Arhiva ortodoxa

Prin vasele şi odoarele liturgice înţelegem acele vase şi obiecte de cult necesare pentru savârşirea Sfintei Liturghii (discul, potirul, copia, steluţa, linguriţa şi acoperămintele), precum şi cele care se folosesc la alte servicii religioase.

Astfel de vase liturgice şi obiecte de cult s-au întrebuinţat la săvârşirea cultului divin încă din primele veacuri creştine. Înflorirea şi dezvolatea cultului după pacea Bisericii a adus după sine şi sporirea numărului obiectelor liturgice şi totodată confecţionarea lor din materiale preţioase şi în forme din ce în ce mai artistice, promovând dezvoltarea unor arte precum: pictura, caligrafia şi miniatura, sculptura, arta prelucrarii materialelor (argintăria şi orfevreria), ţesăturile şi broderiile, etc.

La început, aceste obiecte au fost introduse în uzul cultului pentru satisfacerea unor nevoi practice, iar mai târziu ele au primit,  şi unele semnificaţii simbolice adecvate. Aceste semnificaţii simbolice adăugate în timp le socotim a fi o  simbolistică istoricizată a cultului, adică adăugarea în timp a unor semnificaţii simbolice ale unuia sau altuia dintre obiectele de cult, în funcţie de necesitatea şi trebuinţa lor la desfăşurarea cultului, într-o rânduială firească.  Toate se sfinţesc prin ierurgii adecvate. Pentru depozitatea şi păstrarea lor în bisericile din secolul IV înainte exista o încăpere separată (ca o anexă a Sfântului Altar), servind acestui scop şi numită schevofilachion, iar uneori şi diaconicon.