Trebuie
insa sa revenim mai tarziu, cu deamanuntul. Am spus mai dinainte ca
taina iconomiei lui Hristos este simbolizata prin insasi jertfa Sfintei
Liturghii. Dar ea este simbolizata si prin cele ce se savarsesc si se
rostesc atat inainte cat si dupa Jertfa. Anume Jertfa vesteste moartea,
invierea si inaltarea Domnului, deoarece cinstitele daruri se prefac in
insusi dumnezeiescul Trup, cu care El a inviat si S-a inaltat la ceruri;
cele dinainte de Jertfa inchipuiesc cele petrecute inainte de moartea
Domnului, adica intruparea, iesirea la propovaduire si aratarea cea
desavarsita in lume; iar cele de dupa Jertfa amintesc "fagaduinta Tatalui"
cum am numit-o Domnul Insusi, adica pogorarea Sfantului Duh peste
Apostoli si aducerea neamurilor lui Dumnezeu si partasia lor cu El,
printr-insii.
Astfel, intreaga slujba este ca un curs unitar de
istorie (sfanta) ce pastreaza de la inceput pana la sfarsit armonia si
intregimea, incat fiecare din cele ce se savarsesc sau se rostesc aduce
partea sa de implinire la intregul slujbei. De pilda, psalmii
antofonici, care se canta la inceputul Liturghiei, inchipuiesc cea
dintai treapta a iconomiei lui Hristos; iar cele urmatoare, adica
citirile din Scriptura si celelalte, inchipuiesc treapta a doua. S-a
spus desigur, ca un altul ar fi rostul cantarilor si al citirilor din
Sfanta Scriptura: ele ar fi adica mijloace de curatire si de pregatire
pentru primirea Sfintelor Taine. Dar nimic nu se opune ca ele sa poata
face si una si alta, adica pe de o parte sa sfinteasca pe credinciosi,
iar pe de alta sa simbolizeze iconomia lui Hristos. Dupa cum hainele
implinesc, in primul rand, nevoia de imbracaminte, acoperind trupul, dar
prin felul cum sunt croite arata si indeletnicirea, felul de viata si
rangul celor ce le poarta, tot asa si aici. Se intelege ca, intrucat
cantarile si citirile sunt, in general, scripturi dumnezeiesti si
cuvinte de Dumnezeu insuflate, ele sfintesc pe cei ce le citesc si
canta; dar intrucat au fost alese si oranduite intr-un anumit fel, au si
cealalta menire, adica inchipuiesc venirea si trairea in lume a lui
Hristos.
Acelasi lucru este nu numai cu cantarile si citirile,
ci si cu sfintele ceremonii: fiecare din ele se savarsesc in vederea
unei anumite trebuinte dar totodata simbolizeaza si ceva din faptele,
din lucrurile sau patimile lui Hristos. Sa luam, de pilda, intrarea cu
Sfanta Evanghelie in altar sau intrarea cu cinstitele daruri. Fiecare
din acestea se savarseste cu un scop practic: cea dintai sa se citeasca
Evanghelia, cea de a doua ca sa se savarseasca jertfa. Dar si una si
alta inchipuiesc iesirea sau aratarea in lume a lui Hristos: una
inchipuieste aratarea, inca nedeplina si nedeslusita, de la inceput,
cealalta pe cea desavarsita si deplina.
Ba inca, intre cele ce se
savarsesc in timpul Sfintei Liturghii, sunt chiar unele lucruri care nu
corespund nici unei trebuinte, ci au doar un scop simbolic. Asa sunt,
de pilda, forma de sulita a copiei, impungerea prescurei si intiparirea
crucii pe ea, precum si turnarea apei calde in sfintele Daruri. De
altfel si in alte sfinte slujbe gasim multe de acestea. Astfel, in
randuiala botezului, cei ce vor sa se boteze trebuie sa se descalte, sa
se dezbrace si stand cu fata spre apus sa-si intinda mainile si sa
sufle. Acestea si altele de acest fel nu corespund nici unei trebuinte
in savarsirea tainei, ci invata pe cel botezat ura si dezgustul ce
trebuie sa nutreasca fata de cel rau si cum trebuie sa-l alunge cel ce
va sa fie un adevarat crestin.
Asa stand lucrurile, sa urmarim
cu privirea Liturghia intreaga, parte cu parte, ca sa vedem cum cuprinde
intr-insa chipul iconomiei lui Hristos. Sa incepem cu cantarile
psalmilor antifonici.