir de mătase ori de aur pe fond de stofe de preţ.

În timpul mai nou se întrebuinţează, pe la unele biserici, şi un Epitaf cu icoana Adormirii Maicii Domnului, utilizat la privegherea din ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului.

Category: Teologia Liturgică | Added by: PortalOrtodox (2012-02-21)
Views: 179 | Tags: liturgica referat, liturgica speciala, liturgica online, relige, curs liturgica, referat, manual online liturgica | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016