Despre chemarea credinciosilor la impartasire si raspunsul lor
CAPITOLUL XXXIX
Despre chemarea credinciosilor la impartasire si raspunsul lor
Dupa
ce s-a impartasit, preotul se intoarce spre popor si aratandu-i
sfintele Daruri cheama pe cei ce voiesc sa se impartaseasca,
indemnandu-i sa se apropie cu frica lui Dumnezeu si cu credinta; adica
sa nu nesocoteasca sfintele Daruri, din pricina infatisarii lor la
vedere, si sa nu se indoiasca pentru ca taina credintei este mai presus
de minte, ci sa recunoasca maiestatea Darurilor si sa se apropie cu
credinta tare ca ele sunt izvoare de viata vesnica pentru cei ce se vor
impartasi dintr-insele. Iar credinciosii, aratandu-si evlavia si
credinta, se inchina, binecuvantand si cinstind dumnezeieste pe Iisus,
pe care Il vad cu mintea, in sfintele Daruri. Si pentru ca sa dea
slavirilor mai multa stralucire, ei se folosesc de cuvintele profetice:
"Bine este cuvantat cel de vine intru numele Domnului; Dumnezeu este
Domnul si S-a aratat noua". A lauda pe Tatal e propriu Stapanului
Legitim, Fiului Unul-Nascut, pe cand increderea in sine si lepadarea de
stapan, robului fugar. "Eu am venit in numele Tatalui Meu si nu ma
primiti; dar daca unul vine in numele sau insusi, pe acela il primiti", a
spus Mantuitorul. Stiind Proorocul aceste lucruri si cunoscand
deosebirea dintre Pastorul cel Bun si lupul rapitor, a binecuvintat mai
dinainte pe Cel ce vine intru numele Domnului, numind Domn pe Tatal si
zicand ca Cel ce S-a aratat (Hristos) este Dumnezeu Insusi. De aceea
credinciosii, repetand cuvintele Proorocului, binecuvanteaza acum pe
Hristos, ca pe Cel ce vine si Se arata lor.
