Thursday, 2024-03-28, 6:09 PM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Pastorale

Pastorala IPS Andrei, Arhiepiscop al Alba-Iuliei, la sarbatoarea Invierii Domnului - 2007
+ A N D R E I,
din harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Alba-Iuliei,
sfintitului cler, cuviosului cin monahal si iubitilor credinciosi,
binecuvintare si har de la Dumnezeu, a carui "porunca viata vesnica este"

"Stiu ca porunca Lui este viata vesnica"

Iubiti credinciosi,

Rind pe rind, oameni dragi trec in lumea de dincolo. Cei ce fac parte din universul nostru spiritual se muta la Domnul. Si, ca miine, si noi vom fi chemati de Domnul Hristos prin poarta mortii, de la "moarte" la "viata". De sintem sinceri, vom spune ca si Ion Agirbiceanu: "Daca te gindesti, viata nici macar nu e scurta, ci-i numai o parere, asa trece de repede. Nici nu sti ce-i si viata asta! Atita stii, ca te bucuri si te desfatezi in minunile din jurul tau, in firea intreaga. Caci oricit le-ai cunoaste, ele tot minuni ramin, minuni de frumusete". Si in duh de rugaciune, vom exclama impreuna cu Lucian Blaga: "Opreste, Doamne, trecerea! stiu ca unde nu e moarte nu e nici iubire - si totusi, Te rog: Opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masori destramarea".
 

Plamadit din sufletul romanului, care nu se poate obisnui cu gindul despartirii de lumea aceasta trecatoare, Fat Frumos - flacaul cel mai mic al imparatului - si-a fixat ca tinta a vietii sale aflarea "tineretii fara batrinete si a vietii fara de moarte". "Tineretea fara batrinete si viata fara de moarte" nu ne-o poate oferi decit Cel ce El insusi e "Viata" (Ioan 14,6), Cel care "a calcat cu moartea pe moarte si celor din morminte viata le-a daruit". El ne spune limpede ca porunca Tatalui celui ceresc "este viata vesnica" (Ioan 12,50).

Iubiti frati si surori,

Viata paminteasca, oricit s-ar stradui stiinta si oricit ar progresa omenirea, are o limita. Ca un clopot al vesniciei ne suna in urechi sentinta lui Dumnezeu: "pamint esti si in pamint te vei intoarce" (Facere 3,19). Chiar intrati in Uniunea Europeana, nu putem scapa de acest final. Proorocul David scrie: "Anii nostri s-au socotit ca pinza unui paianjen; zilele anilor nostri sint saptezeci de ani, iar de vor fi in putere, optzeci de ani, si ce este mai mult decit acestia, osteneala si durere; caci trece viata noastra si ne vom duce" (Psalm 89, 10-12).

Dar Solomon, urmasul lui, dupa ce ne face o atentionare, ne mingiie cu afirmatia ca sufletul se duce la Dumnezeu: "Adu-ti aminte de ziditorul tau in zilele tineretii tale, inainte sa vina zilele de restriste… Mai inainte ca sa se rupa funia de argint, si sa se sparga vasul de aur, si sa se strice ulciorul la izvor, si sa se sfarime toarta fintinii…, si ca pulberea sa se intoarca in pamint cum a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu, Care l-a dat" (Ecclesiastul 12,1, 6-7).

Dupa Emil Cioran, asa cum reiese din lucrarea "Pe culmile disperarii", viata n-ar fi decit o tragica si limitata stare de fapt, care nici nu merita traita. Numai ca aceasta-i o parere singulara, pe care poate ca nici el n-a avut-o pina la capatul vietii. Consensul unanim al omenirii este altul. Oamenii care nu cred intr-o alta lume, sint morti inca din aceasta viata. Mintuitorul a spus referitor la acestia: "lasa mortii sa-si ingroape mortii lor" (Matei 8,22).

Toti ginditorii seriosi, nu mai vorbim de crestini, cred in viata de dincolo. "Fara viata de dincolo, n-are nici un inteles viata de aici, nici o frumusete, nici o armonie, nici o noblete. Ne-o spune mintea si inima noastra, si mai presus de toate, ne-o spune Domnul si stapinul vietii, cind zice: "Eu sint invierea si viata; cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, va trai. Si oricine traieste si crede in Mine, nu va muri in veac" (Ioan 11,25-26)".

Sfintul Pavel afirma cu convingere ca "daca acest cort, locuinta noastra paminteasca, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casa nefacuta de mina, vesnica, in ceruri" (2 Corinteni 5,1). Asa ca traim pe pamint, dar capatul caii noastre este in Cer. Tot ce facem aici are repercusiuni dincolo. Acolo este fericirea deplina pe care nu o cunoastem cita vreme suntem in trup, dar o banuim. O presimtim cu sufletul nostru si ne este profetita tot de Sfintul Pavel: "Cele ce ochiul n-a vazut, si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" (1 Corinteni 2,9). Mai mult decit atit, nu numai sufletul nostru intra in eternitate, ci datorita invierii lui Hristos, si trupul va invia, imbracat in slava si nemurire. Toti ne vom schimba, "deodata, intr-o clipeala de ochi, la trimbita cea de apoi. Caci trimbita va suna si mortii vor invia nestricaciosi" (1 Corinteni 15,52).

Drept maritori crestini,

Sfintul Pavel, care era convins de nemurirea sufletelor si de invierea trupurilor, avea o singura preocupare: indreptarea vietii si cunoasterea lui Hristos. Pe toate celelalte, spunea el, "le privesc drept gunoaie, pentru ca pe Hristos sa-L dobindesc" (Filipeni 3,8). Era convins ca inca n-a "dobindit indreptarea", dar o urmarea cu indaratnicie, ca sa poata ajunge "la invierea cea din morti" (Filipeni 3,11).

Nu numai Sfintul Pavel, ci orice om de pe pamint simte ca lucrul cel mai important este sa biruiasca moartea si sa ajunga la fericita inviere din morti. Invierea inspre fericire nu se poate dobindi fara efort. Fat-Frumos, care intruchipeaza idealul curat si genuin al romanului, ajunge la "tinerete fara batrinete si viata fara de moarte", dupa ce se lupta cu Gheonoaia si cu Scorpia si le biruieste. Crestinul ajunge la viata cea vesnica fericita dupa ce se lupta cu patimile si le invinge.

Indreptarea si sfintirea vietii trebuie sa o urmarim fiecare dintre noi, in perspectiva invierii din morti. Sfintirea vietii o dobindim in Biserica pentru ca, de fapt, Biserica ne pregateste pentru eternitate. Domnul Hristos si toata revelatia Noului Testament vorbesc, inainte de toate, de eternitate si de ceea ce duce acolo. Pentru noi, care suntem ziditi din nimic, este greu sa ne gindim la vesnicie. Dar intilnim aceasta vesnicie. Cum? Traind in Biserica, si aceasta viata traita in Biserica, este o pregatire pentru vesnicie. Exista profetii si preziceri, facute cu doua mii de ani inainte, referitoare la vremurile noastre. Ele dezvaluiau ce se va intimpla mult mai tirziu, in zilele noastre. Aceasta inseamna ca toata viata noastra se desfasoara dupa un plan stabilit inainte, ca dupa un program. Dumnezeu este vesnic, iar noi oamenii sintem legati de vremuri.

Daca rugaciunile adresate lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfintilor, primesc un raspuns provenind de la ei, este clar ca ei traiesc. Dar cum traiesc ei, noi nu putem intelege acum. Cind Arhimandritul Sofronie de la Essex era chinuit de gindul mortii, de gindul vesniciei, se intreba: cum sa intelegi eternitatea? Ca o miscare ce nu se opreste niciodata? Ca o vesnicie chinuitoare? Sa intelegi mintuirea ca o ascensiune, ca un urcus nesfirsit catre Dumnezeu, catre Nemarginit, catre Infinit? Raspunsul i-a venit din Sfintele Scripturi: Scripturile spun ca avem posibilitatea de a trece de la cele ce se petrec in timp la o "dimensiune" mai presus de timp, ca exista o trecere in eternitate.

Eternitatea, vesnicia, este o viata din belsug dimpreuna cu Hristos. Ceea ce simtim aici ca suferinta si ca moarte va fi in Imparatia lui Dumnezeu iubire care se daruieste total, dragoste desavirsita care nu mai tine seama de sine-insasi, dragoste care-L imbratiseaza pe Dumnezeu, pe Sfintii Lui si lumea intreaga. Dragoste triumfatoare care va socoti toata acea desfatare ca o bogatie a propriei sale vieti si va resimti ca o profunda bucurie faptul ca-i vede pe altii intru slava, stralucind ca soarele.

Spuneam ca indreptarea si sfintirea vietii o realizam in Biserica. Pentru ca in Biserica se afla mereu Domnul Hristos, "impartasindu-se pe Sine tuturor credinciosilor prin Sfintele Taine". Unde este El, acolo nu mai este moarte, acolo omul a trecut de la moarte la viata, traieste deja viata vesnica. De aceea e foarte important sa ne spovedim si sa ne impartasim des, cu pregatirea cuvenita, pentru ca Domnul Hristos zice: "Eu sint piinea cea vie care s-a pogorit din cer. Cine maninca din piinea aceasta viu va fi in veci" (Ioan 6,51). Cu invierea lui Hristos "praznuim omorirea mortii, sfarimarea iadului si incepatura altei vieti vesnice".

Adevarata viata pe pamint incepe de la Invierea lui Hristos, pentru ca este o viata care nu se sfirseste cu moartea. Fara Invierea lui Hristos, viata omeneasca nu e altceva decit o agonie ce se sfirseste cu moartea. Asa cum in pacat se gaseste moartea, in sfintenie se gaseste nemurirea si vesnicia cea fericita.

Iubiti credinciosi,

Sfintul Ioan Iacob, nevoitor la Manastirea "Sfintul Gheorghe Hozevitul" din tara Sfinta, trecut la cele vesnice in anul 1960, fusese orfan de mic. L-a crescut cu multa dragoste bunica sa, Maria. Dar pe cind baiatul era la liceu, ea a murit. Tinarul a ramas al nimanui.

In ziua de Pasti, dupa masa, tot satul mergea in cimitir sa aprinda candele si luminari la mormintele celor dragi. A mers si micul orfan, sa aprinda luminari pe mormintul proaspat al bunicii sale. Lumea se bucura, clopotele sunau vesel, numai un tinar plingea suspinind, aplecat sa aprinda luminari pe mormintul de linga bisericuta de lemn. Fiind cu totul coplesit de durere, aude un glas din sunetul voios al clopotului, zicind: "Nu mai plinge azi, copile, si nu fi suparat/Caci iata sint cu tine, Hristos a inviat!".

Uimit, copilul s-a ridicat si s-a uitat imprejur sa vada de unde vine glasul. Din altarul cu zidul afumat, Il vazu zimbind pe Domnul Hristos cel inviat din morti. Sufletul si fata i s-au luminat, plinsul a incetat, si ori de cite ori auzea sunet de clopot isi aducea aminte de chipul cel blind al Mintuitorului. "Stiu, ii spunea inima, ca porunca Lui este viata vesnica" (Ioan 12,5). si dorind, ca Sfintul Pavel, "sa ajunga la invierea cea din morti" (Filipeni 3,11), si-a parasit tara, si a plecat la Locurile Sfinte, unde si-a sfintit viata.

N-a fost singurul pe care privirea cea blinda a lui Hristos l-a patruns si l-a determinat la o viata sfinta. Lucrul acesta s-a petrecut si cu Zaheu vamesul, cind Domnul a ridicat ochii si la privit in duh. Petru, care se lepadase de Domnul in noaptea patimilor, la privirea Lui blinda, s-a pocait cu cutremur "si iesind afara, a plins cu amar" (Luca 22,62).

Sfintul Siluan s-a rugat multa vreme sa-L vada pe Domnul si, cind isi pierduse speranta si-L credea de neinduplecat, L-a vazut. Apoi a marturisit: "Nu exista pe pamint om atit de blind si plin de iubire ca Domnul nostru Iisus Hristos. In El e bucuria si veselia noastra. Sa-L iubim, iar El ne va duce in Imparatia Lui!". El ne va duce in viata vesnica cea fericita.

Mai mult, a adaugat: "Cind, intru Duhul Sfint, sufletul vede cit de blind si smerit e Domnul, se smereste pe sine pina la capat. Aceasta smerenie e cu totul deosebita si nimeni nu o poate tilcui in cuvinte. Daca oamenii ar sti prin Duhul Sfint ce fel de Dumnezeu avem, s-ar schimba cu totii: bogatii ar dispretui bogatiile lor, savantii stiinta lor, cirmuitorii puterea si vaza lor. Toti ar trai intr-o pace adinca si in iubire, si o mare bucurie ar domni pe pamint".

Iubiti frati si surori,

Din Altarul Cel de Sus, Domnul Hristos, Cel inviat din morti, ne priveste si pe noi. Ne vede impresurati de necazuri si de bucurii, de lipsuri si de belsug, de suferinte si de sanatate. Si ne zice: "In lume necazuri veti avea, dar indrazniti. Eu am biruit lumea" (Ioan 16,33). Iar in ceea ce priveste cel mai amar pahar pe care trebuie sa-l bea orice pamintean, moartea trupeasca, Il auzim spunindu-ne cu convingere ca porunca lui Dumnezeu "este viata vesnica" (Ioan 12,50).

Un slujitor al lui Hristos a scris o carte frumoasa, intitulata: "Orice zi e un rasarit de soare". Rezumatul ei este urmatorul: cind te scoli dimineata, si-ti mai desfatezi inca o data ochii privind zarile minunate ce te inconjoara, nu esti tu un om fericit? Constatind ca ai doua picioare sanatoase si te poti ridica din pat, iar altii sint dusi cu caruciorul, nu esti tu un om fericit? Cind vezi ca ai doua brate sanatoase cu care poti munci, iar altii sint infirmi, nu esti tu un om fericit? … Ai o mie de motive sa fii senin, sa fii optimist si sa infrunti cu curaj toate necazurile cu care te incearca viata".

Iar in ceea ce priveste moartea, aceasta mare sarbatoare, cea mai mare, ne repeta de nenumarate ori: "Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcind, si celor din morminte viata daruindu-le!". De fapt, adevarata moarte nu este despartirea sufletului de trup, ci este pierderea credintei, renuntarea la urcusul duhovnicesc, renuntarea omului la binecuvintata misiune de a naste prunci si de a promova viata. Iar la sfirsitul caii de pe pamint, Domnul Hristos ne asteapta in curtile Sale.

Cel ce a spus: "Eu sint Viata" (Ioan 14,6) ne asteapta cu bratele deschise; important este ca noi sa vedem aceste brate intinse. Citim in cartea "Mintuirea Pacatosilor" ca "o viata de negrait a gatit Dumnezeu pentru prietenii sai. Viata fericita, viata nemarginita, viata care nu stie de stricaciune sau schimbare! Viata fara de intristare si fara de moarte! Acolo nu este vrajmas, ca sa vatame cit de putin, nici necaz, ca sa aduca vreo mihnire. Dragostea este desavirsita si nu mai e nici o frica. Ziua e vesnica, iar noapte nu este. Hrana orinduita a sufletului este a-L vedea pe Dumnezeu fata catre fata".

Cu convingerea ca "porunca Lui este viata vesnica" (Ioan 12,50), va imbratisez, va urez sarbatori fericite, si va zic in graiul traditiei crestine: Hristos a inviat!

+ A N D R E I ,

Arhiepiscop al Alba-Iuliei
Category: Pastorale | Added by: PortalOrtodox (2010-09-27)
Views: 397 | Tags: pastorale scrise, cuvinte de invatatura, crestinortodox.ro, psatorala, Pastorale | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2024