CAPITOLUL XLVI
Cum sunt primite sfintele daruri totdeauna de catre Dumnezeu
Mai
departe, sa cercetam si aceasta. Ca deci, dumnezeiasca Euharistie
sfinteste pe toti credinciosii, se intelege din cele spuse ca merita sa
cercetam acum si daca acestia se sfintesc totdeauna (adica la fiecare
Liturghie). Sfanta Liturghie este o aducere de daruri. Dar darurile
nu sunt primite totodeauna de catre Dumnezeu, ci sunt si unele pe care
El nu le voieste ci le refuza, din pricina pacatoseniei aducatorilor.
Cazuri de acest fel sunt multe, nu numai la cei vechi, ci si la cei ce
traiesc sub Har. De aceea sa vedem daca nu cumva si darurile aduse la
altar se slujesc uneori zadarnic si nu se sfintesc, adica nu sunt
primite dupa expresia sfintei slujbe, ca unele ce pot fi aduse cateodata
si de crestini rai, iar nu numai de buni.
Ca Dumnezeu refuza
chiar darurile daca aducatorul lor e nevrednic, se vede din predania
Bisericii. Caci pe cei ce ii stie ca au savarsit pacate de moarte ea ii
opreste sa aduca daruri; chiar daca ei ar cuteza sa faca aceasta, ea nu
le primeste, ci-i respinge o data cu darurile lor. Dar Biserica nu poate
cunoaste bine pe toti cei de acest fel, caci cei mai multi sunt
fatarnici; de aceea se primesc uneori si darurile lor la Sfanta Masa.
Ce se intampla atunci cu astfel de daruri? Oare raman ele neprimite de
Dumnezeu si deci nesfintite deloc? - De ar fi asa, n-am putea fi
niciodata siguri daca darurile de pe Sfanta Masa sunt sfintite, deoarece
curatia celor ce le aduc este de cele mai multe ori nesigura sau cu
totul necunoscuta; prin urmare, credinciosii cuprinsi de o astfel de
indoiala, apropiindu-se de Sfintele Taine fara nici o incredere si
siguranta, nu s-ar alege cu nici un folos. Atunci, ce sa credem?
Aducerea
darurilor este indoita: cea dintai este cand aducatorul lor le depune
in mainile preotului, iar cea de a doua cand Biserica le aduce lui
Dumnezeu. Cea dintai e intr-adevar zadarnica, daca aducatorul este
pacatos, adica nu-i aduce nici un folos pentru ca el insusi e
necredincios; dar darurile prin ele insele nu sunt neplacute lui
Dumnezeu, caci orice faptura a lui Dumnezeu e buna. Cat despre a doua
aducere, fiind savarsita de sfintii slujitori, spre slava lui Dumnezeu
si a Sfintilor, spre mantuirea a toata lumea sau pentru cerere dreapta,
nimic n-o impiedica sa fie bine primita. Caci mainile celui ce a adus
darurile la altar n-au pangarit darurile cu nimic; in nici una din
fapturile nerationale sau dintre cele neinsufletite nu se poate incuiba
necuratenia pacatului, caci pacatul este o boala a vointei si deci
pangarirea prin pacat apartine numai fiintelor rationale. Deci, ramanand
curate si fiind afierosite de maini curate, darurile se sfintesc si, la
randul lor, sfintesc si pe cei ce se aproprie de ele.
Dar daca darurile aduse de cei rai sunt intotdeauna
curate, pentru ce randuiala Bisericii nu le primeste? - Pentru ca sa
faca pe aducatorii lor sa se cutremure si sa invete mania cea fara de
margini a lui Dumnezeu pornita impotriva lor, El care, (din pricina
lor) respinge si uraste chiar si fapturile Sale desi acestea nu sunt
vinovate cu nimic; si invatand ei acestea, sa se infricoseze si sa se
indrepteze. Dar darurilor insesi, Dumnezeu nu le gaseste nici o vina. De
aceea, nimic nu se opune ca ele sa fie primite si sfintite, atunci cand
a doua aducere e savarsita de persoane vrednice. Si totusi, s-ar putea
spune ca nu toti preotii care aduc jertfa sunt curati, ba unii patimesc
chiar de cele mai grele pacate. Iata-ne deci iarasi pusi in incurcatura!
Cand se intampla ca amandoi aducatorii sa fie vinovati in fata lui
Dumnezeu, caci sunt si cazuri de acestea, de unde va veni puterea
darurilor de a fi sfintite si sfintitoare, placute lui Dumnezeu si
primite de El? De nicaieri! Si (sar parea), intr-adevar (ca) atunci
darurile nu sunt primite. Ba inca, ele sunt totdeauna nesigure, deoarece
moralitatea, atat a aducatorilor cat si a slujitorilor, e nesigura:
"Caci nimeni nu cunoaste cu adevarat cele ale omului, decat duhul din
el". Ar urma de aici ca nu putem avea nici o siguranta asupra sfintei
Jertfe, ci numai neincredere si indoiala; iar impartasirea cu Sfintele
Taine nu va aduce nici un folos credinciosilor care se impartasesc fara
credinta.
Asemenea indoieli ar putea sa aiba numai cine crede
ca aducerea darurilor depinde numai si numai de preotul liturghisitor.
Dar nu e deloc asa! Ci cel ce savarseste de fapt aceasta aducere e Harul
sfintitor (caci aducerea darurilor nu inseamna altceva decat sfintirea
lor), iar preotul liturghisitor nu este decat un slujitor al Harului. El
nu aduce nimic de la sine insusi si nici nu cuteaza sa faca sau sa
rosteasca ceva din propria-i minte sau parere; ci, fie ca e vorba de
gesturi, de cuvinte sau de lucruri, el aduce inapoi lui Dumnezeu dupa
randuiala statornicita numai ce a primit de la El. Prin urmare, darurile
fiind aduse totdeauna dupa voia lui Dumnezeu, se intelege ca Ii sunt
placute si ca le primeste totdeauna. Caci ce insemnatate are daca
aducatorul (sau slujitorul) este pacatos ca om? Pacatosenia lui nu
pangareste cu nimic darurile si nici nu face zadarnica Jertfa, asa
precum nici leacul doftoricesc nu-si pierde puterea tamaduitoare atunci
cand este servit de vreun profan care nu cunoaste nimic din tainele
medicinei daca acesta l-a alcatuit la porunca si intocmai dupa reteta
medicului. El vindeca nu prin nestiinta neputincioasa a celui ce
administreaza, ci prin priceprea medicului care l-a prescris. Pentru ca
leacul nu primeste nimic din nestiinta celui ce l-a servit, ci toata
puterea lui se datoreste priceperii medicului. Tot asa si aici, Harul e
acela care lucreaza totul, pe cand preotul este numai un slujitor; nici
macar puterea de a sluji nu o are de la sine insusi, ci ii vine tot de
la Har. Fiindca preotia nu e altceva decat puterea de a sluji
(administra) cele sfinte. Asadar, e limpede din cele spuse, ca Darurile
sfintesc toate si totdeauna pe credinciosi, fiind totdeauna primite de
Dumnezeu.
|