Iubitului nostru cler, cinului monahal si bine-credinciosilor crestini din de Dumnezeu pazita noastra Arhiepiscopie, har, mila si pace de la Dumnezeu Tatal, iar de la noi, arhiereasca binecuvantare.
Nasterea Mantuitorului a fost vestita de ingerul Domnului pastorilor care strajuiau noaptea imprejurul turmei lor pe campul de langa pestera din Betleem; odata cu aceasta, slava Domnului a stralucit imprejurul lor si ei s-au infricosat cu frica mare. "Dar ingerul le-a zis: Nu va temeti! Caci, iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Ca vi S-a nascut azi Mantuitor, Care este Hristos Domnul, in cetatea lui David... si deodata s-a vazut, impreuna cu ingerul, multime de oaste cereasca, laudand pe Dumnezeu si zicand: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!” (Luca 2, 8-11; 13, 14).
Ce tablou mai frumos, ce priveliste mai mareata poate fi pentru ochiul si inima omului? Ce oameni mai fericiti pot fi in lumea pamanteasca decat acesti umili pastori care au fost cei dintai martori ai „Tainei celei din veac ascunsa si de ingeri nestiuta”, Taina Nasterii Fiului lui Dumnezeu cu trupul din Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, pururea Fecioara Maria, Maica Domnului? Acesti pastori au fost si primii oameni marturisitori si vestitori ai Nasterii Domnului, dupa cum citim in Sfanta Evanghelie: „si vazandu-L (pe Prunc culcat in iesle - n.n.), au vestit cuvantul grait lor despre acest Copil. si toti cati auzeau se mirau de cele spuse lor de catre pastori” (Luca 2, 17 18).
Au venit apoi sa se inchine si sa-L slaveasca pe Pruncul - Mantuitorul lumii - nu numai cei din jurul Betleemului, ci si cei de departe si chiar foarte departe. Au venit oameni de rand, dar si oameni de cultura si stiinta, oameni invatati, anume magii din Persia, o tara departe de Iudeea. Ei au venit trimisi de Duhul Sfant, de credinta lor in Cel Care este Datatorul de stiinta si intelepciune - Dumnezeu, aducandu-I daruri: aur, tamaie si smirna. Au venit nu pentru simplul motiv de a-L vedea, ci au venit ca sa I se inchine (Matei 2, 11), stiind ca pe Dumnezeu il cunoastem, il simtim, ne apropiem de El nu ca simpli spectatori, ci ca inchinatori, ca rugatori, slavindu-L, laudandu-L si multumindu-I pentru toate cate ne daruieste, in primul rand mantuirea sufletelor noastre, imparatia Sa cea cereasca si vesnica.
Fiul lui Dumnezeu, Mantui-torul lumii, S-a nascut cu tru-pul in cele mai saracacioase conditii, intr-o pestera, in pestera din Betleem, si a fost culcat intr-o iesle. inca prunc fiind, a fost amenintat cu moartea de catre Irod; a avut parte de ura El, Care S-a intrupat din iubirea Sa dumnezeiasca pentru mantuirea noastra. A trebuit sa fuga din calea lui Irod in Egipt, aceasta ca sa ne invete ca si noi trebuie sa ne ferim din fata pericolelor pe care nu putem sa le inlaturam. S-a intors in Nazaret si a trait ca un necunoscut, in ascultarea cuvenita oricarui copil, ca orice om de rand (Luca 2, 51).
La varsta de treizeci de ani a inceput sa propovaduiasca cuvantul Evangheliei (Luca 3, 23); a dat vindecare celor bolnavi, vedere orbilor, sanatate celor paralizati, hrana cu indestulare celor care ii ascultau cuvintele mantuitoare, a dat iertare celor gresiti care cadeau la picioarele Lui caindu-se si cerand iertare; a dat iertare si celor care L-au batjocorit si L-au rastignit pe Cruce zicand: "Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac...” (Luca 23, 34).
Moartea Mantuitorului pe Cruce si ingroparea cu Trupul au fost urmate de invierea Sa cea de-a treia zi intru slava. intru slava S-a nascut cu trupul si tot intru slava a inviat si cu trupul. Aceasta slava a fost impreunata cu smerenia nasterii Sale in pestera din Betleem si cu smerenia patimilor si rastignirii pe Cruce, toate incununate de bucuria mantuirii, dupa cum glasuiesc sfintele cantari ale Bisericii noastre, atat la Nasterea, cat si la invierea Mantuitorului.
Iubiti credinciosi, Istoria, icoana vietii crestine, care este imparatia lui Dumnezeu pe pamant si in acelasi timp inceputul imparatiei ceresti, este istoria, icoana vietii Mantuitorului pe pamant; smerenie, primejdii, batjocoriri, defaimari, intr-un cuvant necazuri de tot felul. Dar aceasta viata pamanteasca cu dureri are si maretia ei: bucuria in necazuri.
Asa ne spune Mantuitorul pe Muntele Fericirilor (Matei 5, 10-11). Necazurile fiind legea trairii crestine, si Sfantul Apostol Pavel scrie: „Voua vi s-a daruit, pentru Hristos, nu numai sa credeti in El, ci sa si patimiti pentru El” (Filipeni 1, 29). Crestinul adevarat patimeste pentru Hristos, incredintat fiind de insusi Mantuitorul ca va birui: „in lume necazuri veti avea; dar indrazniti, Eu am biruit lumea” - lumea pacatului - n.n. (Ioan 16, 33), "caci portile iadului nu vor birui Biserica Mea”... (Matei 16, 18).
Maretia vietii si invataturii crestine se vadeste de-a lungul veacurilor prin insasi dainuirea ei in toata splendoarea si frumusetea duhovniceasca, care a uimit pe pagani, dupa cum scrie un parinte al Bisericii, Tatian Asirianul, in secolul II, care consemneaza in scrierile sale cuvintele paganilor admirative fata de crestini: „Iata cat de mult se iubesc crestinii!”. Maretia si frumusetea invataturii si trairii crestine se vadesc in sfintele icoane si in sfintele biserici - prin arhitectura lor care, atunci cand ne aflam in fata lor sau inlauntrul sfintelor locasuri de rugaciune, in cer simtim ca ne aflam; maretia si frumusetea credintei noastre crestine, zicem si ortodoxa, se vadeste si in roadele ei, in domeniul culturii, artei, moralei si, nu in ultimul rand, al demnitatii personale si nationale, care-si au izvorul si puterea tocmai in invatatura sanatoasa a Evangheliei si in harul Sfantului Duh, care ni se impartaseste in Sfintele Taine ale Bisericii. Ce poate fi mai maret si mai eroic decat ridicarea din pacat si urcusul spre viata de sfintenie? Cel care-si recunoaste si marturiseste pacatul este mai mare decat cel care inviaza mortii, dupa cum ne invata Sfantul Isaac Sirul. Operele de arta crestina, literatura laica cu teme crestine sau cu teme de formare sufleteasca a omului pentru a deveni o personalitate, adica om intre oameni, fac parte din patrimoniul mondial al culturii si civilizatiei omenirii. Cultura, arta si legislatia Europei au radacini crestine. Fara aceste radacini, valorile respective pot disparea, iar o lume fara aceste valori piere si ea, devine un alt turn Babel sau, cum spune poporul, o babilonie, care inseamna o atmosfera, o stare de lucruri nimicitoare pentru persoana umana, devine un iad, o groapa in care colcaie toate faradelegile, o Sodoma si Gomora. Aceasta este moartea sufletului.
Iubiti credinciosi, Sa nu ne imputinam sufleteste astazi, cand trecem prin atatea primejdii si necazuri: copii parasiti de parintii lor plecati in tari straine pentru a castiga painea cea de toate zilele, parinti parasiti de copiii lor din lipsa de dragoste fata de ei, stapaniti de lacomia inavutirii pe cai necinstite, batrani neajutorati, pensionari cu pensiile pradate de cei care nu stiu sa conduca tara cu cinste si daruire in slujirea incredintata de cei care i-au votat. Traim intr-o tara in care imoralitatea este afisata pe ecranul televizorului si pe paginile revistelor, intr-o tara in care se promoveaza imoralitatea in randul copiilor, al tinerilor scolari si studenti sub masca diabolica a unei educatii privind relatiile intime intre tineri si tinere. Astazi traim ca intr-un razboi, asa cum traiau crestinii in primele veacuri „caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui”, ci, asa dupa cum scrie Sfantul Apostol Pavel, "impotriva... intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii...” (Efeseni 6, 12). in aceasta lupta, sa luam toate armele lui Dumnezeu: adevarul, platosa dreptatii, coiful mantuirii si sabia Duhului, care este cuvantul lui Dumnezeu (Efeseni 6, 13-17). Pacatul sa nu stapaneasca in trupul nostru cel muritor ca sa ne su-punem poftelor lui (Romani 6, 12), ci sa ne indreptam cat mai des la scaunul de spovedanie, marturisindu-ne pacatele, ca sa luam iertare pentru a putea sa ne impartasim cu Preasfantul Trup si Sange al Mantuitorului nostru Iisus Hristos spre viata vesnica si nu spre osanda vesnica. „Sa umblam cuviincios ca ziua: nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma. Ci imbracati-va in Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte” (Romani 13, 13-14); "Sa nu fim piatra de poticnire” (I Corinteni 10, 32) pentru nimeni; "numele lui Dumnezeu sa nu fie hulit din pricina noastra”. "Sa-L slavim pe Dumnezeu in trupul nostru si in duhul nostru care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 20), caci pentru noi, cetatea noastra este in ceruri, de unde si asteptam Mantuitor pe Domnul Iisus Hristos, nascut astazi in pestera din Betleem, "Care va schimba la infatisare trupul smereniei noastre, ca sa fie asemenea trupului slavei Sale...” (Filipeni 3, 20-21).
Sfintele sarbatori ale Nasterii Domnului, Anului Nou si Bobotezei sa le petreceti crestineste, cu sanatate, bucurii uhovnicesti, in pace si buna intelegere.
