Despre Secularizarea monahismului - Sfaturi duhovnicesti - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Sunday, 2016-12-04, 6:49 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Sfaturi duhovnicesti

Despre Secularizarea monahismului
Sfantul Simeon Noul Teolog, referindu-se la parintele sau duhovnicesc, la Sfantul Simeon Evlaviosul, zice ca acela obisnuia sa spuna:  "Trebuie ca monahul in manastire sa fie ca cel ce este si ca cel ce nu este si care nu este vazut sau mai degraba nu este cunoscut". El insusi a dat si interpretarea acestor "cuvinte fericite". "Dupa cum cel ce este in trup nu este si in Duh, nefiind vazut decat numai de cei curati cu inima prin Duhul Sfant, nefiind cunoscut din cauza a ceea ce nu are (comun) cu cineva oarecare... ".

Lucrurile nu sunt asa pentru toti monahii. De altfel, omul este schimbator de buna voie si poate, daca se va lenevi si se va trandavi, sa piarda vrednicia si stralucirea petrecerii monahale. Sfantul Simeon, referindu-se la primii oameni creati din perioada de dinainte de cadere, dar si de dupa aceea, zice ca au dat dovada de trandavie si pentru aceasta nu le-a folosit deloc sederea lor in rai, dupa cum, de asemenea, nu au fost vatamati de surghiun, ci mai degraba s-au folosit si a devenit acest lucru cauza mantuirii lor. Desigur zice un cuvant inspaimantator. Exista multi care au adormit in pesteri si in munti "si nu s-au facut preavrednici de lume... ci conform lumii... si acestia au fost socotiti impreuna cu lumea". Sunt monahi care au dat fagaduintele si totusi traiesc ca mirenii, au fugit ca dusmani ai lumii si totusi iubesc pe oamenii din lume si toate lucrurile lumii si nu pe insusi Hristos.

Scopul monahului este sa se curateasca launtric, sa se elibereze de lucrarea patimilor si sa castige comuniunea cu Dumnezeu prin pocainta. Stim ca pocainta se dovedeste prin intristare si lacrimi. Sfantul Simeon zice ca cel care nu este atent la cuvintele insuflate de Dumnezeu si nici nu pune usa de ingradire buzelor sale, nici nu-si intoarce urechea sa de la cele desarte si nici nu-si aminteste de judecata viitoare, "daca va trai peste o suta de ani in schima monahala, cum va agonisi lacrimi si se va plange cu caldura pe sine insusi?". Drept pentru care schima monahala si timpul petrecut in manastire nu folosesc cand monahul nu duce o viata monahala launtrica, asa cum au descris-o sfintii parinti.

Referindu-se la monahii cu schima mare, sfantul Simeon Noul Teolog le recomanda sa aiba lucrarea launtrica si nu sa straluceasca in exterior, deoarece aceasta nu foloseste la nimic. Fara o lucrare launtrica duhovniceasca se aseamana leprosilor. El scrie: "Pe dinafara stralucitori, pe dinauntru putrezi, plini de oase moarte, plini de rautati, cu o haina putreda de ganduri, de motive, de patimi, de cugete, de grija vicleana".

Toate virtutile trupesti sunt bune, cand sunt insa insotite de o lucrare tainica duhovniceasca:

"Acestea sunt, desigur, bune, insa daca impliniti bine si lucrarea ascunsa cu constiinta, intelepciune si ratiune. Dar, daca, neavand-o aceasta, va mandriti cu acelea, care nu sunt nimic fara aceea, va asemanati cu leprosii, impodobiti cu vesminte stralucitoare, spre amagirea celor ce-i privesc. "

Sfantul Simeon are in vedere cazuri cand monahii devin jocuri ale demonilor, deoarece in timp ce au parasit cele mari si preaslavite si inalte ale lumii si locuiesc la manastire, totusi iubesc, iar inima lor se lipeste de lucruri mici. El scrie: "O fratilor, iubim unii mantiile stralucitoare, altii hainele tesute din fir de aur, altii cingatorile si schima, altii sandalele si curelele incaltamintei, altii bucatele dulci si bauturile, altii daltile si acele si cutitele sau cele mai simple decat acestea, prin care cazand din dragostea cea catre toti a imparatului Hristos nu ne dam seama ca ne facem dusmani ai Acestuia". Daca monahii nu se pocaiesc si nu leapada orice "pofta rea si ispititoare si cearta si invidie si trufie" din suflet, vor fi condamnati la focul cel vesnic impreuna cu vamesii si pacatosii, cu bogatii si cu desfranatii. Este impresionant faptul ca pacatele mici ale monahilor sunt comparabile cu marile pacate ale oamenilor din lume.

Intr-o omilie a sa vorbeste despre marea rusine pe care o vor simti monahii care au parasit pe parinti, mame, sotii si copii, bogatie si functii si, totusi, "printr-o mica trandavie si rautate si datorita poftelor rele" se inroleaza pe ei insisi impreuna cu mirenii, cu desfranatii, adulterii si cu cei ce traiesc in destrabalare. Cata rusine ii va cuprinde pe monahii lenesi cand vor vedea mireni care au avut sotii si robi si toti acestia jucand impreuna in imparatia cerurilor, dupa cum vor vedea pe cei ce au avut functii si bogatie impreuna cu altii pocaiti, in bucuria si in veselia dreptilor, si totusi acesti monahi sa fie impreuna cu pacatosii.

Vorbind pe un ton personal zice ca el insusi va simti o mare rusine cand, in timp ce s-a lepadat de lume si a devenit monah, se va gasi in iad impreuna cu mirenii care au avut copii si au fost foarte incurcati cu diferite griji pamantesti.

Continua sfantul Simeon ca toti cei condamnati la iad vor zice: "Si tu, monahule, cel ce ai lasat lumea, aici impreuna cu noi mirenii esti pus? Iar tu pentru ce?" Ce vom putea raspunde atunci? Ca am parasit lumea si cele ale lumii? Aceasta nu se poate, caci nu ne-am indepartat cu sufletul nostru de lume si de toate ale lumii, deoarece, plecarea adevarata din lume si din cele ale lumii inseamna "ca prin fuga de lume sa urasca cele ale lumii si sa se dezguste de acestea ".

Viata monahala este o mare problema, are o mare valoare si importanta, creaza conditii pentru a se schimba omul pe sine insusi si a se uni cu Dumnezeu, insa, in acelasi timp, creaza si mari responsabilitati. Pacatele mici ale monahilor sunt echivalate cu pacatele mari ale mirenilor. Exista criterii diferite intre aceste doua feluri de viata.

Sfantul Simeon, intr-un imn al sau, se exprima deosebit de sugestiv:

"Cine nu ma va plange, cine nu ma va jeli cu putere,
ca am fugit de lume si de cele din lume,
dar cu simtirea nu m-am despartit de lume?
Am imbracat schima calugareasca
si iubesc pe cele din lume,
slava, bogatia, placerea si desfatarile.
Port pe umeri crucea lui Hristos,
dar refuz cu totul si nu voiesc
sa suport umilirile ei,
ci ma strecor printre oameni slabiti
si voiesc sa fiu slavit impreuna cu ei.
O, ce prostie; o, ce nesimtire!
Sunt vrednic de o indoita osanda,
Caci dupa ce am pacatuit mult in viata dinainte,
am fagaduit sa ma pocaiesc.
Dar acum arat ca un pacatos nerecunoscator
pentru toate bunatatile, ce mi le-a daruit Dumnezeu
si m-am dovedit ca neimplinind fagaduintele
si ca un nevrednic de orice iubire de oameni.

Cuvintele sfantului Simeon Noul Teolog sunt o reamintire a vietii adevaratului monah, arata slava monahismului, dar si indatoririle celor ce urmeaza aceasta viata binecuvantata. Nu ne face vrednici schima si imbracamintea, nu ne mantuieste sederea in manastire, ci ceea ce ne mantuieste este smerenia, pocainta, curatirea inimii, rugaciunea neincetata, vederea lui Dumnezeu. Cand monahismul nu este incadrat in aceasta perspectiva, atunci este secularizat.

+ Ierotei Vlahos,
Mitropolit de Nafpaktos
Category: Sfaturi duhovnicesti | Added by: PortalOrtodox (2012-02-26)
Views: 349 | Tags: adevar ortodox, dreapta credinta, teologie, Catehism ortodox, Ortodoxie, sfaturi duhovnicesti, referat | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016