| Cuvântul „Ortodoxie”, frate, este de
origine greacă, format din orthos şi doxa, adică dreapta credinţă,
închinare adevărată, sobornicească, învăţătură care se plasează în
continuitatea directă şi neîntreruptă a tradiţiei apostolice, prin
intermediul teologiei patristice şi neopatristice şi care formează
credinţa comună a Bisericii neîmpărţite din primul mileniu.
Ortodoxia se identifică cu însăşi tradiţia apostolică,
aşa cum a fost confirmată, interpretată şi dezvoltată prin consensul
Bisericii Universale. De fapt, didascalia – adică regula de credinţă
apostolică – a fost criteriul de bază al Ortodoxiei.
De aceea, orice ruptură în continuitatea tradiţiei apostolice a
fost considerată ca o corupţie sau abandonare a Ortodoxiei, care poate
să ia forma fie a unei erezii, fie a unei „confesiuni” separate.
Sfânta credinţă cea dreptmăritoare a Bisericii lui Hristos (Ortodoxia)
s-a menţinut neschimbată, de-a lungul veacurilor, prin învăţătura
Sfintei Scripturi şi prin Sfânta Tradiţie apostolică, prin hotărârile
celor cinci Sinoade Apostolice, prin învăţăturile canoanelor celor şapte
Sinoade Ecumenice şi ale celor locale, deoarece, după învăţătura
dumnezeiescului părinte Ioan Gură de Aur: „Cârma Bisericii lui Hristos
sunt dumnezeieştile Canoane”.
| 
