Friday, 2024-03-29, 2:38 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Predici - Predica

Predica la Duminica Sfintilor Parinti

Predica la Duminica a saptea dupa Pasti, a Sfintilor Parinti
"Toti sa fie una". (Ioan XVII, 21).

Frati crestini,


Slovele sfinte, care au batut astazi la urechile sufletelor noastre, sunt minunatele cuvinte pe care le-a grait Domnul nostru Iisus Hristos, catre Dumnezeu Tatal. Ele cuprind cea mai duioasa rugaciune, pe care a grait-o Fiul lui Dumnezeu catre Parintele Sau. Intr-un grai plin de marturisirile unei sfasietoare dureri sufletesti, pe care le are „Cel ce ne-a iubit”, in clipele apropiatei parasiri a celor pamantesti; cand se roaga lui Dumnezeu Tatal pentru Sine, pentru ucenici si pentru toti credinciosii Sai.

Aceasta este prima si unica rugaciune, care s-a inaltat de pe pamant catre Cer, din sufletul Celui mai nevinovat pamantean si de catre Insusi Dumnezeu. Insemnatatea ei creste inca cu mult, cand ne gandim la momentul cand a fost rostita: inainte de a fi prins, schingiuit si rastignit, Acel ce a suferit toate si a murit pentru mantuirea tuturor oamenilor din orice loc si din toate veacurile.

Importanta acestei rugaciuni este cu atat mai mare pentru noi crestinii, intrucat ea e testamentul Mantuitorului nostru. Daca intreaga Evanghelie este de o nepretuit de mare valoare pentru crestinatate, apoi aceasta rugaciune, care reprezinta testamentul prin excelenta, ia proportiile unor valori ce nu pot fi marturisite si simțite, in toata adancimea lor, de o minte si un suflet pamantean. In genunchi, cu fruntea-I divina aureolata de straluciri supraomenesti, „ridica ochii Sai spre cer”, si da glas rugaciunii care s-a cetit astazi, din Sfanta Evanghelie.

„Parinte, a venit ceasul: proslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul Tau sa Te proslaveasca... Parinte Sfinte, pe cei ce Mi i-ai dat pazeste-i in numele Tau, ca sa fie una ca si Noi!... Ma rog si pentru cei ce vor crede in Mine... ca toti sa fie una; precum Tu Parinte, esti in Mine si Eu in Tine, asa si ei una sa fie in Noi...” (Ioan 17, 1.11.21). Se roaga ca dragostea sa ne invaluie pe toti crestinii, ca astfel, sa fim uniti intre noi ca unul.

Frati crestini,
Noi ne intrebam mirati, de ce exista certuri si neintelegeri intre oameni? Aceasta mirare cu atat mai mult creste, cand observam ca si intre crestini exista foarte adesea acest mar al discordiei si neintelegerilor. Care sa fie oare motivele neunirii si ale invrajbirilor dintre oameni?

Desigur ca explicatiile sunt foarte multe si usor de dat. N-ar fi sa ne gandim decat la faptul ca fiecare om reprezinta cel putin o individualitate, daca nu o personalitate, care-l diferentiaza de ceilalti oameni. Aceasta distinctie umana duce la o singularizare, care in mod firesc da nastere la nepotriviri intre oameni. Aceasta nepotrivire intre indivizi este chiar si din punct de vedere fiziologic, unul este de un temperament sanguin, altul limfatic, apoi unii sunt mai ageri, mai iuti, altii sunt mai molatici, mai greoi in a purcede sa infaptuiasca ceva.

La aceste explicatii pe care le gasim, pentru ce nu toti oamenii traiesc intr-o frateasca dragoste, vine a se adaoga si diferenta de cultura dintre membrii aceleasi societati, apoi masura in care fiecare se foloseste de bunurile si inlesnirile acestei civilizatii.

Si in sfarsit, la aceasta nepotrivire dintre oameni, timpurile noastre de o integrala democratie, au impartit lumea intr-o multime de cenacluri potrivit diferitelor crezuri politice. Asa ca, acum, partizanii unei grupari nu vor sa auda de oamenii celorlalte grupari, ba ceva mai mult, se urmaresc unii pe altii sa-si faca rau, si nici intr-un caz nu sunt si nu vor sa fie intr-o atmosfera de frateasca reciprocitate.

Tot in sprijinul acestei diferentieri dintre oameni si al neintelegerilor dintre diferiti indivizi, vine a ne marturisi si proverbul romanesc, care zice: „Spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ți spun cine esti”. Oare ce ne invedereaza aceasta, decat ca noi oamenii nu suntem in legatura de frateasca dragoste cu toti, ci numai cu anumiti oameni cu care ne asemanam.

Dar certuri si neintalegeri exista si intre popoare. Din aceleasi motive, popoarele ca si indivizii, sunt diferite in ceea ce priveste caracterele. La aceasta diferentiere a contribuit forta lor sufleteasca, care nu este una si aceeasi, apoi teritoriile deosebite si ocupatiile diferite care in mod firesc duc la ciocniri de interese. Nu mai vorbim de limba deosebita, care mentine aceste zagazuri de necontopire in aceeasi dragoste.

Fratilor, daca acestea si inca altele sunt motive de impricinare dintre oameni, oare sa nu fie motive tot atat de puternice, sau poate chiar mai convingatoare si de o mai mare valoare, care sa inlature ura dintre noi si sa ne dea ratiunea sa intronam dragostea frateasca intre toti oamenii?

Negresit ca sunt si motive care pledeaza pentru o necurmata si inflacarata dragoste intre toti pamantenii. In primul rand ma gandesc la existenta Bisericii, care lupta pentru unirea si fratietatea dintre toti fiii ei duhovnicesti. Ea vesnic propovaduieste ca toti oamenii sa traiasca in iubire unul fata de altul. Si face aceasta, pentru ca insasi fiinta acestei Biserici este plamadita din dragostea lui Dumnezeu pentru noi oamenii.

Iar crestinii, ca unii ce sunt renascuti la o noua viata, prin baia Sfantului Botez, trebuie sa fie cu iubire fata de toti, caci „oricine iubeste este nascut din Dumnezeu, care este dragoste”. (I Ioan 4,7).

In Biserica lui Hristos, toti formam o familie a crestinatatii, avand cu totii: „un Domn, o credinta, un botez”. (Efeseni 4,5).

Unirea acestei dragoste ne-o cimenteaza si mai mult faptul ca toti crestinii „ne impartasim dintr-o singura paine”, „care este impartasirea cu insusi trupul lui Hristos”. (I Cor. 10, 16-17). Iar ca o incoronare a acesui fapt, ajungem, dupa marturia Sfantului Apostol Pavel, „ca toti la un loc sa fim trupul lui Hristos, iar fiecare in parte membre aceluiasi trup”. (I Cor. 12, 27).

In crestinism este posibil de realizat cea mai stransa unire de dragoste intre toti credinciosii si apoi intre ei si Dumnezeu. Iisus a zis: „Eu sunt in Tatal Meu si voi in Mine si Eu in voi”. (Ioan 14, 20).

Credinciosii in Biserica sunt uniti in una si aceeasi credinta, in una si aceeasi speranta, prin una si aceeasi invatatura, care vine de la un singur Dumnezeu. Ceva mai mult, profetul Maleahi ne intreaba in chip asa de firesc: „Oare nu este un singur Parinte pentru toti? Nu ne-a creat pe noi un singur Dumnezeu? Pentru ce suntem vicleni unul fața de altul, ca sa pangarim legamantul parinților nostri?” (Cap. II, 10).

Se incearca sa se faca o unire pe alte temeiuri decat cele ale Bisericii, dar nu au reusit si nici nu vor izbandi. Ma gandesc la „Liga Natiunilor”, ale carei slabiciuni s-au aratat nu la mult timp dupa infiintarea ei. Ea nu a putut duce la unire si nu va fi in stare sa realizeze faptic dragostea dintre popoare si indivizi, pentru ca baza pe care a cautat sa-si sprijine acest gand e subreda. Liga Natiunilor a cautat ca pe baze economice si ratiuni juridice sa infaptuiasca unitatea Europei. Dar economicul este cel mai mobil fundament de pace.

Economicul divide, nu uneste, el imparte, nu aduna. Ceea ce uneste pe toti intr-o dragoste frațeasca este credinta in cele descoperite noua din ceruri. Biserica in Evul Mediu a mentinut cu unitatea ei spirituala, unitatea Europei. Cerul uneste, pamantul ne imparte.

Au incercat altii ca prin forta sa intemeieze aceasta unitate morala a dragostei, dar n-au izbandit. Ma gandesc la Napoleon, care prin forta militara a cautat sa uneasca sub un sceptru toate natiunile Europei si ale celorlalte continente, dar n-a reusit sa infaptuiasca decat ruine!!

Forta fizica nu poate sa infaptuiasca unirea, dragostea intre indivizi. Ceea ce cimenteaza dragostea intre oameni si popoare, este o alta forta, e forta spirituala, este transcendentul, credinta in Dumnezeu. Credinta in Hristos ne cere ca sa iubim pe toti, nu din dragoste prieteneasca a aceluia pe care il iubim, ci sa-l iubim din iubirea iubirii insasi. In afara de crestinism nu este iubirea frateasca in adevaratul ei sens. Este cel mai mare neadevar a zice ca iubesti pe aproapele, cu toate ca nu crezi in Dumnezeu. Dragostea ateului poate sa fie fizica, ori marginita numai la rudenii, dar nu va fi una universala, care sa mearga pana acolo ca sa iubeasca si pe dusmani. Hristos cere sa iubirn si pe vrajmasii nostri si pe oricine din orice loc.

Dragostea este, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel, limba universala, care ne apropie pe noi oamenii unii de altii. De vei fi oriunde pe fata pamantului, fara a sti limba acelor locuitori, dar daca vei arata dragoste prin orice binefaceri fata de oricine, iti vor zambi, te vor intelege, iți vor fi recunoscatori. N-ar fi sa va amintesc decat de David Livingstone, un mare misionar englez, din veacul al XIX-lea, exploratorul Africii centrale si australe, care, prin marile sale sfortari in combaterea maladiilor si moralizarea negrilor, a fost ințales de acesti negri. Dragostea lui a fost priceputa, cu toate ca el nu stia limba tuturor triburilor. Salbaticele popoare africane observau ca Livingstone le vrea binele, sanatatea, luminarea lor prin invatatura lui Hristos. La dragostea marelui lor binefacator, cum credeti ca au raspuns acesti necivilizati si neculti oameni?... tot prin dragoste. Cand a murit David Livingstone (+ 1873), acei africani inculti l-au dus pe spatele lor mii de kilometri pe jos, intr-un alai de mii de negri, pana la mare, unde era sa fie imbarcat intr-o corabie ca sa fie adus in Europa.

Iata cum dragostea este pretuita de toti oamenii, din toate locurile, chiar de pe cea din urma treapta a civilizatiei. Toti ii recunosc binefacerile si o rasplatesc tot cu dragoste, atunci cand li se arata.

Un alt motiv de inlaturare a urii si a impricinarilor dintre noi, fraților, este si multimea nenorocirilor la care suntem expusi de a le indura in orice moment.

De ar fi un puternic cutremur, care sa naruie totul, oare, fratilor, nu am uita ura si dusmania dintre noi ? Oare, daca in acele clipe tragice, cand pamantul se zguduie si crapa, te-ai afla langa un vrajmas al tau, il vei arunca in prapastie? Sau, cu dragoste, va veți ingriji unul de altul sa scapati? Spre a va convinge mai puternic de aceasta, n-ar fi decat sa va rog sa observati ce fac animalele salbatice cand vine asupra lor vreo calamitate. Ele fug toate in bordeiele oamenilor... si nu vin cu gandul de a sugruma..., ci fricoase si blande, acum, stau la picioarele omului ca cei mai buni prieteni.

Oare noi suntem atat de siguri pe trainicia nezdruncinata a acestei vieti, incat sa nu ne fie imboldit sufletul spre dragostea tuturor, chiar si a vrajmasilor?

Dar, fratilor, la dragostea frateasca dintre noi suntem indemnati chiar si de suferinta. Durerea te face mai bun la suflet, privirea nu-ti mai este injectata de ura cu privire la vrajmasul tau. Ma gandesc la soldatii din timpul razboiului, care fiind cazuti raniti, desi dusmani intre ei, isi dadeau apa unul altuia... si-si legau ranile reciproc. Omul nu poate fi atat de hain la suflet sa dea cu piciorul sa se inece, chiar dusman de i-ar fi acela. Si spune, tu omule, cum ai trata tu pe binefacatorul tau dusman de pana mai ieri? Oare nu cu dragoste?

Si apoi, fratilor, de ce sa fim indiferenti si dusmani unul fata de altul? De ce impricinari intre noi?... Nu toti suntem oameni, indiferent de culoarea pielii, ca-i alba, ori neagra, sau galbena, indiferent de cultura ori avere? Si cum? Sa ne iubim numai pe noi fiinte cu invelisuri efemere?... Nu simtim ca sa iubim si pe altii ca si pe noi insine?... Dar nu toti traim pe acelasi pamant? Nu toti ne hranim cu roadele aceluiasi pamant? Ce, este cineva care traieste in aer? Vietuieste cineva dintre oameni in vazduh, ca sa-l invidiem? Sa-l uram? Nu cu totii framantam lutul aceluiasi pamant?

Si apoi, fratilor, de ce sa fie ura intre noi? Noi traim intr-o generatie cu care ne-am nascut si cu care vom si muri. Oare acel ce este plin de ura fata de aproapele sau, depaseste generatia sa? Si atunci de ce sa ne aruncam cu ura unul asupra altuia? Nu incapem in mijlocul unui veac si al generatiei noastre?... In cele din urma ne va infrati pamantul cu fratii cu care vecuim in aceste decade ale vietii.

Spuneti, D-voastra, ce importanta au dusmaniile veacului al XIV-lea, sau al XIX-lea, din cutare sat, oras, sau dintre state? Si-au otravit sufletele cat au trait... si n-au gustat binefacerile dragostei, n-au implinit porunca lui Dumnezeu ca toti sa fie una, si nu vor fi fericiti nici acum si nici in veci, in ceruri. Crestini, rupeti paienjenisul care va zebreluieste fiintele voastre. Nu fie intre voi: eu, tu, ei si dansii, ci numai noi fratii in Hristos.

Poate ca inca e greu sa porniti la infaptuirea acestei dragoste, atunci, rugati-va lui Dumnezeu ca sa pogoare in sufletele voastre scanteia focului divin, care sa le incalzeasca si sa le puna in miscare.

Crestini, urmatori ai lui Hristos, impliniti testamentul Mantuitorului nostru: ca toti sa fim una. Amin.

Protos. Dr. Vasile Vasilache

Category: Predici - Predica | Added by: PortalOrtodox (2011-06-03)
Views: 527 | Tags: sfintilor, predici ortodoxe, duminica, parinti, predica, predici audio, predici | Rating: 5.0/1
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2024