Parintele Ioan Iovan de la Recea - Portret facut de Maica Stareta Cristina
Cea mai cunoscuta personalitate duhovniceasca din spatiul spiritual muresean este Parintele Arhimandrit Ioan Iovan de la Manastirea Recea. Am spus "de la Recea", pentru ca aici isi incununeaza venerabilul duhovnic misiunea, dupa o lunga perioada de necazuri si bucurii, de incercari si biruinte, daca ar fi sa pomenim doar faptul ca a facut parte din pleiada preotilor chinuiti in inchisorile comuniste pentru credinta lor.
S-a nascut pe 26 iunie 1922 in Husasau de Cris, jud.Bihor, ca fiu al preotului Gavril Iovan si al preotesei Maria. Ne dam seama ca a crescut intr-un mediu spiritual sanatos, punandu-se temelie pentru ceea ce va deveni mai tarziu. A facut scoala primara in sat, liceul in Oradea, iar Facultatea de Teologie la Cluj. Erau vremuri grele, Ardealul de nord era cedat. In 1946 si-a sustinut teza de licenta, intitulata "Sfanta Euharistie si viata mistica", la Facultatea de Teologie din Sibiu. In 1947 a inceput doctoratul in teologie. Ravnind dupa daruirea totala in slujba Domnului, va fi calugarit in Manastirea Sihastru de catre Episcopul Antim Nica. Este hirotonit apoi, in 1948, diacon si in 1949 ieromonah, pentru Manastirea Vladimiresti. L-a hirotonit, cu binecuvantarea necesara, episcopul de Oradea, Nicolae Popovici. Era episcopul plaiurilor sale de bastina, dar si omul caruia i se asemana prin ravna pentru Biserica si intransigenta fata de puterea comunista ce se instala. Aceasta atitudine, episcopul Nicolae Popovici a platit-o cu inlaturarea din scaun si moartea in conditii umile, iar Parintele Ioan cu temnita.
In cei sapte ani de slujire la Vladimiresti a militat pentru o viata duhovniceasca intensa, intemeiata pe deasa impartasanie. Facea lucrul acesta intemeiat pe Scriptura si Traditie, desi unii l-au rastalmacit, iar altii l-au implinit fara discernamant.
Afluenta mare a credinciosilor la Manastirea Vladimiresti si miscarea duhovniceasca ce se nastea in jurul acestei vetre de spiritualitate n-a fost pe placul puterii comuniste, care avea ca si tinta diminuarea fenomenului religios. Asa au inceput sicanarile. Se facea propaganda impotriva pelerinajelor la manastiri, erau persiflate actele de pietate a credinciosilor, erau restranse drepturile si libertatile religioase.
In aceste conditii, Parintele Ioan, fire darza, a scris un memoriu in care spunea, printre altele: "partidul are reprezentanti in Biserica pe domnii imputerniciti. Bisericii de ce nu i se acorda dreptul de a merge prin scoli si in cazarmi, unde, sub masca atacarii misticismului, se neaga credinta in Dumnezeu? Oare asta este libertatea cultului si metoda ideologica in R.P.R.? Categoric, nu! Aceasta este metoda cea mai perfida de prigoana religioasa".
Rezultatul a fost arestarea pe 30 martie 1955 a Parintelui Ioan si caterisirea lui, sub presiunea factorului politic. A urmat o ancheta dusa la Securitatea din Galati. Procesul s-a judecat si sentinta de condamnare la moarte, data in prima instanta, s-a comutat in condamnare pe viata. A executat noua ani si jumatate, pana in 1964, cand au fost amnistiati detinutii politici.
A trecut prin mai multe penitenciare, imbolnavit grav la Galati, este dus la Vacaresti. Si aici, ca si la Galati, oficia tainic Sfanta Liturghie. Potirul era o cutiuta de ebonita, iar vinul se aducea in sticlute de vin tonic. De la Vacaresti a ajuns la Penitenciarul Jilava, penitenciar de tranzit.
Urmatorul penitenciar a fost cel din Gherla, cu teribilul sau comandant Goiciu. Iar apoi detinutii cei mai "periculosi", dupa evenimentele din Ungaria, au fost transferati la Aiud. Se ducea aici, ca si-n alte inchisori, o campanie asidua de "reeducare", folosindu-se mijloace de presiune psihice si fizice. Cei care datorita torturilor cedau psihic si fizic si se reeducau", lepadandu-se formal de convingerile lor, aveau anumite inlesniri. Parintele loan n-a cedat. A ramas ferm pana la capat.
Comandantul Craciun, printre alte mijloace de "reeducare", le citea recalcitrantilor declaratiile celor ce s-au "reeducat". Nici aceia nu pot fi judecati. Numai cine a trecut prin teroarea inchisorilor comuniste stie ce-a fost acolo. Iar culmea obrazniciei a fost ca l-a provocat pe Parintele loan sa citeasca din "Biblia hazlie". Bineinteles ca n-a facut lucrul acesta. Urmarea a fost ca l-a transferat la "zarea", cel mai teribil loc de chin din inchisoarea din Aiud. Aceasta sectie a inchisorii era un loc de exterminare lenta, cu celule mici, intunecate si umede.
Printre alte personalitati duhovnicesti din tara, la Aiud 1-a intalnit pe Parintele Dumitru Staniloae, teologul nostru mare. "Privindu-l imbracat in pantaloni scurti de zeghe, la statura lui impozanta, nu-ti trebuia alt exemplu de batjocorire si de umilire a varfurilor intelectualitatii romanesti de catre regimul comunist". Dumnezeu l-a tinut pe Parintele loan in viata, iar la amnistierea din 1964 a devenit liber, stabilindu-si domiciliul in Bucuresti, pentru a nu le crea probleme celor apropiati. In aceasta perioada framantata, si de tinere sub observare de catre Securitate, de mare ajutor i-a fost inginerul Maria Chichernea, actuala stareta Cristina. In 1979 a scris un memoriu pe care l-a predat inalt Prea Sfintitului Mitropolit Antonie Plamadeala, pe atunci secretar al Sfantului j Sinod, care l-a prezentat Sfantului Sinod si l-a sustinut. Urmarea a fost ridicarea caterisirii pe data de 26 iunie 1979.
A slujit apoi un an la Manastirea Cernica sr alti doisprezece ani la Manastirea Plumbuita din Bucuresti. Acolo l-a gasit libertatea pe care Dumnezeu ne-a daruit-o prin jertfa tinerilor martiri in 1989.
In anul 1991, intamplator, l-am intalnit la Patriarhie pe Parintele Ioan si vazand ca doreste sa inceapa o lucrare duhovniceasca si misionara, l-am invitat sa faca o manastire in eparhia noastra. A acceptat, impreuna cu dansul a venit si Maica Stareta Cristina Chichernea.
I-am indemnat sa mearga la Recea, judetul Mures, unde Parintele Ioan Lazar, parohul satului, ridicase o bisericuta si o cladire. Cei doi le-au definitivat si manastirea si-a inceput, activitatea. In 1992 s-a construit un altar de vara si o clopotnita. In 1993 a inceput construirea cetatii manastiresti propriu-zise, iar in 1995 construirea, bisericii. Unicitatea acestei biserici de manastire consta in faptul ca toata pictura este in mozaic, executat de Viorel Maxim. Toate fiind gata, pe data de 7 septembrie 2003, Prea Fericitul Patriarh al Alexandriei Petru al VII-lea dimpreuna cu Prea Fericitul Parintele nostru Patriarh Teoctist au sfintit biserica manastirii, inconjurati de multi ierarhi si preoti, si peste douazeci de mii de credinciosi.
Lucrarea duhovniceasca desfasurata aici de Parintele Ioan este una buna. Bun e si contextul in care se afla, departe de Vladimiresti, si concursul pe care il da atat stareta, cat si Parintele Profesor Ilie Moldovan.
Nadajduim ca apusul vietii lui va fi incununat de Dumnezeu cu bucuria lucrului bine facut si cu o obste puternic angajata in trairea voturilor monahale si in slujire.
Parintele Ioan Iovan de la Recea - Calugar darz, statornic si anticomunist
Am creionat, anterior, viata Parintelui Ioan Iovan, folosindu-ma de biografia ce i-a facut-o Maica Stareta Cristina si din relatarile pe care le-am auzit eu insumi. Iata ca de data aceasta am la indemana si dosarul de cercetare penala pe care l-a intocmit organul de represiune comunist, atunci cand a fost intemnitat. Darzenia si statornicia l-au insotit pe Parintele loan in toate imprejurarile, inclusiv in timpul anchetei. Voi scoate in relief cateva episoade.
La interogatoriul din 15 iunie 1955, este intrebat: "Ce activitate dusmanoasa regimului ai desfasurat dumneata, incepand de cand, si cu cine?" Raspunsul vine ferm si categoric: "in luna martie 1945, pe cand ma aflam student la Institutul de Teologie din Cluj, a avut loc in sala de festivitati a caminului studentilor o conferinta, al carei organizator am fost eu. Conferinta a avut loc cu ocazia implinirii a 25 de ani de la infiintarea societatii studentesti "Credinta Ortodoxa", al carei presedinte eram eu. in calitate de presedinte al asociatiei, am tinut cu acea ocazie un discurs, prin care combateam ideile comuniste, aratand celorlalti studenti, care erau in sala, pericolul intunericului necredintei si ateismului... In anul 1946, in preajma alegerilor, pe cand calatoream cu trenul de la Oradea la Cluj, venind de la parintii mei care locuiau in comuna Osorhei, satul Fughin, plasa Oradea in tren, in apropiere de Cluj, m-am manifestai impotriva comunismului, manifestari care, de altfel, erau strict legate de pozitia mea dusmanoasa fata de regim si de masurile luate la acea data. Discutiile erau adresate unor calatori... Ajungand la Cluj, am fost arestat, iar dupa cateva zile de cercetari, am fost pus in libertate." S-a manifestat ca vrajmas al sistemului de cate ori a avut ocazia, inclusiv in liceul "Gheorghe Baritiu" din Cluj, unde, o vreme, a fost profesor de religie. Dar curaj si mai mare a dovedit ajutandu-i pe luptatorii anticomunisti fugiti prin munti. Se stie ca o seama de idealisti temerari credeau ca vor putea infrange sistemul diabolic si represiv organizandu-se prin munti. Inclusiv o seama de calugari si preoti s-au retras prin munti, fiind urmariti de securitatea comunista.
Unul dintre fugari era Lupes Ion. La confruntarea ce i-a fost facuta cu Parintele loan, dupa ancheta, a recunoscut ca " la Manastirea Vladimiresti am fost de doua ori, prima oara la 15 august 1954 si a doua oara la 27 august 1954... I-am spus Parintelui loan ca traiesc prin munti impreuna cu alti fugari si dupa aceea Parintele loan m-a impartasit... M-a intrebat daca am alimente, bani si acte, eu raspunzandu-i ca nu am nici alimente, nici bani Si nici acte. S-a dus in altar, de unde mi-a adus 300 de lei... Dupa ce mi-a dat banii Parintele loan mi-a spus ca ducandu-ma inapoi sa nu ne pierdem curajul, deoarece stateam in munti. De asemenea, mi-a spus ca dansul urmeaza sa fie caterisit, iar prin predicile pe care le tine vorbeste oamenilor sa duca actiuni impotriva comunismului." Lupes insa a si impuscat, probabil ca in legitima aparare, oameni din organele represive ale sistemului. Din punct de vedere moral acest aspect al luptei lui poate provoca discutii.
Un alt fugar era calugar, si-l chema Teodosie. L-a cunoscut, fiindu-i recomandat de catre parintele Gherasim. "A revenit calugarul Teodosie in vara anului 1952, relateaza Parintele Ioan, si am fost chemat de parintele Gherasim in chilia lui, spunandu-mi ca e la el parintele Teodosie, ca e imbracat civil si ca vrea sa vorbeasca ceva numai cu mine. Am intrat in chilia parintelui Gherasim si iesind parintele Gherasim, am ramas numai eu cu Teodosie... Mi-a spus sa nu ma surprinda faptul ca este imbracat civil, deoarece el este fugar si traieste undeva prin Muntii Vrancei, nespunandu-mi unde anume, cerandu-mi cu aceasta ocazie ceva incaltaminte si in acelasi timp si bani... I-am dat o pereche de bocanci de-ai mei si cca. 200 lei." Este de remarcat un lucru: n-au putut scoate de la Parintele Ioan nici cu cine petrecea Teodosie prin munti, nici ce a discutat cu Gherasim dupa plecarea lui.
In timpul anchetei a fost intrebat si despre alti doi mari duhovnici ai Romaniei: Parintele Ilie Cleopa si Parintele Arsenie Papacioc. "Prin anul 1949-1950, nu-mi amintesc precis cand, spune Parintele Ioan, a venit la Manastirea Vladimiresti, unde ma aflam ca preot, Parintele Ilie Cleopa, in acea perioada staretul Manastirii de calugari Slatina, insotit fiind de catre Parintele Arsenie Papacioc. "Inainte de a-i intalni personal a auzit de faima lor: "Despre Arsenie Papacioc auzisem cu mult inainte de a-l cunosste personal, respectiv atunci cand a venit la Manastirea Vladimiresti, pentru faptul ca staretul Ilie Cleopa se bucura de oarecare influenta in randurile celor ce se dedicau monahismului, lucru ce a facut ca atunci cand acesta l-a solicitat pe Arsenie Papacioc de la Institutul Biblic - unde lucra ca sculptor - dovedi ca e cunoscut de catre multe persoane dedicate monahismului. Astfel am auzit si eu despre acestia... "
Au trecut pe la Vladimiresti si alti barbati vestiti, unii dintre ei legionari, toti cu sentimente potrivnice regimului totalitar ce se instala. Venirea acestor "elemente dusmanoase" la Vladimiresti: "a fost posibila in urma faptului ca intregul personal, in frunte cu conducerea Manastirii Vladimiresti, respectiv subsemnatul Iovan Silviu Corneliu, stareta Veronica, secretara Mihaela, precum si calugaritele Teodosia, Fevronia, Tiberiada si Epiharia, am creat o atmosfera nationala si potrivnica comunismului... Pe unii dintre acestia i-am ajutat cu bani, iar altora le-am procurat buletine de identitate, medicamente, incaltaminte, etc. Prin predicile pe care le tinem imi exprimam dusmania impotriva comunismului si sub aceasta forma atacam regimul democrat dintara."
Pe 5 decembrie 1955, Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, sub presedintia maiorului Branovici Ion, in sentinta nr.1655 va afirma faptul ca "Iovan Corneliu Silviu, preot la Manastirea din Tudor Vladimirescu, si-a manifestat ostilitatea sa fata de regim prin predicile si cuvantarile pe carele tinea..., fie in mod fatis, fie folosind cuvinte cu doua intelesuri..., a intreprins acte de favorizare pentru banditii Lupes Ion si Ghita Pais, desi cunostea actele teroriste savarsite de acestia... a favorizat intreaga activitate a calugaritei legionare Iordache Mihaela " si ca urmare cu unanimitate de voturi il condamna pe lovan Silviu Corneliu la munca silnica pe viata, pentru favorizare la crima de acte de teroare.., confisca in intregime averea" Au urmat inchisorile. Si acolo Parintele Ioan lovan a facut misiune. Dumnezeu l-a tinut si n-a pierit in inchisoare, pentru ca avea un plan cu el. Dar si in inchisoare a ramas darz. De aceea comandantul Penitenciarului din Aiud, in caracterizarea pe care i-o face, spune ca a avut o comportare "rea": "in timpul detinerii in penitenciare a avut o comportare rea, fiind pedepsit de mai multe ori disciplinar, totalizand un numar de 41 de zile izolare cu regim sever; pentru neincadrare in program, detinere de obiecte nepermise, a cantat cantece religioase in camera, influentand si pe ceilalti detinuti din camera sa cante".
Turnatorie, de inalta clasa, in inchisoare
Parintele Ioan Iovan a facut misiune si in temnita. A slujit, a impartasit, a invatat, a mangaiat si a ajutat. Un lucru poate ca nu-l banuia parintele: acela ca informatorii ii monitorizau toate actiunile si-l turnau. Avea parintele Ioan prieteni si printre militienii ce-l pazeau. Acestia ii faceau mici servicii, crezand ca sunt strict confidentiale. Informatorii insa inregistrau toate aceste amanunte si le transmiteau mai departe.
Taraianu de pilda, pe care Parintele il credea un confident onest, era foarte precis si ravnitor in rapoartele pe care le facea. Cand pe 14 iulie 1955 Parintele Ioan a fost anchetat de trei colonei si confruntat cu sora vitrega a lui Lupes Ion, dupa ceasuri lungi de chin, a simtit nevoia sa discute cu Taraianu. I-a relatat acestuia cu amanuntul discutiile de la ancheta. "De ce parinte, l-a intrebat anchetatorul, te mentii pe pozitia aceasta si nu vrei sa declari tot? In unele ai recunoscut tot, altele pe jumatate, iar unele deloc; altii, cand au vazut ca au gresit, au recunoscut tot si au cautat si se indrepte, dar dumneata tot dusman vrei sa, ramai. " Sa nu-i lase in nedumerire Parintele e-a spus " ca ura contra doctrinei comuniste nu va dispare din el pana va muri si nimic pe lume nu va putea face sa dispara aceasta, iar taina marturisirii nu o va divulga pentru nimic in lume.
In ce priveste secretul spovedaniei Taraianu a mai adaugat un lucru: Parintele Ioan "recunoaste ca a gresit in fata legii prin faptele care le-a facut, dar ca preot nu. Ca slujitor a lui Dumnezeu trebuie sa faca ceea ce a facut; iar in ce priveste taina marturisirii, chiar daca ar fi pus sa semneze declaratie pentru pedeapsa capitala, de divulgat nu va divulga nimic." Anchetatorii ar fi dorit sa afle amanunte legate de fugarii pe care i-a ajutat Parintele. Ori, Parintele era categoric.
Parintele avea prieteni si printre gardieni. Un asemenea prieten ii era sergentul Gheorghe. Vorbeau indelung. Numai ca Taraianu in rapoartele sale prindea convorbirile. Asa aflam ca " in seara zilei de 13 iulie 1955, dupa ora 22, dupa ce a luat in primire serviciul, domnul sergent a stat de vorba prin vizeta cu Parintele Ioan. Parintele l-a intrebat: - Ce mai faci frate Gheorghe, bine? Dar sotia si Mihaita, copilul? Cand am sa fiu liber, am sa vin sa-l binecuvintez. Frate Gheorghe, mai am o rugaminte la tine. Vezi cum poti face ca sa-i dai parintelui Gherasim niste impartasanie, ca si dansul saracul e grav bolnav. I se baga aer in plamani. Aceasta impartasanie - pentru el ca preot - foloseste mult. Asa ca, te rog, fa cum ai putea. Nu te oblig frate Gheorghe, vezi cum poti, si cand e momentul. Eu iti spun acestea pentru ca am incredere in tine, si de aceea ti-am spus pentru ce suntem aici, si ce ma intreaba la ancheta. Cand vom scapa de aici si vom fi liberi... te vom ajutasi noi cum ne-ai ajutat tu aici. "
De fapt pe 21 iunie 1955 Parintele Ioan il sfatuise pe Gheorghe "sa nu mai stea in Securitate, ca omul pe pamant nu-i fericit, ci sa-si pregateasca un trai mai bun, cat traieste pe pamant, pentru lumea cealalta care e vesnica." Sergentul 1-a aprobat intru totul spunandu-i "ca el a fost fortat sa se incadreze in Securitate, dupa ce si-a terminat armata. Atunci i-a spus unui domn locotenent, care-l intrebase de ce e credincios, lucrul urmator: "dumneavoastra nu credeti in Dumnezeu ca aveti doua stele pe umar; dar eu chiar daca o sa le am, tot voi crede"."
Ce solidaritate sfanta se putea realiza intre unii gardieni si detinuti! Discutia s-a incheiat asa: "Parintele i-a mai spus domnului sergent ca a fost scos la ancheta si ca acestia vor sa-l faca legionar, ceea ce nu e adevarat; dupa aceea i-a dat noapte buna si s-a culcat, fara sa mai stea de vorba cu domnul sergent, pana a iesit din serviciu. "In ravna sa de a-i impartasi pe detinuti Parintele Ioan se folosea de toate mijloacele, inclusiv de ajutorul gardienilor.
Taraianu a aflat de la Parintele Ioan si alte lucruri, mult mai duhovnicesti, pe care le-a raportat apoi mai departe. De pilda unele minuni pe care le-a facut Dumnezeu la Manastirea Vladimiresti. "In anul 1946 obstea nu mai avea ce sa manance si a venit o sora si i-a spus maicii Veronica: "Maica, nu mai avem ce manca". Si i-a spus maica: "du-te si roaga-te la Maica Domnului sa ne dea". Si atunci au cazut amandoua in genunchi si s-au rugat. Si iata ca a aparut un car incarcat cu saci de faina, de grau si de porumb, adus de un cetatean din Vladimiresti, numit Neculaie Lupoaie. Acesta le-a zis: "luati acestea ca, decat sa le dau lor, ca il aveam ascuns, mai "ine donez manastirii" ". Pentru Maica Veronica, care pana atunci nu deviase in credinta si-n morala, Parintele Ioan avea un respect aparte, "Mi-a spus, relateaza Taraianu, ca pe cand era diacon, a plecat cu maica Veronica la Manastirea Miclauseni de langa Roman. Aceasta manastire urma sa fie desfiintata si el cu maica Veronica au trimis mai multe calugarite, numai sa nu fie desfiintata manastirea. Acum aceasta manastire nu mai este, a ramas doar biserica, manastirea devenind depozit de munitii. Atunci cand au fost acolo, era un sicriu cu moastele a mai multor sfinti, printre care si a Sfantului Mina. Maica Veronica s-a rugat si din acele oase a inceput sa curga Sfantul Mir, cu care s-au uns pe fata si pe ochi. "
Sergentul Gheorghe este cel care i-a adus la cunostinta, la un moment dat, ca in celulele Internelor este si maica Veronica. Si tot prin el, atat Veronicai cat si altora, le trimetea biletele si Sfanta Cuminecatura. "in ziua de 26 iunie 1955, raporteaza Taraianu, preotul i-a spus lui domnul Sergent tot prin vizeta: Frate Gheorghe, nici nu stii ce fericit sunt ca mi-ai adus vestea ca maica Veronica si celelalte sunt aici tocmai in ziua mea de nastere, ca azi implinesc 33 de ani..." Sergentul Gheorgheducea mesajele Parintelui Ioan si unei nepoate, care tinea legatura cu Manastirea Vladimiresti si cu Parintele Gherasim, celalalt duhovnic al manastirii. Mai apoi si Gherasim a fost arestat. Toate acestea se faceau in mare "taina", numai ca "taina", prin Taraianu, ajungea de-a dreptul la Securitate.
Cand a fost caterisit, sub presiune politica, Parintele Ioan nu voia ca si cei apropiati sa sufere. in raportul lui Taraianu este mentionat si acest amanunt: "in luna ianuarie l-a chemat pe tatal sau, care a venit cu un frate, si le-a spus: Tata, eu pe ziua de 27 ianuarie am fost caterisit din preotie... si acum ma astept sa fiu arestat, si in urma memoriului pe care l-am Jacut si i-am dat drumul. Asa ca voi, daca ma aresteaza pe mine, o sa fiti cercetati. Sa va duceti acasa si controlati biblioteca si casa, ca sa nu gaseasca ei ceva. De mine declarati ca nu stiti nimic, de cand am fost facut calugar..."
In discutiile din celula a fost amintit si cazul Mitropolitului Bucovinei, Visarion Puiu, a carui caterisire sinodul a ridicat-o dupa 1989. "Mi-a spus, raporteaza Taraianu despre convorbirea cu Parintele Ioan, ca acesti preoti care l-au caterisit pe el, l-au caterisit si pe Mitropolitul Bucovinei, Visarion... care in prezent se afla in Franta la o manastire catolica si ca acesta a vorbit de mai multe ori la radio de acolo din strainatate... "
Isi amintea cu drag Parintele Ioan de prietenii din Cluj: "Printre altele mi-a spus ca a avut la Cluj un prieten bun... iar in 1946 acesta a fost seful rebeliunii studentilor din Cluj, la care rebeliune a luat parte si preotul lovan, motivand aceasta prin aceea ca pe atunci era tanar si cu elan si, fiind si un nationalist infocat, trebuia sa ia parte. Acest prieten nu a fost arestat pe motivul ca e sustinut de Patriarh, si un cuvant sa spuna acesta si ar fi imediat arestat... In prezent acesta s-a calugarit si e diacon si bibliotecar la Patriarhie, sub numele de Vartolomeu... ".
Daca discutiile acestea aveau loc in celulele Ministerului de Interne din Bucuresti, amintirile acopereau un interval mult mai mare de timp. "In timpul discutiilor ce le-am avut cu preotul, mi-a pomenit din nou de confruntarea care a avut-o la Securitate la Galati cu un preot, referitor la vedenie; acest preot se numeste Leonida Plamadeala, iar numele calugaresc este Antonie. Facea parte din obstea Manastirii Slatina... Este vorba de I.P.S. Antonie al Ardealului, pe atunci calugar la Slatina, iar mai apoi arestat. "Vedenia" amintita probabil ca e cea cu Ilie, Enoh si Ioan Evanghelistul, care ar fi trebuit, dupa maica Veronica, sa se pogoare in 1955 si sa puna capat sistemului totalitar. Si Parintele Ioan Iovan are astazi un punct de vedere realist si duhovnicesc fata de toate "vedeniile" de la Vladimiresti.
Parintele Ioan Iovan era un bun si altruist camarad. Cand a aflat, tot prin Sergentul Gheorghe, ca si Parintele Gherasim e arestat, i-a transmis sa nu recunoasca nimic, pentru ca ia totul asupra sa. Era vorba de cazul calugarului fugar Teodosie, pe care-l intalnea Si-l ajuta Parintele Ioan in chilia lui Gherasim.
In relatii apropiate era si cu Parintele Dumitru Fecioru. " Cam pe la miezul noptii, raporteaza Taraianu, i-am surprins iar cand vorbeau preotul Ioan cu domnul Sergent, in care parintele i-a spus ca maine, duminica, sa se duca la preotul Fecioru si sa-i ceara impartasanie. In tot cazul, dupa slujba, sa caute sa vorbeasca, cand e liber, si sa poata sa-l intrebe si pe el ce situatie e la manastire. "
Avea si in inchisoarea Ministerului de Interne grija manastirii. A avut-o si cand era inchis la Galati. "Sa vezi frate Ioane, ii destainuia Parintele Ioan lui Taraianu, asa era si la Galati cu scrisorile. Aveam pe Sergentul Major Ioan. Acesta facea totdeauna o galagie, ca sa vada ceilalti ca e activ si e vigilent. Cand ma intorceam de la ancheta, ma scotea la W.C. si acolo stateam si scriam maicutelor tot ce ma anchetau si ce declaram... si se mirau cei de la ancheta ca declaram la fel cu totii... " Oare o fi existat si la Galati un "Taraianu"?
