Cuvant la slujba de inmormantare a martirilor de la Targu Ocna - Sfaturi duhovnicesti - Arhiva ortodoxa - Portal ortodox,rugaciuni,acatiste,predici,pastorale

Monday, 2016-12-05, 1:33 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Sfaturi duhovnicesti

Cuvant la slujba de inmormantare a martirilor de la Targu Ocna
Slujba inmormantarii marcheaza durerea despartirii. Pentru cei ce cred in Dumnezeu insa, moartea nu este un esec, nu este punctul terminus. E pragul care desparte cele doua taramuri, poarta prin care se intra in celalalt plan de existenta. Noi crestinii nu suntem ca cei fara de nadejde. Credem in lumea de dincolo, credem in inviere, pentru ca stim ca suntem si altceva decat carne si sange si tocmai acest "altceva", sufletul vesnic, ne defineste ca oameni. De aceea, slujba inmormantarii este, pentru noi si pentru cei plecati, prilej de intarire a nadejdii in inviere.

Slujba pe care am savarsit-o astazi e mai putin obisnuita. I-am prohodit, dupa 40 de ani, pe cei care si-au sfarsit viata ca detinuti politici in Penitenciarul Targu Ocna si au fost aruncati aici, in gropi comune, fara slujba, fara cruci. Parca vad lada de la poarta... De multe ori cu doi de-ai nostri in ea, si chiar cu unul pe capac. Dupa ce isi deserta mortii, lada se intorcea inapoi si astepta altii. Ne astepta pe noi...

Inchisoarea Targu Ocna

Unii, din mila Domnului, am supravietuit. Suntem aici si varsam lacrimi linistite la groapa lor, dar nu suntem tristi. Veti putea intelege starea de bucurie pe care o traim asa cum a surprins-o sfantul acestui loc, Valeriu Gafencu, in "Imnul celor cazuti"? Iata o strofa din acest imn, incrustata pe troita sfintita azi, ca sa insemneze mormantul lor comun:

Te-ai dus si ne-ai lasat in urma Ta
Nadejdea revederii-n paradis.
Mereu vei fi cu noi si-om astepta
Sa ne-ntalnim cu sufletul deschis.

Inchisoarea Targu Ocna

Asteptam intalnirea de acolo. Traim insa cu intensitate, ca pe o arvuna, si intalnirea noastra de aici, de acum, dintre noi, si dintre noi si ei. Se simt privirile lor din lumea de dincolo. Avem constiinta ca pasim pe un loc sfant.

Mi-e foarte greu sa vorbesc despre Targu Ocna. Daca s-a vorbit despre "fenomenul Pitesti" in sensul lucrarii satanice de distrugere sistematica, fizica si spirituala, a omului, socotesc ca trebuie sa se vorbeasca cu atat mai mult de "fenomenul Targu Ocna", ca lucrare divina de restaurare a omului, in plin iad comunist.

Despre Targu Ocna ar fi trebuit sa va vorbeasca Valeriu Gafencu, stalpul de foc al spiritualitatii crestine din inchisorile comuniste. Ochii lui mari, albastri, oglindeau cerul. Privindu-i, te simteai atat de mic! Dar zambetul lui de nedescrris iti dadea curaj si te facea sa cunosti ce este iubirea lui Hristos. Si oricat i-a fost de grea crucea suferintei, zambetul acesta n-a incetat sa-i lumineze fata. Asa a plecat la Domnul, intr-o buna zi, luandu-si "la revedere" de la toti. Cu cateva zile inainte terminase, ca pe un testament, "Imnul celor cazuti".

Inchisoarea Targu Ocna

Doctorului Mihai Lungeanu, Gafencu i-a marturisit cu cateva zile inainte de plecare ca i-a aparut Maica Domnului, care i-a zis: "De acum inainte, eu voi fi iubirea ta."
In chiar ziua despartirii, aceluiasi doctor care l-a vegheat zi si noapte i-a spus: "Simt ca urc niste trepte. Respir si ma simt din ce in ce mai usor (in acest timp, dupa marturisirea doctorului, respiratia si pulsul erau ca si inexistente)."

A dorit ca celor de la Targu Ocna sa li se daruiasca din partea lui, atunci cand va fi cu putinta, cate un Nou Testament. Si a plecat dincolo cu numele mamei si al surorilor sale pe buze.

Ar fi trebuit sa va vorbeasca despre Targu Ocna si Ion Ianolide, fratele si prietenul in Hristos al lui Valeriu, care in 23 de ani de temnita, desi relativ tanar, castigase intelepciunea filocalica a unui mare avva. Dar si el a adormit in Domnul, dupa ce a iesit din inchisoare.

Ar fi trebuit sa vorbeasca despre Targu Ocna parintele Gherasim Iscu, staretul de la Manastirea Tismana, parintele, Viorel Todea, Gicu Jimboiu, Ion Plopeanu si multi altii, care acum ne privesc de dincolo.

Ar fi trebuit sa vorbeasca despre Targu Ocna cei mai multi dintre fratii de patimire care sunt sau nu de fata si care au fost angajati cu toata fiinta in viata acestei puscarii; acum stau smeriti deoparte.

Despre aspectul duhovnicesc din Targu Ocna a fost insa randuit sa vorbesc eu, in calitate de preot. Repet: ceilalti erau mai in masura s-o faca. De aceea, m-am straduit ca aceste impartasiri sa reprezinte gandurile celorlalti, ale tuturor. Desi, va dati seama, e greu sa te desprinzi de o nota fireasca de subiectivism.

In ce ma priveste, subliniez din capul locului: viata de la Targu Ocna, cu frumusetile si tragismul ei, este aceea care m-a deter­minat sa parasesc studiul geografiei, de care eram indragostit, si sa optez, dupa eliberarea din 1954, pentru teologie si sa ma preotesc. N-am fost singurul.

Inchisoarea Targu Ocna

Cum sa faci cunoscuta viata duhovniceasca de la Targu Ocna intr-o cuvantare? Cum sa inteleaga cineva ce s-a petrecut aici, zi de zi, intre 1950 si 1954? Si apoi, cuvintele sunt asa de neputin­cioase! Si totusi, cu regretul ca nu pot infatisa un tablou complet, voi face doar o palida schita.

Inchisoarea de la Targu Ocna fost o oaza intr-un desert al suferintei. Nu ca aici n-ar fi fost suferinta; dimpotriva. Durerea, boala cu toata hidosenia ei, moartea erau la ele acasa. Desi era sanatoriu, cu aspect si conditii de viata cat de cat mai umane, temnita a ramas temnita. Dar aici, socot eu, s-a revarsat mila lui Dumnezeu peste toata suferinta. Crucea a fost privita ca poarta a cerului. Suferinta a fost sublimata in bucurie, cum a sesizat-o Valeriu Gafencu in versul: "Si cerul deschis se arata cu portile in chipul crucii."

Mila lui Dumnezeu ni s-a facut vadita de cand am pasit in Targu Ocna, varsati din duba-vagon care ne aducea de la Inchisoarea Pitesti. Nu pot sa uit acea seara tarzie de mai 1950, cu luna plina, cu aerul curat imbalsamat de teii infloriti pe care il sorbeam cu lacomie, cand convoiul celor aproximativ 50 de detinuti - niste aratari, majoritatea tineri, studenti si elevi - s-a indreptat spre puscaria-sanatoriu. Si nu ne venea sa credem urechilor cuvintele blande ale celor cativa gardieni mai in varsta, care ne indemnau: "Stati mai incet, taica!" Noi eram obisnuiti numai cu "banditule!", cu injuraturi, cu pumni si cu ciomege. Ba ni s-a spus chiar si "Bine ati venit!"

Dar camerele unde am dormit in prima noapte, cu ferestre mari si fara obloane! De neconceput intr-o inchisoare. Dar faptul ca a doua zi am aflat ca putem iesi afara, in voie! Sa te poti intinde pe iarba, sa vezi cerul si sa fii vazut de soare, sa te intalnesti si sa ai voie sa stai de vorba cu ceilalti frati de suferinta! Si apoi sa fii cercetat medical, cu atentie si dragoste, sa fii tratat, sa ai o mancare mai buna, mai indestulatoare. Si paine, ba chiar unt si lapte! Iertati-ma, numai cei care au trait clipele acelea pot intelege.

Aceste conditii insa n-au fost o permanenta. Am parcurs perioade de mari restrictii, de teroare chiar, indeosebi atunci cand s-a incercat - fara succes - sa se faca reeducare, ca la Inchisoarea Pitesti. Iar activitatea ofiterului politic securist si a informa­torilor a insemnat un necontenit stres.

La un moment dat, paraclisul din corpul vechi al peniten­ciarului a fost dezafectat, iar crucea de pe turla data jos. Si s-au trimis in penitenciar, drept carpe de spalat pe jos, vesminte preotesti si sfinte acoperaminte din altar. Ne-am ingrozit de aceasta blasfemie si am cautat sa le recuperam si sa le ascun­dem. Un patrafir vechi l-am cusut in captuseala paltonului meu, cu care m-am invelit pana la eliberare. Am reusit sa-l scot afara. Sa fie oare vreo legatura intre acest patrafir si faptul ca mai tarziu am devenit preot?

Inchisoarea Targu Ocna

In aceasta ambianta, la Targu Ocna s-a format mai mult decat o comunitate: o adevarata familie duhovniceasca. S-au realizat aici legaturi mai puternice decat legaturile de sange. Acestei familii i-a dat viata Valeriu Gafencu, pe care l-am socotit un sfant si pe care, mai devreme sau mai tarziu, Biserica il va canoniza.

Setea de cultura si mai ales setea dupa Hristos a caracterizat viata detinutilor de aici. In penitenciar a fost introdus un exemplar din Noul Testament, care a circulat in foi volante. S-au invatat texte sfinte pe de rost. Erau tineri care stiau pe dinafara aproape tot Noul Testament. Nu mai vorbesc de rugaciuni, acatiste, paraclise etc. Placuta de sapun - in diferite tehnici - a fost o "tabula cerata", care a suplinit cu mare eficacitate hartia moderna.

La Targu Ocna s-a practicat "rugaciunea inimii". Valeriu Gafencu si Ion Ianolide au adus experienta duhovniceasca a Aiudului, iar cei arestati dupa 1948, pe cea isihasta a Rugului Aprins de la Manastirea Antim, unde-i cunoscusera pe marii parinti duhovnici Benedict Ghius, Sofian Boghiu, Daniil Sandu Tudor etc. Cu binecu­vantarea preotilor, s-a chemat si aici, zi si noapte, numele de putere al Domnului nostru Iisus Hristos. Si s-au petrecut lucruri de taina, adevarate experiente mistice.

Parintii Gherasim Iscu, Viorel Todea, Sinesie Ioja si altii ne-au asistat pe toti, prin tot felul de slujbe si mai ales prin taina spovedaniei, aceasta sfanta "terapie". Mai mult decat atat: in inchisoare ne-am putut impartasi cu Sfantul Trup si Sange al Domnului, aduse aici prin oameni ai lui Dumnezeu. Majoritatea celor care au murit au fost cuminecati.

Spuneam ca au existat si perioade in care nu se putea circula de la camera la camera, perioade de izolare. Intr-un astfel de moment, un bolnav grav, fost ofiter de jandarmi, a intrat in coma. A stat asa o saptamana, dupa care s-a trezit, s-a ridicat si a cerut: "Vreau un preot!" N-a putut ajunge nici un preot la el. Atunci, muribundul a strigat: "Eu am ucis un om!" si si-a dat duhul. Lucrul acesta nu-l stia decat el si Dumnezeu. A vrut sa-l marturiseasca preotului. Constiinta nu-l lasa sa moara. Sunt sigur ca strigatul lui, in public, a fost o adevarata marturisire - marturisirea dorintei, similara cu botezul dorintei si al sangelui - si ca a capatat iertare.

Permanent ne-a vegheat Schitul de pe Magura. Clopotele lui din duminici si sarbatori aveau un rasunet deosebit in inimile noastre. Erau mangaiere si intarire. Stiam ca nu suntem singuri. Dar privelistea extraordinara a lumanarilor aprinse - siraguri de stele - pe serpentinele Magurei, din noptile sfinte ale Prohodului si Invierii!

Un clopot tainic miezul noptii bate
Si Iisus coboara pe pamant.
Din piepturile noastre-nsangerate
Rasuna imnul invierii sfant.

Veniti, crestini, luati lumina
Cu sufletul senin, purificat;
Veniti, flamanzi, gustati din cina:
E nunta Fiului de imparat.
(Valeriu Gafencu)

Si sarbatorile Craciunului... Colindele, cele vechi si cele noi... Cele din inchisoare... Cantam si colindele din inchisorile mai de demult:

A venit si-aici Craciunul
Sa ne mangaie surghiunul
Si doar tristetile s-adun
Sa-mi planga langa usa.
(Radu Gyr)

Cantam si colindul tragic al prizonierilor romani din stepele rusesti, compus de invatatorul, ofiter in rezerva, Stefan Tumurug:

La fereastra amintirii ne-adunam.
Sufletul de altadata-l colindam.
Mama, mama, cresc nametii si pierim.

La Targu Ocna insa, au inflorit altfel de colinde - colindele bucuriei:

In inima robului
Domnu-Si face ieslea Lui
In noaptea Craciunului.

Flori de crin din ceruri ploua
Peste ieslea Lui cea noua
Si din cer picura roua.
(Valeriu Gafencu)

Valeriu Gafencu

Si cate altele...
Am simtit si am trait aici sfinte si adevarate bucurii. De aceea il intelegeam pe prietenul meu Sami, care, dupa eliberarea din 1954, in vacanta dintre doua inchisori, imi marturisea: "Mi-e asa de dor de Targu Ocna!" Pentru ca acolo am inteles ce inseamna libertatea in Hristos. Bucuria si libertatea acestea nu ni le putea lua nimeni!

Noi, care din mila lui Dumnezeu mai traim, am avut ferici­rea sa cunoastem aici tineri a caror viata a fost o necontenita stradanie de a trai in Hristos. Noi le suntem martori. Nu ne surprinde faptul ca pastorul Richard Wurmbrandt a marturisit de multe ori ca viata i-a fost salvata prin dragostea crestina a acestor tineri, care nu faceau nici un fel de discriminare religioasa sau de rasa (asa cum erau acuzati).

Imi aduc aminte ca, dupa ce isi revenise (fusese pe targa de la Interne, cu vreo 20 de gauri TBC in oase si plamani), plimbandu-se la brat cu un tanar, sontorog si el, pastorul, care avea umor, a exclamat: "Iata infratirea iudeo-legionara!" Dupa eliberare, in predicile si scrierile lui, pastoral a marturisit de asemenea ca la peniten­ciarul din Targu Ocna el a vazut sfinti. Se referea, desigur, in primul rand la Valeriu Gafencu.

Generalul Tobescu, seful Jandarmeriei, era si el surprins ca e ingrijit cu multa dragoste de oameni pe care ii trimisese la ani grei de temnita. Un tanar elev, Eduard Masichievici, de o mare puritate, fiind pe moarte, a cerat sa i se aprinda lumanarea. Dar dupa ce s-a desteptat dintr-un somn scurt, a cerat sa fie stins mucul de lumanare, care trebuia sa ajunga si pentru altii, spunand ca L-a vazut pe Mantuitorul, care i-a spus: "Nu te iau in seara aceasta." L-a chemat la El in noaptea urmatoare.

Si nu de putine ori viata aceasta crestina a fost verificata, lamurita prin focul unor grele incercari. Cand i s-a propus, de pilda, de catre ofiterul politic sa fie informator, in schimbul streptomicinei venite de acasa si care i-ar fi salvat viata, studentul Goe Nitescu a respins cu indignare momeala securistului, preferand sa moara decat sa-si vanda sufletul. Au mai facut la fel si altii.

Asistenta medicala a fost organizata, sub obladuirea ingereasca si materna a doamnei Margareta Danielescu, de catre medicii nostri detinuti. Cine nu-si aminteste de devotamentul si noptile nedormite ale medicilor I. Ghitulescu, C. Banu, N. Floricel, A. Lefa, M. Lungeanu? Dar cine poate sa-i uite pe tinerii - TBC-isti si ei, dar ceva mai in putere - care, cu o daruire impresionanta, dar fireasca si discreta, au fost in acelasi timp infirmiere, surori de ocrotire, femei de serviciu, spalato­rese, muncind ca pentru Hristos, si ziua si noaptea, cand faceau de garda la patul celor mai grav bolnavi? Unii dintre ei nu au gustat din portia lor de lapte, de unt sau de carne. Le cedau bolnavilor care aveau nevoie, ei multumindu-se cu fasole si cu arpacas. Mai toti sunt aici de fata.

In mijlocul acestor realitati tragice, tineretea noastra, cu nazuintele ei sfinte, purta pecetea optimismului. Ne bucuram de flori, de coloritul frunzelor de toamna. Stiti ce frumoase sunt vrabiile? Banalele vrabii, care patrundeau cu indrazneala in camere, pana la patul bolnavilor. Vrabiile lui Mos Popan, baciul din Maramures, care le iubea ca pe oitele lui!

Si apoi, cate gingasii, cate atentii delicate, mici daruri, flori, versuri si cantece nu se produceau cu prilejul onomasticelor si zilelor de nastere, nu numai ale noastre, ci si ale celor din familiile noastre!

Cam asa au trait oamenii in Inchisoarea de la Targu Ocna. Din experientele traite s-au cristalizat niste ganduri, niste percepte.

In cartea lui "Testamentul din morga" (Munchen, 1981, p.107), Remus Radina afirma: "Din iubirea lui Dumnezeu si a aproapelui rezulta cele sapte nazuinte formulate de detinutii politici romani:
1. Nazuim spre inviere.
2. Luptam pentru implinirea Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant.
3. Vrem sa aducem neamurile la Biserica, pentru a le impaca cu Dumnezeu.
4. Vrem sa cream o scoala de inalta cultura si educatie crestina, care sa canalizeze toate energiile creatoare omenesti.
5. Vrem sa cream un om nou, nascut din nou din Dumnezeu si din stradania lui personala.
6. Prin acest om nou, vrem sa dam expresie in continut si in forma tuturor problemelor omenesti existente in toate timpurile.
7. Vrem sa smulgem pe om din suferinta fizica si morala."

N-o fi stiut autorul, sau n-a vrut sa spuna cine a compus aceste ganduri, dar eu trebuie sa fac precizarea: aceste principii de viata crestina sunt alcatuite de Ion Ianolide si de Valeriu Gafencu. Ele - si altele - exprima starea de spirit a detinutilor din Targu Ocna. Noi le-am invatat pe de rost si la eliberare le-am scos afara.

O parte din cei de la Targu Ocna au fost eliberati prin anii 1953-1954. O parte au ramas in inchisoare. Cei care am iesit am simtit nevoia imperioasa sa ne vedem, sa ne intalnim, ca sa ne pastram, cat de cat, libertatea. Ne-am dat seama ca tara intreaga era o inchisoare. Ne-am straduit sa mergem pe drumul duhovnicesc cunoscut la Targu Ocna. Am facut pelerinaje pe la manastiri, am cercetat mari duhovnici, ne bucuram impreuna cu prilejul evenimentelor deosebite din familia noastra (nunti, botezuri etc).

Dar vacanta n-a durat mult. Securitatea ne-a vanat din nou, constituindu-ne in "lotul Targu Ocna", in care au fost implicati si o parte din cei care ramasesera in inchisoare. Am fost condamnati, in 1959, la ani grei de inchisoare - unii dintre noi la munca silnica pe viata - pentru activitate mistica si ajutor organizat in penitenciarul Targu Ocna, activitate continuata si dupa eliberare!

N-am fost condamnati pe nedrept, din moment ce statul era comunist si ateu, iar noi anticomunisti si impotriva ateismului.

Inchisoarea Targu Ocna

A urmat o perioada de detentie extrem de grea: Inchisoarea Jilava, Inchisoarea Aiud. Dar nu ne-am pierdut nadejdea. Credinta in Dumnezeu ne-a fost si atunci marea parghie de sustinere. Stiam ca daca il avem pe Hristos nu ne poate birui nimeni. Poetul prinsese minunat aceasta sublimare a luptei:

Nu dor nici luptele pierdute
Nici ranile din piept nu dor
Cum dor acele brate slute
Care sa lupte nu mai vor.

Cat inca inima ta canta,
Ce insemneaza bratu-nfrant,
Ce-ti pasa-n praf de-o spada franta
Cand te inalti cu-n steag mai sfant?

Ca-nvins nu esti atunci cand sangeri,
Nici cand in lacrimi ochii ti-s.
Cele mai crancene infrangeri
Sunt renuntarile la vis.
(Radu Gyr)

In anul 1964, detinutii politici au fost gratiati. Nu am simtit bucuria eliberarii. Multi si-au gasit familiile destramate. Ochiul Securitatii era pe noi. Evitam sa ne intalnim, stiind ca suntem supravegheati in mod deosebit.

Pana cand Dumnezeu ne-a dat minunea jertfelor din decembrie 1989. Prin aceasta minune suntem noi aici, la Targu Ocna. Sa nu uitam aceasta. Traim o vraja. Nu ne vine sa credem. Acum 40 de ani eram dupa zidurile inchisorii. Am fi putut foarte bine sa fim si aici, sub pamantul pe care il calcam acum sub picioare.

Nu solicitam nici admiratii nici compatimire. Ne gandim la sensul expiator al suferintelor prin care am trecut. Pentru noi si pentru altii. Stim ca nici o jertfa nu e zadarnica. Stim ca nimic - in planul Proniei divine - nu e intamplator. Socotim ca Targu Ocna are un mesaj pentru viata obstii noastre romanesti. E mesajul crestin al renasterii noastre.

Comunismul a distrus fizic cateva sute de mii de oameni, dar spiritual, mai multe milioane. Martirii striga azi de sub pamantul sfant pe care il calcam sa ne intoarcem la Hristos, la Biserica. Acesta e imperativul ceasului de fata.

Valeriu, suntem aici sa te asiguram ca ascultam chemarea ta de dincolo de moarte:

Ne-ndemni pe cei ce-n viata am ramas:
Luptati uniti si in acelasi pas,
Ziditi lui Dumnezeu altare sfinte,
Pasiti pe calea vietii inainte.

Asa Sa ne ajute Dumnezeu!

Parintele Constantin Voicescu
Category: Sfaturi duhovnicesti | Added by: PortalOrtodox (2011-09-03)
Views: 124 | Tags: hristos, duhovnic, staret, duhovnici, sfaturi duhovnicesti, parinte duhovnicesc, sfaturiortodoxe, sfat, fiu duhovnicesc, referat | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2016