Frati crestini,
Cel mai mare predicator al lumii din toate timpurile, Sfantul Ioan Gura
de Aur, cautand sa infatiseze pe Sfantul Ioan Evanghelistul, cu pana sa
maiastra muiata in lumina, a reusit sa zugraveasca un portret, prin
punerea in evidenta a umbrelor unei comparatii cu niste oratori sau
artisti vestiti care atrag prin talentul lor admiratia lumii. De aceea
indemnu-va sa fiti cu luare aminte, pentru a putea vedea in toata
splendoarea sa, stralucita icoana sufleteasca a Sfantului Apostol si
Evanghelist Ioan.
"Sfantul Ioan Evanghelistul e un fiu al
tunetului, mult iubit de Hristos, coloana intregii Biserici raspandite
in lume, un om care tine cheile cerului, care si-a atins buzele sale de
Patimile Mantuitorului, care a fost botezat cu botezul Sau, si s-a
sprijinit pe inima Sa cu o totala odihna; iata cine ne cheama sa-l
ascultam prin Evanghelia sa. El nu vine sa ne dea o reprezentatie, el
nu-si ascunde fata sa sub masca, el nu se urca pe scena, el n-are
orchestra la picioarele sale, el nu poarta un vestmant de aur. El se
infatiseaza cu podoabele unui caracter aparte, de o frumusete
incomparabila; el apare imbracat cu Hristos, avand in picioare
stralucitele incaltari care vestesc Evanghelia pacii; el poarta in jurul
mijlocului sau si pe piept nu purpura impodobita cu aur, ci adevarul
numai e acela care face tesatura ornamentala.
Iata-l inaintea noastra fara nici un fel
de dichis, fara artificii si fara fictiuni, el vine cu capul aureolat
de nori pentru a predica adevaruri ceresti.
In sufletul sau nu e altul si altul in
afara, in privirea sa, in vocea sa nu e nimic din ceea ce ar vadi o
cauza straina; el n-are trebuinta de niciun instrument pentru a se ajuta
in predica sa, nici de chitara, nici de lira, nici de nimic altceva
asemanator; el implineste totul prin limba sa numai, pe care nici o
muzica n-o egaleaza cu melodia sa. Drept antreu la scena, el are cerul
intreg, ca teatru, universul; iar drept auditor si spectator pe toti
ingerii si pe toti acei care ravnesc la asa ceva”. (Comentar la
Evanghelia dupa Ioan, Omilia I, tom. XIII Bareille, p. 237).
Frati crestini,
Tatal Sfantului Ioan Evanghelistul a fost Zevedei, pescar destul de
instarit, incat sa-si poata naimi lucratori. (Marc I, 20). Mama sa era
Salomeea, sora sau vara Prea Sfintei Fecioare Maria. La mormantul
Mantuitorului ea a dus o mare cantitate de miresme, fiindu-ne si aceasta
o dovada ca ei nu erau saraci. Ei au avut doi fii: pe Iacov si pe Ioan,
care erau veri cu Mantuitorul dupa trup. Casa lor parinteasca era in
Betsaida.
Sfantul Ioan apare pentru prima oara, ca
ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Si ca discipol a auzit de la
dascalul sau, cele descoperite la Botezul Domnului, iar a doua zi, cand
Iisus trecea pe acolo, cuvintele profetice; "Iata mielul lui Dumnezeu
care ridica pacatele lumii”. Si Sfantul Ioan, cu celalalt ucenic,
ducandu-se dupa El, Hristos Domnul le-a zis: "Ce va trebuie?” Iara ei au
zis: "Invatatorule, unde sezi?” Si atuncea El le-a zis: "Veniti si
vedeti!” Si a doua zi, Andrei, gasind pe Petru, i-a zis: "Am aflat pe
Mesia”.
Pe Iacov l-a chemat mai tarziu, la Marea
Ghenizaretului, cand se facu pescuirea minunata. Tot atuncea se
desavarsi si chemarea lui Ioan: "Vino dupa Mine!” Si acuma, dimpreuna cu
fratele sau Iacov ei parasira pe tatal lor, luntrea si pe lucratorii
lor. Mai tarziu, murind si Zevedei, vedem si pe Salomeea, mama lor,
slujind lui Iisus cu averea sa.
Dintre apostoli, mai apropiati de Mantuitorul au fost: Andrei, Petru,
Iacov si Ioan, ultimii trei insa, cei mai alesi dintre alesi. Ei au luat
parte la Invierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Fata, in gradina
Ghetsimani. Dar dintre acestia trei, cel mai iubit de catre Mantuitorul a
fost Sfantul Ioan Evanghelistul. (Vezi Ioan XIII, 23; XIX, 26; XXI,
7-10). El e ucenicul pe care-l iubea Iisus. (Ioan XXI, 20).
Domnul nostru Iisus Hristos il iubea pentru caldura sentimentelor sale,
pentru devotamentul lui credincios, pentru inflacaratul sau entuziasm.
Si nicidecum pentru ca el ar fi fost mai desavarsit sufleteste. Deoarece
si el ceruse lui Hristos Domnul, ca sa razbune cu foc pe Samarinenii
care nu ingaduiau sa treaca prin tinutul lor. Si atuncea Iisus i-a zis:
"Nu stiti al carui duh sunteti”. (Luca IX, 55). Si apoi tot el este
acela care a cerut Domnului Hristos, sa opreasca pe acei ce propoveduiau
cele ale credintei, fara ca sa faca parte din ceata lor. Iisus insa ii
spuse: "Nu-i opriti, caci cine nu este contra noastra, acela e cu noi”.
Si in sfarsit, tin sa pomenesc si de faptul ca mama lor e aceea care a
cerut ca fiii ei sa fie mai mari in imparatia lui Iisus, sezand unul
de-a dreapta si altul de-a stanga. Dar si de data aceasta li s-a
raspuns: "Nu stiti ce cereti”... Puteti sa beti paharul, pe care voiu
sa-l beau Eu, si cu botezul cu care ma botez Eu, sa va botezati ?” Si ei
au zis "Putem”. (Mat. XX, 20-23)
Iata intreg idealismul si tot avantul catre jertfa si sfintenie al
acestor apostoli...Toate acestea insa, nu-l indepartara de toata
dragostea sa catre Stapanul sau, caci la Cina cea de taina, Sfantul Ioan
isi pleca capul pe pieptul Domnului Hristos. Iar cand a spus El: "Ca
unul dintre voi ma va vinde”, tot Sfantul Ioan este acela care a
intrebat: "Doamne, cine este?” De asemenea, in gradina Ghetsimani, cand
ceilalti ucenici L-au parasit pe Domnul, Sf. Ioan este acela care s-a
dus cu Sfantul Petru in curtea pretoriului. (Ioan XVIII, 15). El L-a
vazut batjocorit si cu coroana de spini pe cap. Si tot Sfantul Ioan este
acela care s-a dus langa Crucea Sa cu cele patru femei: Prea Sf. Maria,
mama lui Iisus, Salomeea, Maria femeia lui Cleopa si Maria Magdalena.
Si atuncea "Iisus vazand pe mama Sa si pe ucenicul pe care-l iubea,
stand acolo, a zis mamei Salei: Femeie iata fiul tau! Apoi a zis
ucenicului Sau: Iata mama ta!” Si tot Sfantul Ioan este acela care
alearga cu Sfantul Petru la mormantul Domnului, atuncea cand Maria
Magdalena le vestise ca a inviat Domnul.
Dupa aceea e si el partas la pogorarea Duhului Sfant la Rusalii si
tovaras cu Petru la raspandirea crestinismului printre iudei, fiind
impreuna la vindecarea ologului de la Templu.
Sfantul Apostol Ioan este socotit de Sfantul Pavel, ca unul din cei trei apostoli stalpi ai Bisericii.
In Noul Testament, dupa anul 50, Sf. Apostol Ioan nu mai apare decat in
anul 68, cand il gasim in insula Patmos. Aici el a fost exilat de
imparatul Domitian, si se spune ca apoi a fost si la Roma, unde a
indurat chinurile martirice, fiind aruncat intr-un cazan cu ulei si
dandu-i-se sa bea o ceasca cu otrava, dar din toate a scapat nevatamat.
Cei mai multi ani ai apostolatului sau, precum si cei din urma i-a
petrecut in Efes. Aici a scris Sf. Evanghelie ce-i poarta numele si cele
trei vestite epistole, pe cand Apocalipsul l-a scris in insula Patmos,
unde a si avut descoperirea.
In ultimii ani ai vietii sale, catre anul o suta dupa Hristos, Sfantul
Ioan nemaiputand sa vorbeasca ca mai inainte in adunare, isi reducea
cuvantarea sa numai la cuvintele: "Fiilor, iubiti-va unul pe altul!”
Ascultatorii insa, plictisiti in a auzi una si aceeasi, ii zisera:
"Invatatorule, de ce ne repeti tu una si aceeasi?” Atuncea Sfantul Ioan
le raspunse: "Aceasta-i porunca Domnului, si daca o paziti pe aceasta, e
destul”.
Traditia spune, ca Sfantul Ioan a murit la o varsta foarte inaintata, de una suta ani.
Fratilor, precum am aratat si mai sus, de la Sfantul Apostol Ioan, avem
cea de-a patra Evanghelie, pe care el a scris-o, precum singur arata, ca
omenirea "sa creada ca Iisus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, si crezand
intr-Insul sa aiba viata in numele Lui”. (Cap. XX, 31 si vezi si I, 14).
Pentru a descrie viata Fiului lui Dumnezeu, Sfantul Ioan s-a inaltat ca
un vultur, mai presus de orice avant omenesc de pana atuncea, strabatand
prin lumina cea cereasca cat mai aproape de Acel ce este insasi lumina.
Iata stralucirea cea deosebita a acestei Sfinte Evanghelii. In ea, spre
deosebire de cele trei Evanghelii, avem descoperite latura interioara a
vietii Domnului, ideile cele mai intime ale Invatatorului. Si asa din
Sf. Evanghelie a Sfantului Ioan se revarsa in sufletul omenirei o
bucurie cereasca, un adevar care cu adevarat face pe om slobod si
fericit pe acest pamant si in veci. Caci ea cuprinde insesi tainele
vietii.
Sfantul Ioan Evanghelistul este acela care a descoperit omenirei, ca
"Dumnezeu este iubire”, ca "Dumnezeu este lumina”, ca "in Hristos era
lumina si lumina era viata oamenilor”; ca toti crestinii au sfintirea de
la Cel Sfant”.
Precum spune Fericitul Augustin, "Sfantul Ioan Evanghelistul mult a
grait, dar aproape numai despre iubire”. Aceeasi invatatura sfanta o
gasim si in cele trei epistole ale sale, pe care, dupa cum insusi
marturiseste: "V-am scris voua... ca sa stiti ca crezand in Fiul lui
Dumnezeu, aveti viata vesnica”. (I Ioan V. 13). "Ceea ce era de la
inceput, ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostrii, ce am privit, si ce
am pipait cu mainile noastre despre Cuvintul vietii... acestea va scriu,
pentru ca bucuria voastra sa fie deplina.” (I Ioan I, 1-4).
Si in aceste epistole, ca si in Sfanta Evanghelie, Apostolul iubirii
arata tuturor, ca bucuria vietii sta in iubire, pentru ca Insusi
Dumnezeu este iubirea. "Cel ce face bine, acela-i de la Dumnezeu; iar
cel ce face raul, n-a vazut pe Dumnezeu”. (III Ioan vers 11). "Iubirea
sta in aceea ca sa vietuim dupa poruncile lui Dumnezeu”. (II Ioan vers
6). "Iara cine zice: eu am cunoscut pe Dumnezeu, dara poruncile lui nu
le pazeste, acela-i mincinos, si nu este intr-insul adevar”. (I Ioan II,
4). Caci "cine nu iubeste - pe aproapele sau - acela n-a cunoscut pe
Dumnezeu”. (I Ioan IV, 8).
Dar sa trecem sa spunem ceva si despre cea de a cincea scriere a sa,
care incheie catalogul cartilor Noului Testament, Apocalipsa. In ea se
descriu descoperirile ce le-a avut Sfantul Ioan Evanghelistul cu privire
la acele vremuri de pedepsire a necredintei si a tuturor
faradelegilor...
Fratilor, traim si noi vremuri apocaliptice, dar stiut sa fie tuturor
ca, daca primele timpuri apocaliptice sunt groaznice prin carti cu
peceti, prin trambite si ingeri ai tuturor suferintelor si ai mortii,
prin cupe cu otravile tuturor maniilor si fiare pline de groaza si
salbaticie, apoi a doua parte a apocalipsei e o binecuvantata innoire a
lumii.
Noi putem spune ca suntem aproape de
acea binecuvantata innoire - dupa grozaviile prin care am trecut -
suntem aproape de acelea ce scrie Sfantul Ioan - de la cap. XXI-XXII,
"Cer nou si pamant nou”. (XXI, 1). "Cand Dumnezeu va sterge toata
lacrima de la ochii nostri si moartea nu va mai fi”... De aceea si
Sfantul Ioan, ingrozit de cumplitele vremi ale pedepsei pe care le aduce
pacatul, dar in acelasi timp, rapit de frumusetea unei Imparatii
crestine, in care Stapan si Domn este Iisus Hristos, incheie Apocalipsa
sa cu rugaciunea pe care si noi o graim cu lacrami in ochi: "Vino,
Doamne Iisuse, vino degraba”. (XXII, 20).
O, fratilor, ganditi-va acum in ceasul al unsprezecelea al suferintelor
noastre, ce ar fi in omenire, daca toate popoarele si toti oamenii ar
implini sfatul Sfantul Apostol Ioan, care e insasi porunca Domnului:
"Copii, iubiti-va unul pe altul”.
O, ce infatisare ar fi luat toate veacurile din trecut si cel prezent,
daca rand pe rand popoarele nu s-ar fi macinat intre ele pana la
distrugeri prin razboaie!... Fie ca omenirea de astazi, sa se inalte
deasupra tuturor urilor si vrajmasilor, deasupra tuturor uciderilor si
distrugerilor, la acea iubire pe care o poate gasi in imparatia
credintei crestine, in care Imparat vesnic si atotputernic este
Dumnezeul iubirii Cel vestit de Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan.
Amin.
Arhimandrit Dr. Vasile Vasilache
|
