Tuesday, 2017-06-27, 4:50 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Talcuirea dumnezeiestii Liturghii

Despre cele ce ne obiecteaza unii latini cu privire la sfintirea darurilor si raspuns la obiectiunea lor
CAPITOLUL XXIX

Despre cele ce ne obiecteaza unii latini cu privire la sfintirea darurilor si raspuns la obiectiunea lor


Aici insa unii Latini resping invatatura noastra. Ei sustin ca, dupa, ce s-au rostit cuvintele Mantuitorului: "-Luati, mancati..." si celelalte, n-ar mai fi nevoie de nici o rugaciune pentru sfintirea darurilor, intrucat aceasta sfintire s-ar savarsi prin insesi cuvintele de mai sus. Prin urmare - zic ei mai departe cei care, dupa rostirea acelor cuvinte, numesc darurile tot paine si vin, rugandu-se pentru sfintirea lor ca si cand ar fi inca nesfintite nu numai ca sunt atinsi de boala necredintei, dar mai fac si un lucru oarecum zadarnic si de prisos. Ca darurile se sfintesc prin cuvintele Mantuitorului - pretind ei -, o dovedeste sfantul Ioan Gura de Aur. Acesta zice ca, asa precum cuvintele: "cresteti si va inmultiti..." au  fost rostite o singura data de catre Dumnezeu, la facerea lumii, dar sunt de-apururea lucratoare, tot asa si cuvintele de la instituirea Sfintei Euharistii, desi rostite o data de catre Mantuitorul, isi fac totdeauna efectul. Urmeaza de aici ca cei ce se bizuiesc mai mult pe propria lor rugaciune decat pe cuvintele Mantuitorului, mai intai dispretuiesc acele cuvinte ca lipsite de orice putere; al  doilea, ei dovedesc ca se incred mai mult in ei insisi; si, al treilea, ei fac ca un lucru asa de mare, cum este taina prefacerii, sa atarne de efectul indoielnic al unei rugaciuni omenesti. Astfel, unii ca acestia fac sa para plina de nesiguranta tocmai taina in care trebuie sa credem cu cea mai mare tarie; caci nu totdeauna cel ce se roaga este si ascultat, chiar daca ar fi un Pavel in virtute. Nu e greu insa sa respingem toate aceste critici ale Latinilor. Sa incepem chiar cu spusele dumnezeiescului Ioan Gura de Aur, pe care ei se intemeiaza atat de mult; sa vedem daca cuvintele de la Cina ale Mantuitorului au aceeasi putere ca si cuvintele de la creatie.

Intr-adevar, Dumnezeu a zis: "Cresteti si va inmultiti!..." Dar ce? Nu cumva dupa rostirea acestor cuvinte nu mai avem trebuinta de nimic altceva pentru ca sa crestem si sa ne inmultim? Oare nu avem nevoie de casatorie, de familie, si de atatea altele, fara de care neamul omenesc nu poate dainui si inainta? Caci pentru a naste fii, trebuie mai intai sa ne casatorim, iar dupa casatorie sa ne si rugam pentru acelasi lucru, fara ca prin aceasta sa credem ca dispretuim cuvintele de la creatie: stim ca ele sunt principiul nasterii, dar isi fac efectul numai prin casatorie, prin hrana si celelalte. Tot asa si la sfintirea darurilor: noi credem ca insesi cuvintele Mantuitorului savarsesc taina prefacerii, insa numai prin mijlocirea preotului, adica la cererea si prin rugaciunea lui. Caci acele cuvinte nu lucreaza de la sine, prin oricine sau oricum, ci sunt multe conditiuni care se cer indeplinite si fara de care ele nu-si fac efectul. De pilda, cine nu stie ca moartea Domnului este singura care a adus lumii iertarea pacatelor? Dar mai stim si altceva ca, in afara de ea, mai e nevoie si de credinta, de spovedanie si de rugaciunea preotilor; fara acestea nimeni nu e dezlegat de pacate. Dar ce? Asta inseamna ca dispretuim noi moartea Domnului sau o credem lipsita de orice putere, daca socotim ca la roadele ei trebuie sa adaugam, neaparat, si conlucrarea noastra insine? - Nicidecum!

Prin urmare, nu e deloc drept sa criticam pe cei ce se roaga pentru sfintirea darurilor; bizuindu-se pe rugaciune, acestia nu se incred in ei insisi (cum pretind Latinii), ci in Dumnezeu, Care a fagaduit ca ne va da. Caci ideea de rugaciune presupune tocmai contrariul (a ce cred Latinii): ceea ce face pe oameni sa se roage, este ca nu se bizuiesc pe ei insisi, ci cred ca numai Dumnezeu ar putea sa le implineasca ruga. Aceasta o spune cel ce se roaga, atunci cand, uitandu-se pe sine, alearga la Dumnezeu, ca unul care isi recunoaste neputinta si de aceea isi pune toata nadejdea in Cel de sus. "Nu-mi este dat mie acest lucru - zice el - si nici nu sta in putinta mea, ci al Tau este si in Tine imi pun toata increderea..." Deci, cu atat mai mult, atunci cand ne rugam pentru niste lucruri mai presus de fire si de orice pricepere, cum sunt Sfintele Taine, trebuie neaparat sa ne punem increderea numai si numai in Dumnezeu. Caci omul n-ar fi fost nici macar sa-i treaca prin minte asemenea lucruri daca nu l-ar fi invatat Dumnezeu, nici sa le doreasca daca nu-l indemna El, si nici nu s-ar fi asteptat sa le primeasca, daca Cel fara minciuna nu l-ar fi facut sa le nadajduiasca. Asa incat nimeni n-ar fi cutezat macar sa se roage pentru ele, daca n-ar fi aratat limpede El Insusi ca intr-adevar voieste sa I le cerem si ca le va da celor ce I se roaga cu staruinta.

Iata de ce rugaciunea noastra pentru sfintirea darurilor (epicleza) nu poate fi nici indoielnica si nici cu efect nesigur. Caci Insusi Domnul, Cel ce totdeauna a aratat ca voieste sa dea, o implineste. De aceea, noi credem ca sfintirea darurilor se savarseste prin rugaciunea preotului, ca unii care ne bizuim nu pe puterea omeneasca, ci pe puterea lui Dumnezeu. Si credem, aceasta nu pentru omul care se roaga, ci pentru Dumnezeu, Care asculta rugaciunea si nu pentru ca o cere omul, ci pentru ca Adevarul a fagaduit ca va da. Intr-adevar, Hristos a aratat ca voieste sa dea totdeauna acest dar, ceea ce nici nu mai e nevoie sa dovedim. Caci pentru aceasta a venit El pe pamant, S-a jertfit si a murit; de aceea exista altare, preoti, atatea mijloace de curatire si toate poruncile, invataturile si indemnurile: ca sa ne puna la indemana Masa aceasta (a Sfintelor Taine). De aceea zicea Domnul ca dorea atata Pastele Iudeilor, pentru ca voia sa intemeieze atunci si sa lase ucenicilor Sai, Pastele cel adevarat, (al nostru); de aceea a poruncit; "Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea!", ca unul Care voieste ca noi sa savarsim totdeauna aceasta lucrare sfanta. Asadar, ce indoiala ar putea avea cei ce se roaga lui Dumnezeu, cand, pe de o parte, ei stiu ca vor dobandi ceea ce cer si cand, pe de alta, Cel ce are puterea de a da, doreste sa dea? 

Prin urmare, cei ce cred ca sfintirea darurilor se savarseste prin rugaciunea preotului, nu nesocotesc cuvintele Mantuitorului, nici nu se bizuiesc pe ei insisi si nici nu fac ca aceasta taina sa atarne de efectul indoielnic al unei rugaciuni omenesti, cum ne invinovatesc pe nedrept latinii. Caci si prea sfantul mir, despre care fericitul Dionisie (Areopagitul) zice ca este pe aceeasi treapta cu dumnezeiasca Impartasanie, se savarseste si se sfinteste tot prin rugaciune. Iar cine are credinta nu se indoieste catusi de putin ca rugaciunea are putere savarsitoare si sfintitoare. De asemenea, hirotonia preotului si a arhierelui se savarsesc intr-acelasi chip, adica tot prin rugaciune: "Sa ne rugam pentru aceasta, ca sa se pogoare peste dansul harul Prea Sfantului Duh..." glasuieste, catre cler, arhiereul care hirotoneste, dupa punerea mainilor. Chiar si in Biserica Latinilor, la hirotonia preotului, dupa ce s-a turnat mir pe capul celui ce se hirotoneste, arhiereul slujitor se roaga ca harul cel bogat al Sfantului Duh sa se pogoare peste acela. La fel, iertarea pacatelor se da, celor ce se pocaiesc, tot prin rugaciunea preotilor si tot prin ea se savarseste si taina Sfantului Maslu, care poate sa dea, celor ce o primesc, atat tamaduirea bolilor trupesti cat si iertarea pacatelor, precum ne spune predania apostolica: "De este cineva bolnav intre voi, sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru dansul, ungandu-l cu untdelemn in numele Domnului; si rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav si-l va ridica pe el Domnul si de va fi facut pacate, se vor ierta lui". Ce vor raspunde la aceasta, aceia care resping rugaciunea pentru sfintirea darurilor? Caci daca aceasta rugaciune ar avea efect nesigur - asa cum pretind ei - atunci nesigura ar fi si hirotonia, indoielnica ar si puterea sfintitoare a sfantului mir. Fiindca altarul (sfanta Masa), pe care trebuie sa aseze painea euharistica, se sinteste prin sfantul mir, care, la randul lui, se sfinteste tot prin rugaciuni. Dar daca si preotia si altarul sunt puse la indoiala atunci nici Taina Sfintei Impartasanii n-ar mai putea sa fiinteze. Caci nici Latinii n-ar putea spune ca cuvintele Mantuitorului ar sfinti darurile chiar si atunci cand sunt rostite de un laic, sau fara altar. Si cum am fi siguri de iertarea pacatelor noastre, daca n-am avea incredere in preoti si in rugaciunile lor? Atunci, celor ce dau crezare unor astfel de nascociri, nu le-ar mai ramane nimic altceva de facut decat sa desfiinteze, cu totul, crestinismul. Se pare deci ca virtutea e pusa la indoiala in primul rand la aceia care gandesc astfel de lucruri; si aceasta e foarte primejdios pentru cei ce scornesc lucruri straine de predaniile Sfintilor Parinti si zdruncina increderea in ele.

Cum ca Dumnzezeu asculta rugile noastre, ca El trimite Duhul Sau cel Sfant acelora care-l cer si ca nimic nu e cu neputinta celor ce I se roaga cu credinta, a spus-o El Insusi si nimic nu ne face sa credem ca fagaduinta Lui nar fi adevarata. Dar ca asa ceva ar dobandi si cei care recita niste cuvinte dumnezeiesti, nu e spus nicaieri. Cum ca Sfintele Taine, adica atat Sfanta Euharistie cat si celelalte pe care le-am pomenit, se savarsesc intr-adevar prin rugaciune, ne-au lasat-o prin traditie Sfintii Parinti, care au invatat de la Sfintii Apostoli si de la urmasii lor; printre multi altii, (au spus-o) si Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, marii dascali ai Bisericii. Iar pe cei ce se impotrivesc acestora, nu trebuie sa-i invredniceasca de nici un raspuns aceia care tin sa fie dreptcredinciosi.

Dar ca cuvintele Mantuitorului, rostite in forma de istorisire, ar fi de ajuns pentru sfintirea darurilor, n-a spus-o nici unul dintre Apostoli sau dintre Invatatorii Bisericii. Ca aceste cuvinte, rostite o singura data de Domnul, sunt necurmat active, ca si cuvintele creatiunii, numai pentru ca au fost rostite de Dansul, o spune si Sfantul Ioan Gura de Aur; dar ca ele ar avea aceeasi putere si acum cand sunt rostite de preot - cum sustin Latinii - nu o aflam de nicaieri. Caci nici cuvintele creatiunii nu-si fac efectul fiindca ar fi rostite de un om oarecare, ori de cate ori ar fi, ci pentru ca au fost rostite odata de Dumnezeu Insusi.
Category: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii | Added by: PortalOrtodox (2011-09-07)
Views: 92 | Tags: semnificatie, Talcuirea dumnezeiestii Liturghii, Sfantul Nicolae Cabasila, mistica, referat relige, rit bizantin, simbolistica | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2017