Dreptcredinciosul voevod Mihai Viteazul
si adeverirea dreptei credinte
Cind Mihail-Voda, domnul Ungro-Vlahiei,
l-a alungat pe Andrei Bathory si a luat
sceptrul Ardealului, a sosit in orasul de scaun, numit Balgrad, si a voit ca sa zideasca acolo, in
oras, o biserica ortodoxa. Insa preotii,
orasenii si toti boierii, fiind de credinta latineasca [a Papei], nu-i
ingaduiau sa zideasca, zicind ca ei sint de credinta dreapta si de aceea nu
doresc sa aiba in orasul lor o biserica de
lege straina. Atunci domnitorul le-a spus: „Voi nu sinteti marturisitori ai
dreptei credinte, caci nu aveti harul Sfintului Duh in biserica voastra. Noi
insa, fiind dreptcredinciosi, avem puterea cea adevarata a harului Sfintului Duh, pe care si cu fapta sintem
gata intotdeauna s-o aratam, cu ajutorul lui Dumnezeu".
Dar ei voiau sa-si dovedeasca
dreptatea prin infruntare de cuvinte si dispute. Ci el le-a zis: „Nu, nu
prin dispute, ci cu fapta vreau s-o dovediti, altfel va voi arata
eu, intru incredintarea tuturor”. Iar ei i-au spus: „Cum sa aratam? Caci nu e cu
putinta sa dovedim decit cu cuvintul sfintelor scripturi”. El le-a zis: „In
dispute este osteneala fara de capat, dar noi, fara infruntari de vorbe, putem
usor sa dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu.
Haideti, zice, in mijlocul orasului si acolo sa ni se aduca apa curata, iar arhiereul meu si preotii sai o vor sfinti in
vazul tuturor. Tot asa vor face si ai vostri, deosebit, si, sfintind-o, o vom
pune in biserica voastra cea mare, in vase osebite, pe care le vom astupa si le
vom pecetlui cu pecetile noastre, pecetluind si usa bisericii pentru 40 de
zile. Si a cui apa va ramine nestricata, ca si cum de-abia ar fi fost scoasa
din izvor, credinta aceluia este dreapta,
iar daca apa cuiva se va strica, credinta lui este rea. Daca apa mea va ramine
nestricata, cum nadajduiesc ca ma va ajuta Dumnezeu,
voi n-o sa va mai impotriviti si o sa-mi ingaduiti sa zidesc biserica, iar daca
nu, faca-se voia voastra, n-am s-o zidesc”.Ei au strigat cu totii intr-un glas: „Bine,
bine, sa fie asa!”.Si, a
doua zi dimineata, a iesit domnitorul cu
toti boierii si curtenii sai in piata, cu episcopul si cu preotii, slujind litia dupa obicei, cu cruci, cu luminari si
candele. Si, ajungind la locul pregatit, au savirsit marea sfintire a apei,
rugindu-se cu totii lui Dumnezeu, cu lacrimi si suspine, sa proslaveasca
dreapta credinta, iar pe cea rea s-o faca de rusine. Tot in piata, dar
deoparte, in fata tuturor, latinii au sfintit apa si au sarat-o. Dupa care,
astfel sfintindu-si apa, fiecare a turnat
apa lui sfintita in cite un vas osebit, apoi si-au pus pecetile pe amindoua
parti ale vaselor, le-au dus si le-au pus in biserica cea mare, au incuiat
usil! e, le-au pecetluit si au plecat. In fiecare zi, domnitorul cu episcopul,
cu preotii si cu toti dreptcredinciosii, se rugau, postind. Tot asa au facut si latinii. Si dupa ce au
trecut 25 de zile, Dumnezeu i-a dat episcopului un semn. El a venit la domnitor si i-a zis: „Doamne,
cheama-i pe latini si pe preotii lor si nu
astepta ziua a patruzecea, cea hotarita. Sa mergem la biserica si, desfâcind
pecetile, sa deschidem usile. Vei vedea harul lui Dumnezeu, iar robii Lui,
care-si pun cu adevarat nadejdea in El, nu se vor face de rusine”.
Domnitorul, deci, chemindu-i pe toti, precum l-a sfatuit episcopul, a mers la
biserica si, deschizind usile, au intrat cu totii. Mai intii, episcopul ortodox, ingenunchind, s-a rugat cu
lacrimi la Dumnezeu, zicind: „Doamne, Dumnezeule, Unul in Sfinta Treime slavit si preamarit, precum
inainte vreme pe dreptul Tau Ilie l-ai auzit vestind cu foc adevarul Tau si
i-ai rusinat pe cei de rea credinta, auzi-ma acum si pe mine, robul Tau
nevrednic, dimpreuna cu toti robii Tai de aici, nu pentru vrednicia noastra, pe
care n-o avem, ci pentru slavirea numelui Tau sfint si pentru intarirea
credintei noastre, care este adevarata credinta in Tine, arata intreg harul
Sfintului Duh in apa aceasta, ca prin nestricaciunea ei sa vada toti ca numai
in biserica Ta greceasca si soborniceasca de la Rasarit se afla credinta cea
adevarata si harul cel adevarat al Sfintului
Duh. Caci Tu esti singurul Care pe toate le binecuvintezi si le sfintesti,
Dumnezeul nostru, si slava Tie iti inaltam, Tatalui si Fiului si Sfintului Duh,
acum, si pururi, si in vecii vecilor, Amin!”. Ridicindu-se si cintind:
„Doamne, Lumina mea si Mintuitorul meu, de cine sa ma tem” - a
rupt pecetea vasului cu apa sfintita si, uitindu-se la ea, a gasit-o mai curata
si mai limpede decit inainte, cu mirosul neschimbat, ca si cum ar fi fost luata
dintr-un izvor curgator, dupa care strigat, zicind: „Slava Tie, Dumnezeul nostru, Care Ti-ai
plecat urechea la rugaciunile noastre, Slava Tie, Care proslavesti
biserica Ta, Slava Tie, care intaresti cu slava credinta cea dreapta si nu
ne-ai facut de rusine in asteptarile noastre”. Si a zis catre toti: „Veniti
sa vedeti cum a stat aceasta apa atitea zile, raminind nestricata datorita
harului Sfintului Duh, si incredintati-va ca adevarata este credinta noastra
ortodoxa”. Iar latinii, rugindu-se si facind slujba dupa cum le era
obiceiul, au rupt pecetea vasului in care se afla apa lor si, cum l-au
destupat, toata biserica s-a implut de duhoare, ca s-au inspaimintat toti
latinii si au strigat cu uimire: „Adevarata
este credinta greceasca pe care o tine
domnitorul. Sa-si zideasca, deci, biserica in orasul nostru, caci, fiindca nu
i-am ingaduit, Dumnezeu s-a miniat pe noi si ne-a imputit apa”. Si astfel,
facuti de ocara, latinii si cu preotii lor s-au imprastiat cu mare rusine, iar
unii dintre ei s-au convertit la credinta
ortodoxa. Iar domnitorul, cu episcopul sau, cu preotii, cu toti boierii si
ostasii sai, plini de bucurie si fericire, s-au intors la curte, slavindu-L si
multumindu-I lui Dumnezeu pentru minunea ce a fost spre intarirea adevaratei
credinte ortodoxe. In aceeasi zi a facut o mare ospat pentru intregul oras si
pentru toata oastea sa.
Toti locuitorii tarii Ardealului, cu
juramint, s-au aratat bucurosi sa zideasca biserica si sa n-o darime niciodata.
Deci, domnitorul a inceput indata zidirea (dar nu in oras, ca nu cumva, o data
cu schimbarea vremurilor, sa fie darimata, ci linga oras, aproape de zidul
cetatii, intr-un loc frumos) si, dupa ce a zidit-o, a inchinat-o »...« si a
mutat episcopia acolo (caci episcopii locuisera pina atunci in alt loc), unde
se afla si astazi, cu bunavointa lui Dumnezeu. L-a pus acolo pe primul episcop
al Balgradului, pe Ioan, barbat blind, virtuos si sfint, care,
traind acolo in mare sfintenie, s-a invrednicit sa capete harul facerii de
minuni. Dupa ce a murit, trupul lui a ramas si pina astazi neputrezit si bine
mirositor, facind multe minuni pentru cei ce vin cu credinta la racla lui,
intru slavirea lui Hristos, Dumnezeul
nostru, Caruia I se cuvine toata slava, cinstirea si inchinaciunea, dimpreuna
cu Tatal Lui Cel fara de inceput si cu
preasfintul, preabunul, de viata datatorul Duh
Sfint al Lui, acum, si pururea, si in vecii vecilor, Amin!
Si cele scrise aici le-am am citit intr-un letopiset muntenesc si le-am auzit
de la multi oameni vrednici de crezare, care au vazut cu ochii lor, dar mai
ales de la parintele, care pe atunci era vistiernic, iar acum este mare logofat
al tarii Ungro-Vlahiei, si de la Dragomir, marele pitar al aceleiasi tari.