Din Predica Sfantului Ioan Gura de Aur - Despre Constiinta
Din Predica Sfantului Ioan Gura de Aur la Duminica a Treia a Marelui Post
Dumnezeu a pus in sufletul nostru un judecator neobosit si un paznic necontenit: constiinta.
Intr-adevar printre oameni nu este nici un judecator care sa fie asa treaz, precum constiinta noastra.
Dintre judecatorii omenesti, unii se mituiesc, altii se castiga prin maguliri, altii se intimideaza prin amenintari si inca multe altele ii impiedica de la judecata cea dreapta.
Constiinta insa, nu se biruieste prin toate acestea; ci poti sa magulesti, sa dai daruri, sa ameninti sau sa faci orice, acest judecator va rosti pururea hotararea cea dreapta, chiar si asupra gandurilor noastre cele mai pacatoase.
De ar fi trecut oricat de mult timp, constiinta niciodata nu uita cele petrecute; atat in timpul cand se savarseste pacatul, cat si inainte si dupa savarsirea lui, ea se ridica impotriva noastra ca un martor acuzator.
In timpul savarsirii pacatului suntem beti si nu bagam in seama constiinta, dar dupa ce am savarsit pacatul, atunci vine spinul cel amarnic al caintei.
De aceea va indemn, paziti-va chiar de la inceput, sa nu zamisliti in voi o pofta rea; iar daca am zamislit-o, atunci sa inabusim in noi samanta cea rea. Daca insa si la aceasta am fost lenesi, atunci, indata ce pacatul s-a aratat prin fapta, sa-l omoram prin marturisire, prin cainta si prin paza asupra noastra insine.
De aceea zic: osandeste pacatul tau, si te vei libera de o grea povara!
Socoteste acum intelepciunea lui Dumnezeu! Constiinta nu are trebuinta sa ne parasca necontenit, ca noi nu am putea purta o povara asa grea, daca ea ar vorbi impotriva noastra neincetat.
Dumnezeu a randuit astfel ca sa ne mustre constiinta de multe ori si cu sarguinta, dar nu neincetat; de multe ori, ca sa nu cadem in delasare, ci sa ramanem treji pana la moarte; nu neincetat si fara ragaz, ca sa nu ne descurajam, ci cateodata sa ne linistim, sa ne mangaiem si sa putem iarasi rasufla.
Mustrarea constiintei, iubitilor, este o ancora sfanta a sufletului, care nu ne lasa sa ne cufundam cu totul in cursa pacatului. Ca nu numai cand savarsim pacatul, ci adeseori multi ani dupa aceea, constiinta iarasi ne aminteste nelegiuirile noastre cele vechi.
Sa ne gandim acum la acest adevar: o constiinta curata este cea mai mare mangaiere in nenorocire. Pentru ce ne temem noi de moarte? Pentru ca nu avem o constiinta curata. Daca noi am avea aceasta, nu ne-ar inspaimanta nici moartea, nici foametea, nici pierderea averii, nici orice altceva.
Ca pe cel bun nu-l pot vatama toate acestea. Sa zicem ca i se rapeste averea; dar el are o comoara in cer!
Cineva il izgoneste din tara sa; dar el are tara sa in cer! Poate ca cineva il fereca in lanturi; dar constiinta lui il face pe el un om liber, si nu baga in seama inchisoarea cea din afara! Totusi, poate ca cineva ucide trupul lui; totusi el va invia!
In sfarsit, sa ne gandim ce dragoste mare ne-a aratat Dumnezeu, prin aceea ca ne-a dat constiinta!
Fiindca El candva are sa ne traga la raspundere pentru pacatele noastre, de aceea a pus in inima noastra pe acest judecator nemituit, pentru ca el chiar aici pe pamant, sa ne judece pentru pacatele noastre, sa ne faca mai intelepti si sa ne mantuiasca de infricosata judecata viitoare; pentru ca noi inca de aici sa lepadam pacatele noastre, si sa ne putem duce in acea lume cu vesela siguranta, prin harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinstea in vecii vecilor! Amin.
