Arhiva ortodoxa

Sfinţia voastrã, prin ce se defineşte Biserica Ortodoxã?

Arhim. Arsenie: Chiar cuvîntul ortodox înseamnã dreaptã credinţã, dreaptã slãvire pentru Adevãrul pe care l-a propovãduit Hristos, cum ne-a învãţat Hristos, de aceea a şi rãmas, cu mila lui Dumnezeu, aceastã titulaturã: Ortodoxie; adicã credinţa dreaptã: "orthos” înseamnã drept, "doxa” înseamnã credinţã – pe greceşte.
Deci Adevãrul: "Eu sunt Calea, Adevãrul şi Viaţa” ; şi noi respectãm Adevãrul care este Hristos, n-am schimbat nimic în practicã, s-au stabilit şi poziţiile dogmatice prin Sinoadele Ecumenice, şi am respectat lucrul acesta. Acestea s-au fãcut şi împreunã cu catolicii de astãzi; ei s-au despãrţit, dar la 787 (Sinodul VII Ecumenic, pentru apãrarea Icoanelor) noi am fost împreunã; mai departe nu ne putem da dupã fiecare bãtaie de vînt.

Ce înseamnã dogma creştinã?

Arhim. Arsenie: Adevãr de credinţã revelat, cuprins în Scripturã şi în Tradiţie, aprobat şi practicat de Bisericã.

Sfinţii Pãrinţi  spun cã în afara Bisericii Ortodoxe existã erezii, schisme şi adunãri ilegale – aşa le caracterizeazã. Ce pãrere aveţi?

Arhim. Arsenie: Nu spun nici o noutate; existã, ştim cã existã.

Vã întreb acest lucru pentru cã acum nu prea se mai folosesc aceşti termeni, ci confesiuni creştine, culte creştine, biserici nedepline, biserici surori. Este o greşealã acest lucru?

Arhim. Arsenie: Din momentul în care este schismatic sau eretic, este o greşealã, sigur cã da.

Faptul cã se folosesc aceşti termeni? Pentru cã, de exemplu, ştiţi cã se practicã cãsãtoriile mixte; una este sã spui cã te-ai cãsãtorit cu un schismatic sau un eretic şi alta este sã spui cã te-ai cãsãtorit cu cineva dintr-o bisericã mai mult sau mai puţin nedeplinã.

Arhim. Arsenie: Ei bine, sigur cã …e alta aia, e alta aia. În sfîrşit, vorbim de Ortodoxie; de ce facem discuţie în plus? Nu îmi place cuvîntul acela bisericã nedeplinã.

Nu este bine? Puteţi sã ne explicaţi.

Arhim. Arsenie: Cum adicã, bisericã nedeplinã; adicã este în continuare sã se împlineascã?

Teologii ecumenişti, dintre ortodocşi, spun cã dacã s-au depãrtat de Ortodoxie mai mult sau mai puţin, este mai mult sau mai puţin nedeplinã.

Arhim. Arsenie: Este o rãtãcire termenul acesta; lasã sã înţelegi cã se vor împlini cu timpul, dar poziţia lor este determinatã: aşa vor rãmîne.

Care poziţie?

Arhim. Arsenie: Poziţia lor ereticã sau schismaticã.

Ce înseamnã erezie?

Arhim. Arsenie: Despãrţire de dogmele creştine, chiar şi de o singurã dogmã.

Şi schismã?

Arhim. Arsenie: Indisciplinã faţã de ordinea consacratã a Bisericii; neascultarea este început de pãgînãtate.

Unii teologi ecumenişti, dar ortodocşi, spun cã erezie se referã doar la arianism. Este adevãrat?

Arhim. Arsenie: Asta era erezia de atunci, dar erezie ar însemna şi la Nestorieni, la cei care nu recunoşteau pe Teotokos, pe Maica Domnului care este Nãscãtoare de Dumnezeu; erezie era şi aceea sã nu recunoşti 2 firi ale Mîntuitorului, neîmpãrţite şi nedespãrţite, neschimbate şi neamestecate. Tot erezii sunt toate.

Care sunt consecinţele ruperii de Bisericã şi formãrii schismelor şi a ereziilor?

Arhim. Arsenie: Scopul principal, grozav cînd a creat Dumnezeu omul, l-a creat singur numai pentru El ca sã fie în Împãrãţie împreunã şi, sigur, pentru pervertirea pe care a adus-o Adam, a venit Hristos şi a restaurat neamul omenesc; Hristos nu a venit sã anihileze, ci sã transfigureze, şi ne-a adus mai mult decît a pierdut Adam, adicã putinţa de a fi dumnezei dupã Har, de a şti sã iubim vrãjmaşii, şi o serie întreagã de alte lucruri.
Consecinţele sunt cã se abat de la ce a zis Mîntuitorul, nu se vor mîntui; nu-i uşor. Este în primejdie mîntuirea lor, aceasta ar fi consecinţa cea mai mare; afarã de aceasta, încurajeazã filozofia ateistã, pentru cã, socotesc ei, avem libertatea de a interpreta şi de a face cum credem; va sã zicã, sunt consecinţe foarte grave privind respectivii la Judecata de Apoi, adicã mîntuirea omului.
S-au interpretat la infinit şi se vor interpreta: drumurile, cãrãrile care duc spre mîntuire şi este numai una: aceasta pe care o ţinem mai departe fãrã nici un fel de schimbare şi chiar cu rîvnã şi cu trãire Biserica Ortodoxã.
Biserica este cea care patroneazã drumul spre mîntuirea noastrã cu orice chip, în stilul ortodox, aşa cum s-a fixat la Sinoade privind dogmele respective.

Sfinţia voastrã, care sunt cauzele apariţiilor schismelor şi ereziilor? Pentru cã se invocã motive sociale, politice, geografice, istorice, cã n-au fost la Sinoade etc.

Arhim. Arsenie: Diavolul îndeamnã tainic inimile celor ce au concepţii amestecate privind adevãrul mîntuitor; acesta este motivul principal.
Motivele sociale, politice sunt puse ca sã momeascã, sã spunã cã tu nu eşti cu istoria. E vorba de Adevãr ! Nu-i vorba de timp, de istorie.
S-au rupt dupã sute de de ani! Şi nu s-au rupt oricum, va sã zicã cu interes; aceastã stare de mãreţie, de mîndrie a Romei sã fie mai deasupra decît Constantinopolul. Suprema valoare e Adevãrul!

Sfinţia voastrã, Enciclica Patriarhilor Ortodocşi de la 1848 – care este un rãspuns la o chemare a Papei sã vinã ortodocşii la Biserica Catolicã – condamnã papistãşia ca erezie în special datoritã învãţãturii Filioque; la fel şi Pãrintele Iustin Popovici spune despre romano-catolicism cã este o erezie, ca şi despre protestantism. Ce pãrere aveţi?Arhim. Arsenie: Nu ne pronunţãm pentru cã repetãm lucrurile.
Pentru cã au ieşit din rãspunderea canonicã, respectiv dogmaticã, au modificat cu filioque Crezul: spun cã Sfîntul Duh purcede şi de la Fiul cînd, e limpede, spune Mîntuitorul: "de la Tatãl purcede”; nu spune: şi de la Mine. Mai întîi de toate, este o problemã de dogmã, deci cum pot sã spun eu altfel, cînd s-a stabilit cu jertfe mari Adevãrul.
Apoi au început sã adauge primatul papal, sã adauge infaibilitatea papalã, sã adauge indulgenţele, sã adauge purgatoriul; fac Liturghia cu azime, nu cu pîine dospitã, care este legea Mîntuitorului, El a fãcut artos, nu a fãcut azimã; Imaculata Fecioarã iarãşi este o mare greşealã: cã s-a nãscut Maica Domnului fãrã pãcat.
Şi pe urmã, au bãgat un lucru foarte grav, care se strecoarã, dar este foarte grav din punct de vedere strategic şi din punct de vedere al luptei: "Scopul scuzã mijloacele” – te omor cã aşa spune religia mea; exact cum spune în Talmud: "Dacã vezi un creştin pe margine de prãpastie, dã-i vînt înãuntru.”; este o obligaţie religioasã la ei.
Ei nici n-au Proscomidie. S-a pus problema cã noi, ortodocşii, avem cultul morţilor.
Acuma, ce facem cu morţii?
Noi avem cultul morţilor, avem Proscomidie, unde îi pomenim cu mare evlavie, mult timp, îi punem în Potir, în sîngele lui Hristos: "şi iartã, Doamne, pãcatele celor ce s-au pomenit aici”; va sã zicã tot Hristos îi iartã prin Liturghiile pe care le facem, asta poate salva morţii.
Pãcatele nu le poate ierta decît Hristos; El este singurul care poate sã ierte pãcatele.
Ei au creat purgatoriul sã dea un rãspuns la întrebarea ce facem cu morţii şi, într-o formã raţionalã, ard acolo cît ard pentru pãcatele pe care le-au fãcut şi automat se mîntuie; ei, nu-i aşa!
Apoi mi-a schimbat Sfînta Cruce, forma Sfintei Cruci, care este motivatã, Sfînta Treime: Tatãl, Fiul şi Sfîntul Duh; îşi fac crucea altfel: cu toatã mîna şi de la stînga la dreapta numai ca sã fie altfel decît a fost, ceea ce înseamnã o ambiţie şi, din punct de vedere strategic considerat, aducînd o noutate, mai repede îţi faci prozeliţi.
Crucea este un lucru care are o semnificatie la noi, Sfînta Treime: toatã înãlţimea, toatã lãţimea şi toatã adîncimea; ei nu se gîndeau la o semnificaţie, pentru cã nu-i nimic fãrã o semnificaţie în Biserica noastrã.
Trist este cã ei au început de-o bucatã de vreme sã fie cu totul conştienţi cã au dreptate şi îşi motiveazã dreptatea; mistificã adevãrurile istorice.
Au avut şi Papi: Papa Martin la Sinodul VI Ecumenic, Ipolit, de asemenea, Patriarh la Roma – au fost mucenici, deci au motive sã rãmînã în Ortodoxie, în Adevãrul iniţial. Ortodoxia nu este un titlu, este un Adevãr!
Acest Iustin Popovici nu cruţa nimic şi nu fãcea diferenţe prea mari de termeni de exprimare cînd este vorba de Adevãr pentru cã Mîntuitorul a spus: "o iotã, o cirtã dacã schimbaţi”, nu vã veţi putea mîntui, "mic se va chema în Împãrãţie”; adicã nu se va putea mîntui. Ceea ce înseamnã cã acest mic, care este de fapt mare, este ceea ce fac ei.

 

Este un cuvînt împotriva Pãrintelui Iustin Popovici; cã a fost nu ştiu cum.

Arhim. Arsenie: A usturat Occidentul cînd a auzit.

Cuvînt şi de la noi.

Arhim. Arsenie: Ãştia sunt nişte pui de pervertiţi.

Le e cam fricã, sfinţia voastrã. Se pierd scaune, profesorate.

Arhim. Arsenie: Da, da; pãi, nu aşa. Şi asta se poate întîmpla; eu n-aş îndrãzni sã spun sã fie chiar pînã într-atîta grad de laşitate. Pierde acela care nu susţine Ortodoxia exact şi sã moarã pentru ea.

S-a spus despre aceşti ortodocşi care au atacat cato-licismul, protestantismul, pe necalcedonieni – afirmaţii fãcute chiar de cãtre teologi ortodocşi – cã ar avea doar o brumã de culturã teologicã.

Arhim. Arsenie: Nu-i vorba de culturã, nu-i vorba de citit, este vorba de trãit creştineşte; dar acesta este cuvîntul ereticilor, apãrarea lor.

Sunt afirmaţii fãcute şi de unii ortodocşi.

Arhim. Arsenie: Dar chiar ortodocşi? Treaba lor! Îi lãsãm la o parte; acesta-i rãspunsul.
Şi despre Hristos au spus: "De unde ştie Acesta atîta carte?”, şi despre El s-a vorbit; nu conteazã asta. Este Dumnezeu care lucreazã; spune Mîntuitorul Apostolilor: "Staţi în Ierusalim pînã ce veţi primi putere de sus”. Şi de unde ştiau pescarii atîta carte, nu? – dacã-i vorba; e harul lui Dumnezeu care ajutã. Orice trãitor este inspirat de Duhul Sfînt sã se apere Adevãrul.
Iustin Popovici mi-a plãcut foarte mult dar, mai mult decît atît, pune problema şi ca un erou, nu ca un milog; nu face discuţie în materie de Adevãr.
Iustin a avut foarte mare dreptate în tot ce a fãcut; şi a prezentat ca un revoluţionar creştin, n-a prezentat ca un profesor de la catedrã: "treaba voastrã dacã nu credeţi”, el impunea; seamãnã niţel cu Ioan Gurã de Aur ca metodã, la mãsura fiecãruia.

Cei care afirmã, dintre ai noştri, aceste lucruri sunt mari profesori, doctori în Teologie.

Arhim. Arsenie: Dar nu conteazã cã-i doctor în Teologie; la noi ierarhia este smerenia; mai mare nu-i nici împãratul, nici patriarhul.

Sfinţia voastrã, care credeţi cã sunt consecinţele participãrii unor ortodocşi în cadrul acestor mişcãri numite ecumenice?

Arhim. Arsenie: Consecinţele sunt: nu mai suntem credincioşi întrutotul lui Dumnezeu Cuvîntul – mare risc!
E acelaşi subiect. Se constatã un interes în toatã treaba asta; încearcã pe fel şi fel de lucruri ca sã fim împreunã şi vor asta cu orice chip pentru cã nu au o identitate pur şi simplu duhovniceascã, religioasã; trebuie sã simţim care este intenţia lor intimã.
La ora asta sunt despãrţiţi de Bisericã pentru cã Adevãrul este Hristos; şi ne-a învãţat şi cum sã facem, ne-au învãţat Apostolii – s-a fãcut un Sinod Apostolic la anul 50 la Adormirea Maicii Domnului la Ierusalim -, sunt Sinoade Ecumenice şi Locale la care s-a stabilit Adevãrul şi practica religioasã.
Ei, pînã la urma urmei, au rãmas într-o lume de interpretare continuã; ca sã poatã pãtrunde, spun cã noi suntem excesivi, suntem habotnici. Suntem habotnici cã ne închinãm şi nu zicem nimic, ne vedem de treaba noastrã?; cum interpreteazã ei bãtaia clopotelor, cum interpreteazã ei slujbele?; slujbele astea le-a fãcut Biserica dintru-început, nu?; liturghia, ne jucãm cu astea?; ei nu au nici Proscomidie, o serie întreagã de lucruri practice; sunt geloşi pe noi cã suntem liniştiţi, dar ne apãrãm contra adaosurilor antidogmatice.
O împãcare propriu-zisã nu se poate face dacã nu cedezi şi tu şi celãlalt; ce sã cedãm noi? O împãcare se poate face numai sã vinã înapoi fãrã condiţii.

Şi trebuie sã renunţe la toate invenţiile lor?

Arhim. Arsenie: Sã vinã la Ortodoxie! Ce-aţi cãutat acolo? De ce ridicãm problema asta cînd eu sunt stabil, n-am schimbat nimic?
Suntem împreunã cu Apostolii, îi cinstim, citim Apostolul la Liturghie; va sã zicã, suntem cu ei.
Ce sã fac ca sã ne împãcãm? Împãcarea în sine e utilã, dar numai în Adevãr; dacã nu-i în Adevãr, nu-i utilã. "Eu sunt Adevãrul” – spune Hristos; dacã nu-i Adevãr, nu-i cunoaştere. Adevãrul este Hristos şi ne-a arãtat cu toate amãnuntele calea spre mîntuire.

Sfinţia voastrã, ce înseamnã cã Sfintele Taine ale celor care s-au despãrţit de Biserica Ortodoxã sunt simbolice?

Arhim. Arsenie: Adicã nu sunt îndeplinite cum trebuie, întru totul cum trebuie şi au numai ca simbol Taina propriu-zisã; nu o împlineşte în esenţialitatea ei, dar recunosc ca moment cã e necesar.
Bunãoarã, taina nunţii: "vã declar soţ şi soţie – sãrutaţi-vã”; fãrã o rugãciune, fãrã nimic; recunosc ca simbol cã este necesarã, dar nu împlinesc practic cum trebuie.
Toatã slujba aceasta este fãcutã de Sfinţii Pãrinţi cu angajament, cu verighete, cu cununiile pe cap – este împãrãteasã şi împãrat; sunt atîtea rugãciuni de angajament, sã participe, sã trãiascã taina aşa cum s-a fãcut în Bisericã, pentru cã s-a fãcut cu multã semnificaţie, de ce s-a fãcut aşa, de cãtre Bisericã. Ei considerã cã sunt cãsãtoriţi în limba lor – ca şi turcii; adicã faptul cã s-a fãcut taina; sunt soţ şi soţie în felul lor.
Eu, care dau foarte multã importanţã amãnuntului slujbelor, la taine, vorbesc de momentul major al tainelor, sunt foarte încrezãtor cã se împlinesc; dacã nu se împlinesc acestea, este un fel de mascaradã, fac cum vreau eu, reduc cum vreau eu, motivînd în fel şi chip: dom’le, n-am avut timp; dar ei o iau aşa şi numai aşa.
Sfînta Împãrtãşanie care trece prin procesul de sfinţire, epicleza, lucrul acesta nu-l aratã cã îl fac; şi cum o preparã nu ştiu, încît sã mã ierte bunul Dumnezeu, dar cred cã nici nu-i Sfînta Împãrtãşanie – cu acea bulã a lor.

Sfinţii Pãrinţi, şi mai recent pãrintele Iustin Popovici spun cã, în afara Bisericii, tainele nu mai au un rol sfinţitor şi mîntuitor – în afarã de Biserica Ortodoxã; adicã nu mai sunt taine propriu-zise.

Arhim. Arsenie: Nu pot fi în afara învãţãturii Bisericii Ortodoxe; dogmã se numeşte Adevãr de credinţã revelat, cuprins în Scripturã şi în Tradiţie, aprobat şi practicat de Bisericã.
Ne pun în situaţia sã spunem: nu mai sunt taine, pentru cã noi ţinem foarte mult sã se împlineascã întru totul slujba tainei, care a fãcut-o Biserica prin Duhul Sfinţiilor Pãrinţi, consacratã, aşa cum se face ca bunã.

În afara Bisericii, a trupului lui Hristos, mai sunt taine?

Arhim. Arsenie: Nu; în afarã de Bisericã, adicã de harul preoţiei, nu se poate face.

În taine lucreazã Hristos?

Arhim. Arsenie: Fãrã discuţie cã lucreazã Duhul Sfînt.

Şi Duhul Sfînt în afara Bisericii mai lucreazã? Pentru cã, dacã mai lucreazã, înseamnã, sau ar însemna, cã sunt mîntuitoare, sfinţitoare.
Unii pãrinţi sunt mai categorici, ca Iustin Popovici şi alţii mai vechi; ei spun cã în afara Bisericii nu mai lucreazã mîntuitor.

Arhim. Arsenie: Nu, în afarã de Bisericã nu. Nici nu se pune problema; şi eu sunt de pãrerea asta. Întrebarea are aceastã codiţã, pentru cã se considerã Bisericã şi ei, şi asta e problema.

E problema lor, sfinţia voastrã; asta trebuie sã ne lãmuriţi.

Arhim. Arsenie: S-a lãmurit în discuţiile ante-rioare cã sunt greşeli foarte mari şi nu suntem de pãrere cu toate aceste lucruri, cã valabilitatea tainelor sunt puse sub semnul întrebãrii.
E vorba de taina propriu-zisã, asta e întrebarea: e valabilã sau nu? Deşi nu e, se considerã şi ei Bisericã, dar noi nu-i recunoaştem cã sunt Bisericã.

Deci nu mai lucreazã harul?

Arhim. Arsenie: Nu lucreazã, dar e foarte riscant sã vorbeşti de chestiile astea; aici este vorba şi de mila lui Dumnezeu. Rãspunsul meu e mai complet: adicã nu pot sã vãd, în afarã de ortodoxie, pe placul lui Dumnezeu ce fac alţii; şi atunci rãspunde Dumnezeu.

Pentru cã, dacã ei ştiu cã existã mîntuire la ei cît de cît, rãmîn aşa.

Arhim. Arsenie: Nici nu se pune problema, cã ei aşa zic, nu?

Şi rãmîn acolo.

Arhim. Arsenie: Nu asta se discutã. Se discutã: au dreptate sau nu, se mîntuiesc, sau nu se mîntuiesc. Las în voia lui Dumnezeu; eu spun cã e o mare greşealã sã nu se împlineascã slujba, mai ales a tainelor, aşa cum face Ortodoxia; e o mare greşealã. Discutãm de greşelile lor. Problema care se pune direct şi este o întrebare durã: se mîntuiesc sau nu? Dacã se mîntuiesc, ce mai discutãm despre greşeli, nu? Dar eu una ştiu, şi asta trebuie sã rãspund în ce mã priveşte; despre aceste greşeli spune Mîntuitorul: "cine va schimba o iotã din aceste lucruri” – deci sunt foarte suspecţi; remarc greşelile lor, iar despre mîntuirea lor, numai Dumnezeu sã dispunã; eu mã îndoiesc.
Pentru cã, dacã se mîntuiesc, la ce mai discutãm greşelile lor şi rãmîn aşa cum sunt ei; şi atunci ce ne mai certãm?
Dar greşelile lor trebuie sã mã punã în situaţia de a gîndi, pentru cã spune Mîntuitorul: "cine va schimba unele dintre acestea prea mici mic se va chema”, nu se va mîntui. Şi ei au schimbat aceste lucruri, deci mã îndoiesc de mîntuirea lor.

Ca sã respectaţi ce a spus Mîntuitorul.

Arhim. Arsenie: Sigur. Acum am rãspundere cã sunt creştin, sunt cãlugãr, sunt preot; am rãspundere de ce vorbesc. Ce mai discutãm greşelile dacã sunt siguri şi ei de mîntuire.

Şi de ce sã mai vinã la Ortodoxie?

Arhim. Arsenie: Ce cautã? Sigur cã da.
Îi roade pentru cã, pe linie psihologicã, nu le convine sã fie altul la nivel mai înalt; ei vor sã fie liniştiţi în greşelile lor.
Ortodoxia, prin poziţia ei, mustrã puternic. Şi, dacã ne permitem sã facem aceste ştergeri, aşa, din taine, din felul de a împlini taina, înseamnã cã suntem pe o scenã de artişti – nu suntem pe un altar autentic al Bisericii.
Popovici Iustin zice cã numai în Bisericã este mîntuire; numai în Bisericã, fãrã discuţie, dar ei considerã cã şi ei sunt Bisericã, ca sã se încadreze în ce spune Iustin, nu? Dar nu asta discutãm noi. Zice cã-i Bisericã şi adventistul, şi toţi.
Cînd s-a fãcut aceastã Liturghie cu epicleza ei, s-a fãcut de sfinţi. În afarã de Vasile cel Mare, a fost un Apostol care a fãcut Sfînta Liturghie; Sfîntul Vasile n-a fãcut altceva, decît pe acelaşi schelet a fãcut rugãciuni pe ici pe colea; scheletul s-a respectat întru totul şi de Ioan Gurã de Aur, numai cã sunt nişte rugãciuni mai lungi. Nu s-a fãcut fãrã rost; erau nişte titani, sunt consacraţi ca nişte titani de cãtre Cer, semne mari au fãcut.
Învãţãtura creştinã a luptat cu toate fiarele duşmãnoase ale Ortodoxiei, ale Adevãrului; au luptat aceşti oameni cînd s-au confirmat persoanele Sfintei Treimi şi nu putem trece peste ce-au hotãrât ei; au putere canonicã.
Aşa cã, la întrebarea aceasta care este durã: se mîntuiesc?, dacã s-ar rãspunde cã se mîntuiesc atuncea ce mai discutãm greşelile? Întrebarea este durã în sensul cã nu depinde de noi mîntuirea numaidecît, însã noi avem obligaţia, cum spune Mîntuitorul, sã respectãm pentru cã cei care nu respectã "aceste mici de tot, mic se va chema”, adicã nu se va mîntui – zice Ioan Gurã de Aur; şi eu interpretez tot aşa. Iar cei care vor face lucrurile bine, aceia se vor mîntui încã cu slavã mare.
Şi, dacã a spus Mîntuitorul lucrul acesta, eu sunt sluga cinstitã a acestor spuse; ce se adaugã mai departe mã îndoiesc de mîntuire. Deci asta e, cã atunci nu-i mai discuţi slãbiciunea dacã am oarecare încredere în mîntuirea lor.
Adevãrul trebuie trãit aşa cum e şi împlinit aşa cum începe şi aşa cum se terminã; nu sã adaug eu de la mine.

Sfinţia voastrã, dacã nu este mîntuire în afara Bisericii.

Arhim. Arsenie: Nu existã.

Totuşi, poate unii eterodocşi care nu au luat parte la separarea de Bisericã, nu se ocupã de problemele strict de dogmã, dar sunt oameni buni, sunt oameni morali, pentru aceştia nu existã mîntuire?

Arhim. Arsenie: Asta ştie şi poate numai Dumnezeu. Fãrã discuţie, noi ştim cum ne-a învãţat Hristos: singura cale de mîntuire este aceasta; şi El spune: "cine va schimba una dintre aceste mici, foarte mici mic se va chema”, adicã nu se va mîntui.
Acum se face discuţie pe istorie, pe momente, pe habotnicie; acestea sunt pãreri şi acuze. Nu poate sã-şi apere poziţia decît sã spunã cã sunt eu habotnic, nu?
Nu este cunoscut în Ortodoxie discuţie pe Adevãr.

Poate or fi şi la necreştini (necredincioşi) oameni morali, au o moralitate, nu furã etc; pentru aceştia nu existã mîntuire?
Arhim. Arsenie: Eu trãiesc aici înconjurat de turci, foarte mulţi turci; duc o viaţã moralã, dar sunt, fãrã discuţie, afarã de mîntuire pentru cã ei nu cred în Adevãrul Creştin.

Hristos o sã-i judece şi pe ei?

Arhim. Arsenie: Îi va judeca; nu mã bag aici.
Eu ştiu una şi bunã: mã ţin de Hristos aşa cum ne-a învãţat El, cã a iubi pe Dumnezeu înseamnã a împlini ceea ce a spus El sã împlineşti.

Sfinţia voastrã, se vorbeşte despre succesiune apostolicã la anglicani, la catolici, la monofiziţi etc. Aceştia dacã nu sunt în Biserica Ortodoxã se poate spune cã mai au succesiune?

Arhim. Arsenie: Lucrul acesta este deja discutat din momentul în care s-a precizat care este poziţia mîntuitoare, Ortodoxia; orice abatere de aici este discutatã.
Prin Botez vine aceastã succesiune apostolicã, şi ei s-au abãtut de la Botez, de la trãire. Dacã s-au abãtut de la Botez nu mai au succesiune apostolicã normalã; adicã facem de capul nostru ?
Din momentul în care îţi pierzi mîntuirea, ai pierdut succesiunea apostolicã; vorbim de mîntuire, aceasta este tema.
Ei susţin cã sunt Bisericã, dar acest lucru este numai în funcţie de Adevãr; dacã nu te mîntuieşti, degeaba ţi-a propovãduit apostolul Pavel şi apostolul Petru.
Deci succesiunea apostolicã nu mai existã pentru cã este atacat chiar Hristos.

Preoţilor anglicani, catolici, monofiziţi etc. dacã vin la Ortodoxie li se mai face hirotonia?

Arhim. Arsenie: La anglicani se hirotonesc pînã şi femeile !
Aceasta nu este o problemã care ne priveşte; trebuie sã se facã o întrunire sinodalã, sã se vadã ce formã au ei preoţia.
Acuma şi Taina Cununiei: "vã declar soţ şi soţie” adicã foarte simplã; şi sunt rugãciuni de o mare importanţã, cu cununiile pe cap, cu fãgãduinţã în faţa Bisericii, pun mîinile pe Biblie, jurãminte în faţa altarului – lucruri care la ei nu sunt.

Vreţi sã spuneţi cã, dacã vin la Ortodoxie, trebuie sã se li se mai facã Taina Cununiei?

Arhim. Arsenie: Numai o hotãrîre sinodalã ar putea sã reglementeze aceasta, la o revenire a lor, nu o împãcare. Cînd zici împãcare, înţelegi: las şi eu laşi şi tu; noi nu avem ce sã lãsãm.

*

Sfinţia voastrã, credeţi cã vã mîntuiţi?

Arhim. Arsenie: Problema are aspectul ei de duritate. Mîntuirea este în funcţie de smerenie ca sã vinã harul lui Dumnezeu; şi cum aş putea eu sã mã declar smerit? Sunt un om care nãdãjduiesc însã; nãdãjduiesc, dar cu condiţia aceasta: sã mã smeresc. Un ortodox se înţelege cã este un om smerit.
Noi nu vorbim acuma fãcînd un fel de anchetã printre oameni din acest punct de vedere. Vorbim despre adevãr şi despre neadevãr; ortodoxia este poziţia de mîntuire. Nu vorbim despre trãirea creştinã aici, ci despre adevãrul creştin pe care trebuie sã-l respectãm.

 *

Sinoadele Ecumenice au dezbãtut nişte lucruri de dogmã.
Ce s-ar fi întîmplat dacã Arie ar fi susţinut şi ar fi biruit? Putem sã spunem cã Mîntuitorul e fiinţã creatã? Iatã importanţa Sinodului, s-a fixat dogma despre Mîntuitorul cã-i Fiu nãscut, nu fãcut; nãscut din Tatãl fãrã de început.
Sinodul III Ecumenic, cu Teotokos, Nãscãtoarea de Dumnezeu. Dacã nu se dezbãteau acestea în Sinod, rãmînea erezia mai departe cã Maica Domnului a fost o femeie oarecare.
La Sinodul IV Ecumenic împotriva monofizitismului care susţinea cã Mîntuitorul are o singurã fire, cea dumnezeiascã. Atunci de ce s-a fãcut om, s-a fãcut numai în chip? Cu toatã firea omeneascã. Deci are douã firi.
La Sinodul VI Ecumenic împotriva monotelismul (susţinea o singurã voinţã a Mîntuitorului – cea dumnezeiascã); dar ce facem cu firea omeneascã, are şi ea puterea ei, cã doar e tot de Dumnezeu creatã. Deci a fost nãscut Om întreg, cu firile şi cu puterile omeneşti, depãşind neputinţele omeneşti, neavînd cãdere în pãcat. Firea omeneascã fãrã pãcat. Acesta este Omul, de aceea se numeşte şi Fiul Omului. Acesta-i omul creat de Dumnezeu, cu puteri divine; chip şi asemãnare s-a numit. E grozav!
Dumnezeu suferã împreunã cu noi mai departe şi, cum se spune, agonia lui Hristos încã nu s-a terminat. Pentru cã nu ne-a creat într-o formã rece, mecanicã; ne-a creat din iubire, se topeşte, suferã pur şi simplu. Pentru cã, repet, Dumnezeu poate sã facã orice, dar un lucru nu poate sã facã: sã-şi calce cuvîntul. Face orice sã ne salveze, dar iadul existã; şi el existã pentru cã s-a încãlcat dreptatea divinã. Raiul e plin de pãcãtoşi pocãiţi şi iadul e plin de pãcãtoşi nepocãiţi.
         A dat Dumnezeu putere omului sã ne iertãm între noi prin darul preoţiei. Eu, fiul lui Stanca, dezleg pe fiul lui cutare sau dezleg lumea pãmîntului – creştin, bine-înţeles. Te iert şi te dezleg, auzi! Ce dar are preoţia! Atunci cînd preotul zice la Epiclezã: "Acesta este Trupul Meu”, nu zice trupul lui Hristos, el, preotul, este una cu Hristos. Îţi dai seama! Ce daruri a dat Dumnezeu dimensiunii omeneşti: putere divinã. Eşti Dumnezeu pe pãmînt, dupã har.