"Diavolul este un maniac. El loveste intotdeauna in acelasi loc."
Fiecare crestin este luptat intr-un mod unic.
Un vechi proverb spune cam asa: "Diavolul este un maniac. El loveste intotdeauna in acelasi loc." Si este si de inteles aceasta strategie rea. Daca diavolul l-ar lovi pe crestin in locuri diferite - cand cu o patima, cand cu o alta, foarte diferite intre ele -, omul ar avea vreme sa-si revina, pana la urmatorul atac, insa, lovind tot timpul in acelasi loc, omul nu gaseste intotdeauna puterea de a-si reveni.
Un om este lovit in invidie, iar un altul este lovit in zgarcenie, un om este lovit prin concurenta cu cei de langa el, iar un altul prin mandrie si slava de sine. Este foarte important ca fiecare om sa isi vada cea mai persistenta patima, anume aceea in fata careia este cel mai slab si usor de biruit. Atunci, el va sti unde sa se pazeasca cel mai bine.
Spun ca diavolul se multumeste si numai cu o singura patima deoarece putin rau este in stare sa strice mult bine. Daca intr-un vas cu apa curata se arunca o picatura de necuratie, toata apa va fi de lepadat.
Insa niciodata o patima nu se va salaslui singura in inima omului. Mandria va aduce slava de sine, slava de sine va aduce mania, mania va aduce cu ea judecata, judecata va aduce cu ea pizmuirea, lacomia va aduce zgarcenia, zgarcenia va aduce cu ea invidia, invidia va aduce ura si chiar violenta, etc.
Imaginea pastrata de Traditie, cu cele 24 de vami ale vazduhului, mentionata in Viata Sfintei Teodora, arata destul de clar modul in care numai si o singura patima este de ajuns spre a-l impiedica pe om sa ajunga la portile raiului.
Ceea ce este insa si mai rau, in omul care este tinut de putine patimi, fie chiar si numai de una singura, sunt gandurile insuflate de cel viclean. "Uite-l pe acela cate patimi are. Si pe celalalt. Insa tu ai numai una, ba inca si aceasta mica." Daca omul primeste asemenea ganduri, degeaba are el doar p patima, oricat de mica ar parea ea. Mai bine i-ar fi fost lui sa fie plin de patimi, insa sa se pocaiasca precum vamesul si femeia desfranata, care a uns cu mir picioarele Mantuitorului.
Cand o patima nu isi gaseste locul in inima omului, o alta patima cauta sa se nasca inlauntru. Omul nu poate trai nici macar o zi pe pamant, fara sa pacatuiasca. Drept aceea, lupta omului trebuie sa fie neincetata si indreptata pana si spre cele mai mici miscari rele ale inimii si ale mintii.
