CAPITOLUL I
Despre scopul Sfintei Liturghii in general
Savarsirea
Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea darurilor in dumnezeiescul
Trup si Sange, iar ca scop sfintirea credinciosilor, care, prin acestea,
dobandesc si inlesnesc implinirea acelui efect si acelui scop, sunt
rugaciunile, cantarile, citirile din Sfanta Scriptura si, in general,
toate cele ce se savarsesc si se rostesc, cu Sfanta randuiala, inainte
si dupa sfintirea darurilor.
Este
adevarat ca Dumnezeu ne da in dar toate cele sfinte, fara ca noi sa-i
dam nimic in schimb; totusi, El ne cere neaparat sa ne facem vrednici de
a le primi si a le pastra, caci nu face parte de sfintire decat celor
ce s-au pregatit in felul acesta. Asa se cuvine sa primim botezul si
ungerea cu sfantul mir, asa sa gustam din ospatul infricosatei Cine.
Acest lucru l-a aratat Domnul in pilda semanatorului, cand a spus:
"Iesit-a semanatorul" nu ca sa are tarina, ci ca sa "semene", dandu-ne
sa intelegem ca aratura si toata pregatirea trebuie facute
mai dinainte.
Se
cuvine deci ca, la primirea Sfintelor Taine, sa ne infatisam pregatiti
si cu vrednicie. De aceea, trebuie sa existe si in slujba Sfintei
Liturghii mijloace de pregatire in acest scop: sunt rugaciunile,
cantarile si tot ce se savarseste sau se rosteste intr-insa, dupa
rinduiala sfanta. Acestea ne sfintesc si ne fac in stare, pe de o parte
ca sa primim cu vrednicie sfintirea, iar pe de alta ca sa o putem pastra
si sa ramanem cu ea. Ele ne sfintesc intr-un indoit chip.
In
primul rand ne sfintesc prin insasi puterea pe care o au rugaciunile,
cantarile si citirile. Astfel, rugaciunile ne intorc gandul catre
Dumnezeu, mijlocindu-ne iertarea pacatelor; cantarile, de asemenea, il
fac sa Se milostiveasca si sa Se indure de noi, precum ne spune
Psalmistul: "Inalta lui Dumnezeu jertfa de lauda (cantare)... si te voi
izbavi si Ma vei preamari"; in sfarsit, citirile din Sfanta Scriptura,
care ne invata atat bunatatea si iubirea de oameni a lui Dumnezeu cat si
dreptatea si judecata Lui, sadesc si aprind in sufletele noastre nu
numai iubirea ci si teama fata de El, facandu-ne astfel mai zelosi intru
pazirea poruncilor Sale.
Iar toate la un loc, imbunatatesc sufletul si apropie de Dumnezeu atat
pe preot cat si pe popor, facand si pe unul si pe celalalt destoinici
pentru primirea si pastrarea cinstitelor daruri care este scopul Sfintei
Liturghii. Dar ele pregatesc indeosebi pe preot sa savarseasca cu
vrednicie Jertfa (sfintirea darurilor), care este efectul Sfintei
Liturghii, dupa cum am spus; de aceea vedem, in multe din rugaciunile
sfintei slujbe, cum preotul se roaga in taina ca sa nu fie socotit
nevrednic de a aduce Jertfa ci sa slujeasca Tainei cu suflet curat, cu
limba si maini curate. Iata deci cum suntem pregatiti pentru lucrarea
sfanta de insasi puterea cuvintelor rostite si cantate.
In
al doilea rand, cantarile si toate cele ce se savarsesc in sfanta
slujba, lucrarea si patimile Lui pentru noi. Intr-adevar, atat in
cantari si in citire, cat si in toate cele savarsite de sfintii
liturghisitori in cursul intregii slujbe, este simbolizata lucrarea
izbavitoare a Mantuitorului: partea intai a sfintei slujbe ne arata
inceputul acelei lucrari, cea de a doua pe cele urmatoare, iar cea de la
sfarsit pe cele de dupa aceea. Asa incat, urmarind cu privirea aceste
parti ale slujbei, putem avea in fata ochilor toata lucrarea mantuirii.
Caci sfintirea darurilor - adica Jertfa insasi - aminteste moartea,
invierea si inaltarea Mantuitorului, deoarece cinstitele daruri se
prefac in insusi dumnezeiescul Trup, cu care El a fost rastignit, a
inviat si S-a inalta la cer; cele dinainte de Jertfa inchipuiesc cele
petrecute inainte de moartea Domnului, adica intruparea, iesirea la
propovaduirea si aratarea cea deplina in lume; iar cele de dupa Jertfa
arata "fagaduinta Tatalui", cum a numit-o Domnul Insusi, adica pogorarea
Sfantului Duh peste sfintii Apostoli si intoarcerea neamurilor la
Dumnezeu si partasia lor cu El, printr-insii.
Astfel,
intreaga slujba este ca o icoana care ar infatisa un singur trup al
lucrarii Mantuitorului in lume, facand sa se perinde pe dinaintea
privirilor noastre toate partile ei, de la inceput pana la sfarsit, dupa
randuiala si urmarea lor fireasca. Asa de pilda, antifoanele care se
canta la inceputul sfintei Liturghii, precum si cele ce se savarsesc si
se rostesc mai inainte, la proscomidie, inchipuiesc cea dintai treapta
din lucrarea mantuitoare a lui Hristos; iar cele de
dupa antifoane, adica citirile din Sfanta Scriptura si celelalte, inchipuiesc treapta urmatoare.
Dar
s-ar putea sa spuna cineva ca aceste citiri si cantari ar avea un alt
rost si anume ca au fost alese ca sa ne indemne spre virtute sau ca sa
faca pe Dumnezeu indurator spre noi. Totusi, nu le impiedica sa poata
face si una si alta, adica pe de o parte sa indemne pe credinciosi spre
virtute, iar pe de alta sa inchipuie lucrarea mantuitoare a lui Hristos.
E ca si cu hainele: acestea satisfac in primul rand nevoia de
imbracaminte, acoperind trupul; dar, fiind croite intr-un fel sau altul,
ele oglindesc adesea si indeletnicirea, felul de viata sau rangul celor
ce le poarta. Tot asa si cu randuiala Sfinte Liturghii: fireste ca
Sfintele Scripturi, cuprinzand cuvinte de Dumnezeu insuflate si laude
pentru Dumnezeu, indeamna la virtute si sfintesc pe cei ce le citesc si
le canta; dar fiind alese si oranduite intr-anumit fel, ele au si un alt
rost, adica pot sa inchipuiasca intruparea si lucrarea pamanteasca a
lui Hristos.
Acelasi
lucru se poate spune nu numai despre cantari si citiri, ci si despre
sfintele ceremonii: fiecare din ele se savarseste in vederea unei
anumite trebuinte, dar in acelasi timp simbolizeaza si ceva din
lucrarile, faptele sau patimile lui Hristos. Sa luam, de pilda, intrarea
cu sfanta Evanghelie in altar sau intrarea cu cinstitele daruri.
Fiecare din acestea se savarseste cu un scop practic: una ca sa citeasca
Evanghelia, cealalta ca sa se savarseasca Jertfa. Amandoua inchipuiesc
insa iesirea si aratarea Mantuitorului in lume: cea dintai, aratarea
inca nedeslusita si nedeplina de la inceput, cea de a doua pe cea
desavarsita si deplina.
Ceva
mai mult: intre cele ce sa savarsesc la Liturghie sunt chiar unele
lucrari care nu indeplinesc nici o trebuinta, ci au numai un rost
simbolic. Asa sunt, de pilda: junghierea prescurei si intiparirea crucii
pe ea, forma de sulita in care e facuta copia, sau turnarea apei calde
in Sfintele Daruri. Chiar si in celelalte Sfinte Taine putem gasi multe
de acest fel. Asa de pilda, in randuiala botezului, cei ce vin la botez
trebuie sa se descalte, sa se dezbrace si, stand cu fata spre Apus,
sa-si intinda mainile si sa sufle; aceasta ne invata aici cat de mult
trebuie sa uram pe diavolul si cum trebuie sa-l alunge cel ce va sa fie
un adevarat crestin. Si toate cele de acelasi fel din randuiala
Sfintelor Taine au fiecare insemnarea lor.
Dar
cand este vorba de cele ce se savarsesc la Sfanta Liturghie toate ne duc
cu gandul la lucrarea mantuitoare a lui Hristos, pentru ca privelistea
ei fiind in fata ochilor nostri, sa ne sfinteasca sufletele si astfel sa
devenim vrednici de primirea sfintelor Daruri. Caci dupa cum odinioara
aceasta lucrare a izbavit lumea de moarte, tot asa si acum, fiind mereu
contemplata, ea imbunatateste si apropie de Dumnezeu sufletele celor ce o
au in fata ochilor. Sau, mai bine zis, nici odinioara ea n-ar fi
folosit nimic, daca n-ar fi fost vazuta si crezuta. De aceea a si fost
propovaduita si de aceea a facut Dumnezeu mii de semne, pentru ca sa fie
crezuta; caci n-ar fi putut sa-si indeplineasca rostul, adica sa
mantuiasca pe oameni, daca odata savarsita, ar fi ramas necunoscuta de
cei ce trebuiau sa se mantuiasca printr-insa. Numai ca, atunci cand era
propovaduita, ea sadea in sufletele celor ce nu o cunoscusera, cinstirea
lui Hristos, credinta si iubirea, pe care aceia nu le avusesera mai
inainte; pe cand acum, fiind contemplata, cu toata osardia, de catre cei
ce deja au crezut, nu creeaza in suflet acele frumoase simtiri, ci
numai pastreaza pe cele existente, le improspateaza si le sporeste,
facandu-ne mai tari in credinta si mai fierbinti in evlavie si iubire.
Caci daca a facut sa rasara simtaminte noi, cu mult mai usor poate sa le
pastreze, sa le intretina si sa le invioreze pe cele vechi. Dar tocmai
acestea sunt simtamintele cu care se cuvine sa ne apropiem de cele
sfinte cu evlavie, credinta si dragoste fierbinte fata de Dumnezeu si
fara de care ar fi o nelegiuire chiar si numai sa le privim. De aceea,
trebuia sa se infatiseze in randuiala sfintei Liturghii o astfel de
contemplatie, care sa poata sa sadeasca in noi aceste simtiri, incat sa
ne faca nu numai sa ne inchipuim cu mintea, ci oarecum sa vedem cu ochii
saracia Celui ce stapaneste, pribegia pe pamant a Celui ce este in tot
locul, ocarile indurat de Cel binecuvantat, patimile Celui fara patima;
sa vedem cat de mult ne-a iubit Cel care a fost rasplatit cu atata ura,
cat S-a smerit pe Sine Cel ce este necuprins de fire, cate a patimit si
cate a facut, pentru ca sa ne pregateasca noua Masa dumnezeiestilor
Daruri. Si astfel, cutremurati de maretia mantuirii noastre, patrunsi de
marea indurare a lui Dumnezeu fata de noi, sa veneram pe Cel ce S-a
milostivit si ne-a mantuit in acest chip, sa-i incredintam sufletele,
sa-i daruim viata si sa ne inflacaram inimile cu focul iubirii Lui; si
asa pregatiti sa ne apropiem cu credinta si cu dragoste de focul
Sfintelor Taine.
Iar
pentru aceasta nu e deajuns numai sa inveti o data si apoi sa cunosti
cele ce a facut Hristos, ci trebuie ca in timpul sfintei Liturghii sa ne
atintim spre ele ochii cugetului si sa le contemplam, alungand cu tarie
orice gand strain, daca vrem sa dobandim pregatirea sufleteasca despre
care am vorbit, in vederea sfintirii. Caci chiar daca am cunoaste asa de
bine dreapta credinta incat sa putem raspunde cu siguranta la orice
intrebare, insa atunci cand luam parte la sfanta slujba nu le contemplam
pe toate dupa cuviinta, ci gandul ne zboara spre alte lucruri,
cunoasterea ceea nu ne este de nici un folos intrucat ea nu este in
stare sa ne insufle nici una din starile sufletesti despre care am
vorbit. Pentru ca noi suntem inrauriti de gandurile ce ne stapanesc si
traim acele stari sufletesti pe care le pot naste acele ganduri.
De
aceea s-a si izvodit o astfel de reprezentare simbolica (a faptelor
Mantuitorului), care pe de o parte sa ni le aminteasca nu numai prin
cuvinte, ci sa ni le aduca pe toate sub ochi, iar pe de alta sa se vada
de-a-lungul intregii slujbe; pentru ca, prin ea, sa se lucreze mai usor
asupra sufletelor si sa ni se ofere nu numai o simpla priveliste, ci sa
ne insufle si o simtire, deoarece acea vedere se intipareste mai adanc
in noi datorita ochilor, dar in acelasi timp sa nu se dea loc uitarii si
nici mintea sa nu fie lasata sa alerge spre alte lucruri, pana ce ne
vom apropia de dumnezeiasca Masa. Si astfel, cu sufletele pline de
aceste ganduri si avand amintirea vie (a faptelor Mantuitorului), sa ne
impartasim cu Sfintele Taine, adaugand sfintirea Tainelor la cea
dobandita prin contemplatie si "preschimbandu-ne din slava in slava",
adica dintr-una mai mica in cea mai mare decat toate.
Iata
deci care este, pe scurt, scopul sfintei Liturghii in general. Iar acum
sa o luam de la inceput, pe cat e cu putinta, cu deamanuntul: mai intai
rugaciunile, binecuvantarile, sfintele cantari si citiri dinainte de
sfintirea darurilor; apoi chiar lucrarea sfanta adica Jertfa insasi, iar
dupa aceasta, sfintirea pe care o capata prin ea, sufletele
credinciosilor vii si morti; in sfarsit, cantarile si rugaciunilor
poporului si ale preotului din cursul Sfintei Liturghii, intr-atata cat
au nevoie de vreo cercetare sau lamurire. Dar mai inainte de toate, sa
urmarim iconomia Mantuitorului, care se vede in intreaga slujba: sa
vedem anume cum este ea infatisata prin cele ce se savarsesc la sfanta
Liturghie.
|