Iosif Flavius, numit si "Iosif ben Mattyah", adica "Iosif, fiul lui Matia", in ebraica biblica, sau " Titus Flavius Iosif", dupa originea lui romana, a fost un istoric si aghiograf iudeo-roman din secolul I d.Hr., originar dintr-o familie preoteasca si imparateasca.
Iosif Flavius a fost un atent observator al legilor si al politicii regionale, el crezand puternic in compatibilitatea dintre cele doua mari culturi ale vremii sale (iudaica si greco-romana), pentru sinteza acestora folosindu-se adesea termenul de "iudaism elenist".
Vietuind intre anii 37-100, el a fost preocupat de consemnarea detaliata a istoriei vremii sale, culminand cu momentul distrugerii Ierusalimului, de catre romani, in anul 70. Acest eveniment este prezentat in cartea ce povesteste Primul Razboi Iudeo-Roman. Tot el este cel care da primele marturii extra-biblice despre Iisus Hristos, motiv pentru care unii istorici l-au considerat chiar neautentic.
Opera lui Iosif Flavius contureaza foarte bine fundalul iudaic al secolului I, cand crestinismul a luat nastere. Cele mai de seama lucrari ale sale, de o valoare inestimabila, sunt urmatoarele: "Razboiul iudaic" (75) si "Antichitati iudaice" (94). In prima carte se relateaza revolta evreilor impotriva romanilor (66-70), iar in cea de-a doua se relateaza istoria lumii dintr-o perspectiva iudaica, pentru un public roman.
Viata lui Iosif Flaviu, istoricul iudeo-roman din Ierusalim
Printre scrierile pastrate de la Iosif Flavius se afla si una care ii cuprinde "Autobiografia". Astfel, istoricul iudeo-roman s-a nascut in anul 37, in Ierusalim, intr-o familie preoteasca cu radacini in dinastia Hasmoneilor. Tatal sau era numit "Matia", nume cu precadere sacerdotal.
Potrivit marturiei sale, la varsta de 13 ani era numit deja rabin, in Ierusalim. Dupa o vreme petrecuta in sihastrie, in desertul din apropiere, Iosif Flavius se va inrola in armata evreiasca, unde va comanda, vreme de 16 ani, un detasament din Galileea. In anul 64, la varsta de 27 de ani, Iosif este trimis la Roma, spre a negocia eliberarea unor preoti evrei, tinuti prizonieri de soldatii lui Nero.
Intors in Ierusalim, in jurul anului 66, in cadrul primei Mari Revolte iudaice impotriva romanilor (66-70), comandantul Iosif Flavius este numit guvernator al Galileei.
Cand garnizoana evreilor din Jotapata (Yodfat) a fost asediata de romani, acestia ucigand cateva mii de evrei, restul s-au sinucis. In urma unor planuri de lupta, in luna iulie a anului 67, comandantul Iosif Flavius s-a aflat blocat intr-o pestera, impreuna cu alti 40 de soldati.
Dupa ce i-au descoperit, romanii, condusi de Flavius Vespasian si de fiul sau, Titus, le-au cerut acestora sa se predea. Nevrand sa se predea, Iosif a hotarat sa se sinucida cu totii, fiecare al treilea fiind omorat de ceilalti. Astfel, numarul evreilor din pestera a scazut pana ce a ramas in viata numai Iosif, care s-a predat romanilor. Metoda folosita de acestia a ramas cunoscuta ca "problema lui Iosif" sau "ruleta romana".
Se mai crede si ca, intuind ca evreii nu au nici o sansa de castig impotriva romanilor, Iosif si-a tradat neamul, trecand in tabara romanilor. Cu aceasta ocazie, Iosif ar fi spus ca generalul Vespasian va deveni imparat roman, lucru care se va si implini.
In anul 69, prizonierul Iosif Flavius a fost eliberat, drept multumire pentru rolul lor de negociator cu evreii, in momentul asediului roman asupra Ierusalimului. In anul 71, el va intra in Roma, ca apropiat al lui Titus, devenind cetatean roman si sprijinitor al dinastiei Flaviana. De acum, proaspatul roman va fi numit si "Titus Flavius", dupa numele celor doi comandanti romani, precum era obiceiul fata de noii cetateni romani. Pe langa cetatenia romana, lui Iosif i s-a permis in continuare si libera trecere prin Iudeea, cucerita de romani.
Vremea petrecuta in Roma, sub ocrotirea lui Flavian, a fost prielnica pentru Iosif Flavius, care va scrie acum toate lucrarile sale.
Prima sotie a lui Iosif Flavius a murit in Ierusalim, impreuna cu parintii sai, in cadrul asediului roman. Mai apoi insa, Vespasian l-a ajutat sa se casatoreasca cu o evreica ostatica, care insa il va parasi, fugind. In jurul anului 70, el se va recasatori cu o evreica din Alexandria, impreunca cu care va avea trei fii. Dintre acestia, numai Flavius Hyrcanus a supravietuit copilariei. Iosif va divorta si de aceasta sotie, in jurul anului 75, casatorindu-se cu o a patra, o evreica din Creta, membra a unei familii de seama. Cu aceasta din urma va avea doi fii, Flavius Justus si Flavius Simonides Agrippa.
Istoria vietii lui Iosif Flavius ramane insa destul de ambiguu pentru istorici, care nu inteleg foarte bine ce s-a intamplat cu acesta in vremea Primului Razboi iudeo-roman, de ce a acceptat sinuciderea camarazilor, iar mai apoi a primit ocrotirea romanilor.
Iosif Flavius a fost un istoric de cultura ebraica (religioasa si laica), insa si internationala, el cunoscand limbile ebraica, aramaica, latina si greaca. Cele mai de seama lucrari ale sale, pastrate pana astazi, sunt: Razboiul iudaic (75); Discursul lui Iosif impotriva grecilor, in privinta lui Hades; Antichitati iudaice (94); Impotriva lui Apion, in privinta vechimii poporului evreu (97); Viata lui Iosif Flavius, lucrare autobiografica (99).
"Antichitati iudaice" este o lucrare vasta, terminata in anul 93, scrisa in 21 de volume, evenimentele descrise in aceasta intinzandu-se pana in primul an al domniei imparatului roman Domitian. In partea numita "Testamentul lui Flavius", autorul aminteste de trei ori de Iisus Hristos.
"Razboiul iudaic" este o lucrare ce descrie primele revolte ale evreilor din Iudeea impotriva romanilor, in jurul anului 66, culminand cu cucerirea Ierusalimului de catre Titus, in anul 70. Lucrarea cuprinde 7 volume, fiind scrisa initial in limba aramaica, iar mai apoi tradusa in greaca, tot de catre Iosif, in perioada anilor 75-79.
"Autobiografia" este scrisa ca si o completare a operei anterioare, despre razboiul iudaic. In aceasta, Iosif se straduieste sa clarifice evenimentul de la Jotapata, cand camarazii s-au sinucis, iar el a trecut de partea romanilor.
"Impotriva lui Apion" este o lucrare polemica, in 2 volume, care isi propune apararea iudaismului, ca religie si filozofie antica, in fata tendintei grecesti manifestate de Apion, din Alexandria. Apion ii acuza pe evrei de mai multe neadevaruri, istorice si cultice.
